Cine a ucis votul românilor: de la prejudecata „toți sunt la fel”, la alegătorii „de mall”

(Foto: Guliver/Getty Images)

Se știe faptul că în domeniul științelor politice s-a constituit așa-numita psefologie care se ocupă de sociologia electorală, de detectarea și analiza factorilor care influențează masiv comportamentul alegătorilor. În proximitatea unei astfel de abordări de analize electorale, fără a fi specialiști în sociologia politică, dar văzând toate convulsiile din spațiul public care opun societatea românească deschisă puterii abuzive învestită legitim în decembrie 2016 la conducerea țării, găsim că aceste proteste în stradă sunt cauzate de neparticiparea la vot. 

În urma procentului mic de prezență la urne, s-a ajuns ca PSD și ALDE să conducă țara și să exercite în mod discreționar puterea. De asemenea, constatăm că cei de la guvern și cei din majoritatea parlamentară se află într-o flagrantă și agramată ipostază de confuzie a „regnurilor” (legislativ, executiv, judecătoresc) și, prin urmare, cu un aplomb nemaiîntâlnit, doresc și reușesc, în bună parte, să transforme Parlamentul, prin înființarea unor „comisii speciale”, în adevărate instanțe judecătorești asemenea tribunalelor revoluționare sangvinare din Revoluția franceză de la 1789 și asemenea tribunalelor bolșevice care judecau sumar și executau rapid adversarii politici. Nu ne îndoim că există o tendință nemărturisită de a transforma justiția, parchetele, inspecțiile judiciare și CSM-ul în organizații locale sau speciale de partid ale PSD - ALDE.

Trebuie să recunoaștem că de-a lungul celor 27 de ani de la căderea comunismului, s-a produs un intens și pervers proces de degradare a culturii votului de către o componentă a societății noastre ce formează acum o Românie penală, care a omorât sistematic votul românilor. Dacă acceptăm că avem o Românie reală, o Românie profundă, o Românie antreprenorială, o Românie frumoasă, o „Române pitorească”, o Românie harnică și europeană, am putea delimita și în acest caz o Românie penală. Am constatat că de-a lungul timpului s-au opintit unii teoreticieni și analiști politici și îmbățoșați sociologi să ne livreze o serie de fizionomii ale votului: votul negativ, votul captiv, votul cumpărat, votul ca nevot, votul util, votul pierdut, la care am mai putea adăuga dinspre „durata lungă” a democrației, votul alcoolizat sau cataleptic. Toate aceste analize, dincolo de un anumit exhibiționism teoretic, au erodat și au turnat cu pipeta acid sulfuric și alte otrăvuri și droguri peste exercițiul și utilizarea votului românilor.

Mai întâi, în mai 1990, votul a fost amețit și anesteziat, narcotizat de propaganda fesenistă și vârtos măcinat de mass-media care reclamau necesitatea spăimoasă a votului „pentru liniștea noastră”.

După acel vot „pentru liniștea noastră” a urmat o teorie fatalistă a inutilității votului, întrucât România profundă și reală, definită în sintagma „stupid people” teoretizată de bolșevicul Silviu Brucan, nu avea încă exercițiul culturii democratice. Doar peste 20 de ani, anticipa Brucan, putem să asistăm la deșteptarea „biblică” a poporului român. Era așadar un vot amanetat pe 20 de ani. Dincolo de mesajul cu conținut penal de omorâre a votului prin fatalitatea prostiei, în care ne-a plasat post-Revoluția, Silviu Brucan a fost vinovat „prin sine se”, fiind cel de care, în calitate de editorialist al „Scânteii”, producea în mod jurnalistic rechizitorii pe baza cărora Alexandra Sidorovici, soția bolșevică a bolșevicului, în calitate de acuzator public la „tribunalul poporului”, trimitea la închisoare pe liderii și elitele vieții publice din perioada interbelică.

S-au perindat apoi ipostazele actorilor penali ai uciderii votului, jurnaliști și jurnale, gânditori și filosofi de crâșmă, care transmiteau cu o consecvență de invidiat afirmațiile sau opiniile securiștilor la vedere și ale comuniștilor deghizați cum că „pe oricine am vota, toți sunt la fel”. Votul inutil și inutilitatea votului sau risipirea votului prin multitudinea opțiunilor care au făcut obiectul unei propagande informale și manipulatorii în spațiul public pot fi alocate acelorași acțiuni penale care au asasinat votul românilor. Ne batem în opinii privind legitimarea și delegitimarea votului în funcție de procentul participării la vot. În loc să mergem la vot cheltuind prețul unei jumătăți de oră din timpul nostru, ne istovim într-o hermeneutică „de buzunar” care nu face altceva decât să diminueze sau să anuleze avantajele democrației care au fost obținute atât de tragic în decembrie 1989.

Am asasinat votul prin suspiciunile de malefacțiuni în cazul numărării buletinelor de vot. L-am sugrumat prin aritmetica și prin productivitatea procesului electoral (număr de voturi depuse/ unitate de timp) prin care Traian Băsescu, abuziv și teribilist, afirma că i-a ciuruit pe adversari prin câștigarea discutabilă a alegerilor prezidențiale din 2009. În fapt, el a omorât „prin ciuruire” votul românilor, în timp ce savura o victorie îndoielnică obținută inclusiv prin șmecheriile numerologiei.

Unii analiști politici, cu citate cvazi-biblice extrase din lecturi insuficiente și nepricepute din autori occidentali ai științei politice, au relativizat puterea votului ca cel mai elementar exercițiu democratic. În același fel, au diminuat, printr-o critică fără margini, alternativele sau programele electorale ale diverselor partide. Mulți dintre ei în 2016 au fost lăudătorii de serviciu ai programului electoral PSD, convenind, în majoritatea lor, că doar pesediștii au un program credibil, pe când celelalte partide nu au elaborat nici un program. Au ucis votul prin antepronunțarea sentinței procesului electoral. Au clamat imposibilitatea recuperării diferenței de voturi după primul tur de scrutin prezidențial dintre Iohannis și Ponta din 2014, trimițând, în mod indirect, la îngroparea votului românilor. Cu toate acestea, votul insurecțional din țară și din afara țării din turul al doilea a reanimat opțiunile românilor și întreținerea în viață a votului. Tot ei au omorât, apoi, caracterul pozitiv și productiv al votului prin teoretizarea votului negativ. Nu au votat „pentru”, ci majoritatea din voturi a fost „împotrivă”, spuneau ei. Repetarea nestăpânită a caracterului negativ al votului produce în viitor anularea importanței votării. Votul poate avea o minimă funcție, aceea de a schimba puterea, dar a schimba presupune în mod necesar participarea la vot. Puterea votului ca opțiune, dar mai ales puterea celor mici, a celor fără de putere, de a schimba un regim cu altul, transmite o permanentă amenințare pentru cei înstăpâniți în scaunele puterii politice de oriunde în lume. Prin urmare, puterea celor mici poate oricând să înlăture o putere a celor mari, prin suma voturilor individuale. 

O altă asasinare a votului vine dinspre fetișizarea lui. Astfel, L. Dragnea, C. P. Tăriceanu et comp. susțin că votul din 2016 este încremenit într-o delegare supra-legitimatoare a puterii pe care o exercită discreționar. În acest sens, tot poporul trebuie să se supună orbește și mistic în fața acelui vot din 2016 și în numele victoriei din alegeri ei pot face orice și oricât. Au omorât în acest fel votul viu, „ființa votului” și l-au transformat în moaște sfinte la care trebuie să ne închinăm fără comentarii toți românii de-a lungul întregii perioade legislative.

Un altfel de asasinat al votului este cel prin asfixierea lui de către unele sondaje de opinie. Fie că ele descumpănesc sau descurajează participarea la vot prin evaluări preliminare, fie îl asfixiază în timp scurt, concomitent cu derularea procesului electoral. Este cazul sondajelor din 2009 când, până în ceasul al 12-lea (ora 24), câștigător era Mircea Geoană dar, la al doilea cântat al cocoșilor, câștigător a devenit piezișul Traian Băsescu.

Un ultim mod de asasinare a votului este cel produs de bulimia weekend-istă a românilor. Confortul de 24-48 de ore ne costă, vedem acum, un disconfort de 4 ani de zile de neliniști și disperări înăbușite sau zgomotoase. Această apetență de a merge în ziua votului în „weekend” pentru plăcerea de a mirosi fumul grătarelor încinse și ale serviciilor precare din unitățile de turism, ne poate costa uneori nu doar 4 ani de lipsă a speranței sau de speranțe risipite, ci poate chiar afecta un destin generațional întreg, pus sub semnul abuzării noastre de mediocrități și impostori, de penali, sau de confiscări tribale ale puterii politice din România. Nu am ieșit la vot, dar am ieșit în stradă. Nu suntem obligați să mergem la vot, dar în situația de azi din România suntem nevoiți să mergem la proteste în stradă. Prin urmare, asasinarea permanentă a votului, trimite spre o realitate a unei părți din România, parte care este culpabilă prin indolență și subscriere la manipulare.

O astfel de Românie culpabilă trebuie să o înlocuim cu o Românie a votului, reînviată prin sacrificiul și promisiunile din decembrie 1989 și relegitimată astăzi prin mișcările de stradă ale unei Românii sănătoase și vii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp