Covid-19 temperează jocurile de putere dintre angajat și angajator

Foto: Guliver/ Getty Images

Covid-ul încearcă și ar putea să ne schimbe stilul de viață, modul de a munci, de a ne găsi organizațiile și oamenii pe care ni-i dorim. Înainte de pandemie și de criză economică în care am ajuns, conversațiile erau despre o piață a muncii “a angajatului”, “angajatul e la putere” – spuneam între noi. Companiile se băteau pentru cei mai buni oameni, să băteau pentru oameni - în general, investeau enorm în brandul de angajator, aduceau angajați de la kilometri distanță, făceau eforturi mari să-irețină, să facă față ritmulului creșterii salariilor, a beneficiilor, pentru a crea condiții de muncă și a avea locuri de muncă cât mai “cool”. În ce fel se vor schimbă aceste lucruri? Este acum cineva într-o poziție mai bună în raportul cu celălalt, decât cu 6 luni în urmă?

Fiecare pierde și câștigă câte ceva

Spun din start că nu intenționez să scriu doar din unghiul care pare la-ndemână și foarte uzitat: anume, vor rămâne mai puține locuri de muncă, angajatorii rămași în viață sunt acum la putere, ei vor face jocurile, iar angajații vor fi mai obedienți pentru că n-au încotro la amenințarea scăderii numărului locurilor de muncă. Mi se pare o abordare simplistă în complexitatea unei piețe, cea a muncii în cazul de față.

Așa cum văd eu lucrurile, fără să vrea, virusul (la care se adaugă și bâlbâielile mai mult sau mai puțin firești ale statului), i-a transformat pe negociatori – angajat șî angajator – în aliați și tovarăși de suferință. Dușmanul comun nu a mai fost o anumită categorie de companii (cum a fost banking-ul în 2008/2009), ci virusul și acțiunile de răspuns ale guvernului. 

Lupta cu Covid-19 este atât de neconvențională și hibridă încât a diminuat apetitul de escaladare a negocierilor dintre angajatori și angajați (“work-from-home”, a fost o “muncă în tranșee”, mult peste cele 8 ore standard pe zi, mereu cu un ochi și la știrile din media și la pericolul comun). Pe un fond de epuizare emoțională și oboseală psihică, un pact social tacit a devenit fundația pentru o alianța temporară (“fă-te frate cu dracu’ până treci puntea” pare că am spus toți in cor). Cele două părți și-au făcut rapid calculele, au acceptat pierderile și au renunțat la pozițiile de forță pentru a putea face niște pași împreună pentru supraviețuire.

Ce pierd și ce câștigă angajatorii

Încep cu ce se pierde pentru că ăsta e sentimentul majoritar prezent în toată societatea. Mulți angajatori încearcă acum să se împace cu sentimentul de pierdere a controlului pe care l-au avut atât timp: angajații erau prezenți la birou, în fabrică sau pe teren – erau monitorizați vizual chiar dacă erau mai mult sau mai puțîn productivi. Și în multe organizații controlul este mai important decât productivitatea. Deși aplicațiile de monitorizare și control a angajaților care lucrează de la distanță se vând acum că pâinea caldă peste tot în lume, angajatorul – dacă îl pot personaliza cumva – încearcă să își accepte pierderea controlului. Cei mai inteligenți și mai creativi însă, încearcă să se adapteze și să transforme această pierdere într-o victorie. Ratele de randament și productivitate vor fi poate mai mici pentru început prin telemunca, dar sunt convins că niște minți strălucite deja întrevăd noi oportunități și noi modele de organizare, noi relații de muncă (de ex: mai puțini angajați, mai mulți “business associates”) care să le aducă în scurt timp rate de randament și productivitate poate chiar mai mari operând cu costuri de management și de control mai mici.

Astfel, angajatorii inteligenți vor profita de costurile și pierderile imense pe care le-au adus pandemia și criză economică, pentru a regândi și imagina relații diferite de muncă, mai flexibile, mai agile, cu contracte mai simple și mai clare, bazate mai mult pe competență și mai puțin pe imagine și seducție. În opinia mea, un mare câștig al companiilor este oportunitatea de a ajusta și de a moderniza contractul social cu “angajații”, angajați care cred că vor fi transformați în viitor în parteneri, “associates” sau prestatori de servicii.

Ce pierd și ce câștigă angajații

La capitolul pierderi, într-o țară cu un deficit major de forță de muncă până în pandemie în multe domenii (în fabrici, în IT, în agricultură, în sistemul medical privat și de stat, în servicii, etc), mi-e foarte greu să cred că vor lipsi din 2021 oportunități de a munci. În plus, mă aștept că multe companii europene să-și relocheze începând de anul viitor o parte din operațiuni din China în Europa și astfel să apară noi locuri de muncă și în România. Cu toate acestea, cred că “angajatul” a pierdut puțin din condițiile de muncă seducătoare cu care se obișnuise, deși acestea erau doar puțin relevante în maturizarea să personală și profesională. Cât de mult contribuie oare la progresele profesionale pe care oamenii buni și le doresc și la procesul lor de maturizare “beneficii consumeriste” precum masaj, spații de recreere excesiv echipate, etc. Confortul duce rar la evoluție și la progres, din contra – ne face mai dependenți de sursa de confort și mai pasivi, mai puțin pregătiți pentru provocări, ne scade apetitul pentru contribuție și ne privează de sentimentul de împlinire. 

Marele câștig al angajaților cred eu că este dezvoltarea adaptabilitățîi, a creativității și a agilității. Oamenii au făcut în perioada asta sarcini pe care nu se gândeau vreodată că le vor face sau că le vor putea face, au făcut sarcini care nu erau în “job description”-ul pentru care se angajaseră. Ei își diversifică astfel rapid competențele, au ocazia să-și demonstreze relevanță și contribuția, au acum ocazia să abandoneze multe lucruri care le erau balast și nefolositoare (atitudini și comportamente defensive, atașament față de un statu-quo mai degrabă călduț decât folositor, preocupări limitative precum “cum fac pentru a nu-mi asuma responsabilitatea?”, etc) Covid-19 temperează în acest moment jocul de putere existent între angajat și angajator, îi face pe aceștia mai degrabă aliați și tovarăși de suferință decât adversari. 

E o schimbare de atitudine care ar putea genera parteneriate mai proaspete, mai mature și mai flexibile. Competențele profesionale ale angajaților, pe de o parte, misiunea rolului și a organizației, pe de altă parte, vor cântări mai mult în relațiile de muncă, lucru sănătos pentru ambele părți. Conversațiile privind misiunea și responsabilitățile părților vor fi poate mai oneste și mai clare, simplificând complicațiile unei vieți organizaționale, așa cum o știam. Inamicul comun îi așază acum de aceeași parte a baricadei pe angajat și angajator, învațându-i pe ambii să fie mai adaptabili, mai creativi și mai agili.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp