Foto: presidency.ro
Când n-ai avut covor roșu când erai mic ajungi la maturitate să dai nervos cu paltonul după cine nu stă drepți în fața ta. Te înfigi în orice ceremonie, paradă, cântat de imn, dezvelire de statuie și bătut din pinteni, unde schimbi câte trei costume per eveniment și dezvolți, precum James Bond, o sensibilitate pentru acronime și moneypenny.
Când nu ți-ai trăit destul adolescența, ajungi spre 50 de ani să te joci de-a Superman și să-ți faci selfie-uri cu eleve de liceu. Te imaginezi cel mai wow din curtea școlii, dai din pletele lipsă pe muzica Voltaj, ca un rocker întârziat, și pozezi în bad boy-ul cu geacă de piele cu care poștești un cui în pauză.
Ca să fii bărbat de stat trebuie să fii mai întâi bărbat. Trebuie să fi crescut, să fi suferit, să fi căzut, să te fi ridicat, să te fi înțelepțit, să fi trăit. Criza în care au aruncat fără rațiune România este criza vârstei mijlocii, o criză a orgoliului, a vanității și a oglinzilor deformate. Președintele și premierul se comportă aidoma vedetelor de pe Instagram, crescute în cultura selfie, care, pierzând simțul măsurii, trăiesc într-o realitate paralelă. Au declanșat o criză politică fără sens, irațională și toxică pentru țară. Nu au de gând să se oprească, deși au cheia. Președintele pleacă în Elveția, de unde ne transmite că ni se pare nouă că e o criză politică. Merge imperturbabil la ceremonii unde livrează, într-o perfectă limbă de lemn, același rumeguș citit de pe foaie, în timp ce lumea încă așteaptă să se comporte așa cum îi cere Constituția, ca un mediator, nu ca un meditator al dlui Cîțu. Premierul continuă fanfaronada succeselor economice și a echipei câștigătoare, în timp ce oamenii așteaptă răspunsuri legate de valul 4, de paturile de la ATI, de școli, de facturi, de prețul mâncării și al benzinei, de curs de schimb. E în permanență high, exaltat și febril, rupt de realitate.
Mai pe șleau spus, domnii Iohannis și Cîțu s-au smintit. Probabil nimeni nu mai are curajul să le spună că lumea îi înjură din ce în ce mai mult. Contul de Facebook al dlui Iohannis este un barometru precis al stării de spirit al populației, citiți comentariile.
Dar realitatea e că președintelui nu-i pasă de ce credeți. În 7 ani, v-a vorbit de doar 4 ori, când a avut nevoie de dvs.: în turul 1 și-n turul 2, în turul 1 și-n turul 2. În rest, adio și n-am cuvinte… Iar dl. Cîțu n-are timp, până pe 24 septembrie, data Congresului PNL, să vă mai întrebe de sănătate: domnia sa e de ceva vreme la volanul unei mașini pe care o conduce cu voioșie etilică spre un zid.
#româniitrebuiesăștie: Împăratul e gol.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bine,bine,hai ca a dat Damblaua in cei doi,dar ma intreb ce boala a intrat in PNL in general,ei sunt cel mai greu de inteles.
La dl Johannis chestiunea e simpla,deocamdata e cu sacii in caruta,mai departe de acest mandat,nu cred ca-l va mai interesa politica,poate spune dupa mine potopul.
Dl Catu e un visator al politicii,repezit,clar nu gandeste mai mult de o mutare inainte,nu-l vad cu viitor politic.Poate se va ocupa de altceva,cine stie.
Dar ceilalti din PNL sunt problema,adica dupa ce au vazut de ce e capabil un PSD cu putere politica,ei sa se dea pe mana PSD acum?Pentru asta,sa nu uite, ei trebuie sa renunte la orice idee liberala,doctrina fiind mult spus.Ar fi ca o femeie de moravuri usoare,care cedeaza usor si pe bani putini.
Traim intr-o epoca a inversarii raportului fond-forma, in defavoarea fondului.
Intelepciunea populara spune: "Nu haina face pe om", dar inteleptii sunt o specie amenintata cu disparatia, si sunt facute prea putine eforturi pentru a o salva.
As numi epoca "Display & Silicon" - adica fa eforturi sa ARATI cit mai mare si mai tare - vila mare , masina mare in compensarea micimii mintii si a ... altor lucruri cu care natura nu a fost prea darnica cu tine, iar Siliconul (termen generic de fapt) il introduci peste tot in organism, in creier, in imagine, pentru a "umfla" ceea ce tu nu ai la dimensiuni corespunzatoare.
In privinta votului, problema este veche - cred ca nu ar fi chiar antidemocratic sa se infiinteze Certificat de alegator si Certificat de ALES !! Pentru a conduce un autovehicul ai nevoie de un permis de conducere (implica si o fisa medicala!), pentru a conduce o tara si a vota o conducere ai nevoie doar de buletin !! (amintiti-va de add-on-ul emisiunii lui Dragos Patraru - Starea natiei din finalul emisiunii cind un colaborator al emisiunii intervieva diversi "alegatori" bine informati despre scrutinul care urma sau avusese loc!)
O solutie eleganta (printre multe altele posibile) ar fi introducerea pe buletinele de vot a N+1 pozitii, in care ultima pozitie sa fie: "Nici unul din cei de mai sus"!
Si daca 33.3% sau 50% dintre alegatori ar alege acesta varianta atunci alegerile sa fie reluate cu alti candidati !!
In termeni simpli: Daca ospatarul iti aduce un meniu care iti propune:
1. balega de cal
2.balega de vaca
3.gainat de pasare
evident ca raspunsul normal este:
4. Nici unul din cele de mai sus !
Din pacate, data fiind oferta (politica) redusa, exista riscul sa revina cu un meniu cam de aceeasi factura, dar ar fi un inceput de primenire!
Revenind strict la politica - candidatii sa fie verificati nu numai la "cazier" ci si la cerbel - psihic si profesional!
Iar un alegator care nu stie sa citeasca/scrie sau nu stie pe ce lume se afla ...
Ar fi multe de spus / scris, dar am impresia ca noi scriem, noi citim!! Cainii latra, caravana trece.
Eu știu, când cineva scrie un articol are și un scop. Al dvs care ar fi? Să vă vărsați nervii nu cred.
V-ați gândit cumva cum sună viitorul?
Credeți că aceștia care postează revoltați în facebook sunt majoritatea? Nicidecum. Din toți "prietenii" de pe facebook numai 2 comentează chestii politice. Deduc ca pe ceilalți nu-i interesează: postează flori, poze de vacanță, truisme, etc. Nu mai vorbesc de cei fără cont.
Ceilalți ce fac? Se uită la televizor. Și ce văd acolo? O bălăcăreală fără sfârșit. Cei care au votat psd o vor face din nou la alegeri la termen ori anticipate. Vine pesedeul pe cal alb și în sfârșit le dă! Ei reprezintă un contingent fix și fidel manipulat constant de antene. Pentru ei toți ceilalți sunt aceeași mizerie fiindcă psd e pentru ei singura mizerie pe care o cunosc, cu avantajul că pentru ei e mai puțin mizerabilă . Peneliștii e de așteptat să rămână pe poziție, sunt oameni mai așezați și știu exact de ce-i votează. PNL ar putea scădea, dar nu mult, e un contingent destul de stabil. Dvs credeți probabil că USR va câștiga membri și voturi. Ei bine, eu cred că va rămâne constant, agitația e iscată de membri și votanți, 15% din cei care au votat la ultimele alegeri și 5% din populație.
Masa de cetățeni care n-au votat: psd, PNL, etc (imaginați aici cam tot eșichierul) aceeași mizerie, e foame de bani, luptă pe ciolan, de ce mi-aș mișca fundul să votez?
Dar adevăratul câștigător rămâne incontestabil, AUR: partid nou, promite marea cu sarea, oamenii sunt creduli. Deci psd + AUR e foarte posibil să întrunească peste 50 %. Nu sunt de anticipat rezultate mai favorabile decât cele din 2016 ori 2020. Viitorul NU sună bine.
Șah la rege înseamnă o și mai mare instabilitate, ca și cum asta trebuie acum.
