Ana Morodan/ Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cenușăreasa ajunge prințesă doar în poveste. În viața reală e un pic mai greu.
Poți fi în mediul virtual tot ceea ce vrei să pozezi, să iei orice mască. E un fenomen și un val de oameni care ne dau lecții, sunt exemple de succes, de fericire, de cum să te realizezi. Îți dau sfaturi pentru orice.
Mie îmi plac cel mai mult cei care pozează în sfinți. E plin internetul de ei. Cu presa după ei sau sub lumina reflectoarelor sunt toți numai milostenie, bunătate, dragoste. Îi ascult și mă mir că nu au aură. Dincolo de masca purtată, nu cred că au dat vreodată o felie de pâine vreunui flămând în viața reală.
Ce e dincolo de masca perfecțiunii și a succesului lor obținut ca în fabula în care o broască a vrut să fie cât o vacă și s-a tot umflat până a crăpat?! E viața ca a fiecărui om, cu griji, cu dureri, cu necazuri, cu lacrimi, dar nu fiecare om se urcă băut și drogat la volan și nici nu conduce fără permis.
Cea mai mare grijă a mea este influența pe care o au așa-zise modele asupra tinerilor. Frații Tate erau supereroi. Ana Morodan era contesă. Preotul Visarion Alexa era farul creștinismului pe internet. În viața reală am aflat cu toții cine erau. Toți sunt ca broasca din fabulă.
...
Poate e timpul să aflăm și despre altfel de eroi, ca tinerii să conștientizeze câtă muncă și sacrificiu e în spatele adevăratului succes.
În satul meu există un patron, Grigore Florea. Acum a ieșit la pensie și a lăsat afacerea copiilor, dar angajații lui încă povestesc ce fel de șef era. Și-a clădit afacerea zi de zi, timp de treizeci și ceva de ani. A lucrat cot la cot cu muncitorii lui. Nu îl cunosc personal, dar îmi povestea o fostă angajată din fabrica lui că era în fiecare zi în firmă la 3-4 dimineața, că încărca marfă alături de ea, când erau multe comenzi, că împingea la cărucioare cu produse. Seara era ultimul care pleca din firmă.
Niciodată nu a ieșit în față să vorbească despre munca lui clădită cu pași mici, prin muncă imensă. Poate e timpul să își spună povestea...
Eu îmi propun ca într-o zi să mă duc să vorbesc cu acest om și să scriu despre drumul domniei sale nu spre succes, ci pentru a clădi ceva, pentru a da de muncă la câteva sute de oameni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În plus, nu mi se pare indicat să adunăm mere cu pere. Fabricile de entertainment sunt tot o industrie. Fie că vorbim de emisiuni de televiziune, filme indiene, seriale sau telenovele făcute de corporații, fie vloguri, bloguri sau podcasturi făcute de persoane private (care devin PFA). Există și acolo echipă, există angajați cu carte de muncă. Chiar dacă se începe de jos, din curiozitate, când încep să apară banii totul se transformă în industrie.
E un sindrom răspândit la nivel mondial. Canalul Arte+, care oferă doar concerte de muzică clasică, muzee etc. are o audiență foarte mică.
E interesantă și manipularea psihologică din media. Ați ascultat vreodată cu atenție melodiile de început ale jurnalelor de activități? Sunt violente, stridente. Nu vei întâlni o piesă de Vivaldi, care e liniștitoare.
E o formă de manipulare, care te îți spune, subconștient: "Gata, acum îți vom arăta tot ce e mai rău. Vom satisface bestia care zace în tine, pe care o ascunzi sub pojghița socială de om cuminte. Știrile noastre sunt pline de sânge și le vei privi fascinat!"
Și lumea se uită! Se uită la un accident de circulație fascinați, de parcă s-ar bucura că există răul, prostia și urâțenia. Nu-i vezi luând cu asalt muzeele, dar la jurnalele de știri stau ciopor.
Ei spun că se informează. Ok, există fluxuri de știri care îți dau știrile sec: Pe strada X s-a produs un accident de circulație, din care... etc. etc.
Nu ajunge. Oamenii vor să vadă și lacrimi, vor să vadă sângele de pe asfalt etc. Din 5 minute de știre doar jumătate de minut e informație. Restul e circ, plânset etc. Alea nu sunt știri, sunt circ. Știrile ar trebui să fie seci, imparțiale.
Problema e că media face bani nu din știri, ci din emoții. Emoțiile negative se vând cel mai bine.
Ne place să ne uităm, la sânge și urlete. În definitiv am ieșit din peșteri, nu? Trecutul nostru implică vânătoarea și supraviețuirea. De ce să ne mai mirăm că ne plac spectacolele barbare?