Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Creditarea – o faţă care râde, alta care plânge

Un jurnalist cu vechi state profesionale, preocupat de economie, m-a sunat să-mi reproşeze că în comentariul meu de joi – intitulat „Până unde pot băncile şi clienţii să întindă coarda creditării” –, am avut grijă să alcătuiesc un tablou complet al comportamentului vicios al clienţilor, dar că tabloul viciilor băncilor ar fi incomplet. I-am răspuns – şi reactualizez aici judecata – că m-am referit în exclusivitate la viciile din planul moralităţii. Nu însă şi la cele din planul legalităţii. Fiind important acum, cu deosebire, ca nici banca şi nici clientul să nu ajungă în stare de risc.

Astăzi, în materie de creditare, începem să înţelegem cât de necesar este ca, bancă şi client, în bună înţelegere, să analizeze cu sinceritatea până unde poate fi întinsă coarda creditării. Dintr-un motiv ce nu cere explicaţii sofisticate. O creştere puternică a creditării, în societatea noastră, ar fi nu doar în armonie cu spiritul vremii, ci şi cu nevoile economiei şi ale populaţiei. Plecând de la un indicator sintetic: intermedierea financiară. De la ponderea, deci, a creditării neguvernamentale (creditele date economiei reale şi populaţiei) în PIB. Pentru că acest indicator e la nivelul cel mai mic din Uniunea Europeană: 39 la sută. În numeroase ţări-membre, intermedierea financiară este de 100 la sută sau mai mare. Dincolo de graniţele UE, în Elveţia, nivelul e de 300 la sută. Prin urmare, creşterea este necesară. Populaţia, bunăoară, îndatorându-se la bănci, îşi va cumpăra mai multe case, terenuri, alte bunuri de folosinţă îndelungată. Câştigătoare va fi societatea, în ansamblul ei. Întâi şi întâi, fiindcă se vor înmulţi stocurile de case noi şi vor fi mai multe investiţii familiale într-o ţară în care ponderea investiţiilor unei familii medii, în totalul cheltuielilor, nu depăşeşte… 0,1 la sută.

Numai că împrumuturile bancare, ca şi salariile, nu pot creşte la întâmplare. Au nevoie de acoperire. Ţara, astăzi, are nevoie de o sursă solidă de creditare a economiei reale şi a populaţiei. Atât de solidă, încât să confere creditului mult râvnita sustenabilitate. Ceea ce ar însemna recâştigarea unei reale încrederi în viitor atât de către bănci, cât şi de către clienţii băncilor, fie companii, fie cercuri largi ale populaţiei.

Este în firea lucrurilor că băncile nu-şi pot permite să piardă bani acordând credite unor persoane ori unor familii care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Ori să dea bani unor visători. O fi o bancă „magazin de bani“, cum le place multor pasionaţi de metafore să spună, dar e un magazin ultraspecializat şi ultrasofisticat, cu reguli tari. Banca nu este ca oricare alt magazin, unde stai la coadă, îţi vine rândul, ceri marfa, o plăteşti şi pleci. Aici poţi să ajungi la ghişeu, să soliciţi un credit, iar banca să nu ţi-l dea.

Sigur, este obligatoriu ca banca chiar să nu dea creditul dacă a făcut o analiză atentă şi a văzut că solicitantul nu are bonitatea cerută. Dar în aceeaşi măsură este obligatoriu ca şefii băncilor să nu refuze creditarea doar plecând de la simple suspiciuni de neîncredere, uneori cauzate de o analiză nu îndeajuns de profundă. Fiindcă mai ales acum, într-o etapă dominată de riscuri şi incertitudini, un NU e adeseori mai tentant decât un DA.

Acum se caută un drum nou al creditării. Negăsit încă. Până una-alta, creditarea continuă să fie un fenomen cu două feţe: una care râde şi alta care plânge.

După ce ţara noastră obţinuse, în anul 2000, acordul Uniunii Europene privind aderarea la 1 ianuarie 2007, vreo câteva zeci de mii de cetăţeni ai României la început, apoi câteva sute de mii, pe urmă câteva milioane au avut şansa să-şi procure bunuri şi servicii de pe piaţă plătind combinat: din venituri proprii şi din credite. Plătind, aşadar, cu bani câştigaţi din muncă, din afaceri, de la compatrioţii noştri călători prin lume ori din alte surse; şi cu bani de la bănci. Era faţa care râde. Epoca-lumină a creditării bancare.

Apoi a venit criza. Cu recesiune, cu şomaj, cu salarii tăiate şi cu pensii îngheţate. Creditarea şi-a arătat faţa care plânge. Au început să se adune restanţele la rambursare. O recesiune grea, care a durat doi ani şi trei luni, plus turbulenţele care au prelungit criza, au adus mulţi debitori în situaţia de a nu-şi putea achita datoriile. Venise plata luminii. Pentru multe familii – o plată usturătoare. Şi greul încă n-a trecut. Deşi suma creditelor restante scade, procesul e încă încărcat de riscuri.

Să tragem linie şi să adunăm. Şapte milioane de persoane au primit credite. Salariaţi ori pensionari. Cei mai mulţi plătesc cu regularitate, lună de lună. Aproape trei milioane, achitându-şi integral datoriile, şi-au lichidat conturile.

Doar câteva sute de mii, în momentul de faţă, înregistrează întârzieri la plată. Cum s-au acumulat aceste restanţe? Răspunsul ce pare a fi la îndemâna multor formatori (sau deformatori?) de opinii: „Din cauza exagerărilor în procesul de creditare. S-a sărit calul.” Adevărul este că se sare calul cu astfel de judecăţi. Iar acum, când creditul e acuzat public, trebuie să fie apărat.

Au fost şi sărituri peste cal. Au fost bănci care au dat bice „să vândă” cât mai multe credite; şi închideau ochii atunci când clienţii încercau să le înşele, grăbindu-se să îndosarieze actele lor atestând venituri închipuite. Nu s-a format însă, niciodată, o masă critică de astfel de ieşiri din rând. O masă critică a constituit-o acea parte a populaţiei care şi-a marcat dreptul să primească credite. Şi chiar le-a primit.

Au fost lăsate în urmă trei etape. O expansiune a creditării, între 2004 şi 2008. Apoi, în 2009 şi 2010, o restrângere semnificativă a creditării. A treia etapă, începând din 2011, de refacere a creditării, a înaintat pe fondul creşterii economice. Acum începe cea de-a patra etapă, menită să dezvolte, în societatea românească, un climat în care creditul să funcţioneze bine, corect, şi mai cu seamă să funcţioneze cu faţa la o masă mare a populaţiei, care să probeze că poate lua credite şi că poate garanta returnarea lor întocmai, într-o societate în schimbare de paradigmă economică.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • <<Banca nu este ca oricare alt magazin, unde stai la coadă, îţi vine rândul, ceri marfa, o plăteşti şi pleci. Aici poţi să ajungi la ghişeu, să soliciţi un credit, iar banca să nu ţi-l dea>> De fapt banca este acel magazin la care stai la rand sa depui bani intr-un depozit la termen, iar la termenul de scadenta banca iti da mai putini bani decat i-ai incredintat spre pastrare. Tot banca este acel magazin care iti da bani ca forma de creditare printr-un 'mecanism sofisticat' si in caz de criza ( pe care tot ea, banca a provocat-o ), banca nu are nici o responsabilitate, toata responsabilitatea cade in sarcina debitorului. Si tot aceste <<magazine ultraspecializate şi ultrasofisticate, cu reguli tari>>, sub ocrotirea BNR, au devalizat Bancorex si alte banci fara ca nimeni sa fie gasit vinovat ( macar moral ).
    • Like 0
  • check icon
    "Populaţia, bunăoară, îndatorându-se la bănci, îşi va cumpăra mai multe case, terenuri, alte bunuri de folosinţă îndelungată."

    Populația, îndatorându-se la bănci, va fi sclavă. Punct.
    • Like 0
    • @
      Esti sclavul/sclava bunului pe care l-ai cumparat PRIN creditul de la banca, nu esti sclavul/sclava bancii. PUNCT.
      • Like 0
    • @
      Nu neaparat.
      Sa spunem ca aim o ideea geniala care-ti poate aduce un profit de bun simt dar nu ai fondurile necesare. Nu este nici o rusine sa imprumuti banii de la banca si sa partajezi beneficiul.
      Sa presupunem ca stai cu chirie si platesti o suma de bani. Te imprumuti de la banca, cumperi o casa si platesti 20% in plus in fiecare luna. Sigur platesti dobanda la banca, 20% in plus pe luna este costisitor dar ai o casa. Gandeste-te cum va fi peste 25 de ani platind chirie sau platind pentru propria ta casa.
      Am mai spus-o si o mai spun, banca poate fi cel mai bun prieten al tau.
      Am avut amici care mi-au cerut o suma considerabila de bani. Le-am raspuns ca pot sa-i hranesc doua saptamani, sa le dau niste banuti sa se descurce cateva zile, suma ceruta nu le-am dat-o. Pentru sume mari exista sistemul bancar.
      Vei fi sclav cand te vinzi pentru o mana de galbeni :-) Daca imprumuti bani sa te duci in concediu, daca imprumuti bani sa-ti permiti un lux de care nu ai nevoie, atunci da, devi sclav. Muncesti sa platesti datoriile pe care fara ajutorul bancii nu le-ai fi avut. Este important scopul pentru care imprumuti banii. Daca acei bani aduc beneficii atat tie cat si bancii nu este vorba de sclavagism.
      • Like 0
    • @ Gar Gaune
      check icon
      În frază nu era vorba de afaceri și de profit. Era vorba să cumperi ceva care se presupune că-ți rămâne în proprietate.
      Ideea e că dacă ai împrumutat bani de la bancă să cumperi o prorpietate sau bunuri de "folosință îndelungată" (care nu-ți aduc profit), situația devine cam așa:
      Banca devine proprietar de fapt în locul tău, pe toată durata creditului.
      Tu practic plăteșt banca apoi să-ți iei proprietatea înapoi.
      Banca are ceva sigur în mână (garanția și ipoteca plus drepturile financiare stabilite prin contract), tu nu, pentru că nu ai nici un control și pentru că oricând veniturile tale pot să se oprească, cel puțin temporar, mai ales dacă ești salariat.
      De asta ești sclav. Plătești (cu dobândă) pentru libertatea ta.
      Un om care nu e legat de bănci este un om liber.
      • Like 0
  • check icon
    După ce a fost atacat din toate părțile după precedentul articol, acum dl Vasilescu scrie ceva scurt, clar, un ABC pt clasa a IX-a de liceu. Îl felicit că a reușit să scrie primul său text corect. Îi trimit o sticlă de bere Ciucaș, o las la poartă la BNR, d-aia la litru ori la litru jumate.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult