Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Ce spune „gura lumii” despre consumul şi investiţiile familiale pe datorie. Şi ce arată analizele de piaţă

După ce, în comentariul de miercuri, am descris tabloul de ansamblu al educaţiei economice, trecând acum la detalii… încep cu creditarea. De ce? Întâi şi întâi, pentru că numeroase voci din spaţiul public, supărate pe bănci şi ignorând importanţa creditării pentru sănătatea economiei, cer să fie ucisă tocmai găina care face ouă. Apoi, pentru că în societatea noastră – poate şi sub influenţa mâniei pe care băncile din toată lumea au stârnit-o unui segment important al publicului ori a mişcărilor de protest tip „Occupay Wall Street” – umblă vorba că debitorii imobiliari ar fi sclavii băncii creditoare pentru 20 sau 30 de ani. 

Ei bine, oamenii trebuie să ştie că există şi o altă perspectivă de a judeca lucrurile. Pentru că, în lumea de astăzi, care a învăţat să înmulţească banii, băncile au deschis uşile pentru populaţie, au diversificat împrumuturile, intensificând finanţarea consumului şi a construcţiei de locuinţe. Viaţa pe datorie, considerată multă vreme păcat, a devenit virtute. Este drept, te îndatorezi pentru un mare număr de ani şi dai înapoi, an de an, lună de lună, nu doar cota cuvenită (rata) ci şi dobânda. Plus comisioanele. În schimb, obţii bunuri de care ai nevoie. Nu accepţi preţul, nu vei avea bunurile. Nu vei avea casa dorită.

Începând din 2000 şi mai ales din 2005, până în prezent, tot mai mulţi cetăţeni români s-au obişnuit şi ei cu gustul vieţii pe datorie. Astăzi, sunt peste şapte milioane. Creditul, ca motor al bunăstării, a devenit şi o realitate românească. Şi, totodată, o mare şcoală de educaţie economică nu doar pentru cei care s-au îndatorat la bănci, dar şi pentru clasa politică din ţara noastră, pentru guvernele care au trecut prin Palatul Victoria, pentru instituţiile statului, pentru economişti, politologi, sociologi. O şcoală care ne-a schimbat modul de a gândi, stilul de viaţă, obiceiurile, comportamentul. Mulţi au învăţat însă prea puţin. Cum prea puţin au învăţat, în toţi aceşti ani, la şcoala reformelor economice, încetinite timp îndelungat; sau la cea a liberalizărilor politice, economice, sociale, culturale, morale, de prea multe ori haotice sau confuze; a privatizărilor, de prea multe ori făcute anapoda şi ele; chiar şi a deschiderii graniţelor.

Consumă românii atât de mult? După ani şi ani de strâns cureaua, începând din 2000… consumă cât pot. Consumul creşte neîncetat. Din nefericire, sunt consumate nefiresc de multe bunuri de import. Cererea de consum devansează producţia internă de bunuri fizice şi de servicii. 

Adrian Vasilescu

S-a format o percepţie publică dincolo de adevăr. Şi anume că băncile, care aveau bani mulţi, ar fi dat credite cu două mâini. Iar o mare parte a populaţiei nu a ezitat să înghită credite scumpe cu toptanul. Direct de la bănci sau prin reţelele de magazine. E adevărat că 7 milioane de oameni, în schimbul unor rate fixe, pe care sperau să le returneze în câţiva ani, au plecat acasă cu televizoare, cu frigidere, cu maşini de gătit, cu telefoane mobile şi cu alte bunuri de folosinţă îndelungată, cei mai norocoşi cu automobile.

O piaţă bună, pe care băncile au fost bucuroase s-o extindă. Rezultatul? Ceea ce populaţia vedea cu „ochiul liber” părea să fi fost un spectacol al bunăstării. Străzile s-au umplut de automobile. Magazinele au fost luate cu asalt. Semn de prosperitate… într-o ţară în care se fabricau puţine produse competitive. Şi cum educaţia economică, educaţia în general preocupa doar o parte restrânsă a societăţii, prea puţini au fost cei ce s-au mai gândit că România are nevoie de un alt stil de evaluare a rezultatelor din economie, care să pună capăt iluziei că societatea se îmbogăţeşte; şi că întreprinderile neperformante... ar avea piaţă.

Creditul „cu amănuntul” aducea profit mare. Banca Naţională a muncit din greu, în toţi acei ani, să adune în „cămara” de la BNR surplusul de bani din bănci, lei şi valută, pentru care populaţia nu avea bonităţi. Surplus constituit nu pentru că băncile nu găseau doritori să ia credite, ci datorită reglementărilor BNR menite să evite supraîndatorarea populaţiei.

E drept că încet-încet se schimba societatea, se schimba viaţa noastră, creştea numărul salariaţilor care câştigau ceva mai bine, se înmulţeau creditele. Toate pe fondul banilor ajunşi în bănci din economisirea altor ţări, al dezinflaţiei şi al creşterii economice. Acesta era tabloul real. Dar “gura lumii” l-a falsificat. Pe bază de impresii. A persistat – şi persistă încă – iluzia că s-au dat credite în neştire, curat “dezmăţ”, iar România s-a umplut de case pe datorie.

Ce arată analizele? Dacă în 2015 şi în 2016, voci cu autoritate au spus public că în jur de 900.000 de familii sunt în situaţia dramatică de a fi evacuate din locuinţe pentru că n-au mai putut să-şi achite datoriile, ce concluzie poate fi trasă? Cum niciodată restanţele de peste 90 de zile la credite imobiliare, care i-ar fi putut afecta pe debitorii imobiliari, n-au depăşit 10 sută din totalul creditelor, ar fi însemnat că totalul locuinţelor cumpărate cu credite erau 9 milioane, ceea ce e absurd. Fiindcă documentele sunt clare – creditele imobiliare nu au depăşit… 340.000.

Dramatic e tocmai faptul că valoarea acestor case nu ajunge la 20 la sută din totalul creditelor. Fapt ce nu exprimă îmbogăţirea societăţii. Iar contrastul cu ţările dezvoltate, inclusiv cu cele din Europa, e puternic. Analizând structura creditelor, vedem că în jur de 80% sunt acordate pe o perioadă lungă de timp: credite imobiliare care acoperă cererea familiilor, pentru case, pământ, în general bunuri de investiţii; celelalte 20 de procente acoperind cererea de consum familial. La noi, în schimb, lucrurile stau tocmai invers. Mai puţin de 20 la sută din credite sunt pe termen lung (10, 20, 30 de ani); credite pentru investiţii imobiliare. Mai sunt, până la 30%, credite ipotecare… dar de consum. Ca să obţină bani pentru consum, familiile şi-au ipotecat casele. Cert e că în jur de 80 la sută dintre credite s-au dus pe consum.

Consumă românii atât de mult? După ani şi ani de strâns cureaua, începând din 2000… consumă cât pot. Consumul creşte neîncetat. Din nefericire, sunt consumate nefiresc de multe bunuri de import. Cererea de consum devansează producţia internă de bunuri fizice şi de servicii. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In mesajul trecut abordati educatia romanului si drama care se va produce atunci cand se va trece la Euro.
    Acum vorbiti de preturi, consum, generozitatea bancilor, etc. Finnd o persoana care a cumpareat casa pe credit, care doreste a face investitii folosing banii bancilor si nu banii mei ceea ce spuneti pare ok. Pare dar nu este. In clipa in care am cazut peste: "900.000 de familii sunt în situaţia dramatică de a fi evacuate din locuinţe pentru că n-au mai putut să-şi achite datoriile"
    Pot accepta ca un numar de familii pot avea probleme cu plata datoriilor, exista situatii neprevazute. In schimb daca cifra este cea estimata de dvs, adica 900.000 de debirori incapabili sa plateasca datoriile, atunci voi gandi ca banca care a imprumutat banii nu si-a facut treaba.
    Stiti bine ca pentru orice suma necesara exista o analiza riguroasa din partea instuitutiei care finanteaza un proiect. Cine si cum a facut analiza celor 900.000 datornici? Cu ce scop le-a oferit un credit pe care nu vor putea sa-l plateasca? Dvs ca specialist financiar nu va suna nici un clopotel?
    Hai sa va spun altceva. Intotdeauna am fost asaltat de binevoitori care-mi ofera carduri si posibilitati de credit. Folosesc trei carduri de ani de zile, am o marja de credit de care nu m-am folosit niciodata. Cand am nevoie de bani ma duc la banca si discut cu ei. Bancile ofera astazi pentru cei multi vise nu solutii.
    Ma intalnesc cu angajati ai bancii care-mi spun ca daca-i ascult voi deveni bogat? "Serios?" intreb. "Dar tu esti bogat? "Si daca da de ce lucrezi pentru o banca?"
    D-le angajatii banci nu sunt platiti de catre banca ci de catre creditori. Daca tot vorbim de educatie economica atunci angajati bancilor ar trebui sa sprijine atat interesul creditorului cat si cel al bancii, win-win solution, stiti bine despre ce vorbesc. Daca salariatul bancii crediteaza o persoana care nu va fi in stare sa plateasca datoriile acesta nu merita sa lucreze intr-o banca.
    • Like 0
  • check icon
    Oamenii trebuie să se împrumute cât mai puțin sau deloc.Punct. Câtă vreme băncile creează cele mai oribile crahuri rămânând nepedepsite ba dincontră,ele nu pot fi numite nici în glumă găina cu ouăle de aur, să fim serioși ci doar ceea ce li se permite să fie, niște speculatori ordinari financiari mituitoare de guverne ca să-și facă de cap și atât.
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult