Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Povestea ca viață. Dumnezeu cu față umană

Ion a lu Rusu, poreclit Ciungu, era unul dintre clienții mei fideli. După ce, la vârsta de 9 ani, s-a cățărat pe o capră de înaltă tensiune, a rămas fără mâna stângă din umăr și fără mâna dreaptă de la vreo 10 cm sub cot. 

În acel an 2000, Ciungu avea 48 de ani și 3 oi. Reumatismul crunt la ambii genunchi îl dobândise umblând cu oile pe versanții abrupți ai Mijii și Cârjei, ud de rouă și ploi. În ciuda handicapului, omul ăla ciobănise; nu atât pentru că îi fuseseră dragi oile, cât pentru a se ști în rând cu lumea. Acum, tot în rând cu lumea, aștepta negustori să-și vândă ce-i mai rămăsese din turmă. 

Dar negustori erau puțini și vânzători o droaie: mai bine de jumătate din familiile din sat își vindeau atunci toate sau mare parte din cele 30-40 de oi ale gospodăriei.

În fața unui pahar de lichior, Ciungu a diagnosticat vremurile: „Or să dispară oile, că s-or gătat nărozii!” În câteva zile, purtată din gură în gură, vorba lui a intrat în folclor, a devenit anonimă și a primit explicația că lumea s-o deșteptat, nu mai chinuie nimeni pentru niște ciururi de oi. Cum eram singurul din sat care voia să-și cumpere mioare, n-a fost greu să devin nărodul satului. Mai mult, cei care îmi considerau intenția doar o vorbă în vânt m-au poreclit Păcală. Dar eram mândru, în special că bătrânii satului mă venerau de-a dreptul. Pentru ei, eram un adevărat izbăvitor al neamului lor de ciobani.

Când vorbele lumii au ajuns la urechile ei, Tușa Anuța s-a revoltat:

- Narodz pe buba! Păi ahăștia de-acu or măi fi șciind iei ce-nsămna narod? Păntru iei, noi, ahăștia cu oile, sântem narodz, cum nu, da de prima dată narodz n-o fost batgiocură. Ahasta s-o ieșât de cân cu băile (minele) șî cu domnitu la fiștecare. Dintăi narod însamna hăl de duce greu la toate helea. Ore credz că-i puțân lucru? Da batgiocură îi, că toț hăi de nu-s de nicio treabă îl batgiocure pe hăl de să străduie. Că n-or agiuns narodzî la oi numa așe. Cân facusă Dumniedzău animalele, o vinit Hăl Rău să-i deie vo doauă șî lui. Dumniedzău, ca să să râdă de iel, i-o dzâs că i le dă cân le-o numara păru. Ce Nu Trăbă s-o pus pe numarat șî la toate-o putut numa la oaie ba. Că oaia, cân agiungea la giumatate, să scutura șî trabuia să să scuture. Hăl Rău ș-acu numără la lâni, că de-aia să scutură oile. Da dacă nu-ș scutură șî capu, îi bai cu iele. Noa, ș-o ramas Dumniedzău numa cu oile ș-o fost musai să le pună ciobani. Măi întăi o pus ingeri. Cân s-o strâcat vremea, s-o dus Dumniedzău să vadză că ce fac ingerii. I-o gasât udz, plângea că ptierdusă oile. Tot așe o pațât cu niște oamini cuminț. Măi ramasăsă să pună niscai narodz ciobani. La vreme ra, cân s-o dus să-i vadă, iaca narodzî să trasăsă subt on cleanț, facusă foc, cioplisă floiere șî dzâcea-n floieră șî giuca. Oile sta pe lânga ei de-a dragu. S-o minunat Dumniedzău ș-o dzâs catra ei: ”De-acu, voi să fiț ciobani la oile mele șî să vă fie numele jâieni!” De-aia nu-i oaie ca jâieneasca, nice cântec cum îi jâiana, nici n-or fost pe nicauri ciobani cum or fost jâienii.

Ascultam uluit, cu pielea ca de găină.

- Om fi noi narodz, da ne-o ales Dumniedzău să fim ciobani la oile lui. Oaia noastă-i sfântă, nu-i poate fi cioban orișâcine.

Nu pot descrie ce-am simțit în acele momente. Dar, la nivel rațional, am conștientizat că nu sunt nebun, că sunt important, că am un rol bine definit în comunitatea în care trăiam.

- Atuncea, dintăi, Dumniedzău o rânduit la fiece neam rostu lui. Pe urmă s-o pornit a îmbla cu Sânpietru pe pamânt, ca să aședză lumea șî mersu la toate helea.

Mi-a spus apoi trei povești. Într-una, Dumnezeu și Sânpietru, umblând pe un drum, au dat de o turmă ce păștea o holdă de grâu. Ciobanul, un ficior ca bradul, dormea dus, la umbră. Ceva mai încolo, la o altă turmă, o fată, cu caierul de lână pe furca din brâu, păzea oile torcând. Când i-a văzut pe drumeți, i-a chemat și i-a ospătat cu merindele din straiță. „Ce ficior leneș și ce fată de treabă! a exclamat Sânpietru. S-o răsplătim pe fată.” Și a zis Dumnezeu: „Fata să să cunune cu ficioru leneș!” „Cum, Doamne, s-a mirat Sânpietru, asta-i pedeapsă, nu răsplată!” „Lasă, Petre, că fata s-o descurca, fincă-i de ispravă, da ficioru trăbuie să trăiască și el cumva!”

În a doua poveste, Dumnezeu și Sânpietru sunt rugați de un căprar să se uite puțin de caprele lui, ca să fugă el până acasă. De cum a plecat căprarul, caprele au zbughit-o pe stânci, care încotro. După ce-au alergat după ele zadarnic câteva ceasuri, Sânpietru a zis: „Doamne, cheamă-l pe Hăl Rău să grijească el de capre.” Diavolul a și venit și, de atunci, umblă el cu caprele.

Mai citisem povești cu Dumnezeu și Sf. Petru, dar niciodată nu le-am considerat mai mult decât povești. Poate că la fel aș fi făcut și de data asta dacă Tușa nu mi le-ar fi expus cu religiozitate. A fost un șoc, cu atât mai mult cu cât știam că citise Biblia de 4 ori, citise Viețile sfinților și nu lipsea de la biserică decât când era la oi. Deci nu era o ignorantă habotnică, știa în ce, cum și despre ce crede. Dat fiind și contextul, e de înțeles că șocul a mișcat în mine ceva. A fisurat în mine un zid: zidul credinței mele creștin-ortodoxe, al culturii de tip iudeo-creștin în care mă formasem.

În una din serile ce au urmat, i-a venit rândul la lectură (era perioada când ”spirit guide” îmi priveghea fricile) volumului „De la Zalmoxis la Genghis-Han”, de Eliade. Aici am descoperit cosmogoniile sud-est europene, printre care și cea românească. Mulțumită învățământului autohton, absolvisem liceul și nu știam că există o cosmogonie românească! Pentru mine, geneza lumii avea doar două variante: biblică și științifică.

În rezumat, Pământul era acoperit de ape și Dumnezeu, obosit, nu avea unde să se odihnească. Atunci îl trimite pe Diavol să se scufunde și să-i aducă o mână de pământ. Diavolul reușește abia la a treia scufundare să aducă puțin mâl sub unghii. Din el, Dumnezeu face o turtă pe care se pune să doarmă. Diavolul vede ocazia să-l răstoarne în apă și să îl înece. Trage turta de sub El, dar, din ce trăgea, pământul se întindea mai mult. În cele din urmă, Dumnezeu se trezește și vede că pământul e așa de întins, că nu mai e loc pentru ape. Neștiind cum să rezolve situația, trimite albina la arici (cel mai înțelept animal) să îi ceară sfatul. Morocănos din fire, ariciul refuză. Dar albina se ascunde și îl aude pe arici bodogănind: Ce tăntălău și Dumnezeu, nu știe că trebuie să strângă pământul ca să-l încrețească! Albina a zburat la Dumnezeu și i-a spus. Enervat că a fost păcălit, ariciul o blesteamă pe albină să îi mănânce cine a trimis-o excrementele. Atunci Dumnezeu a sortit-o pe albină să facă doar miere.

De ce este mai plauzibilă creația în 7 zile din Geneza biblică decât cosmogonia românească? Răspunsul: fiindcă are în spate autoritatea unor instituții religioase.

Îți recomandăm

Timpul coace cireșele. Zidul de care aminteam mai sus, fisurat atunci, s-a năruit cu vremea. Căci numai cu vremea puteam să devin conștient și să accept că am fost îndoctrinat.

Menționam, în articolul precedent, că mitul instituie un model exemplar. Mitul în sine e o poveste, e drept, dar asta nu înseamnă că e rupt de realitate. E o poveste care explică origini, comportamente, situații, stări de fapt, o poveste care face, din haos, cosmos. Adică ordonează, reglementează. Parafrazând o lege din sociologie: dacă definești o situație ca fiind reală, ea devine reală prin consecințele ei.

Mitologia românească a genezei lumii, implicând cosmogonia și rânduiala făcută apoi de Dumnezeu și Sf. Petru, e fascinantă și nu e de mirare că a fost aruncată la coșul de gunoi al religiei. Pentru că ea instituie modelul exemplar al unui Dumnezeu cu față umană. Să explic:

  • Dumnezeu nu a creat lumea cu un scop anume (spre propria slavă etc.)
  • La creație participă și Dumnezeu, și Diavolul, adică două forțe contrare. Căci creația presupune „coincidentia oppositorum”.
  • Dumnezeu nu e atotputernic și atoateștiutor. Își cunoaște limitele, nu ezită să ceară ajutor acolo unde nu se descurcă, nu bate pe nimeni cu parul.
  • Lumea nu a fost perfectă pentru ca, apoi, s-o pângărească omul. Dumnezeu, însoțit de Sf. Petru, umblă pe pământ să rânduiască toate cele.
  • Dracul nu e atât de negru, ci e un soi de măscărici cu o inteligență redusă, un soi de muscă-n lapte. Nu e bine să-l iei în serios, dar nici să te râzi de el (deși e al naibii de tentant), căci are darul să încurce ițele.
  • Existența umană nu e pedeapsă, nu e voință a divinității, nu e răfuială între Dumnezeu și Diavol, ci e definită contextual, paradigmatic chiar. Dumnezeu a împărțit tuturor câte ceva, după cum a fost rândul, după cum s-a ajuns, după cum s-a dat locul, după cum a fost nevoie. La împărțeală, „fost-am eu dus la lucru”, așa că la unii li s-a dat mai puțin, la alții mai mult, unii s-au mulțumit cu ce a rămas. Unii se dovedesc vrednici de ce au primit, alții sunt „brânză bună în burduf de câne”, unii au puțin dar fac mult.
  • Lumea e și cu bune, și cu rele, dar o ducem mai departe, compensând răul cu mai mult bine, reînnoind-o periodic, străduindu-ne, alături de Dumnezeu și Sf. Petru, s-o perfecționăm.
  • Fiind o lume în continuă devenire, orice este posibil. Transcendentul se împletește cu ontologicul, cu imanentul; lumea de aici se intersectează cu lumea de dincolo. Timpul nu e nici subiectiv, nici obiectiv; e magic.
  • E o viziune optimistă asupra lumii, nicidecum una resemnată, cu atât mai puțin pesimistă. Lumea nu trebuie și nu va fi distrusă, nici nu trebuie abandonată în nădejdea că oricum vom primi o alta mai bună.

Ce-a fost întâi? Oul sau găina? Dumnezeu sau Creația? Mitul sau existența? „Traducând” o explicație științifică a acestei probleme, E. Sabato spune cam așa: e ca și cum, mergând pe o plajă pustie, omul găsește niște urme iar acestea nu sunt decât propriile sale urme.

La început a fost existența. Apoi a venit mitul care, în sine, e creator de existență.

Dacă ar fi să se găsească o morală poveștii de față, iat-o: imaginând că lumea ar fi un câine, Biblia ar fi o coadă în jurul căreia lumea se învârte de mult prea mult timp. Dacă ar fi să aibă două morale, iat-o pe-a doua: în școală, religia trebuie înlocuită cu ISTORIA RELIGIILOR. Copilului trebuie să-i fie explicat spiritul religios, să-i fie exemplificat, astfel încât spiritul religios să devină creator; nu să îi fie închis între ziduri păzite sub amenințarea pedepsei veșnice.

Dar povestea de față are, pentru autor, o morală aparte: Am asimilat și mi-am asumat mitul originii pastorale a strămoșilor mei. Iar mitul a devenit creator de existență. Altfel spus, ideile în care am crezut mi-au modelat propriul univers. Povestea a devenit Viață.

Al treilea mit cu Dumnezeu și Sânpietru a luat-o înainte și a trecut în articolul viitor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ati inceput minunat, dar ati dat ca bâta-n balta.

    "De ce este mai plauzibilă creația în 7 zile din Geneza biblică decât cosmogonia românească? Răspunsul: fiindcă are în spate autoritatea unor instituții religioase".
    • Like 0
  • Mituri, mania miturilor. Mitomani. Unii mai priceputi decat altii. Povesti care fac existenta suportabila, care strecoara in ea sensul, care dau existentei o fatza umana. Insemni ceva, esti bun, esti iubit, cineva are grija de tine. Narodz, dar mai iscusiti decat ingerii in a tine oile. Sau de ce are de tinut fata de isprava ficiorul lenes (poate rupt de beat, cine stie). Sau de ce-s caprele afurisite si oile sfinte. Ca asa a lasat Dumnezeu. Daca nu gasim o explicatie plauzibila, macar una care sa garanteze un somn linistit. Mitul: nu rupt de realitate, substituit realitatii. Rostit de om, pentru om. Ca daca nu e pentru om existenta e de neindurat: Da, pentru ca e absurd ! cati au puterea sa spuna. Deci esenta inainte de existenta (caci altfel pe ce mormane de rahat troneaza constiinta ferecata in trupul care a defecat). Dar cel mai ispititor mit, cel care ne arunca de-a valma in matrix, suporta concurenta? Invia-voi acolo unde nu-i durere si intristare? Pentru ca Mielul... O mema de pe fb: As soon as u r born u r given a name, a religion, a nationality, a race & u spend the rest of ur life defending a fictional identtity. Alegi o poveste (sau povestea te alege pe tine). De regula e aia in care, macar la final, curge lapte si miere.
    • Like 0
  • Urmaresc parcursul autorilor pe republica. jura a inceput cu 10 k shareuri ca sa ajunga la 50-100. Nu stiu cate accesari are. Ideea e ca daca accesarile au avut aceeasi traiectorie, cititorii lui sunt precum pelerinii care au strigat osana dupa care s-au intors acasa dezamagiti ca fiul lui david nu s-a dat jos de pe cruce. Stilul lui e ciudat si nu m-ar mira sa nu il mai gazduiasca republica. Cititorii par sa nu aibe aceeasi rabdare cu care isi cladeste el esafodul. E si cam greu de urmarit fiindca leaga textele intre ele. Eu il felicit ca are curajul sa isi asume alt set de valori decat cele consacrate. Si aici nu cred ca e nonconformism fiindca nu incalca morala societatii ci a imbratisat o alta. Daca un text are sarcina sa ridice indoieli care sa aibe consecinta cautari personale, la mine a functionat.
    • Like 0
  • Venom check icon
    Ține de domeniul evidenței că exemplele date sunt povești de dată recentă, post creștină. Și că "microcosmosul" născut într-un anumit sat e relevant (tot ca basm, însă) numai pentru o arie restrânsă și geografic, și ca sens și ca experiență personală. Are sensuri multiple, poate numai pentru dvs. și mini big bangul, petrecut într-un anumit moment, particular. Trebuia să rămâneți la această poveste interesantă a dvs. Risc să afirm că nici măcar autorii-povestitori nu au țeluluri mai înalte de la acele istorioare citate, că nu au/simt vreun fior, fie el și mistic. Există o morală. Și un Dumnezeu care coincide cu Păcală. Doar atât și nimic mai mult. Restul interpretărilor apar numai dacă ne dorim mai mult. Musai e ceva mai adânc! Asta înseamnă, în buna tradiție românească a comentariilor literare, să afirmăm despre Coșbuc și Vlahuță sau Văcărescu ori Bolintineanu că sunt mari scriitori, că sunt autori de opere literare numai pentru că nu am avut alții. Și în loc să spunem adevărul, mințim în manuale, îi umflăm cu "marii noștri scritori" și nu facem o literatură comparată sinceră, ci patriotardă, românistă, cu o valoare adăugată doar din pix. Facem analize grijulii care să nu cumva să ne pună față în față cu golul și mediocritatea, cu adevărul despre decalajul din cultura mioritică față de ciobanii mondiali. OK, unele texte au avut un rol de deschidere, dar când te uiți când a avut loc la noi începutul Cuvântului, trebuie să spunem adevărul. Să nu ne furăm căciula, vorba microcosmosului. Am apreciat începutul textului dvs. dar regret că în loc să rămână o poveste promițător-lecturabilă la persoana întâi, o experiență pe care aș fi vrut să o citesc ca literatură, a devenit teorie prețioasă. PS - Sunt convins că e o scăpare: "să te râzi de el". Mă interesează mai mult viețile sfinților Ion a lu Rusu și tușii Anuța, ca personaje ale basmului pe care îl puteți scrie, cred cu tărie că au forță și potențial.
    • Like 0
    • @
      Venom check icon
      Eu, în nemernicia mea, ca un câine turbat am vrut să subliniez că văd/intuiesc/anticipez existența unui pământ solid și fertil în mai multe lucruri pe care le cred amestecate, trase la o temă. Cred/spun în continuare că partea literară a articolului are o mare valoare, care merită valorificată, separat, tocmai prin poveștile care nu au fost spuse. În traducere, Ciungu și Anuța ar trebui să vorbească în numele cosmogoniei satului românesc, nu Jura.
      • Like 0
  • Marcu Jura, îmi place toată povestea ... mai cu seamă, a doua morală a poveștii de față. Cred eu, modul de abordare face diferența între Biserică și mitologia românească, atunci când ne referim la poveștile religioase ale fiecăreia (referitoare la Dumnezeu). Dacă în mitologia românească, în mod rațional, fiecare individ „e liber” să rostească povestea sa de viață, despre Dumnezeu, Biserica impune enoriașilor o poveste de viață unică, conformistă. S-ar spune că uniformizează masele în Bine, dar o face din prisma eliminării singurului element (spun eu) al „concrescenței” Binelui comunitar, existențial: Libertatea Rațiunii. ____ Desigur, scenariul Bisericii e argumentul vădit controlului maselor. Poate că de la origine, timp de câteva secole, Biserica a avut un rol social benefic. Astăzi, în schimb, există riscul major de a „scăpa” masele de sub control, tocmai din cauza practicilor bisericești învechite. Nu știu dacă, în zilele noastre, poveștile din mitologia românească ar fi o soluție educativă, dar în mod sigur o disciplină despre Istoria Religiilor ar implica „libertatea rațiunii”: de comunicare, de abordare, de contemplare, de comuniune. ____ Euforic, lipsa controlului autoritar ar face lumea și mai Bună, „only if we are willing to guide it, to nurture it, to believe in it”. (sunetul mai tare, vă rog :) ) https://www.youtube.com/watch?v=hYAQtEs2Img.
    • Like 2
  • Deci ,măi prietene,zi-ne cum e cu spirit guide! Tu nu intelegi? Arunci bomba si apoi o dai in folclor.Unde fugi? Zi-ne cu pragul de dincolo!..o dai in speculatii si in elucubratii?
    • Like 0
  • IM check icon
    Da, Dumnezeu si Sfinții Sai merg in lume sa dreagă ce n-a ieșit bine de la început, ce a stricat vicleanul. E adevărat ca religia, Biserica nu se folosește de asemenea minunate povesti ce vorbesc de un Creator apropiat, bun, preocupat de creația Sa, care îndreaptă si nu te lasa singur. Cum spuneți, aceste povesti ti-L aduc mai aproape pe Dumnezeu. Pornind de la imaginea celui ce merge pe plaja, am sa continui povestea: Un om merge pe o plaja. E singur, trist, obosit si bolnav. Înainteaza greu si drumul e lung. Când, sfârșit de puteri, ajunge la capătul drumului, se uita in urma si vede o singura pereche de urme, urmele pașilor sai. Își ridica privirea spre cer si spune:" Doamne, unde ești? De ce nu m-ai ajutat acum când aveam mai mare nevoie de Tine. M-ai văzut cum m-am chinuit si m-ai lăsat singur.... Uite, pe plaja sunt numai urmele pașilor mei." Iar Dumnezeu ii raspunde:" Da, vad urmele de pasi, dar sa știi ca nu sunt ai tai. Sunt pașii Mei." "Cum așa?, zice omul, " Nu vezi ca sunt doar pașii unuia singur?" "Ai dreptate, unde sunt doar urmele unuia singur, Eu te purtam in brațe." Nu stiu unde am auzit-o dar mi-o spun des. Sunt frumoase aceste povesti mai ales când ai puterea sa le trăiești, când te ajuta să-ți înțelegi si să-ți asumi locul si rostul.
    • Like 3
    • @ IM
      Venom check icon
      Așa este. Când spuneți Biserică, vă referiți la BOR, dar cred că sursa poveștii e catolică. Biserica noastră te nu încurajează pe plan persona, în schimb,vrea să pupi oase de morți și să-ți fie frică de Dumnezeu că te bate! Sunt chiar și câteva cercuri ale caznelor, așa preventiv, dacă o dăm în bară. Te duci la pelerinaje în loc să stai în spital! Și patriarhul fericit și prea înalt a spus că e bine să accepți dresajul ortodox în școală pe post de libertate de credință (într-un stat laic prin Constituție) - oră predată de preoți, în loc de istoria religiilor sau șah! Tot BOR mai vrea să-ți fie frică de Dumnezeu în loc să crezi că Dumnezeu e iubire? Și atunci? Avem peste 90 de ortodocși din 100 de români. Nici măcar comuniștii n-au visat la majoritatea asta ideologică.
      • Like 0
    • @ Venom
      IM check icon
      Când spun Biserica, ma refer la religia instituționalizata. Nu stiu care e originea povestii pe care am spus-o, ar putea fi catolica, ar putea fi si ortodoxa...Daca ne desprindem puțin de ceea ce se predica in unele biserici (după Liturghie), de anumite cărticele care nasc un sentiment de teama si supunere, de ceea ce se preda la orele de religie din scoli, daca facem abstracție de toate astea si ne întoarcem la credinta creștin ortodoxa, la scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii (Ioan Gura de Aur, Serafim de Sarov, Siluan Athonitul - ultimii doi au trăit mai aproape de noi, in sec. al 19-lea, respectiv sec. 20) nu vom găsi acolo altceva decât pe Dumnezeu Cel iubitor, Cel ce ne însoțește, ne vorbește ( daca facem liniște ca să-l auzim). Nu e acolo o lume pesimista si înfricoșata de pedeapsa. Acolo e tocmai seninătatea, bunătatea, autenticitatea, umorul, înțelepciunea din poveștile țăranilor credinciosi, cum e Tușă Ana, spuse de Marcu Jura. In teologia ortodoxa mai mult decât la catolici, Dumnezeu este apropiat, personal, iertător, mereu aproape. Toate aceste mituri / povesti populare, inclusiv cosmogonia romaneasca (de care nu invatam la religie, dar am putea invata la capitolul literatura populara) nu se opun învățăturii creștine, nu contrazic Biblia ci reprezintă interpretari personale, trăiri personale ( specifice unui timp si spatiu geografic) ale actului de credință. Chiar autorul ne spune ca Tușă Ana nu e o ignoranta, a citit Biblia de patru ori. A înțeles, a trait ce a citit, a citit cu inima, as spune, de aceea poveștile pe care le-a preluat de la alții si pe care le duce mai departe sunt, pe lângă rugăciunile pe care le spune, modul ei de a vorbi despre si cu Dumnezeu. Al ei si al taranului, in general. De aceea sunt atât de frumoase. Apoi, dl Jura are talent, prinde sunetul limbii vorbite prin partea locului, reda fiorul receptării "mesajului", scrie fara artificii inutile, are un stil cinematografic, te face sa vezi si sa simti. Îmi plac textele lui pentru ca sunt autentice cum pare sa fie si autorul.
      • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult