Foto: Guliver Getty Images
Am trecut cu bine de Săptămâna Mondială a Alăptatului la Sân. N-a fost nevoie să-mi expun parte de piele pistruiată pentru a-mi susține punctul feminist de vedere. Deși prin Regatul Unit cică ar mai fi niște copii de o vârstă cu fiul meu, 11 ani, încă alăptați, nu am avut nevoie de cercetătorii britanici să-mi spună că am depășit vârsta, dar tot n-am scăpat de jenă. Așa a fost să fie, copilul meu a respins sistematic laptele de la sân, oricât i-am explicat, pe când era genial și neatins de tarele educației materne. Încă de la naștere, nu s-a lăsat convins. Sunt o mamă cu handicap, am fost respinsă la alăptat. Fețele făcute de fiul meu spuneau totul despre calitatea produsului. După două zile de încercări repetate ale asistentelor medicale, de a-l convinge că e în eroare, când l-a apucat bâțâiala de foame toată lumea a depus armele. Am trecut pe sticluțele cu lapte-formulă, oferite cu reticență de spital.
Deși am persistat în încercări, nu voiam să îmi încep cariera de mamă ca o ratată, fiul meu s-a ținut tare, așa că nu am avut ocazia să fac parada sutienelor de alăptat nici măcar prin casă, așa cum îmi programasem. Nici prin cap nu-mi trecuse să le arăt și în autobuz. Momentul alăptatului îl consider a fi un moment intim, ceva ce vrei să împarți doar cu copilul, eventual cu tatăl acestuia, nici măcar cu familia apropiată.
În niciun caz nu aș fi atras atenția unui public pestriț. Pentru că vrem sau nu vrem să recunoaștem, alăptatul în public e un mod de a atrage atenția, un exhibiționism, o sfidare a unor norme de conviețuire, până mai ieri tabu. Sau măcar o ciupitură de obraz a acestora. Un sân aproape gol și zgomotul de supt atrag atenția. A mea, a copilului meu de 11 ani, a vecinului, a șoferului în oglinda retrovizoare, a tuturor. Oricât te-ai minți că nu ar trebui să te pună în evidență, omenește e să fii curios și nuditatea, cât de puțină, pune reflectorul pe tine.
După mine, feministele au altceva mai bun de făcut. Se readuc în lege interzicerea avorturilor, păstrarea sarcinilor ca urmare a unui viol, pentru aceeași muncă femeile încă sunt plătite mai puțin, încă mai sunt țări în lume unde femeile nu sunt considerate oameni, de egale numai pe hârtie nici nu mai vorbesc. Și-atunci alăptatul în public îmi pare o răzvrătire de vârstă fragedă, un tease, o provocare: „Hei, uită-te la mine, sunt un pic obraznică, dar motivul e cât se poate de serios și nu poți să mă atingi!”.
Nu văd nicio plăcere în a fi, la rândul meu, masa de prânz a privirilor hămesite de ochi străini, în timp ce pledez că mă gândesc doar la binele copilului. Între timp s-au fabricat minipompe, care ajută la colectarea laptelui matern pentru astfel de momente. Nici formula folosită o dată pe zi, la ieșirea din casă, nu cred să provoace catastrofe în programul de imunizare naturală a bebelușului. Până la urmă fiecare face ce îi place, dar dacă comentariile din tribune nu îți plac, încearcă să privești situația și din punctul de vedere al celorlalți, parcă lumea aceea atinsă de pudibonderie era un pic mai frumoasă.
Prin iunie a făcut furori discursul în Parlamentul australian al senatoarei Larissa Waters. Alăptându-și copila. Mă întreb câți senatori au fost cuceriți de topic. Probabil niciunul și e normal. O astfel de scenă îți ocupă mințile vrând-nevrând.
Numiți-mă demodată, depășită, conservatoare, dar decența îmi pare un lucru foarte simplu, păcat că linia de demarcație e mult prea subțire și se alunecă foarte ușor în derizoriu. Nu vorbesc neapărat de alăptat, ci de orice altă întreprindere.
Alăptatul - dintr-un lucru frumos, mic, intim facem o formă de protest, implicând făpturi cu vârste la care nu se pot opune.
Mă bucur că mama nu a fost încercată de vanitatea unei astfel de poze, aș fi fost încercată, ca și în fața nudurilor de la 3 luni, de un soi ambiguu de rușine.
Să mai facem un mic exercițiu de imaginație, că tot suntem în plin sezon. Ești pe o plajă cu soțul și bebelușul, poate chiar alăptezi. Atragi privirile fățiș, mai apoi din coada ochiului. În preajma voastră o grămadă de cucoane fac plajă topless. De obicei dintre cele cu sânii lăsați și dintre cele care au făcut investiții în silicoane. La un moment dat apare o tânără obraznică, cu sâni cârni și apetisanți, pe care și-i plimbă încolo și încoace, pe toată plaja, enervând 100% dintre neveste. Vestea bună e că toată lumea a uitat că alăptezi. Vestea rea e că și soțului tău i s-au lipit privirile de eșantionul premium de nuditate.
În aceeași Săptămână Mondială a Alăptatului la Sân, soții cu vederi largi și inima încă ușoară au postat pe Facebook fotografii și mesaje de susținere pentru iubitele curajoase, debarasate de prejudecăți în public. La cât de pustii au rămas librăriile, profitând de valul de eficiență declanșat, lansez rugămintea de a posta și fotografii de genul: „Soția mea citind o carte”, „Fiul meu scoțând o carte din bibliotecă”. Acestea par să fie ipostaze cu mult mai rare și miezul vieții, cel care contează, e păstrat întotdeauna între coperți.
Acest text nu se vrea a fi decât o opinie a unei alte femei, devenită mamă la indecenta vârstă de aproape 40 de ani, pe când mintea refuza să o lase să piardă timp cu toate prostiile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In comunitatile traditionale, alaptatul in public nu este o rusine. Nu este nici o extravaganta care atrage privirile perversilor. Este pur si simplu un fapt.