Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cu drag, un „tăntălău”...

Marian Petcu

Marian Petcu/ Sursa foto: fjsc.unibuc.ro

L-am avut profesor pe Marian Petcu. Nu îmi amintesc exact cum se numeau materiile, dar îmi amintesc că una dintre ele era despre diverse forme de comunicare și îmi amintesc că el avea un mod aparte de a comunica.

„Creatură ochelaristă, uită-te în ochelarii mei!”

Este un citat exact din Marian Petcu, acesta este stilul lui. Îmi mai amintesc că, la un curs despre comunicarea nonverbală, după ce o studentă a descris dezinvolt modul în care își modifică mimica și postura când este în preajma unui băiat care-i place, Marian Petcu s-a adresat băieților de la curs, spunându-le: „fiți atenți, tăntălăilor, luați aminte cum vă seduce din trei gesturi!”. Întotdeauna aceste momente erau însoțite de râsete, dar este posibil totuși ca, în umbra hohotelor, încrederea fragilă în sine a unui student să fi fost zdruncinată și nimeni să nu fi observat.

Orice elev sau student are dreptul să se simtă lezat când un profesor se adresează clasei cu termeni precum „tăntălăilor”. Are dreptul să se simtă abuzat. Are dreptul să protesteze, are dreptul să vorbească public despre nemulțumirile sale. Are dreptul să facă presiuni ca situația să fie analizată și, dacă este cazul, să fie îndreptată. Este foarte important ca protestele să fie încurajate, iar solidaritatea cu cei care au curajul să protesteze este esențială.

Reacția corectă a oricărei instituții este să se delimiteze de orice profesor care, prin limbajul său, poate arunca o umbră asupra instituției respective și a procesului pedagogic. În același timp, cred este o greșeală ca instituția să cenzureze vreun mesaj de protest venit din partea elevilor ori studenților, inclusiv mesajele denigratoare, ori injuriile. Ceea ce spune sau scrie cineva, precum și modul în care o face, mai ales dacă activează în domeniul comunicării, oferă informații în primul rând despre persoana care transmite acel mesaj. De aceea, cenzura e o alegere proastă. Dacă ar trebui să aleg doar o extremă, sunt ferm convins că libertatea totală, cu toate neajunsurile ei, este oricând mai bună decât orice formă de cenzură, mai ales într-un mediu în care libertatea de exprimare trebuie să fie cel mai important lucru.

Comunicarea nu se face însă doar prin cuvinte și intenția comunicării nu se judecă doar plecând de la cuvinte scoase din context și transmise mai departe, fără probe. Există și o parte subtilă a comunicării, care se face prin limbajul nonverbal, prin ton, prin gesturi, prin atitudine. Te poți apropia de cineva, îl poți alinta, ba chiar îl poți flata, adresându-i-te cu termeni precum „tăntălăule”. Îl poți face să râdă, să simtă că nu mai există bariere, îl poți face să se apropie, să se deschidă, să se simtă bine că i te adresezi în acest fel. La fel de ușor îl poți face să se simtă prost, spunându-i că este un geniu, un fulg de nea unic și special. Ține de context, de tonalitate, de atitudine, de împletirea ironiei cu autoironia, uneori de un zâmbet și, întotdeauna, de intenție.

Un dascăl care folosește, chiar și în adresarea sa către studenți, mai ales în timpul unui curs despre comunicare, contradicția dintre limbajul verbal și cel nonverbal pentru a arăta cât e complexă poate fi comunicarea nu este neapărat un „abuzator”, un „insalubru”, cum am citit în aceste zile. Poate fi și un dascăl cu vocație, dar care tratează cu naivitate riscurile încercării sale sa de a se apropia de studenți comunicând într-un mod neobișnuit, într-o perioadă când fenomenul „cancel culture” e în floare. Un expert în comunicare poate comunica greșit, la fel cum mesajul lui poate fi înțeles greșit.

Îmi voi aminti întotdeauna cu plăcere despre Marian Petcu, unul dintre profesorii „altfel” pe care i-am cunoscut, chiar și pentru o scurtă perioadă din viața mea. Un profesor care discuta liber despre orice subiect, care mima seriozitatea când spunea lucruri trăsnite și care reușea întotdeauna să mă facă să zâmbesc când mi se adresa cu „tăntălăule”. Un simplu zâmbet poate exprima surpriză, fascinație, amuzament, bucurie, furie, ironie, dezgust, tristețe și multe alte emoții. Eu zâmbeam liniștit, ca în fața unui om bun.

Acum, zâmbesc amar. Există, în viața oricui, nu doar a unui jurnalist, momente când trebuie să aleagă între corectitudinea politică și ceea ce simte că este corect. Ce va alege îl va defini pentru totdeauna. Ceea ce i se întâmplă profesorului Marian Petcu este injust, asta simt.

Când a început scandalul, am fost convins că există, publice, înregistrări cu profesorul acuzat de abuz. Nici nu mi-a trecut prin cap că, dintre câteva sute de jurnaliști sau viitori jurnaliști, care au întotdeauna la ei sute de telefoane care înregistrează și care știu că ilegalitatea înregistrării unui profesor presupus abuzator este anulată de interesul public al demascării abuzului, niciunul nu s-a gândit să obțină probe ale presupusului abuz. Am căutat însă pe internet și nu am găsit nicio probă, doar acuzații. Pe internet nu există doar declarații prin care profesorul Marian Petcu este acuzat, ci și declarații prin care este susținut.

Doar bazându-mă pe vorbe despre vorbe eu nu pot să trec peste suspiciunea că, de fapt, tot acest iureș este un caz de folosire a practicii cancel culture împotriva unui profesor care a fost ales ca țintă tocmai fiindcă modul său de a comunica l-a făcut să fie vulnerabil. Dincolo de amărăciunea pe care mi-au provocat-o multe comentarii pe care le-am citit în aceste zile, eu văd și o oportunitate în ceea ce se întâmplă. Este clar că, pentru profesorul Marian Petcu, limitele libertății de exprimare sunt mult mai largi, la fel ca ale studenților care-l susțin. Este clar și că, pentru mulți studenți, limitele au fost încălcate. Sunt sigur că, pentru conducerea instituției, situația este una foarte dificilă, pentru că trebuie să găsească un echilibru între normele deontologice și libertatea de exprimare.

În același timp, fiind convins că este vorba despre un caz de confruntare între cancel culture și libertatea de exprimare, simt că nu putea fi găsit un context mai bun pentru desfășurarea acestui conflict.

                                                                                                             Un tăntălău

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mhm check icon
    Ideea este ca omul abuzeaza de raportul de putere evident dezechilibrat. Cred ca nu se punea problema ca un student sa-i dea o replica pe același ton. Eu cind platesc serviciul de a fi instruit ma astept la instruire si nu la glumite la care nu pot sa raspund cu aceeasi moneda.
    • Like 1
  • Termenul de tăntălău, pentru că văd că se tot discută în jurul său, este cam idioțel. Dar nu cred că este atât de agresiv încât să stârnească chiar o revoltă. Eventual, un student mai isteț ar fi putut să caute o replică iscusită și să îl pună pe profesor în corzi. Dar de fapt, discuția este despre disoluția autorității academice, despre libertatea prost înțeleasă, despre respect. Iar aici... nu există limite în dezbatere.
    • Like 3


Îți recomandăm

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult