Cu un PNL pământ de flori, PSD se pregătește să torpileze mediul privat cu noi „reforme” fiscale populiste. O sugestie pentru „premierul” Ciolacu: nu mai bine angajați toată România la stat și o plătiți din împrumuturi?

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Comunitatea de business din România, o pătură închegată greu, care a adunat treptat rezerve de capital pentru a se dezvolta, este sub asalt în ultimii ani. Oamenii de afaceri au devenit, mai ales sub coaliția PSD-PNL, printre puținele segmente din societate ale căror interese nu mai sunt deloc reprezentate în mediul politic.

Anesteziat, Partidul Național Liberal privește în tăcere la modul în care PSD torpilează mediul privat cu măsuri care mai de care mai populiste. 

Liderul social democrat visează la dividende ca în Germania (26%) și la impozitarea cât mai aspră a capitalului, măsuri anunțate pe un ton ce trădează intenția de a penaliza inițiativa privată. Orice individ care refuză să trăiască din bani publici devine țintă pentru PSD. 

„La dividende avem impozit de 8% în România, în Germania e 26%. Nu poți să scoți dividende de la firmă, apoi să împrumuți propria firmă și să iei dobândă. Avem datoria de a impune echitatea socială”, spune Marcel Ciolacu, citat de G4Media. 

Sigur că discuția este una care trebuie să aibă loc. O analiză ar avea sens dacă s-ar urmări creșterea capitalizării firmelor mici și mijlocii. Există măsuri- exemplu (în alte state, Polonia e unul dintre ele) care să-i încurajeze pe oamenii de afaceri să-și reinvestească profiturile, inclusiv prin scheme de impozitare, în funcție de momentul ridicării dividendelor (impozite mai mari în primul an, mai mici în al doilea sau al treilea). 

Ce înseamnă această „echitate socială” pentru social- democrați se vede în modul în care este administrată România: bani luați de la mediul privat cu două mâini pentru plata pensiilor speciale ale indivizilor ieșiți la 40 de ani din câmpul muncii, impozite care alimentează salariile funcționarilor ascunși pe după dosare în birouri. 

Lefuri pentru ASPA, poliții locale, servicii și direcții care dau vina unele pe altele când un om este mâncat de câini la propriu în capitala României.

De când s-au instalat la Palatul Victoria, între PSD-PNL e întrecere de măsuri populiste- cresc pensiile (iar procente îi ajută cel mai mult pe beneficiarii pensiilor speciale), crește salariul minim pe economie fără consultarea celor din piața reală. Crește și numărul angajaților de la stat la niveluri istorice.

Oare liderul PSD și ministrul Finanțelor au stat de vorbă în ultimii ani cu un patron de patiserie, de brutărie sau de la magazinul din colț ca să-l întrebe cât de ușor i-a fost să facă față facturilor la curent și la gaz sau cât de dificil i-a fost să integreze creșterea salariilor minime? 

Orice antreprenor știe că fiecare sută anunțată de guvernanți provoacă valuri de cheltuieli. Nu poți lăsa un angajat experimentat cu leafă medie în spate, în timp ce-i indexezi vânzătorului de la casă cu zero experiență salariul, că așa te obligă statul. În multe cazuri, dacă afacerea are și o linie de credit, explozia dobânzilor pune la îndoială însăși supraviețuirea. Toate acestea merg în costul final al oricărui produs sau serviciu.

Fără a pune la îndoială nevoia de a susține categoriile cu venituri mici, fără a îngropa discuția despre „echitate socială”, mecanismul de mai sus este cercul perfect al alimentării inflației.

Nicio vorbă de la viitorul premier după rotativa de la primăvară despre eficientizarea statului, debirocratizare, reforma administrativ- teritorială care să închidă primăriile falimentare, nicio vorbă despre o soluție reală, aplicabilă în practică pentru echitate în sistemul pensiilor prin tăierea veniturilor speciale care nu sunt bazate pe contribuții în perioadă de timp definită. 

Acestea din urmă riscă, așa cum explică Eugen Rădulescu, să devină o chestiune de siguranță națională a finanțelor statului român. Reprezentantul BNR anticipează că pensiile speciale vor ajunge la 1.5% din PIB în doi-trei ani- analiza este una dură, o puteți citi aici. Exprimă o îngrijorare care ar trebui să le dea frisoane liderilor, despre „o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”.

Nicio vorbă de la liderul PSD despre subvențiile colosale primite de partidele politice, în creștere de la un an la altul, bani publici cheltuiți total netransparent. Nicio vorbă despre mahării bugetelor publice cu salarii și indemnizații de ședință, despre venituri de zeci de mii de euro în instituții cum sunt ASF sau companii de stat falimentare. ASF care nu a fost în stare să vadă marea țeapă City Insurance. Despre creșterea colectării TVA cu strategii și rezultate concrete în țara care colectează cel mai puțin, despre scannerele din vămi, încă nefuncționale- auzim sporadic. Mai mulți bani din TVA ar umbri orice discuții despre taxe și impozite - așa cum observa unul dintre cititorii platformei.