Singurul lucru care ar mai putea conta ar fi educația: ce înseamnă democrația, cum se exercită ea, văd că unii ar călca pe ea bucuroși dacă le-ar ieși favoriții, cum se păstrează. Cum poți să descâlcești ițele încurcate ale faptelor pentru a ajunge la adevăr și prin asta să fii cât se poate de imun la manipulare. Gândirea verticală, laterală, etc. Dar vai, rezultatele se vad abia la generația următoare.
Vi se pare o coincidență că 70 % n-au votat și cam tot același procent nu se vaccinează? Mie nu.
1. Relativ la partide, care de fapt sunt "gasti" locale si centrale.
Bucurestiul este mare si ca atare cu o mare diversitate de locuitori - deci diversitatea este asigurata. De 20 de ani am reusit sa scap de capcana Buc. si m-am stabilit intr-un oras relativ apropiat de capitala, cu trafic decent, stres putin, scoli bune si ... parcari berechet!
De ce am inceput astfel? Pentru a va preciza ca intr-un oras mic oamenii se cunosc intre ei, cu calitatile si defectele lor ...
In politica locala sunt aceleasi lupte intenstine pnl vs psd, pnl vs pnl2, usr vs plus etc., si pot afirma asta din surse directe - cunostinte, rude care fac parte din aceste "echipe" politice. Precizare importanta: nu fac parte din nici una dintre ele, nu am fost membru pcr nici inainte, desi puteam nu am dorit, si nu am avut de suferit de pe urma refuzului nimic.
Am o ruda apropiata, o doamna bine dotata intelectual si material, si care pornind de la bune intentii a intrat acum trei ani in politica locala in una din aceste "echipe" (nu psd!), incercind sa faca ceva pentru comunitatea locala.
Dupa trei ani de eforturi sustinute a fost nevoita sa renunte, prinsa in "plasa de paianjen" a legaturilor de tot felul, care transcend culorilor politice si sunt axate doar pe interese.
2 .In privinta educatiei am o mare stringere de inima - am copil in clasa a noua,
silitor si cuminte, care iubea matematica, fizica, engleza, informatica. In clasa a saptea profesorul lor de matematica a iesit la pensie si tot esafodajul s-a naruit, pa mate-info! Au urmat doi profi de mate, unul mai slab decit celalalt si astfel copilul a intrat la liceu la ... filologie-engeza ! (alegerea lui!)
O spune cu amaraciune un tata care a facut scoala cu WC-ul in curte si fara masa calda la scoala, dar a absolvit cu brio liceul in clasa speciala de mate si IPB-Facultatea de Electronica si Tc.
Deci principala problema in educatie (pe linga cei 7 ani de acasa) ramine cea a corpului didactic, si nu ma refer la salarizare.
Si mai apare in aspect aici - in mult hulitul regim de atunci: jumatate din colegii mei din clasa de mate din liceu erau de la "tara", statul asigurindu-le cazarea si masa la internatul liceului, si au ajuns oameni de nadejde ai societatii romanesti. Poate ca greseala noastra, ca generatie, a fost ca nu ne-am implicat in politica, dar, sincer vorbind, eram prinsi in meseriile noastre (in cazul meu IT-ul) si nu am realizat ce brambureala va urma!
Ar fi multe de spus, noroc cu Republica - mai avem o sansa sa povestim ...
Și încă ceva: eficiența manipulării nu apare numai în cazul celor neinstruiți. Cei inteligenți și instruiți sunt la fel de susceptibili de a cădea în plasa manipulării (iar persoanele de față NU se exclud). Fiindcă manipularea se adresează în principal emoțiilor și preconcepțiilor, de care nu e nimeni scutit, oricât ar avea capul de mare. Și întotdeauna oamenii asimilează informațiile în mod subiectiv, chiar și cei mai raționali. De aceea există în lume ideologii diferite sau concepții existențiale diferite. Pentru că fiecare ”vede” lucrurile în felul său. Metaforic, În fața unui pahar cu apă cineva spune cu convingere că e pe jumătate plin, în timp ce altul se jură că, dimpotrivă, e pe jumătate gol. Apoi, colac peste pupăză, mai vine altul și zice că nu s-a măsurat exact etc etc. Ați prins ideea.
