Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cât de gravă este criza sanitară din Republica Moldova

Primul vaccin în Republica Moldova

Foto: Pe 2 martie, a fost administrată în Republica Moldova prima doză de vaccin anti-Covid. Sursa - Facebook Maia Sandu

În caz că vă întrebați ce se mai întâmplă prin Republica Moldova, aproape toate locurile din spitalele de peste Prut care sunt destinate pacienților cu COVID-19 sunt ocupate, numărul celor infectați crește dramatic, iar complexul expozițional "Moldexpo" din Chișinău, transformat în centrul de triaj epidemiologic pe timp de pandemie, nu mai primește ambulanțe cu bolnavi infectați cu SARS-CoV-2.

Situația este atât critică în Republica Moldova, pentru că a ajuns tulpina din Marea Britanie și nu este exclus nici ca celelalte tulpini, cea din Africa de Sud și cea din Brazilia, să circule deja prin societate, după cum a atras atenția Angela Paraschiv, director al Catedrei de epidemiologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” din Chișinău. 

La rândul său, Ninel Revenco, coordonatoarea Programului național de imunizări și a Grupului de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat că Republica Moldova poate să depășească această situație doar dacă vaccinează măcar 40-50% din populație, iar oamenii încep să fie mai responsabili și să respecte întocmai recomandările medicilor epidemiologi. Numai că intervin două probleme în actualul context:

Pe de-o parte, prima doză de vaccin anti-COVID a fost administrată abia marți dimineață în Republica Moldova, după ce România a trimis weekendul trecut o primă tranșă de 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca/Oxford. Iar abia ieri a ajuns la Chișinău și prima tranșă (14.400 de doze) din inițiativa COVAX, programul Organizației Mondiale a Sănătății pentru țările care nu își pot negocia singure vaccinul.

Pe de altă parte, capacitatea de reacție a autorităților este agravată și de criza politică de durată, declanșată de demisia guvernului Chicu imediat după alegerile prezidențiale de la finalul anului 2020. De atunci, guvernul în funcție este interimar, cu puteri reduse, iar Igor Dodon încearcă prin orice mijloace să o pună într-o lumină proastă pe Maia Sandu.  

Perspective: În condițiile în care țara nu are un executiv funcțional și nu există șanse ca un nou guvern să fie învestit în actuala configurație politică, Republica Moldova are la dispoziție două soluții de avarie: donațiile solidare din partea comunității internaționale și utilizarea masivă a banilor din fondul de rezervă al Guvernului pentru procurarea vaccinurilor, cea din urmă fiind o măsură extremă, apreciată de economiștii onești de la București și de peste Prut drept una foarte periculoasă.

Geopolitica vaccinului: la Chișinău e deja vizibilă în această perioadă geopolitica vaccinurilor, care are drept actor principal Rusia lui Putin, ce desfășoară încă din vara lui 2020 un război al vaccinurilor în Republica Moldova. Concret, politicienii care, la începutul pandemiei, când încă nu exista vreun vaccin, promovau teoriile conspiraționiste legate de antene 5G și speriau cetățenii moldovenii cu "teoria cipurilor" lui Bill Gates, acum promovează vaccinul [Sputnik V]. Războiul actorilor politici diriguiți de Moscova e purtat pe două fronturi: pe de o parte alimentează percepția că vaccinul rusesc este cel mai eficient și mai sigur, iar pe de alta parte au declanșat o campanie împotriva vaccinurilor dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca/Oxford, deja aprobate în spațiul comunitar al UE. În aceste condiții, insistența cu care șefa Parlamentului de la Chișinău, socialista Zinaida Greceanîi, a cerut Guvernului interimar să identifice abia acum bani pentru achiziționarea a un milion de doze de vaccin anti-COVID alimentează ipoteza conform căreia Guvernul interimar de peste Prut va fi somat politic să cumpere vaccinul rusesc [Sputnik V]. Mișcarea a fost realizată după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Agenția Medicamentului din Republica Moldova a autorizat vaccinul rusesc [Sputnik V], contrar unui angajament anterior de a valida doar vaccinurile care au fost aprobate pentru utilizare la nivel mondial. În această categorie nu se înscrie și [Sputnik V], pentru că nu a fost certificat nici de OMS și nici de Agenția Europeană pentru Medicamente.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    Eu cred că acest articol, într-o variantă prescurtată, ar trebui postat cât de mult posibil. Așa ar înțelege unii de unde vine o parte din propaganda anti-vaccin. Și mai ales cum sunt victimele unei manipulări deșănțate marca Sputnik ori antene. Poate învață că nu tot ce e în internet e adevărat, ba dimpotrivă. Citeam ieri cum era prezentat Navalnîi drept trădător și delapidator și cum mulți se exprimau "așa-i trebuie". Rusia joacă din nou un mare rol în sucirea minților și manipulare.
    • Like 1
  • check icon
    Lipsa comentariilor spune ceva: că nici "nouă" dar nici "lor", nu ne pasă de acest subiect!
    În ce mă privește, cred (de 30 de ani încoace) că cel mai bun ambasador al Ro ar fi infrastructura și economia.
    • Like 1


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Festivalul Untold anunță a 12-a ediție Blood Network. Donează sânge, salvează o viață și îi vezi gratuit pe Sting, Chainsmokers și James Hype

Organizatorii festivalului Untold One, care se va desfășura în perioada 6-9 august 2026 la Cluj Napoca, anunță startul celei de-a 12-a ediții a Blood Network. Dacă donezi sânge la caravana mobilă care va fi prezentă în 10 orașe, vei primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult