Foto: Inquam Photos/ George Călin
Mă tot gândesc de ceva vreme la un proiect prin care noi, profesorii, să valorificăm toată experiența asta din învățământul online. Știu, toată atenția e concentrată acum pe deschiderea școlilor, pe gradul de siguranță în care se va întâmpla acest lucru, ceea ce, până la urmă, e firesc să ne preocupe.
Dar doar la asta să se rezume totul?
Gata, ne întoarcem la școală și aruncăm toată perioada asta într-un recycle bin al memoriei noastre ca și cum nu ar fi existat niciodată? Nu luăm nimic cu noi înapoi, acolo, în sala de clasă, din tot ce am învățat în ultimul an? Gata, renunțăm la Zoom sau la Google Classroom ca la o amintire urâtă de care nu vrem să mai știm niciodată?
Pentru că, dacă facem asta, ratăm o oportunitate excepțională de a mișca un pic învățământul ăsta al nostru un pic înainte.
Sunt foarte multe lucruri pe care le-am putea lua cu noi, înapoi, în sala de clasă. Contactul cu colegii noștri din toate colțurile țării, din școli din mediul urban sau rural, școli mai mari și mai de prestigiu sau școli mici, de cartier sau de printr-un cătun de care nu a auzit nimeni. Am putea face lecții împreună. Evenimente educaționale, activități extracurriculare, să se cunoască elevii între ei, o, câte nu s-ar putea face! Am putea avea schimburi de experiență, de bune practici, de metode și strategii didactice. În perioada asta a învățământului online, procentul profesorilor, care au avut acces la conferințe, webinarii, sesiuni de instruire, a crescut exponențial pentru simplul motiv că erau la un click distanță. Unde am fi avut noi posibilitatea asta înainte? De unde timp, energie, bani, pentru drumuri până cine știe unde pentru două ore în preajma unor specialiști în educație?
Dar mai mult decât atât, am putea face ceva pentru copiii invizibili ai școlii românești. Pentru copiii care ar avea nevoie de o mână de ajutor, o explicație în plus, o oră de recapitulare, consolidare și evaluare. Pentru copiii care au evaluări naționale, bacalaureat sau, pur și simplu, sunt pasionati de studiul unei materii iar școala nu poate sau nu știe să-i ofere sprijinul necesar. Pentru cei din mediul rural, care nu își permit meditații, cursuri sau cluburi în programul de after school.
Pentru copiii cu boli cronice, care nu ajung cu săptămânile sau lunile la școală pentru că au tratamente care nu le permit deplasarea. Pentru cei din saloanele din spitalele oncologice. Și ei au dreptul la educație.
Iar noi le-am putea-o oferi.
Înainte să mă apostrofați că visez cai verzi pe pereți, vă spun că acest proiect este cât se poate de realizabil. Vă mărturisesc că, la început, mă gândeam că inițiativa asta ar putea-o prelua Ministerul Educației, dar nu am vrut să-i deranjez cu idei dintr-astea naive, că poate au lucruri mai importante de făcut. Niscaiva hârtii, de ștampilat ceva, eu știu, de schimbat vreun director sau vreun inspector. N-au ei timp de nimicuri dintr-astea. În plus, tot proiectul ar muri undeva pe drumul fără întoarcere al dosarului cu șină. Nu, mulțumesc.
Ceva magic în învățământul românesc: Magic School
Așa că m-am gândit că am putea da startul acestei idei prin forțele noastre proprii. Mai sunt și alții care au reușit. Unii fac un spital! Sunt părinți care fac deja demersuri în direcția asta. Am putea face și noi o școală online pentru copiii invizibili ai sistemului românesc de învățământ. Uite, am putea-o numi „Magic School", dacă ne îngăduie Vlad Voiculescu să ne inspirăm un pic de la el. Sunt sigur că am avea o mână de ajutor, un sfat, o recomandare din partea lui Ciprian Teleman, ministru al digitalizării. Am avea nevoie de cineva care să asigure o platformă pe care să o acceseze cu ușurință copiii. Sunt convins că s-ar găsi companii care ar putea asigura infrastructura digitală a acestui proiect. Ar fi o mână de ajutor care ar deriva din responsabilitatea socială pe care mediul privat o are față de comunitate.
Și ar mai trebui o mână de profesori cu care să dăm startul proiectului. Profesori din ciclul primar, gimnazial și liceal, nu contează, că e nevoie de ei pe toate ciclurile de învățământ. Poate că, în timp, am reuși să avem o rețea de cadre didactice implicate la nivel național. E suficient să-și aloce o oră pe săptămână pentru Magic School. Ar fi minunat să avem mai mulți profesori pentru aceeași materie. Copiii ar fi expuși la mai multe metode de predare și stiluri didactice. Nu, nu e mare scofală să punem la punct toată partea logistică și de organizare. Vă asigur, din experiența mea managerială, că se poate face relativ repede.
Ar fi un experiment pedagogic fără precedent în România. Evident, profesorii își vor adapta conținuturile acestui gen de școală. Poate vor fi copii de vârste diferite care vor vrea să participe la anumite materii. Unii și-ar dori să recupereze anumite conținuturi. Alții de curiozitate.
Totul s-ar putea face voluntar, benevol și gratuit.
Implicațiile unui astfel de proiect ar fi extraordinare. Genul acesta de educație, lipsit de constrângerile școlii tradiționale, ar da un avânt nemaiîntâlnit creativității și imaginației didactice. Ar putea servi drept exemplu de bună practică pentru ceilalți profesori. Ar putea oferi idei de reformare a sistemului nostru de învățământ. Ar putea aduce educația acolo unde îi este locul.
Acolo unde se face școală cu dragoste. Cu pasiune. Cu dedicare. Fără adeverințe de participare, dosare de merit și diplome de olimpici. O educație pentru toți copiii din țara asta. Pentru că școala adevărată e acolo unde niște oameni se întâlnesc în numele cunoașterii.
Magic School.
Un vis la doi pași de noi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.