Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Se stingea și a vrut să se căsătorească cu doamna pe care o iubea de 22 de ani. După cununie, a mai trăit 3 săptămâni și a spus că au fost cele mai frumoase din viața lui”. Mirela Nemțanu, Hospice Casa Speranței, „În fața ta”

Mirela Nemțanu

O viață are valoare până în ultima secundă, indiferent de numele diagnosticului sau timpul rămas în față. Însă România a dovedit în nenumărate rânduri că nu e o țară bună nici pentru bătrâni, nici pentru cei supuși suferinței la orice vârstă.

Mirela Nemțanu, CEO Hospice Casa Speranței, își amintește de o lecție puternică de viață primită din partea unui pacient aflat în îngrijirea organizației pe care o conduce. Deși avea o vârstă înaintată, el i-a cerut să-i fie nașă de cununie. „Se stingea. Domnul respectiv era împreună cu doamna pe care o iubea de 22 de ani și, la acel moment, a vrut să oficializeze relația lor, care era profundă. Într-o manieră total inumană, a fost refuzat peste tot, i s-a cerut să se ocupe de acte, el era la modul propriu în stadiu terminal. Noi toți ne-am mobilizat în Hospice, am adus preot, am făcut o ceremonie foarte frumoasă și domnul a mai trăit cu noi trei săptămâni și a declarat că au fost cele mai frumoase săptămâni din viața lui. Și pentru mine a fost o lecție profundă de viață, pentru că mi-a arătat în primul rând că iubirea nu ține cont de vârstă, se poate întâmpla la orice vârstă. Și în al doilea rând, nevoia asta de a face pace cu tot ce ține de viața noastră, pentru că altfel noi închidem capitolul, dar pe cei din jurul nostru o să-i mănânce. Pentru mine a fost o lecție pe care încă mi-o mai amintesc cu drag”, a povestit Mirela Nemțanu, invitată în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

De-a lungul celor 32 de ani de activitate în România, Hospice Casa Speranței a oferit gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru 50.000 de pacienți, dar și servicii pentru 100.000 de membri ai familiilor lor. În tot acest timp, în ciuda scăderii demografice, a îmbătrânirii tot mai accentuate și a stării de sănătate precare a populației, statul nu a făcut aproape nimic pentru a dezvolta serviciile dedicate celor care au un prognostic limitat de viață.

„În fiecare an, nouă ne dispare un Cluj de pe harta României”

„Persoanele vârstnice nu-și au locul pe care ar trebui să-l aibă nici în sistemul social, nici de sănătate, în niciun fel de sistem. Mă uitam pe ultimul raport al INS, cel de anul trecut. Conform datelor oficiale existente, în România avem acum un pic peste 19 milioane de locuitori și statistica arată ceea ce simțim cu toții, o adâncire a fenomenului de îmbătrânire din mai multe cauze evidente, cunoscute și demonstrate și statistic. O dată avem un indice de natalitate scăzut de la an la an și știm asta tot mai mult. 2 - speranța de viață crește și la nivelul Europei, implicit și la nivelul României. 3 - și fenomenul ăsta ar trebui să ne alarmeze poate cel mai tare - populația așa numită adultă conform statisticii, între 15 și 64 de ani, scade alarmant în România de la un an la altul. Noi am pierdut undeva cam la 220.000 de oameni, populație adultă, cam cât un oraș de mărimea Clujului. Deci în fiecare an, nouă ne dispare un Cluj de pe harta României. Și asta înseamnă o populație care îmbătrânește și este normal să îmbătrânească, dar nu avem un sistem de suport”, spune Mirela Nemțanu, care punctează că în România speranța de viață este cu aproape un deceniu mai mică decât media europeană.

„Niciunul dintre noi nu suntem doar un dosar cu acte medicale”

65% dintre care ajung la Hospice Casa Speranței au peste 65 de ani, însă de servicii de paliație au nevoie și tinerii, și copiii. „Noi oferim servicii de îngrijire paliativă, ceea ce înseamnă îngrijirea medicală și nu numai care se acordă persoanelor care au două situații cumulative, o boală incurabilă și un prognostic limitat de viață. Noi am apărut, dacă îmi permiteți o scurtă introducere, acum 32 de ani în România, într-un moment în care știm cu toții că, dacă aveai pe cineva grav bolnav, ți se pune în brațe persoana bolnavă și ți se spunea: ne pare rău, nu se mai poate face nimic, luați-l acasă”, a povestit reprezentanta Hospice Casa Speranței. 

În marea majoritate a situațiilor, responsabilitatea îngrijirii pacientului în stadiu terminal rămânea și încă râmâne în sarcina familiei, care este depășită din toate punctele de vedere - medical, emoțional, financiar, și care nu îi poate asigura celui care suferă mai nimic din ce i-ar face viața mai suportabilă. „Nevoile sunt multiple pentru că nu vorbim doar de o nevoie de intervenție dată de boală, de nevoia de calmare a unei dureri fizice, să zicem. Ai nevoie de suport social, psihologic, sunt multiple probleme și, din ce am observat noi, nu prea se înțelege conceptul ăsta de a îngriji omul în toată dimensiunea lui. Niciunul dintre noi nu suntem doar un dosar cu acte medicale și atât”, subliniază Mirela Nemțanu. 

Cerere uriașă de servicii de paliație

Printre cei care au nevoie de servicii paliative se numără nu doar vârstnicii, ci și copiii diagnosticați cu afecțiuni incurabile, oncologice sau non-oncologice, precum malformațiile și tetrapareza spastică. Hospice Casa Speranței operează în Brașov, București, Zărnești și Făgăraș și a construit, exclusiv din donații și sponsorizări, un spital în Brașov și unul în București (cel mai mare centru de paliație din sud-estul Europei). Totodată, oferă și servicii de îngrijire la domiciliu. „Nu vreau să mai aud faptul că nu există bani și o să mă refer acum la modelul nostru. Noi nu avem acces acces la aceleași surse de finanțare la care un sistem public are acces și mi se pare o concurență cumva neloială și o incorectitudine. Pentru că, vorbesc în cazul nostru, suntem operator medical, trecem prin aceleași furci caudine ale autorizărilor ca un spital public, dar nu avem voie să accesăm aceleași surse de finanțare ca un sistem public, ceea ce nu este corect. Cu toate astea noi reușim să facem, ne zbatem”, afirmă CEO-ul Hospice Casa Speranței. 

Însă cererea este uriașă. „Noi în fiecare an facem aceste cercetări, suntem cam singurii interesați să le facem și cercetările pe care le facem le facem analizează toată nevoia și toate serviciile, indiferent că sunt în public, privat sau nonguvernamental. La ora actuală, în România avem undeva la 192.000 de persoane care au nevoie de paliație, ceea ce mi se pare imens. Și mai îngrijorător decât cifra asta este ritmul de creștere, pentru că înainte de pandemie vorbeam de 170.000 de persoane”, a spus Mirela Nemțanu în timpul emisiunii „În fața ta”.

Spital pentru copiii care au nevoie de îngrijire paliativă. Cum poți ajuta

Conform datelor Hospice Casa Speranței, 22.000 de copii au nevoie de servicii de paliație, în condițiile în care la nivel național există doar 40 de paturi.

Din acest motiv, organizația și-a propus să construiască la Adunații Copăceni un spital de îngrijire paliativă pediatrică, „Am demarat deja acțiunile de construcție a unui spital, acesta va fi dedicat doar copiilor. Îl vom construi în cadrul centrului nostru de la Adunații Copăceni la 30 km de București. Avem deja un centru unde desfășurăm servicii pentru copii, policlinică, îngrijire la domiciliu, kinetoterapie, dar nu avem zona de spital. Iar acum suntem în plin proces de strângere, de fonduri și profit de acest moment. Oricine dorește să ne ajute, poate să intre la noi pe site, pe Facebook, să vadă cum ne poate ajuta. Odată ce vom finaliza acest serviciu, practic centrul nostru de la Adunații Copăceni va deveni cel mai mare centru de îngrijire paliativă pediatrică din sud-estul Europei”, a declarat Mirela Nemțanu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Tam check icon
    E bine și frumos și mai ales spectaculos ce ne povestește doamna CEO, bravo ei că a decis să îndeplinească dorința unui muribund (cârcotașii ar putea spune că a avut la dispoziție 22 de ani să și-o îndeplinească). E și mai bine când nu mai mor oamenii cu zile și aici avem noi în primul rând de lucrat, cu bani de la stat și de la noi și cu voluntariat! Oare câți dintre cei care ajunși în nevoie așteaptă ajutorul celorlalți au ajutat și ei când au fost în putere? Nu ma refer la copiii, nepoții și părintii lor.
    • Like 1
  • Frumoasa ,poveste de Viata !
    • Like 0
  • SAO check icon
    Induioșătoare amintirea povestită în fața domnilor jurnaliști, îmi amintesc și eu că am rugat 6-7 persoane inclusiv pe dna CEO de a ajuta pe cineva de a deschide un centru într-o zonă izolata la poalele Făgărașului...niciun răspuns!
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult