Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cerul cerului și sălașul lui Dumnezeu

Cerul

Foto: Guliver Getty Images

Cerul este și locul sălășluirii lui Dumnezeu (2Paralipomena/ Cronici 6,21), din care El aude rugăciunile oamenilor. Dincolo de contingențe, adică de deasupra „cercului” pământului (gr. gyros tes ges, ebr. hûg hā-ʼāreț), Domnul îi privește suveran pe oameni care îi apar ca niște lăcuste (Isaia 40,22). Cerul este tronul Lui și pământul, un fel de scăunel pe care își odihnește picioarele (gr. hypopódion, ebr. hădōm, Isaia 66,1). Desigur, această viziune nu trebuie luată stricto sensu, pentru că, în ultimă instanță, cerul cerului, necum pământul sau vreun templu ridicat de mâini omenești, nu Îl pot cuprinde (2 Paralipomena/ Cronici 6,18). 

Dumnezeu nu este singur în cer: o întreagă oștire îl însoțește în ipostaza sa războinică. Aceasta este alcătuită, așa cum vom vedea cu alt prilej, din totalitatea corpurilor cerești (Isaia 40,26), uneori personificate sub aparență angelică (Iosua 5,14-15, Psalm 103,20-21). Pentru a îndeplini poruncile lui Dumnezeu, oștirea cerului se constituie într-un consiliu divin, care înconjoară tronul Lui (1Impărați 22,19). Ideea unui sfat al făpturilor cerești, adunate în jurul divinității suverane nu este nici ea una proprie literaturii biblice. Vechea exegeză scripturară indica drept sursă sigură a acestei viziuni scenele atât de cunoscute ale sfaturilor zeiești din Enumma Eliș și din alte scrieri mesopotamiene. Observația este corectă până la un punct, pentru că, spre deosebire de independența vădită a zeilor mesopotamieni, în relația dintre Dumnezeu și miriadele de îngeri care îi înconjoară tronul nu încape nici o ambiguitate: oastea cerului se supune fără urmă de ezitare tuturor poruncilor Domnului. Orice formă de negociere, orice sugestie venită de la îngeri, orice iotă de contestare sunt de negândit în spațiul israelit. Un moment de tranziție de la o viziune la cealaltă pare să fi fost, ca în atâtea alte cazuri, modelul ugaritic. Acolo, zeul El convoacă adunarea celorlați zei doar pentru a-și comunica hotărârile, luate de unul singur: din parteneri de discuții, zeii subordonați devin instanțe de încuviințare. Originalitatea scenariului biblic constă în reglarea definitivă a raportului ontologic dintre Dumnezeul unic și făpturile care stau adunate în jurul său, acela dintre Creator și creatură. Orice încercare de zădărnicire a ordinii pe care acest raport o presupune este, din capul locului, iluzorie și, odată pusă în act, are consecințe dezastruoase pentru întreaga creație.

Cerul, ca locuință a lui Dumnezeu, este, în Vechiul Testament, destinația a doi oameni privilegiați: Enoh și Ilie. Cel dintâi este fiul lui Iared și tatăl lui Matusalem, a șaptea spiță după Adam și singurul dintre patriarhi care nu moare, ci, după ce trăiește o trei sute șaizeci și cinci de ani, dispare de pe pământ, fiind „luat” (în ebraică lāqah Geneză. 5,24) sau „strămutat” (în greacă metatithenai Geneză 5,24) de Dumnezeu. Majoritatea comentariilor antice pledează pentru ridicarea lui, în trup, la ceruri. În cazul profetului Ilie, înălțarea este explicită: se face în văzul ucenicului său, Elisei și a altor cincizeci de „fii ai profeților”. Ajunși în peregrinarea lor pe malul Iordanului, Ilie lovește cu zăbunul apa, care se desparte pentru ca maestru și discipol să treacă prin albia secată. Estimp, un car de foc cu cai de foc venit din cer îl desparte pe profet de ucenic și un vârtej îl răpește pe cel dintâi la cer (1Împărați 2,8-12). Singurul lucru pe care îl lasă în urmă profetul este haina, o mantie largă (ebr. ʼadderet), făcută, după Septuaginta, din piele de oaie sau de capră (greacă meloté), devenită veșmântul tipic al pustnicilor. 

Misterul dispariției celor două personaje a exercitat o fascinație aparte asupra cititorilor antici ai Bibliei. Așa se explică apariția unei literaturi extracanonice importante, care, imitând stilul biblic și asumându-și o pretinsă legitimitate de inspirație, propune dezvoltarea unor teme asupra cărora scrierile canonice nu se pronunță decât în treacăt. Ceea ce pare a fi o tăcere misterioasă în Scriptură este exploatat, uneori în mod halucinant, în literatura apocrifă. Mai mult decât simple excrescențe pseudoexegetice, apocrifele au jucat un rol important nu numai în stabilirea, a contrario, a canonului, ci și, paradoxal, în deschiderea unor porți de interpretare care au influențat conținutul scrierilor canonice înseși. Misterul dispariției lui Enoh, de pildă, a condus la apariția unui întreg ciclu de scrieri care propune scenarii dintre cele mai interesante ale călătoriei eroului în lumea celestă. Perspectiva narațiunii se schimbă față de cea din Geneză, Enoh devenind el însuși povestitorul experiențelor sale excepționale și sursa principală a revelațiilor pe care acest tip de literatură o acreditează ca autentică. Fără a intra în detalii, merită observat faptul că acestor scrieri i se datorează viziunea despre multiplele niveluri ale cerului, pe care o preiau, pe de o parte, autorii neotestamentari și, pe de altă parte, o importantă mișcare contemplativă din interiorul iudaismului (așa-numita mistică heykhaloth, „a templelor, a palatelor”). Numărul de „ceruri” variază de la o sursă la alta, majoritatea scrierilor intertestamentare arătând că ar fi șapte niveluri, pe când în Noul Testament, se vorbește de trei (2Corinteni 12,2). Desigur, numerele sunt simbolice, iar semnificația lor universală. În cerul din cel mai înalt se găsește sălașul lui Dumnezeu și, idee importantă, locuința postumă a drepților (Ioan 14,1-3; Apocalipsa lui Ioan 7,9-17 etc.) Scrierile apocrife ale Vechiului Testament, de tipul Cărților lui Enoh, plasează în cerurile inferioare locurile de pedeapsă ale netrebnicilor din viața pământească.                                         

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cum as putea caracteriza stilul oratoric sau ce as avea de comentat? Voi spune doar atat: un comentariu "in genunchi" sau asa ca cel care sapa dupa comori si cauta sa ne descopere cele mai mici detalii! Daca "de acolo de jos" pare ca "a citit tot" oare ce se intampla cand se va ridica in picioare? Sau poate unii trudesc si altii culeg roadele dar indiferent care e calea se bucura de drum impreuna! Nu avem de unde sa stim decat daca experimentam sau intrebam!
    • Like 0
  • Gravity check icon
    Patru (4) Evanghelii și asta-i TOTUL!!!
    Pentru mine cel puțin...
    • Like 1
    • @ Gravity
      Corina check icon
      E adevărat că ai tot ce trebuie prin ele. Totuși, nici măcar Epistolele nu vă interesează? Speram că știți să-mi spuneți cine e „aleasa Doamnă” căreia îi e adresată a doua epistolă a Sf. Apostol Ioan, care începe cu: „Preotul, către aleasa Doamnă şi către fiii ei, pe care ei îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul, Pentru adevărul care rămâne în noi şi va fi cu noi în veac”. Ar putea fi Sf. Maria?
      • Like 0
    • @ Corina
      Gravity check icon
      Cu mare dragoste aș răspunde la întrebarea dumneavoastră dar nu mă interesează nimic din ce este scris (în biblie) înainte (de) sau după Cele Patru Evanghelii.
      • Like 1
    • @ Gravity
      Gravity check icon
      Totul prin ele (Evanghelii) am vrut să spun.:)
      • Like 0
    • @ Gravity
      Corina check icon
      Se întrevede un minimalism sănătos. :) Vă mulțumesc, oricum.
      • Like 1
    • @ Corina
      Gravity check icon
      Cercul sa (s-a) închis!
      Bon Voyage!
      • Like 1
  • Imi este dor de prelegerile lungi, in care intrezaream, putin cate putin, din istoria gandirii. Ma bucur sa va regasesc macar aici :) P.S. La cat de complex este fenomenul religios, aleg totusi sa nu raspund comentariilor. Raman cu bucuria libertatii exprimarii oricarei opinii, alturi de prilejul oferit de acest text.
    • Like 1
  • Cu cat un popor e mai inteligent e mai ateu. Peste timp, religiile actuale vor fi studiate asa cum noi studiem despre zeitatile antice in care credeau vechile civilizatii. Bineinteles, nu se va desfiinta biserica, ea a fost, este si va fi utila pt. tinerea in frau a persoanelor mai reduse mintal conform unor principii morale de baza, dar sa nu exageram.
    • Like 1
  • Corina check icon
    Cerul ca tron și Pământul ca așternut al picioarelor, oștiri și Dumnezeu războinic. Imagistica Vechiului Testament e foarte deosebită de cea a Noului Testament și poate deveni o adevărată încercare a credinței. Mai ales când intră în viața credinciosului contemporan odată cu rugăciunile zilnice, cum se întâmplă, de exemplu, cu Psalmul 50 - minunat, de altfel (și cu o conjuncție care se schimbă cu tâlc de la o ediție la alta, de discutat poate, odată), dar care se încheie cu: „Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
    Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.” Imaginea vițeilor cu ideea unui Dumnezeu care dorește sacrificii animale sunt greu de digerat. Nu vorbesc din perspectiva eventualului iubitor de animale. Pur și simplu e ceva grosier acum, la care nu poți adera mental, sufletește - nicicum.
    • Like 1
    • @ Corina
      Anon check icon
      Doar una din contradictiile prezente in biblie.
      • Like 0
    • @ Anon
      Corina check icon
      Nu aș încadra asta la contradicții. VT e de altă natură, e multă istorie a poporului evreu acolo, cu elemente din cultura și civilizația lor. Doar că unele lucruri șochează când sunt inserate în prezentul nostru. Psalmii sunt considerați rugăciuni puternice, inspirate de Duhul Sfânt. Nu pot fi dați la o parte. (Se recomandă chiar cântarea lor de către credincios și în intimitate.) Dar vreau să spun că, din cauza legăturii cu contextul lor istoric, apar situații delicate când trebuie să rostești ceva ce nu crezi și nu are relevanță pentru tine, numai din respect pentru integritatea textului respectiv.
      • Like 0
    • @ Corina
      Anon check icon
      Pai cam e o contradictie. Ori Dumnezeu e iubitor si iertator, ori ucide aproape intreaga omenire cu un potop. Daca textul nu are sens, de ce sa-l respect?
      • Like 0
    • @ Anon
      Corina check icon
      Anon vine de la „A, non!” ? :)
      • Like 0
    • @ Corina
      Anon check icon
      Vine de la anonim :)
      • Like 1


Îți recomandăm

litoral 2021

Totul a pornit de la o simplă aluniță pe care o avea pe spate, din naștere. Mereu râdea cu părinții ei - era alunița după care o puteau recunoaște imediat, în cazul în care ar fi pierdut-o pe malul mării. (Foto: Rob Wilkinson / Alamy / Alamy / Profimedia)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Echipa de fericire

„Am tras de mine cât am putut și la 11 și 50 de minute știu că a venit pe lume Teodor. I-am auzit pentru prima dată glasul, l-am simțit pe pieptul meu, i-am văzut pielea, am știut că i s-a pus sângele în mișcare... că a venit pe lume, de fapt”- Alexandra povestește zâmbind cele mai intense 40 de minute din viața ei.

Citește mai mult

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult