Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cocarda, pancarta și eternul politruc din curtea școlii

George Simion la Colegiul Lazăr

Foto: Digi24

Scriu aceste rânduri cu convingerea că nu vom înțelege nimic și că se va citi doar titlul sau, în cel mai fericit caz, cineva va trece de primul paragraf. Și vom uita rapid. Pentru că avem alte preocupări, viața ne izbește zilnic în tâmplă. Memoria noastră este, de cele mai multe ori, asemănătoare cu cea a unui peștișor zglobiu care ocolește de sute de ori pe zi tufa de plastic și urcă la suprafață, inevitabil, pentru a se hrăni și a lua o gură de aer. E-n bula lui. Nu-l deranjează nimeni. Oamenii care bat în peretele de sticlă al acvariului reprezintă doar evenimente fără importanță. Trece cu ușurință peste. Ca noi toți, de altfel.

Pot să scriu netulburat despre oroarea pe care o reprezintă festivitățile școlare de început de an. Un adevărat bullying instituțional, adunări triste în care oamenii simt nevoia să peroreze fără limită, să înșire cuvinte fără niciun sens, să arboreze tot felul de lozinci, pancarte, steaguri, se înșiră boxe și microfoane, cabluri, se montează scene, defilează primarii, preoții, inspectorii școlari, directorii, polițiștii din cartier, politrucii care nu au niciodată nimic de spus ajung să plictisească prin prezență, discurs și inutilitate, se afișează costume decolorate, rochii strâmte care nu se pot purta decât la nunți, coafuri stranii de nășică, apar coliere, lănțișoare, cercei, ghiuluri, miroase a parfumuri și a garoafe de la intrarea în oraș, se bombează piepturi, se zâmbește tâmp și artificial, scârțâie imnul în stație și se subliniază deziderate. Se vorbește în gol despre excelență (un termen pe care l-a descoperit și actualul ministru), performanță, tradiție, elite, reforme. Directoarea se fâstâcește un pic, politrucul de la microfon a luat-o razna și bate câmpii. Îi strică planurile. Aruncă o privire către inspectorul școlar. Acesta e crispat, simte cum i se umflă o venă. „Dorința de autodepășire, generațiile care le pregătim vor conduce societatea spre mai bine…” – politrucul agramat continuă să asude și să-și caute cuvintele. Se instalează lehamitea, copiii încep să fluiere, fac poze cu telefonul, unii ies din rând și merg să-și aprindă o țigară. 

Încerc să nu-mi amintesc festivitățile la care am participat în viața mea de elev. Am detestat mereu conformismul, alinierea, alienarea, dunga de la pantalon, coronița cu pampoane a colegei din față și rânjetul pe care îl afișau cei care ne vorbeau cu „blândețe” despre cum trebuie să fim și ce trebuie să ajungem în viață. Am crescut cu Ceaușescu la televizor, i-am desfigurat portretul din manuale și scuipam hârtie mototolită-n gură pe tabloul din fața clasei, am aflat mai târziu cine erau profesorii care șușoteau la Securitate și pozau în modele de moralitate. Ne adunau în curte, ne așezau în șiruri perfecte și nu trebuia să suflăm o vorbă. Rând pe rând, ne vorbeau despre dezvoltare multilaterală, despre niște piscuri pe care noi urma să ne cățărăm și despre „academiciana” nației. Se cânta imnul. Mai era ceva în repertoriu, niște cântecele execrabile despre bravul popor, dar nu rețin titluri. Suna clopoțelul. Plini de avânt, dornici de a învăța și ultima virgulă, însuflețiți de cuvintele dascălilor, intram în clase. Ne așteptau cărțile pe bănci, legate cu fundiță. Și o floare. Eram cutezători. Nerăbdători să cucerim piscurile alea despre care toată lumea vorbea. Sechelele au rămas. Și nu pot să nu observ scenetele penibile din actualitate.

Am văzut și anul acesta zeci de fotografii de la festivitățile de deschidere ale noului an școlar. Nu, nu a dispărut ceaușismul, nu au dispărut directivele și limbajul acela care conține doar talaș, nu va dispărea niciodată dorința de a vorbi la nesfârșit și de a citi prostii (in)ofensive de pe o foaie de hârtie, nu se vor duce niciodată în neant mulțumirile îndreptate către partidul care te-a numit acolo, pe scaunul acela călduț și comod, privirile acelea perfide și alunecoase nu au ieșit nici ele din peisaj. Același scenariu mereu. Aceeași piesă sordidă este repetată cu obstinență pentru ca sistemul să reamintească celor prezenți că el e stăpân acolo, el conduce, el comandă, el trebuie să fie ascultat orbește. Și sistemul își aduce și îi pune la masă, în fața sutelor de mii de elevi, pe aceiași oameni fără de care stabilitatea și excelența în învățământ (nu râdeți, vă rog!) nu există. I-am amintit mai sus, în text.

Elevii și părinții s-au adunat în curtea școlii. Așteaptă. „Ce rochie frumi are doamna! Proful de bio parcă a mai îmbătrânit un pic. Aia blonduță cine mai e? O fi nepoata directorului, așa se aude. A prins catedra de franceză.” La 9.00 trebuia să înceapă. E aproape 10.00 și nu se mișcă nimic. Încă nu a ajuns primarul. E la altă școală, ține și acolo un discurs. Omul e omniprezent, aproape ubicuu, face turul școlilor din oraș și dă din gură. Promite, râde, bate din palme, își desface nodul de la cravată și transpiră abundent. I s-a pregătit și aici tava cu pâine și sare. Bullyingul e venit din moși-strămoși, nu ne putem dezbăra de el. Știm să fim umili. Ne place mângâierea stăpânului pe creștet. Bine măcar că nu dă peste cap un pahar cu rachiu în fiecare loc în care merge să taie panglica excelenței didactice. E roșu în obraji, în general bucălat și bine hrănit, îl recunoști de la o poștă pentru că își aranjează în permanență banda tricoloră pe burtă.

Un spectacol fals. Fad. Trist. O reală violență psihologică pe care sistemul, prin reprezentanții săi, o exercită asupra elevilor și părinților în fiecare an. Fără întrerupere. Cu nonșalanță și fără pic de respect. Sute de mii de copii sunt obligați să stea cu soarele în cap, uneori în frig, în picioare, pentru a asculta nimicurile cu care administrația vine în întâmpinare la început de an școlar. Bullyingul nu se oprește aici, desigur. El este exercitat pe mai multe planuri: meditații impuse, falsele elite care se formează în schimbul banilor și cadourilor, numirile politice în funcții de conducere, cadre didactice agramate, irascibile, incapabile să-și lase frustrările acasă, profesoare care devin vedete pe Tik-Tok și dansează exuberant pe ritmuri de manele, „reformele” care se fac anual în funcție de cum se trezește ministrul dimineața etc. Nu avem timp și pagini de ziar pentru a scrie despre toate aceste lucruri, de aceea mă opresc doar la jalnicele adunări din curtea școlii, evenimente pe parcursul cărora în fiecare director și politruc prezent începe să crească un embrion finlandez. Dar minunea nu durează mult. Nici măcar trei zile. Excelența se lasă deoparte și încep discuțiile pe Whatsapp despre banii de perdele și mobilier nou la clasă. „Cât mai e ora de pregătire? Ai reușit s-o transferi pe aia mică? Popeasca a venit anul ăsta cu un Porsche nou. Ai văzut?” Festivitatea de deschidere continuă. Acum vorbește directoarea. „Are pantofi noi și un taior foarte sexy. Soțul ei a fost avansat în minister, e ditamai secretar de stat. A fost o surpriză, jur, nimeni nu se aștepta la asta!” 

A terminat directoarea. Părintele ia și el cuvântul. Spune ceva despre lăcașul sfânt al cărții și al luminii. Începe să cânte și să se plimbe prin fața mulțimii. E ud la mâneci, a sfințit mai devreme toaleta liceului. Au dat cu var în timpul vacanței și e ca nouă.  

Persiflăm, suntem ironici. Poate că tonul este mușcător și deseori abrupt. Dar mă gândesc întotdeauna că poate rămâne ceva. Orice, o idee, o frântură, o speranță, poate că la un moment dat cineva se va trezi și va croi altfel lucrurile. Sper că vom reuși să renunțăm la futilități și la nevoia de a farda mizeria, neputința și falsitatea din jur. Știu că profesorii care își dedică viața și sănătatea pentru binele elevilor există, sunt acolo și trec aproape neobservați. E mult mai ușor să scriem despre mitocănie și despre felul în care suntem agresați permanent. Și o facem pentru că în interiorul fiecărui om rațional există gândul că se vor îndrepta lucrurile odată și-odată. Există speranța că elevii vor începe anul în mod natural, întâlnindu-și colegii și profesorii în clasă, fără discursuri sforăitoare și demagogie fățișă, fără minciună, fără promisiuni deșarte. Există speranța că sistemul îi va pune, în sfârșit, în centrul atenției sale. Că nu vor mai veni an de an șuvoaiele de politruci la microfon și nu va mai fi nevoie ca elevii să stea în picioare ore întregi pentru nimic. 

Sistemul vrea să fie respectat și să fie ascultat. Eu aș propune altceva. Dacă nu se dorește desființarea acestor festivități de o inutilitate obscenă, măcar să se inverseze rolurile. Să vină mai întîi primarul, părintele, polițistul, directorul și inspectorul școlar. Să stea împreună în curte. Să aștepte în soare sau în frig, după cum vrea zeul Meteo. Și să înceapă seria de discursuri inepte abia după ce ajunge ultimul elev în curte. Abia atunci mi se pare că va exista o formă de respect pe care acest sistem, fie vorba între noi, o datorează de ceva vreme societății.

Încă ceva, tot ca o formă supremă de respect pentru elevi și părinții lor. Eliminați formele fără fond! Eliminați prezența oamenilor goi pe dinăuntru care nu au nimic de oferit elevilor din curtea școlii! Feriți generațiile acestea de discursurile plagiatorilor, impostorilor și impertinenților din politică! Aduceți oameni care pot și știu să vorbească, oameni care pot fi exemple de urmat, repere incontestabile în cotidian. Aduceți oameni de știință care au performat, oameni de afaceri care au știut să se ridice de la zero și sunt milionari autentici, aduceți în fața lor artiști, arhitecți, scriitori, medici, puneți în fața elevilor caractere reale, oameni care nu au nimic de ascuns, oameni care știu să vorbească fără ciornă, lăsați valorile reale să intre în curtea școlii și să interacționeze cu tinerii. Smulgeți din rădăcină, dacă mai aveți o fărâmă de bun-simț, spectacolele acestea insipide prin care nu se comunică nimic real. Sunt doar o reprezentare a forței și a ipocriziei unui sistem clădit pe false repere. Este un bullying instituțional care va avea în cele din urmă efecte neprevăzute. 

Articol publicat pe blogul autorului.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu stiu daca termenul bullying e folosit corect in acest articol. In rest... auci. Eu am facut scoala binisor dupa '90 si tin minte ca lucrurile erau mai eficiente la inceput de an. Doamna directoare tinea un discurs nu foarte lung, copiii erau impartiti pe clase si mergeau cu invatatoarea/diriga la clasa pentru a se discuta niste chestii de organizare, un orar de obicei provizoriu si cam asta era prima zi de scoala Ceremonia se putea tine afara sau in sala de sport, in functie de vreme. N-am vazut niciodata la deschiderea anului scolar nici primari, nici popi, nici politisti, si asta din clasa intai pana in clasa a 12-a. Am facut si scoala si liceul la Bucuresti, daca asta conteaza.
    • Like 0
  • În general bun articol, corect și bine scris. Am doar 2 nemulțumiri:
    1. Ridiculizarea impertinentă a preoților (indirect a religiei), față de care ar trebui să păstrăm o oarecare sfială și respect. Nu trebuie să-i băgăm pe preoți în aceeași oală cu politicienii cocalari și fără bun simț, chiar dacă unii oameni au ceva personal împotriva lor. Mult mai multă lume are însă afinități puternice cu zona religiei și implicit respectă preoții, iar acești oameni se pot simți ofensați în mod gratuit;
    2. Deși în articol se enumeră cinstit toate categoriile de politruci care ofensează bunul simț la festivitatea de început de an școlar, totuși poza aferentă articolului este aleasă ”strategic” cea cu George Simion. Poate era mai potrivită una cu Johannis, deoarece el a participat la FIECARE festivitate de început de an școlar, iar pentru Simion e o premieră. Și amândoi se încardrează perfect în portretul-robot al politicianului din articol. Iar dacă e vorba de robot, chiar mai mult Johannis :-) :-)
    • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      „ridiculizare impertinentă”? Mai treceți prin text, stimate domn. Încercați să și înțelegeți.
      • Like 3
    • @ Dan Cojocaru
      Dragă Dan Cojocaru, nu există termeni, expresii, adjective care să ridiculizeze sau să descrie mizeria, impertinența, lăcomia și fățărnicia acestei instituții numită Biserică. Nu există nici pentru a arăta înapoierea în care aceasta ține țara de la Carol I încoace și până la Cuza. O bună parte a situației de nemernicie și sărăcie a acestui popor se datorează sutanelor lustruite, aurite, spălătoare de creiere, propăvăduitoare de minciună, băgată în politică și școală, în societatea medievală pe care o vrea doar așa.
      Paul a fost chiar drăguț.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      "Ridiculizarea impertinentă a preoților (indirect a religiei), față de care ar trebui să păstrăm o oarecare sfială și respect." - de ce? Merita respect? Nu vad de ce l-ar merita. Sunt EXACT ca politicienii cocalari, niste bisnitari fara scrupule. A se vedea megacatedrala.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Popii s-au autoridiculizat din momentul in care au capatat curaj pentru a deveni obraznici, hrapareti, evazionisti, din momentul in care au afisat acelasi lux, identic cu al cocalarilor. Macar aia si-l permit din vanzarea unor produse mult mai icautate decat vorbele goale si micinoase ale popilor. Si aia, din cand in cand, de fatada, mai sunt vizitati si de organele statului. Popii sunt de neatins, stat in stat. Consider ca au fost mult prea putin, nu ridiculzati ci demascati dntre toti ceilalti enumerati. A lua apararea institutiei bor este adevarata ipocrizie, inrudita cu prostia. Nu includ aici popii, putini la numar, cu un asa ziz har.
      • Like 2
    • @ Paul Gabor
      Lăsați-l, are agenda lui, cu temă de la stăpânire să tasteze deșteptăciuni la fiecare postare de pe platformă.
      • Like 0
  • cam 20 de ani estimez eu ca mai trebuie sa treaca din pacate ca sa scapam de aceste metehne (oameni)
    • Like 0
    • @ Romi Pastor
      nu avem nici o garantie de schimbare a mentalitatii. daca observam noile generatii de politicieni ne apuca groaza
      • Like 3
  • Corina check icon
    Merită citit. Mult adevăr aici.
    Chestia cu sfințirea toaletei și mânecile ude ale preotului nu mi-a plăcut. E dintr-un registru prea jos(nic). Obstinență nu există, numai obstinație.
    • Like 0
    • @ Corina
      Nu vă lasați înșelată de idei fixe, doamnă. Preotul avea mînecile ude din cauza apei sfințite.
      • Like 4
    • @ Paul Gabor
      Corina check icon
      Mă gândisem la asta, dar asocierea cu toaleta rămâne josnică.
      La urma urmei, poate am greșit dându-vă atenție.
      • Like 0
    • @ Corina
      Vă mulțumesc pentru că ați coborît din sferele înalte pentru a comunica. Sper că nu sînteți epuizată. În altă ordine de idei, asocierea nu o fac eu. Ci reamintesc doar printr-o frază obiceiurile pe care le au unii preoți: sfințirea de șosele, autoturisme, șaormerii, a tot felul de birturi și alte asemenea „lăcașuri”. Nu vă încrîncenați pentru nimicuri, faceți un mic efort și priviți realitatea fără mînie!
      • Like 1
    • @ Paul Gabor
      Corina check icon
      Nu de sfere înalte e vorba, ci de gândul că observațiile dvs. sunt marcate de resentiment și dispreț. Prea stătea la suprafață, pregătit să apară, „idei fixe, doamnă” și acum restul. Încrâncenații versus detașatul. M-am lămurit.
      • Like 0
    • @ Corina
      Formularea bruscă "e dintr-un registru prea josnic" denotă doar fixații, îmi pare rău dacă nu am sesizat altceva. Bine că sîntem lămuriți, e și-așa mult prea confuză lumea ca să mai contribuim și noi.
      • Like 1
    • @ Paul Gabor
      Si chiar si a toaletelor scolare, adevarate realizari ale unor eterni hoti, (am rut sa spun primari).
      • Like 0
    • @ Corina
      Nu mai faceti pe fatarnica aparatoare a religiei. Aici este vorba de bor cu ai sai functionari, ceea ce-i cu totul altceva fata de credinta si diametral opus.
      • Like 1
    • @ Corina
      Si nici macar nu conteaza ce va place sau nu dv.
      • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult