Cristian Tudor Popescu a vorbit vineri seara la Digi24 despre cazul unei judecătoare de la Tribunalul Brăila care a considerat exagerat arestul preventiv într-un dosar de viol asupra unei minore și a dispus ca agresorul să fie plasat în arest la domiciliu.
„Sunt momente în care încerc sentimentul acut al irealității imediate. Deci, această creatură, numită judecătoare, ce spune? Spune că gravitatea faptei se judecă după cât de mare e rumoarea socială. Adică, dacă se face ceva zarvă, atunci fapta e gravă, dacă nu se face, nu e gravă.
Știți ce a făcut judecătoarea? De două ori a încercat să-l elibereze. Deci, a venit o dată cu această demență criminală, după care a mai încercat încă o dată, fiind invalidată respectiva hotărâre de instanța superioară. Deci, reținem de aici că Justiția se conduce după ce face strada și ce zice presa. O magistrată, domne. Magistrala asta doamnă asta spune că se conduce Justiția după stradă, domne”, a spus gazetarul.
Cristian Tudor Popescu la Digi24: Asta se întâmplă în Justiția din România. În Justiția din România, un judecător... judecător, Dumnezeule... o persoană de care depind destine ale oamenilor.
Să știți că alături de meseria de medic, cea de judecător mi se pare printre cele mai dure meserii din lume, atunci când este făcută cum trebuie, pentru că presiunea asupra ta este imensă. Ai în față dosarul și hotărăști, funcție de decizia pe care o iei, după mintea și sufletul tău acolo, hotărăști viața și uneori moartea unui om.
Și acest produs al Justiției din România, deci judecătoare cu acte în regulă, care funcționează la această instanță din Brăila, a produs aceste vorbe, motivând faptul că l-a trimis acasă pe violator, să facă arest la domiciliu. Să nu fie arestat preventiv în arestul poliției, nu, să se ducă la domiciliu. La domiciliu unde? Probabil împreună cu fata pe care a violat-o, pentru că am înțeles că fata era a unei concubine, deci cumva era în același mediu familial.
Deci l-a trimis acasă să violeze în continuare fata, liniștit.
CTP: Adică, dacă se face ceva zarvă, atunci fapta e gravă, dacă nu se face, nu e gravă
Și cum motivează asta? „Faptele inculpatului, deși reprobabile nu sunt de așa gravitate încât să fi generat rumoare socială de amploare. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”.
Sunt momente în care încerc sentimentul acut al irealității imediate. Deci, această creatură, numită judecătoare, ce spune? Spune că gravitatea faptei se judecă după cât de mare e rumoarea socială. Adică, dacă se face ceva zarvă, atunci fapta e gravă, dacă nu se face, nu e gravă.
Știți ce a făcut judecătoarea? De două ori a încercat să-l elibereze. Deci, a venit o dată cu această demență criminală, după care a mai încercat încă o dată, fiind invalidată respectiva hotărâre de instanța superioară.
Deci, reținem de aici că Justiția se conduce după ce face strada și ce zice presa. O magistrată, domne. Magistrala asta doamnă asta spune că se conduce Justiția după stradă, domne.
Și după aceea mai afirmă ceva. Că nu poate să fie arestat respectivul, pentru că nu ar mai rămâne ceva de luat în cazul genocidarilor, în cazul teroriștilor, asasinilor... Atunci, în cazul ălora ce să le mai dai? Dacă ăstuia îi dai arest preventiv, violatorului unei minore, atunci ce să le mai dai ălora? Nu-ți rămâne decât să-i ucizi, afirmă judecătoarea.
Să-i ucizi... „Ucidere” este termenul folosit. Spune așa: „Nu mai rămâne decât uciderea celor vinovați, ca singură sancțiune, dar nereglementată de lege”.
O judecătoare din România spune că uciderea e o sancțiune.
Uciderea e o crimă, e o infracțiune... nu-i mai spun eu acestei inse.
Aici era vorba de o măsură preventivă. Păi, ce propune dânsa aici? Dânsa vorbește despre ucidere preventivă. Asta spune.
CTP: Violatorul nu reprezintă pericol public... pentru că nu a fost rumoare
La sentința finală se face diferențierea de către instanță, în sentința finală, între gravitatea faptelor – viol, genocid, atentat terorist... Nu la arestul preventiv. Arest preventiv li se dă tuturor celor care au comis o faptă peste o anumită gravitate.
Violatorul nu reprezintă pericol public... pentru că nu a fost rumoare.
Știți care era scopul ei? De ce făcea toată demența asta? Ca să ne demonstreze că respectivul este un om aproape pașnic. Pentru că spune: „Ce să facem acum? Să-l ucidem, să-l lapidăm?”. Adică „să-l ucidem cu pietre?”. „Nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică. Instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu”. În arest la domiciliu...
Judecătoare din România... Profesează în continuare. Văd că s-a dus Inspecția Judiciară acolo. Secția aia, „Gestapo”-ul ăla care a fost înființat să-i albească dosarele lui Dragnea și să o aresteze pe Kovesi s-a sesizat în legătură cu asta?
Nu s-a desființat. Sunt în funcțiune. S-or fi sesizat? Infracțiuni în Justiție, cu asta se ocupă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
NU NUMAI - VIN EU SĂ-L COMPLETEZ!
Incompetența politicienilor de exemplu! Iată ce spunea Mihai Eminescu despre asta: ”Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împidică pentru zeci de ani înainte viitorul ei”.
Vă sună cunoscut? Nu cumva trăim fix în acest film din 1989 încoace? Uitați-vă numai unde am ajuns! Culmea este că pe lângă numărul mare de proști și incompetenți într-ale politicii, din ce în ce mai mare cu trecerea timpului, cei mai mulți politicieni din România post-decembrie 1989, sunt și niște hoți sadea, pur și simplu - tâlhari la drumul mare care s-au apucat de această ”meserie” cu unicul scop de a jecmăni banul public, de se îmbogâți cât mai repede cu putință. Și au făcut-o fiindcă au putut, căci poporul nostru mioritic, ce nu știe decât să se vaicăre și să aștepte să i se dea, să i se facă și să i se dreagă, a stat nepăsător, fiind el însuși tarat în marea sa majoritate de defectele de caracter ale politicienilor (”Da, dom-le, o fi furat, da' a și făcut!” - îmi ”argumentau” niște bembeluci de pensionari realegerea unui pușcăriaș în funcția de primar)!
De fapt, în orice activitate lucrativă incompetența poate avea urmări grave. Îmi vine în minte acum aceea tânără, fostă chelneriță, care cică absolvise chimia dar care habar n-avea cum se identifică malurile unui râu (și multe altele, chestiuni elementare din domeniul chimiei) și care a fost angajată la Dispeceratul Administrației Bazinale Prut-Siret Iași (ohooo, iar cel care i-o vârâse pe gât directorului tehnic, directorul cel mare, șeful lui cum ar veni - habar n-avea cum se calculează aria unui triunghi!).
În fine, vin cu exemplul personal. Peste 92% din perioada de activitate am lucrat-o în grupa I de muncă, respectiv - în cercetarea chimică aplicativă (substanțe inflamabile, explozive și cancerigene), având gradul științific de CP III și funcția de șef de laborator. Experimentările de laborator îmi dădeau doar o orientare mai mult calitativă a ceea ce se putea întâmpla la nivel industrial, ideea că transpui fix la nivel industrial ceea ce ai făcut la nivel de laborator fiind cel puțin o naivitate tehnică dacă nu o uriașă prostie în domeniul ingineriei, în special a celei chimice. Cum nu aveam o instalație-pilot (de capacitate intermediară între autoclavele de laborator de 5-20l și cele industiale de 20 m.c.!), care mi-ar fi oferit mai multe date și mai exacte, purcedeam la experimentările industriale asumâdu-mi riscuri enorme. Atenție: chiar noțiunea de ”experimentare” indică faptul că faci acea activitate pentru a afla date noi cu scopul de a perfecționa un proces tehnologic (în principal - reducerea consumurilor materiale și energetice) sau a produce sortimente noi de produse chimice, deci experimentarea industrială însemna că făceam ceva ce nu se mai făcuse niciodată până atunci la nivel industrial! În plus, experimentările industriale le făceam ”printre picături”, adică atunci când îmi permiteau șefii secțiilor productive, să nu cumva să deranjez producția curentă, exportul fiind sarcină de partid până în 1990 (culmea, unul dintre ei, ”făcut” inginer la facultatea muncitorească după 1947, imi cerea aprobarea CTE pentru fiecare experimentare, dar era atât de incompetent încât până ieșea aprobarea, experimentarea era demult realizată)!
Dacă eu aș fi fost un incompetent sau aș fi greșit ceva în cursul experimentării, aș fi putut arunca în aer instalația industrială, secția productivă și chiar întregul combinat chimic!
DECI, DA - INCOMPETENȚA UCIDE! ÎN ORICE DOMENIU!