Sunt de acord ca viitorul nu suna bine. Ceea ce ma infurie f tare este ca viitorul arata as cum arata, din cauza acestor doi oameni, care au avut toate cartile in mana (majoritate , guvern , presa favorabila , bani de la UE) si le-au jucat ca doi barbugii la colt de strada . Chestia asta cu prostiile USR sau de ce nu s-a lasat USR terfelit in tacere, nu as vrea s-o mai aud pentru ca au facut tot ce a fost posibil ca sa-i arunce afara. Declaratii de presa , jurnalisti pnl/psd-isti care i-au bombardat zi de zi. Ti-aduci aminte ce scandal a fost cu victimele din incendii
cu Voiculescu , desi Voiculescu nu avea jurisdictie pe nici unul din spitalele cu pricina . Dupa ce l-au dat afara pe Voiculescu , ai mai auzit ceva de aceste subiecte ? NIMIC. ZERO...
Astazi am vazut pe Catu ca se lauda ca PNRR-ul afost aprobat cu aproape 10 miliarde pentru transporturi ( infrastructura) fara macar sa aiba bunul simt sa mentioneze meritele lui Ghinea sau lui Drula pe acest subiect. Este lipsa de bun simt si-mi este foarte clar ca nimeni din gasca ( Catu , Sighiartau , Rares Bogdan...) au cea mai mica intentie sa aduca USR+ inapoi, Strategie de mardeias , iti zambeste si cu stanga iti da una la ficat ,dupa care te ia in brate sa nu vada lumea ca ai lesinat.
E jenant.
Abia acum aud critici din partea USR+ despre administrație. Știe toată lumea, până nu digitalizezi nu poti reduce. O hartie umblă ori electronic ori fizic și atunci ai nevoie de plimbătorii de hârtii. Am văzut declarații comune din perioada de "iubire" că se luptă ÎMPREUNĂ contra unei administrații ticsite de oamenii psd. Știți desigur proiectele USR+ referitoare la administrație. Acum e doar PNL de vină pentru ceea ce PNL împreună cu USR+ n-au reușit.
USR+ îi reproșez că n-au spus toate astea mai demult ci doar după plecarea furtunoasă. PNL îi reproșez în principal lipsa de tact și comunicare.
Inflație și îndatorare e peste tot și e din cauza crizei covid.
Campania de vaccinare s-a împotmolit că lumea nu vrea, manipulați de auriști ori conspiraționiști. Reamintesc că portofoliul Sănătății a fost USR.
8%: amintiți-vă de proiectul lui Cioloș de eliminare a taxelor pentru salariul minim.
Creșterea prețului la energie e pe de o parte din cauza creșterii prețului certificatelor de carbon și pe de alta liberalizării ( care ar fi trebuit să aducă dimpotrivă, preturi mai mici în virtutea concurenței ) dar liberalizarea a fost de multe ori amânată și calendarul hotărât de USR+ și PNL împreună.
Văd că de când USR+ a ieșit de la guvernare tot găsește nod în papură pentru lucruri de care se fac în egală măsură vinovați.
Ei au vrut să iasă. Numirea procurorilor se putea rezolva cu alt ministru. PNDL3 la care ei înșiși au adus obiecții și completări putea fi controlat și supravegheat. Păcat, dacă banii erau dați abuziv, puteau aduce acuzații consistente PNL, au scăpat o ocazie colosală. Dacă voiau străngeau din dinți, rămâneau, se umpleau de realizări și câștigau la următoarele alegeri. Mie îmi pare că au ales calea ușoară a opoziției, de unde acuzi fără să ai vreo răspundere. USR îmi pare un Făt Frumos care promite Ilenei c-o salvează (bine, prima dată a zis ca nu-i treaba lui) dar de fiecare dată o lasă baltă.
Partid cadavru? N-aș zice. Asta spun fanii unui partid anume ori a unora din partid. Pentru liberali important e conceptul de liberalism și aplicarea lui iar nu un om anume și asta face diferența dintre useriști și liberali.
A, că zice Cîțu! Păi zice numai, n-a fost încă aprobat, e repezit ca întotdeauna. Vinde blana ursului din pădure. O s-o ia major dacă a zis hop înainte să sară groapa.
Cât despre comparația dvs, ca și aceea cu femeia bătută de soț, vedeți comentariul adresat dlui @Dan Cojocaru.
Da, manipularea se bazează pe emoții care eclipsează judecata. Dacă o faci suficient de mult timp intră în acțiune alt factor, minciuna/ presupunerea spusă de n ori care devine adevăr, iar când judecata revine, convingerea a fost deja formată. Maxim de parșiv. Morala: nu lăsați emoțiile să întunece mintea.
N-am spus că aceste categorii se și suprapun, mi-a sărit în ochi procentul.
Dacă 70 % nu se vaccinează, 70% nu votează, 42% sunt analfabeți funcțional, care o fi cauza? Una singură: educația.
Ministri competenti, nu gen Campeanu la invatamant sau Bode la interne ,care te mint pe fata (sincer ,mie Voiculescu nu mi-a placut, era plapuma prea mare ptr el)
Desfiintarea pensiilor speciale
Interzicerea cumulului pensie de stat si angajat la stat
Desfiintarea SIIJ
Digitalizarea administratiei
Depolititarea companiilor nationale depolitizarea adminsitratiei publice, transparenta in cheltuieli publice
In loc de programe gen Saligny, programe de investitii mari in energie, transporturi , agricultura, sanatate si invatamant care influenteaza toata economia nationala, nu doar clientii politici
O noua curricula in invatamant , adaptata pe mixul online si prezenta fizica
Inceperea exploatarii de gaze din Marea Neagra
Refacerea sistemului de irigatii
Si pe termen lung:
O politica energetica care sa aiba ca tel final independenta energetica ( U3 Cernavoda, regenerabile, acumularea de la Tarnita-Lapustesti, canalele Siret-Dunare si Olt-Dunare, retehnologizarea capacitatilor energetice pe carbune si trecerea pe gaz, restructurarea minieritului, caci acum ai pus capac si la ce mai mergea)
Refacerea scolilor , investitii in laboratoare
Finalizarea coridoarelor de transport pan-europene samd. Lista ar fi lunga.
Doar că eu nu cred că e vorba de criza vârstei mijlocii, e doar prostie, low IQ.
Deci hai să mergem la vot, dar realist vorbind, în prezent, cu cine poți să votezi? Cine și-a pus speranțele în PNL-USR+ la trecutele alegeri s-a fraierit rău, evident. Cu ce e mai bine acum decât, să zicem, pe vremea guvernului Ponta? Dacă suntem obiectivi vedem că nu încape nicio comparație. Atunci țara încet-încet creștea economic și ca nivel de trai, ca stabilitate și predictibilitate etc. Acum ne prăbușim violent, nimeni nu poate contrazice asta. Deci? Concluzia? Toți politicienii, sau marea majoritate, sunt bandiți. Dar unii au mai oferit cât de cât o gură de oxigen și populației, în timp ce alții ne omoară încet. Nu știu, nu vor, sau nu le pasă. E greu să ai o opțiune politică fermă și corectă în aceste condiții.
In privinta votului, problema este veche - cred ca nu ar fi chiar antidemocratic sa se infiinteze Certificat de alegator si Certificat de ALES !! Pentru a conduce un autovehicul ai nevoie de un permis de conducere (implica si o fisa medicala!), pentru a conduce o tara si a vota o conducere ai nevoie doar de buletin !! (amintiti-va de add-on-ul emisiunii lui Dragos Patraru - Starea natiei din finalul emisiunii cind un colaborator al emisiunii intervieva diversi "alegatori" bine informati despre scrutinul care urma sau avusese loc!)
O solutie eleganta (printre multe altele posibile) ar fi introducerea pe buletinele de vot a N+1 pozitii, in care ultima pozitie sa fie: "Nici unul din cei de mai sus"!
Si daca 33.3% sau 50% dintre alegatori ar alege acesta varianta atunci alegerile sa fie reluate cu alti candidati !!
Candidatii sa fie verificati nu numai la "cazier" ci si la cerbel - psihic si profesional!
Iar un alegator care nu stie sa citeasca / scrie sau nu stie pe ce lume se afla, nu este implicat in viata cetatii de ce ar trebui sa voteze ?
Exista variante democratice in care pentru a vota trebuie sa te inscrii din vreme intr-un registru electoral, si asta nu numai in cazul votului electronic - ar fi si procedeul acesta o "sita" cu efect pozitiv.
Si in final putina aritmetica elementara - conform statisticilor nationale / internationale populatia Romaniei in 2020 era estimata intre 19.2 - 20 milioane locuitori.
https://www.worldometers.info/world-population/romania-population/
Avem 3.5 milioane de elevi - probabil ~ 0.5 mil peste 18 ani. Si atunci rezulta ca sunt (19.2 - 20) minus 3.0 = 16.2 - 17 milioane de votanti, nu 18+ milioane.
Foarte corect ar fi, într-adevăr, ca pe buletinul de vot să existe varianta finală: ”niciunul dintre cei de mai sus”, fiindcă trebuie să alegi cu toată încrederea ceva ce vrei, nu să alegi de nevoie răul cel mai mic. Dacă s-ar repeta sau nu alegerile în anumite condiții, asta e altă discuție, dar oricum e un început benefic, evident și de foarte mare efect. Dar sigur că ei, conducătorii iubiți, nu vor face în veci așa o lege, că e împotriva lor grav. De asemenea ar fi util un Registru al alegătorilor, în care să se înscrie toți cei cărora le pasă de alegeri și implicit de administrarea țării. Cei care sunt din voia lor neinteresați de astea ar trebui să nu fie luați în calcul la numărul de votanți. Deci numărul de votanți la un scrutin anume să fie egal cu numărul celor preînregistrați. Asta ar ușura mult votarea, inclusiv, sau mai ales votul din diaspora, când ar fi conoscută o cifră exactă a votanților și repartizarea lor geografică, deci implicit necesarul exact de secții de votare.
Mai departe, ideea mai mult sau mai puțin explicită că ar trebui să voteze doar cei cu capul pe umeri și care știu carte, sunt informați și știu ce vor de la viață, scuză-mă, ăsta e nazism. Sunt mai multe de nuanțat, dar tot nazism este. Ce păcat că oamenii inteligenți și instruiți, de multe ori au asociată și o doză de aroganță. Principiul general, pentru care s-au luptat mult în trecut progresiștii acelei vremi (un fel de useriști de atunci), cel al votului UNIVERSAL, pornește de la asigurarea fericirii sau măcar satisfacției fiecărei persoane, oricât de tălâmbă ar fi ea. E la fel de importantă fericirea și propășirea fiecărei persoane, nu există valori mai mari sau mai mici din acest punct de vedere. O să-mi zici: bine-bine, dar tocmai despre asta e vorba, noi toți vrem ca și proștii să fie fericiți și avem și soluția, în schimb ei aleg greșit și vor suferi și ei laolaltă cu noi. Deci să avem noi grijă să votăm corect și bine și pentru ei, care nu știu nici câte urechi au în cap. Ei bine nici poziția asta nu e corectă, fiindcă fiecare vrea să câștige sau să piardă doar pe mâna lui, nimeni nu vrea să-și delege libertatea și drepturile. Ca să nu mai zic, că de multe ori, în mod ironic, proștii, dintr-o intuiție fără legătură cu rațiunea, doar cu un bun simț profund, pot să o nimerească mai bine decât deștepții, care având prea mare încredere doar în rațiune și cam deloc în intuiție și bunul simț omenesc, pot să o dea în bară spectaculos. Nu e o coincidență că în trecut, legionarii aveau de partea lor în primul rând tinerii deștepți, școliți, culți (din nou, un fel de useriști de atunci). Talpa țării, inculți, proști, neșcoliți (un fel de pesediști de atunci) nu îi agreau pe legionari. Într-un final cine a avut dreptate și cine s-a înșelat? Revenind la zilele noastre, tinerii deștepți, școliți, elevați, din marile orașe au votat cu ambele mâini dreapta (USR, PNL), că cică ei erau spuma spumelor și izbăvirea țării. Acum deja sunt dezamăgiți. Și e doar începutul, suntem abia la un an de la alegeri, iar țara e în cădere liberă. Până în 2024 nici nu vreau să mă gândesc.
În concluzie, lăsați-i și pe proștii ăștia (pe care îi disprețuiți atât) să voteze în prostia lor cum știu ei. Poate, printr-o ironie a sorții ne vor face un bine pe care încă nu îl vedem. Poate că nu, dar poate că da, nu avem de unde să știm. Oricum opinii bazate pe exclusivism, pe ”purificarea nației”, vorba legionarilor, sub orice formă, cu ocazia alegerilor sau a altor exercitări de drepturi, nu vreau să mai aud. Din păcate cred că voi mai tot auzi pe viitor....
În altă ordine de idei, mă bucur să aud că ați absolvit aceeași facultate ca și mine (IPB - Electronică și Tc). Eu am absolvit în 1991, Dvs. poate mai târziu. Oricum cred că anumite nume ne spun ceva amândurora: Petrescu - Microunde, Croitoru - Comunicații, Bodea - Aparate de măsură și control + Tehnologia disp. semiconductoare, Dascălu al bătrân - Dispozitive și circuite, Monica Dascălu - Circuite digitale etc. Alte vremuri....
Şi uite aşa platforma industială Pipera s-a transformat în zonă rezidenţială şi toţi specialiştii de acolo s-au împrăştiat în cele patru zări - s-au dus FCE (Fabrica de calculatoare electronice) , RCD (RomControlData - echipată de americani !), FEPER, IIRUC (unde am lucrat 15 ani la secţia XX Sisteme de calcul , iar mulţi dintre colegii mei cei mai buni erau delegaţi in străinătate ca specialişti - Italia, China, Elveţia, Japonia, etc. să îi ÎNVEŢE să facă sisteme de calcul ), Electronica, IEMI (aparatura de masura si control) şi lista este lungă şi tristă !!
Ce nu s-a înţeles atunci:: fabricile se pot retehnologiza ba chiar schimba din temelii, dar specialiştii îi formezi greu.
Vară-mea lucra la Tractorul - BV - aceeasi poveste: şi Camioane BV şi Tractorul au ajuns alei si construcţii rezidentiale.
Poate prea multe vorbe in favoarea unui adevăr simplu pentru "lumea" politică de astăzi: dacă îi scoţi de la "ciolanul politic" nu sunt buni de altceva, nu au o calificare concreta, utilă, şi atunci se vor crampona de locurile lor, trecănd peste orice.
Aveam şi noi proştii nostri, dar nu aveau "voce publică", nu erau la butoane. Nu am fost membru PCR - nu mi-am dorit şi nici nu am simţit vre-o neplăcere din pricina aceasta, dar am intrat in conflict cu autorităţi locale din conducerea PCR (în probleme de timing de punere în functiune a unui nou Centru de calcul) şi am avut surpriza să constat atunci că era si educat si profesionist omul, arhitect diplomat , absolvent de Mincu !!
Uită-te la cei de acum - nu au macar un St. Gheorghiu, nu au citit o carte (se vede in ochii lor, vorba unui inţelept român), nu au empatie, principii au doar dificultăţi de exprimare şi din păcate se aplica şi celor în vârstă şi celor mai tineri.
Au mai rămas prin eşaloanele 2-3 câţiva bine pregatiţi care încearcă să ţină "şandramaua" in spate, dar este o misiune dificilă.
Şi pentru a completa tabloul pe "scurtătură" este concludentă o privire asupra mass-media (pe care o consider unul din principalii vinovaţi ai "fundăturii" în care am ajuns ca naţie!) : de la Divertis, Tudor Gheorghe, Cenaclul Flacăra (cu bune şi mai puţin bune) am ajuns la "garbage-ul" televiziunilor din ziua de astăzi (poate cu excepţia chinuită TVR), cu importuri de emisiuni imbecile de aiurea, cu un CNA care permite reclame pentru "medicamente" sau emisiuni de gen "Schimb de mame" (eu ştiam că la români mama este sfântă!)
Aş putea sta liniştit, dar am copil la liceu şi trebiue sa aflu de dragul lui măcar un răspuns, o estimare la "quo vadis" RO ...
Iar in spatele fațadei asteia sta fostul PD-L, cu furunculul boc in frunte, adică o adunătura mai jegoasa chiar și decât pesedeul. Totuși, pedeliștii astia au avut inteligenta sa se ascundă in PNL și sa țină ciocul mic după furtișagurile erei lu’ basitu pentru a se bucura de ce au furat, numai ca și-au epuizat rezervele acumulate și acum fac orice sa ajungă iar la cașcaval.