(Foto: Inquam Photos/George Călin)
La orele de dezvoltare personală, copiii sunt încurajați să deseneze un copac mare, în care să-și scrie, în inimioare, frunze, flori sau ce le trece prin capul lor spontan, dorințe. Dorințe de orice fel, din piramida aspirațională a sufletului lor. E amuzant să vezi cum copiii încep cu dorințele imediate: lego, tabletă, păpuși, mașinuțe, Clash Royale. După ce și-au descărcat primul val de năzuințe, trec la experiențe: mai multă joacă, mai puține teme, mai multe drumuri la cinema, mai multe FB-uri, să nu mă mai cert cu tata, să plec la verișoara mea din State. Odată proiectate și visurile mai profunde în copac, ajung și la concepte abstracte: belșug, aventură, iubire, pace, atenție, sănătate.
Exercițiul însă nu se termină aici, pentru că, mai departe, copiii primesc o stropitoare în care să pună calitățile cu care vor hrăni copacul pentru ca dorințele să se îndeplinească. Cu stupoare, ei descoperă că „mai puține teme” înseamnă mai multă concentrare și organizare; „mai mulți bani” se obțin, teoretic, prin muncă, ambiție și perseverență. Află și adevărurile „dureroase”, că unele lucruri sunt aproape imposibil de atins sau rămân în zona de ideal, cel puțin până vor crește mai mari și vor avea forța să reinventeze lumea.
Copiii își găsesc ușor dorințele, care se aglomerează pe măsură ce vorbesc. Noi, adulții, ne dezobișnuim treptat să ne dorim mai mult, ocupați să ne conformăm unor norme, situații sau așteptări.
Printre altele, suma dorințelor și a proiecțiilor noastre formează și copacul numit România care, în momentele noastre de patriotism înălțător, se leagănă pe muzica lui Aurelian Andreescu.
În acest copac al României a existat o mare dorință: Unirea. Mică sau mare, a rămas ca ideal, chiar și după ce s-a împlinit.
„Și cum vom săvârși această uniciune?”, l-a întrebat Cuza pe Kogălniceanu și, mai târziu, Ferdinand pe Brătianu. Oamenii mari ai istoriei noastre au cugetat prelung și au găsit atunci calitățile prin care să ne asigure premise bune și pentru ziua de azi.
Dar astăzi, noi am ajuns să ne imaginăm cum arată copacul cu dorințe al PSD: pe o petală de trandafir, stă scris: „să guvernăm România”. Până aici, totul pare perfect. Când ajungem însă la calitățile care hrănesc această intenție nobilă ne lovim de foarte multe hibe de partid. Dorința, în sine, este legitimă și, oarecum, istorică: conduci România spre centenar. Dar în stropitoare s-au ușurat cu nonșalanță doar cei mai puternici până când toată România a ajuns să colcăie în duhoarea unor interese meschine.
Speram că undeva, în partidul fruntaș, există niște conștiințe social-democrate care, sătule de acest miros pestilențial, vor spune „ajunge zilei lăcomia ei” și ne vor da ceva semnale de viață, ca niște extratereștri care au fost sechestrați prea mult timp pe o planetă paralelă. Oameni care pot susține dincolo de „meandrele concretului” cu mustață niște dorințe reale pentru România. Altfel, vor rămâne cu toții niște victime colaterale în stropitoarea lui Dragnea care hrănește o singură mare dorință: să scap! După, urmează o listă mare de nume și de acuzații pe care vă invit să o completați chiar dumneavoastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
S-a comentat în fel și chip în ultima vreme despre prestația președintelui României, cu ocazia nominalizării noului candidat, Viorica Vasilica Dăncilă, la funcția de premier. Unii, printre care și subsemnatul, au afirmat că președintele a dezamăgit, alții, au susținut că "nu a avut ce face", adică, a fost pus într-o situație cu o singură alternativă, dat fiind faptul că gruparea PSD-ALDE are majoritate parlamentară. Alte opinii, favorabile președintelui, au explicat comportamentul lui Iohannis prin "lipsa de unitate" a partidelor din opoziție și a neputinței PNL în a desemna un candidat. A existat o altă categorie de comentatori ce au găsit o justificare a atitudinii de non combat a președintelui în amenințările liderilor PSD cu declanșarea procedurii de suspendare și a riscului ca în perioada de interimat, Tăriceanu să promoveze toate blestămățiile de care este capabil și de care puțini se îndoiesc. Nu puțini la număr au fost și cei ce au acreditat ideea unei înțelegeri subterane între Iohannis și Dragnea. La urmă, dar cei mai numeroși, au fost cei ce au susținut că președintele a procedat perfect constituțional, și frecându-și mâinile de bucurie, au purces la găsirea de sinecuri în componența noului guvern. Ei bine, eu cred că în fiecare dintre aceste alegații există câte un dram de adevăr, iar dacă adunăm toate aceste firimituri de realitate într-o urnă a justificării atitudinii președintelui Iohannis, putem încropi cu bunăvoință o notă de trecere. Ca să fiu mai bine înțeles, imaginați-vă un candidat la un examen de admitere, unde notarea se face pe baza unui test cu 10 probleme de rezolvat, relativ simple, dar astfel concepute încât să acopere întreaga materie de examen. Pentru fiecare din cele 10 probleme se acordă un punctaj fix. Cum va putea nota profesorul examinator lucrarea unui candidat care a abordat corect, până la un punct, rezolvarea fiecărei probleme în parte, dovedind suficientă cunoaștere a subiectului propus, dar al cărui rezultat este total greșit, urmare a unei erori de calcul ? Conform normativului de corectare, candidatul, neavând nici un rezultat parțial corect, va primi punctul acordat din oficiu, adică nota 1. Ce să facă profesorul examinator ? Să-i acorde punctaj procentual pentru fiecare problemă cu rezultat greșit deși parcursul rezolvării probează suficiente cunoștințe asupra subiectului tratat ? În exemplul nostru, normativul de corectare este litera legii fundamentale, adică Constituția, după care s-a ghidat președintele Iohannis. Da, dar legea are și un spirit al ei de care trebuie să ții seama dacă te pretinzi un adevărat om de stat. Revenind la candidatul nostru, examinatorul în respectul literei normativului, deși cu regret, îi va acorda nota 1. Numai că, după o clipă de ezitare, candidatul face contestație. Altă comisie, alt profesor examinator. Acesta judecă modul în care candidatul a dovedit cunoașterea materiei reflectată în rezolvarea celor 10 probleme cu final greșit și cumpănind în spiritul capacității de cunoaștere al candidatului, acordă nota 8. Care dintre cei doi profesori examinatori este culpabil ? Primul ? Al doilea ? Amândoi ? Sau niciunul ? Răspunsul, vă las pe dumneavoastră să-l dați, fiecare pentru sine. Să revenim la președintele Iohannis și la felul în care a judecat și a acționat. Prima întrebare. Avea coaliția PSD-ALDE la ora prezentării la Cotroceni majoritate parlamentară ? Răspuns. Nu ! Majoritatea parlamentară este dovedită și recunoscută de toată lumea doar în urma încheierii alegerilor parlamentare, când aritmetica majorității este probată de numărul voturilor existente în urnele electorale. La un an de la alegeri, nu mai putem vorbi despre "majoritate parlamentară" ci de "majorități" conjuncturale, întrucât dinamica votului în parlament este fluidă, funcție de subiectul supus dezbaterii, de capacitatea de persuasiune a unui demnitar sau altul, de procedura cu vot secret sau la vedere. De ce credeți că psd-iștii aleargă disperați după voturile UDMR-ului și a minorităților, dacă sunt aprioric majoritari ? De ce nu acceptă votul secret ci doar pe cel cu bile, la vedere, și-i mai și filmează pe votanți de frica unor eventuale trădări ? Și încă ceva. Dacă guvernul propus de Viorica Dăncilă nu va primi suficiente voturi în parlament, mai putem vorbi de o majoritate PSD-ALDE ? A doua întrebare. A respectat președintele Iohannis litera Constituției sau a încălcat-o ? La Art. 103, primul alineat: "Președintele României desemnează un candidat....". Ei bine, președintele "a confirmat" alegerea făcută de către o altă persoană, în speță, Dragnea, șeful PSD, nu "a desemnat", derobându-se de la obligația constituțională. În concluzie, în opinia mea, președintele nu a încălcat Constituția ci "a adăugat" la legea fundamentală. A treia întrebare. Exista riscul ca alianța PSD-ALDE să inițieze procedura de suspendare dacă președintele, după o perioadă de chibzuință, ar fi desemnat o persoană, alta decât cea pe care a ales-o Dragnea ? Eu zic că nu. La Art.95, alineat 1, legea fundamentală spune: "În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat...". Care ar fi fost faptele grave de încălcare a Constituției dacă președintele, nefiind restricționat de un termen limită, ar fi cumpănit și desemnat o altă persoană, capabilă să-și formeze un cabinet și care să probeze dacă are sau nu susținere parlamentară ? A patra întrebare. Era opoziția capabilă să prezinte un candidat unic care să fie susținut de PNL, USR și PMP ? Poate, dar numai dacă președinte Iohannis, văzând dezmățul guvernării PSD-ALDE, le-ar fi dat de înțeles din timp, că în cazul unității opoziției e dispus să încerce desemnarea unui candidat propus de aceasta. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, dezbinarea partidelor de opoziție s-a constituit în alibiul perfect al președintelui Iohannis în alegerea făcută. În fine, o ultimă întrebare. I-a dezamăgit președintele Iohannis pe cei 6 milioane de votanți ai săi ? Eu cred că, în primul rând, votanții din diaspora au trăit cel mai intens sentimentul de frustrare, de pierdere a speranței că aici, acasă, în România există un reper de demnitate, onestitate și nădejde, că va veni o vreme când se va trăi și aici demn și civilizat. Oricum, "strada" s-a delimitat de acțiunea președintelui. Ce-o mai fi, 'om mai vedea !