Foto Guliver/Getty Images
Într-un articol anterior am constatat cu îngrijorare supradimensionarea stocurilor companiilor active în România, care au ajuns la nivelul maxim al ultimului deceniu.
Astfel, observ o asemănare izbitoare între perioadele 2007–2008 și 2016–2018 din perspectiva creșterii stocurilor mai accelerate comparativ cu avansul cifrei de afaceri. Aceasta reflectă supraincrederea și optimismul companiilor, care alimentează aprovizionarea și producția pe stoc în așteptarea creșterii cererii și a vanzărilor. Având în vedere temperarea ritmului de creștere a cererii domestice, precum și a principalilor parteneri de afaceri pe plan internațional, companiile românești riscă să fie prinse descoperite din cauza stocurilor supradimensionate, care pot expira, suferi pierderi de valoare sau reduceri ale prețului final.
Toate acestea urmează să alimenteze presiuni asupra lichidității companiilor, exact în perioada cea mai sensibilă (recesiunea economică). În acest articol mi-am propus să analizez evoluția stocurilor în funcție de sectorul de activitate al companiilor active în România, dimensiunea acestora și anul înființării.
1. EVOLUȚIA STOCURILOR ÎN FUNCȚIE DE SECTORUL DE ACTIVITATE
Analizând tabelul și graficul următor, observăm că 17 din cele 23 de sectoare înregistrează o creștere mai accelerată a stocurilor prin comparație cu dinamica cifrei de afaceri. Astfel, la nivelul întregului mediu de afaceri activ în România, stocurile au crescut în ultimul deceniu cu 41%, în timp ce avansul cifrei de afaceri este de 35%.
Din restul sectoarelor unde dinamica stocurilor este inferioară evoluției cifrei de afaceri, trebuie eliminate sectoarele care înregistrează tradițional foarte puține stocuri, respectiv intermedieri financiare, tranzacții imobiliare, sănătate și asistență socială. Volatilitatea foarte ridicată a prețului combustibilului și al energiei au determinat o reducere a stocurilor în sectoarele de interes, respectiv transporturi sau fabricarea și furnizarea energiei electrice.
Analizând cifrele următoare, observăm că sectoarele care înregistrează cea mai extinsă perioada de rotație a stocurilor (implicit și expunerea cea mai mare la riscul de volatilitate al cererii și prețului / valorii stocurilor) sunt construcțiile, agricultura, industria extractivă. Haideți să le analizăm separat, împreună cu riscurile aferente:
- Sectorul construcțiilor înregistrează o perioadă de producție (durata de realizare a proiectului) care poate varia între 2–3 ani, ceea ce expune acest sector la riscul de volatilitate al prețului din piață. Prețul imobiliarelor a crescut în medie cu 40% în perioada 2014–2018, urmată de o scădere cu 5% în primul semestru din 2019 și stabilizare în a doua jumătate a anului. Oferta de imobilie finalizate în piață a crescut cu aproape 31% în primul semestru din acest an, iar cererea a scăzut cu aproape 23% (judecând după numărul de tranzacții raportat de ANCPI) din cauza emigrației, plafonării de BNR a gradului de îndatorare la 40% începând cu 1 Ianuarie 2019 și decelerării programului Prima Casă, care pare să nu aibe un scop strategic pentru noul guvern investit în Octombrie anul acesta;
- Agricultura – creșterea stocurilor din agricultura are mai degrabă un caracter speculativ, în așteptarea unor perioade mai prielnice din perspectiva prețului. Desigur, această strategie poate fi una câștigatoare, în condițiile în care prețul ajunge la nivel dorit, iar costul depozitării este redus și uzura produselor nu este semnificativă;
- Industria extractivă și cea metalurgică sunt afectate de volatilitatea foarte mare a prețului materiilor prime și a metalelor, în contextul în care companile active în acest sector înregistrează o situație financiare foarte modestă (aspect confirmat și de frecvența ridicată a companiilor insolvente).
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, date prelucrate de către autor
DIH = eng. Days of Inventories on Hand, reprezintă durata medie de rotație a stocurilor
Nota: cifrele de pe coloana OY reprezintă numerotarea sectoarelor din tabelul 1
2. EVOLUȚIA STOCURILOR ÎN FUNCȚIE DE DIMENSIUNEA COMPANIEI
Analizând stocurile tuturor companiilor la finalul anului 2017 în funcție de cifra de afaceri (cifrele sunt ilustrate în graficul 2), observăm că microintreprinderile înregistrează o durată de rotație a stocurilor mult mai extinsă comparativ cu media națională și cea a firmelor mari, respectiv 120 zile (pentru firmele cu venituri >100 k €), 92 zile (pentru firmele cu venituri între 100–500 k €) sau 68 zile (pentru firmele cu venituri între 0,5–1 mil. €), în condițiile în care media națională este de 58 zile.
Supradimensionarea stocurilor în cazul microintreprinderilor poate fi explicată de:
Stadiul embrionar al brandului explică necesitatea unor stocuri diversificate pentru atragerea clienților;
Cunoașterea modestă a fluctuației cererii și clienților. Astfel, microintreprinderile sunt într-un proces de învățare al sezonalității pieței și factorilor determinanți ai cererii;
Organizarea logistică modestă, care de cele mai multe ori este realizată „văzând și făcând”, cu sisteme rudimentare, fără să dispună de sisteme logistice avansate de gestiune a stocurilor.
Astfel, din cauza supradimensionarii stocurilor și necesarului ridicat de finanțare al acestora, microintreprinderie reprezintă cel mai vulnerabil segment al companiilor active în România din perspectiva volatilității cererii, perisabilității stocurilor și finanțării acestora.
3. ROTAȚIA STOCURILOR ÎN FUNCȚIE DE ANUL DE ÎNREGISTRARE AL COMPANIEI
Similar corelației negative dintre dimensiunea companiei și durata de rotație a stocurilor (firmele mari înregistrează o rotație rapidă a stocurilor), maturitatea firmelor din perspectiva anilor de funcțiune este corelată invers cu dimensiunea stocurilor, în sensul că firmele recent înființate (și, implicit, care înregistrează venituri mici) înregistrează stocuri extinse.
Aceasta reflectă fragilitatea companiilor aflate în primii 3-5 ani de la înființare, din cauza arderii accelerate a capitalului, necesar pentru finanțarea nevoii de fond de rulment (excesul stocurilor și al creanțelor peste nivelul furnizorilor) și a investițiilor pe termen lung.
Acesta este una dintre cauzele care explică eșecul start-upurilor, doar 40% din firmele înființate în perioada 2005–2011 fiind în funcțiune astăzi. Astfel, aproximativ jumătate din firmele active astăzi s-au înființat după impactul pe plan local al crizei financiare precedente (2008), reflectând imaturitatea mediului de afaceri local.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Observ că se tot vorbește despre criză economică, cu toate că, produsele comerciale se diversifică și se multiplică. De vreme ce există cerere, există și ofertă. Dar, cine le determină pe fiecare? Cererea clientul, iar oferta vânzătorul, și , în unele situații, producătorul.
Importanța producătorilor în zona comercială a scăzut odată cu dezvoltarea ideii de marketing (aceasta este o constatare personală). Tinde să fie înlocuită cu așa-zisa firmă sau brand. (Din fericire, am trăit o perioadă scurtă falsa stare de bine că port o haină de firmă.)
Cererea se educă sau este influențată. Prin ce se educă sau prin ce este influențată? Analizând principalele surse de informare și de petrecere a timpului liber, cererea pare a fi influențată de zona publicitară. Câștigul este în ambele tabere, publicitate și fabricație. Fabricile sunt tot mai tehnologizate, nu ca odinioară, când munceau oamenii. Publicitatea se desprinde de realitate; apar tot felul de efecte, decorațiuni virtuale...ceva asemănător cu mijloacele de lucru din fabrici. Cu cât sunt implicați mai puțini oameni și mai puține lucruri reale, cu atât cheltuielile sunt mai mici pentru realizarea publicității. Putem răspunde cu toții la întrebarea: cine se bucură de câștig, acolo unde personalul este tot mai restrâns și veniturile-s tot mai mari?
Și, în toată nebunia aceasta, oamenii își trăiesc viața după modă...aproape pe orice plan, de la alimentație și îmbrăcăminte, până la comportamentul în familie, la petrecerea timpului liber și la domeniul de activitate profesională. Este o perioadă determinată de niște curente, nici vorbă de cultură. Cultura implică valori, calitate și efecte pe termen lung, aș putea spune universale și, uneori, nemuritoare. Toate aceste curente sunt inventate de niște minți cu anumite scopuri.
Dorința, tendința și moda de a deveni afacerist se trage tot de-acolo. Se află în strânsă legătură cu economia turismului, migrația, cariera, succesul și goana după plăceri și averi.
Zonele urbane cu poziție geografică strategică se supraaglomerează, pustiul se extinde, materia se supradimensionează, iar oamenii se pierd la propriu și la figurat.
În acest context și cu acest plan, fie că e vorba de România sau de alte țări cu un anumit nivel de dezvoltare, criza economică poate fi lejer declanșată. De pierdut avem cu toții, indiferent de funcția ocupată și de bunurile deținute. Poate cei cu un trai simplu vor fi mai rezistenți fizic și psihic. Într-un fel, țările subdezvoltate au parte de un echilibru așa cum o duc...în sărăcie.
Ca să fii afacerist, pe lângă dorință și muncă, este nevoie și de talent!
Să dea Dumnezeu să nu ne mai lăsăm înșelați!