Foto: Inquam Photos
„Știi, perioada asta a fost foarte grea pentru mine. După povestea asta de la Sf. Pantelimon, m-am tot gândit la ce s-a întâmplat cu tata, am retrăit ce am simțit atunci”, mi-a spus în weekend o prietenă al cărui tata murit din cauza Covid într-o secție ATI din țară. Lunile care au trecut de la deschiderea cazului Sf. Pantelimon au fost cumplite pentru cei care au pierdut în ultima vreme pe cineva drag acolo și care nu-și pot scoate din minte faptul că acel om poate nu a murit de moarte bună. Însă pot retrezi traume și naște incertitudini pentru mulți dintre cei care au avut un apropiat la ATI, în alte locuri din țară, precum prietena mea care se întreabă azi: Oare au făcut totul? Oare e ceva ce nu știu?
Dincolo de aspectele legale, dincolo de anchetă și de verdictul pe care trebuie să îl dea judecătorii în acest caz, evenimentele de la Sf. Pantelimon ne-au arătat că noi, cei din afara sistemului, nu știm mare lucru despre ce se întâmplă la granița dintre viață și moarte într-un spital din România. Iar reacțiile ministrului Sănătății și ale unor autorități medicale nu au avut decât rolul de a amplifica nesiguranța și a transmite senzația că în jurul acestei linii subțiri există o mare zonă incertă, în care se poate ascunde orice, de la neputințe și abuzuri.
Acest caz tulburător trebuie să nască o discuție adevărată despre cum se desfășoară finalul vieții unui om într-un spital din România. Cine și cum decide că nu mai are nicio șansă de supraviețuire? Poate fi aceasta vreodată o decizie individuală, a unui medic? Sau există o echipă care analizează cazul conform unor norme clare, medicale și etice? Care sunt pașii procedurali? Cât de transparent sunt gestionate aceste cazuri? Care este poziția față de membrii familiei și ce greutate au deciziile lor, în condițiile în care pacientul nu-și poate exprima consimțământul? Cum sunt pregătiți și susținuți medicii pentru acest proces? Care sunt vulnerabilitățile din sistem? Cum au de gând autoritățile să le corecteze?
Niciuna dintre comunicările oficialilor din sănătate - cu atât mai puțin ieșirile țâfnoase și dezvinovățirile rapide - nu a fost lămuritoare în această privință.
Într-un comunicat dat după arestarea celor două doctorițe de la Sf. Pantelimon, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă a precizat că ghidurile medicale prevedeau în cazul anchetat de procurori scăderea „dozei mamut” de noradrenalină (de 15-20 ml/h ) la „doza recomandată” (de 1 ml/h). Nu am aflat însă nimic despre alte măsuri care ar trebui să însoțească sau nu această decizie, în general. Dacă acest act medical echivalează practic cu întreruperea „resuscitării chimice”, cum au numit-o unii medici, a unui pacient, poate fi el dus la îndeplinire fără măcar informarea, dacă nu consultarea, familiei? Chiar presupunând că, la modul real, nu se mai poate face nimic pentru acel om, chiar dacă este inconștient, nu merită cei care-l iubesc să știe că, de la reducerea dozei, mai are doar o oră de trăit? Un timp cât o eternitate în care i-ar putea fi alături, în loc să muncească, de exemplu, ca apucații, ca să-și termine sarcinile la job și să prindă ora de vizită la spital. O oră de vizită pentru care va fi prea târziu.
Felul în care sistemul medical românesc se raportează la cei aflați în apropierea morții vădește de prea multe ori disprețul față de viață și de demnitatea ființei umane. Și nu este vorba numai despre cei care ar putea fi salvați, ci și despre pacienții în stadiu terminal.
După 32 de ani de când centrele pentru moarte fără dureri au ajuns în România, doar 18% dintre pacienții care au nevoie de îngrijiri paliative le pot primi, scrie Hotnews, care o citează Mirela Nemțanu, directorul executiv al Hospice Casa Speranței. În acest procent, intră toate de serviciile de paliație disponibile, în sistem public, privat și non-guvernamental, iar cele mai multe dintre acestea sunt oferite de ONG-uri.
Din acest motiv, sunt oameni care ajung pur și simplu să moară urlând de durere la ei acasă sau într-o secție de terapie intensivă care nu le poate oferi îngrijirile de care au nevoie. În peste trei decenii de la Revoluție, această țară nu a reușit să creeze un sistem prin care să îi ofere unui om un sfârșit demn, fără traume inimaginabile pentru el și familie. Așa se face că 82% dintre pacienții în stadiul terminal nu au acces la servicii care să le ofere o minimă calitate a vieții în puținul timp pe care îl mai au de trăit.
Chiar dacă este un subiect greu de dus, pe care am vrea să îl evităm adesea, trebuie să discutăm astăzi despre cum se moare în România. Fiindcă răspunsul este strâns legat de cum se trăiește în România.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În mod cert însă, îngrijirea paliativă trebuie reglementată, pentru evitarea haosului procedural care pare să domnească în secțiile ATI.
Pentru cine are deschiderea sa citeasca ceva care nu corresponde neaparat opiniei deja formate.
https://www.cnn.com/2018/04/25/health/alfie-evans-appeal-bn/index.html
https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/zeci-de-medici-romani-din-franta-sar-in-apararea-2382342.html
Orice spital, până şi orice banal cabinet de stomatologie nu te va admite ca pacient până tu, ca pacient, nu ai semnat documentul respectiv.
Ce conţine documentul? Păi, în principiu, cele 3-4 pagini cu scris mic, conţin multiple exemple şi clauze juridice prin care pacientul renunţă la dreptul său de a formula plângeri sau/şi pretenţii (despăgubiri) de Malpraxis împotriva spitalului sau medicului respectiv.
Nu vei fi admis în spital, nu ţi se va face o extracţie dentară sau un implant dentar la stomatolog fără ca mai înainte să semnezi documentul respectiv.
Dacă momentan vrei să amâni semnarea până când vei avea posibilitatea ca să te consulţi cu un avocat, nu numai că ţi se va refuza serviciul medical respectiv, dar nici nu ţi se va permite să scoţi din unitatea medicală o copie a documentului respectiv. Fiindcă, de obicei, eşti pus să semnezi documentul aşa, la repezeală, adică „pe colţul mesei”. Tocmai pe asta se bazează juriştii care au ticluit acel document formulat în favoarea prestatorului de servicii medicale: pe faptul că majoritatea pacienţilor ajung acolo „într-o mare nevoie urgentă” şi, pe deasupra, majoritatea lor sunt fie semi-analfabeţi funcţionali, dar mai ales nu înţeleg conseciinţele termenilor juridici cu care sunt obligaţi să fie de acord.
Aşadar, data viitoare când veţi fi pus în situaţia să semnaţi ceva, citiţi acel document cu mare atenţie. Şi, dacă vi se va refuza serviciul medical, sau dacă vi se va refuza o copie a documentului respectiv, atunci scoateţi telefonul şi faceţi o poză înainte să părăsiţi locul respectiv. Altminteri, s-ar putea să fie ultimul document pe care-l veţi semna în viaţa asta.
Mai multe detalii aici:
https://www.bordianusiasociatii.ro/consimtamantul-informat-un-drept-legal-al-pacientului/
Probabil că mulţi vor spune, „ei şi? ce-i cu asta?... ce putem face noi?”
Pentru început, ANPC ar putea intra pe fir, la fel cum, cică, încearcă să ne protejeze de acele restaurante care ne îmbolnăvesc, de clauzele abuzive din contractele de împrumuturi, etc.
Fiindcă aici treaba e mult, mult, mai serioasă,
Sigur, sunt si pacienti care intra direct la ATI sau in sala de operatie, inconstienti. Nu stiu cum se procedeaza cu consimtamantul acestora, exista probabil o gaselnita juridica sa se presupuna acordat.
Restul întrebărilor pe care și le pune autoarea articolului și ni le punem cu toții , vor rămâne fără răspuns. Legislația actuală în domeniul respectiv , mă refer la activitatea de ATI - și în organizarea actului medical în general - este, cel mai probabil incompletă și, ca atâtea legi din România, poate fi interpretată după bunul plac al unui complet de judecată.
De altfel mă aștept ca cele doua doctorițe să fie eliberate cât mai curând din arest, iar la un eventual proces, un avocat bun să facă praf tot rechizitoriul întocmit de procurori în cazul respectiv. Iar explicația constă tocmai în vidul legislativ pe care l-am subliniat.
Daca traiti in Romania si nu aveti bani destui nu aveti nici dreptul la viata! Asistenta medicala privata in ambulator a devenit o catastrofa! Sa-i multumim si ministrului de resort aflat inca in funcie!
Pentru astia prosti ca mine: prevede si inscrierea de falsuri in foi dupa reducerea dozei ?
Cred ca aici e problema, si de aici apare incriminarea celor doua - daca ghidul medical prevede reducerea dozei (nemaivorbind de comunicarea cu familia bolnavului), atunci de ce mama supararii se face pe ascuns si nu se consemneaza acelasi lucru si in foi ?
PS Cred ca stimabilele doamne cu coasa nici nu realizeaza de fapt ca au gresit, la fel ca si toti arogantii care ne informeaza ca suntem prea prosti ca sa intelegem acest "act medical".
Iar cei de la IML nu cred ca pot fi contestati sub motivul ca nu au ei pregatirea necesara - ei chiar cu asta se ocupa: stabilirea cauzelor decesului !
Si parintii lui au fost 'informati' :
https://www.bbc.com/news/uk-43933056