Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Unde ne-a adus experimentul „școala online”: 4 situații din clasă care nu pot fi reproduse acasă

Școala de acasă

Foto: Oli Scarff/ AFP /Profimedia

Știu că în perioada asta, de când susțin copiii în învățarea de acasă, mulți părinți au început să dezvolte frici mari legate de diferențele de comportament academic, vizibile comparativ în conferințele Zoom.

„Al meu parcă nu citește la fel de repede/ Al meu nu e așa atent/ Ceilalți sunt mai vorbăreți/ Parcă unii răspund mai des și mai bine/ Al meu nu are așa multă încredere ca celălalt/ Oare lecția asta nu e sub nivelul copilului meu?/ Oare a înțeles ceva de vreme ce nu pare să fie lecția asta pe nivelul lui?"

Tendința de a înțelege învățarea ca pe etapele de netrecut ale unei linii de producție, în care produsul e bun dacă a trecut exact și la timp prin punctele A, B, C... etc. este specifică nepedagogului. Cu atât mai specifică părintelui care are un fel de naturală urgență și presiune să-și aducă la linia de sosire copiii.

Nu există „linie de sosire". Procesul de creștere intelectuală - ca și cel de stabilizare fizică și imunitară - e unul cu mult „dus-și-ntors". Creșterile sunt urmate de regres, revelațiile sunt traversate de blocaje, memoria e contrapunctată de uitări ridicole, performanța e atinsă după multe căderi și ridicări. Învățarea e o spirală, cu bucle continue de reîntoarcere, eroare, neputință, pierdere a încrederii.

Creșterea se întâmplă cu adevărat când copilul e însoțit în drumul lui de un om care are o proiecție luminoasă despre variantele devenirii, nu de unul cu reflexe funcționărești de măsurare și îndoială permanentă.

Faceți o muncă incredibilă în perioada asta, cu două pălării simultane pe cap: părinte și profesor! E normal și admirabil să vă ajutați copiii! Numai nu turnați în acest ajutor proiecția ratării: judecăți, dezamăgiri, amenințări, comparații, condiționări, urgențe.

Există un mod de a ajuta un copil, de a-l scoate din zona lui de confort, având grijă în primul rând de starea sufletească pe care o îmbraci când te așezi la birou, lângă el. Ea este cea care dă direcție sau taie aripi, chiar dacă intențiile sunt bune. Fii optimist (fă-ți în minte un scenariu de reușită și creștere), fii înțelept (învățarea academică se face mână în mână cu formarea caracterului), fii jucăuș și reglează-i ritmul de lucru după pasul calm și stabil al respirației tale. Dacă nu ai acest calm, depărtează-te de el, respiră, uită-te în tine, prinde-ți reflexele vechi de perfecționism, control, neliniște.

Uită de alții, uită de comparații, privește-ți copilul cu drumul lui, cu ritmul lui, cu puterea lui, cu viitorul lui și numai al lui!

Înainte de învățarea rațională, există o învățare subtilă - pe care copiii o iau ca atare de la voi - despre sine și puterile proprii.

Încă ceva pentru părinții care s-au străduit de 2 luni încoace să susțină învățarea online de acasă...

Știu că pentru mulți, făcutul temelor a devenit luptă de putere acasă; că vă întrebați de ce copilul vostru nu e motivat și dornic de a lucra independent. Că vă temeți că, poate, ați greșit cu ceva.

Un pic de îngăduință și empatie pentru voi: școlarii între 3 și 12 ani nu au, de regulă, motivații intrinseci pentru învățarea propusă instituțional și dirijată extern.

Ce îi motivează să „lucreze" la școală nu poate fi, de cele mai multe ori, suplinit acasă, de familie.

Care sunt, de fapt, motivatorii adevărați pentru un școlar, în zilele în care școala nu era închisă:

- o rutină fixă a zilei, o rutină instituțională: copiii descoperă o cadență de lucru, un amestec între libertăți și constrângeri, în ritmul cărora se aliniază, copiind comportamente de grup. Acasă este greu să transformi sufrageria și mediul domestic de viață în regim organizat, planificat, repetabil și monitorizat de o autoritate, alta decât cea intimă, parentală; copiii au nevoie inclusiv de asta: de o figură autoritară externă familiei. (autoritate - nu în sens de „severitate").

- un rol în grup, o relevanță personală câștigată din oglindirea în ochii celorlalți. În clasă, în pauze - copiii învață mult din punct de vedere socio-emoțional. Își exersează puterea limbajului verbal și nonverbal, instrumentele tranzacționale, puterea. Și acasă o fac, dar de la 5 ani încolo, familia nu poate înlocui tribul social, anturajul. Cu acesta începe o nouă redefinire a sinelui, o prelungire a construcției pe care mama și tata o încep inițial, fără să fie suficienți. Copiii merg la școală ca să se descopere în ochii alterității. De aici le vine energia care hrănește dezvoltarea academică: de la relevanța conectării cu celălalt.

- ethosul școlii: spațiul clasei, așezarea în bănci, instrumentele de lucru - toate funcționează ca obiectele unui ritual menit să declanșeze dispoziția de lucru altfel decât cea de acasă - unde de multă vreme creierul știe să se autoseteze pe cunoaștere autodirijată, spontană, informală. Copiii nu știu încă să amestece un spațiu destinat altei stări cu un mod de operare format altundeva. Nu pot încă să facă toți, cu ușurință, tranziția.

- raportul emoțional copil-părinte, copil-profesor. Fiecare dintre aceste două relații propune o altă ierarhie tranzacțională. De la părinți, copilul așteaptă validare necondiționată: „mama mă vede dincolo de ce produce creierul meu". De la profesor, copilul acceptă o recunoaștere tranzacțională: „el oferă/eu primesc și întorc către el. La școală pot fi judecat, măsurat și evaluat. Acasă nu suport ca mama sau tata să facă asta cu mine - acest lucru ar însemna că de câte ori mintea mea nu produce rezultatul așteptat, eu pot fi iubit mai puțin."

Fiecare dintre cei 4 factori de mai sus nu pot fi reproduși acasă. De aceea vă luptați cu ei. De aceea mulți copii par să nu aibă motivații. De aceea școlile sunt încă instituții.

Învățarea de acasă e la fel de importantă și poate chiar mai consistentă decât cea de la școală. Dar atât timp cât ea e organică, relațională, inspirațională, informală.

A aduce școala în casă a fost un experiment bun și revelator. Dar dacă acest lucru a creat și mai multe vinovății și presiuni pe părinți, e mare păcat! Sper să își îngăduie fiecare ceva mai multă înțelegere și relaxare. Sunt cel puțin cele 4 lucruri de mai sus pe care nu le putem pune în scenă acasă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pentru că sunt foarte mulți profesori depășiți de situație,ar trebui ca la aceia să li se ofere posibilitatea retragerii din activitate,cu acordarea unor salarii compensatorii,ca la mineri,ca să poată să se apuce de altceva...Apoi cei care rămân să li se ofere cursuri gratuite pe lângă suta de euro care se acorda anual pt achiziționare de aparatură performantă și pentru a face față situației și a merge mai departe.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Programe încărcate, manuale scrise parcă în altă limbă, o analiză dură şi la obiect a sistemului românesc de educaţie:

    https://www.youtube.com/watch?v=CIIeZYoDk-0&t=660s
    • Like 0
    • @ Valentin
      Programa e OK, a fost ani de zile si inca e. Manualele sunt o alta problema. Analiza o fi dura dar e superficiala si partial poate chiar gresita. Acea doamna spune de exemplu ca la sedinte parintii sunt chemati in fata clasei si li se critica public copiii. Eu nu am pomenit asa ceva, chiar din contra - fiecare parinte se ducea la diriginte sa zicem si discuta separat ce a facut/ nu a facut copilul. As vrea sa vad niste date care sa sustina ce spunea acea doamna (al carei nume imi scapa acum, scuze). O discutie la radio nici nu are cum sa fie o analiza prea detaliata, aia se face cu surse si cu date.
      • Like 1
  • "Numai nu turnați în acest ajutor proiecția ratării: judecăți, dezamăgiri, amenințări, comparații, condiționări, urgențe." - OK, unele sunt evidente, altele mai putin. Care e problema cu judecata? Ce se intampla daca ii explici copilului "uite asta e gresit pentru ca..."?

    "- un rol în grup, o relevanță personală câștigată din oglindirea în ochii celorlalți." - adica exista comparatie intre elevi oricum, dar daca parintii vorbesc despre asta e nasol. Cum vine asta?
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Adevărul e că şi părinţii exagerează. Ce e important? Să bifezi evaluarea şi să nu pici la un liceu de unde să te întorci bătut acasă de tot felul de "şmecheri", la un liceu în care profesorii au luat mai mult de 5 la titularizare.
    Oricum sistemul este atât de stupid, de elitist şi de încărcat încât nu-l înţelege nimeni.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Nu e deloc greu de inteles. 5 e nota de trecere, daca un profesor a luat nota asta e calificat sa predea. Mai exact cate licee, procentual vorbind, sunt de tipul descris de dvs., unde te intorci batut acasa? Toate cele la care se intra cu medie sub 8 sau sub 7? Mai multe, mai putine?
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Părinţii nu gândesc procentual. Gândesc la obiect. Să nu mai vorbesc că acum s-a luat în discuţie intrarea la liceu doar cu media anuală. De la 25% importanţă poate sări la 100%.
      • Like 2
    • @ Valentin
      Procentual inseamna la obiect, cate licee sunt de tipul acela? Sunt curios cate colective de elevi sunteti dispus sa insultati in lipsa de date.
      Da, se poate sari de la 25 la 100% pentru ca suntem intr-o situatie exceptionala.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Foarte bun articolul, !! Felicitari!!! M-am mai linistit, nu intelegeam unde gresesc ca si parinte dar acum constat ca nu este o problema si o voi lua ca atare... La cat mai multe articole, la fel de interesante ca si acesta!
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult
sound-bars icon