De asemenea, nicio vorbă despre necesitatea urgentă de a crește salariile din învățământ, rămase, probabil, la nivelurile cele mai de jos și care încurajează contraselecția la catedră.

Echitate socială se dorește de la vârful PSD, dar nu pentru căței, ci pentru „speciali”.

Șeful PSD și ministrul Finanțelor par să fi găsit formula economică perfectă: să angajeze toată România la stat, să crească exponențial toată risipa publică și să se împrumute la dobânzi tot mai mari pentru a face față acestor cheltuieli incontrolabile. 

Despre strategii reale pentru a folosi cât mai mult din fondurile UE se vorbește puțin spre deloc, probabil că România nu va fi în stare să absoarbă nici măcar banii din PNRR. Dar ce contează asta într-o societate în care toți sunt angajați la stat, statul dă, statul crește, alimentându-se dintr-un sac despre care are impresia că e fără fund?

Cele mai mari semne de întrebare le ridică liberalii - este incredibil cum, lăsați să zburde liber pe un teren vast, nu sunt în stare să apere categoria pe care ar reprezenta-o teoretic, conform doctrinelor și tot ce pot face este să concureze palid PSD în promisiuni populiste, mediul de afaceri, inițiativa privată, prezența cât mai puțin vizibilă a statului în economie. O paralizie greu de înțeles, într-o formațiune politică pretins liberală care a acceptat ca în fruntea ei să se instaleze o uniformă.

P.S.

Ironia sorții, perioadele Ponta și Dragnea au fost printre cele mai prietenoase cu inițiativa privată de după 1990. Deciziile luate de cei doi au încurajat afacerile în paralel cu susținerea salariaților. Este de notorietate schimbarea de impozitare a IMM-urilor cu 1% pe venit (dacă aveau angajați) și 3% (dacă nu aveau angajați), la cifre de afaceri mai mici de 1 milion de euro, măsură care a dus, în primul rând, la amputarea puterii discreționare a ANAF în relația cu contribuabilii mici (măsură fiscală luată de Liviu Dragnea).

Foarte greu de găsit motive pentru inspecții inopinate la un agent economic mic, cu declarațiile fiscale la zi, care nu făcea manevre cu TVA și-și achita la timp impozitul pe venit de 1 sau 3%. În acest fel, a dispărut una din marile plăceri ale inspectorilor fiscali, aceea de a „da jos” cheltuieli, de a număra bonurile de taxi pentru a lărgi baza de calcul a impozitul pe profit și a pune penalități. Desigur, a dispărut și prostul obicei al patronilor de IMM de a trece aproape orice la cheltuieli, de la cinele la restaurant în vacanță, până la becurile de acasă, cu scopul de a achita cât mai puțin impozit pe profit. Peste toate, avantajul cel mai mare al acestor măsuri a fost că ANAF a avut ocazia și timpul să se concentreze pe cazurile grave de evaziune, pe companiile care adoptă strategiile prețurilor de transfer pentru a raporta cât mai puțin profit în România (problema prețurilor de transfer este una întâlnită peste tot în lume, inclusiv UE. Toate statele încearcă să găsească soluții pentru a impozita afacerile în țara în care se desfășoară).

Bineînțeles că implementarea impozitului pe venit a provocat și aberații - șmecheri care înainte de a ajunge cu cifra de afaceri la plafonul de 1 milion de euro mai deschideau o firmă cu același obiect de activitate, aceleași coduri CAEN, pentru a achita către stat 3% pe venit, și nu 16% pe profit. Sau firme care mascau relațiile de muncă angajator-angajat sub forma contractelor de prestări servicii. Însă tocmai acesta este rolul organelor de control - să descopere comportamentele fiscale incorecte și să le corijeze. Altfel, e ca și cum ai închide o întreagă rută de transport în comun pentru că nu ești în stare să prinzi o bandă de hoți care fură din buzunarele călătorilor.

Cei mai mari dușmani ai mediului de afaceri nu sunt taxele și impozitele - mai mici sau mai mari într-o anumită perioadă a vieții unui antreprenor. Cea mai mare amenințare este instabilitatea fiscală, „țopăiala fiscală”.

La final, o întrebare pentru politicienii zilei: ce credeți că vor face oamenii de afaceri care au de ridicat dividende din anii anteriori și care și-au reinvestit profiturile?

Vor începe cursa contracronometru ca să le încaseze pe toate, tocmai pentru că nu vor să riște un bir de 26%, „ca în Germania”. Taxe cheltuite însă ca-n România- pentru pensiile „specialilor” de 40 de ani, sporurile funcționarilor pe care nu-i evaluează nimeni de 30 de ani și subvenții în creștere acordate partidelor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp