Ca locuitor al zonei metropolitane București care a vizitat recent într-un weekend extins Oradea, m-a încercat invidia când am văzut centrul vechi complet renovat și extinderea lucrărilor de reabilitare la promenada de pe malul Crișului la zonele adiacente. Nu vorbim de reabilitarea unei clădiri și nici măcar de refacerea unei artere comerciale, ci de un plan sistematic de refacere a întregului patrimoniu istoric. Nu știu detalii despre cum au reușit orădenii să facă acest lucru, știu doar că au luat bani europeni, i-au folosit eficient și ca lucrările continuă.
Am dat exemplul Oradei pentru că poate fi un model la îndemnă, din România. La Oradea am văzut un plan, o strategie, cum vreți să îi spunem, pe mai mulți ani – cel mai probabil mai mult de un deceniu. Așa ceva este rara avis în orașele românești și îmi cer scuze edililor care în alte localități, mai mici sau mai mari, au astfel de planuri despre care nu vorbesc acum.
Așadar, este așa ceva posibil în București? Un plan de protejare și restaurare a întregului Centru Vechi? Și, mai general, se poate să avem un plan mai lung de patru ani pentru ceva, orice, de la trafic și poluare la spitale noi? Aici în Capitală? Pentru că de salvatori nu ducem lipsă și auzim din patru în patru ani de revoluții în trafic, autostrăzi suspendate, fabrici care rezolvă problema tuturor deșeurilor, reabilitări masive ale infrastructurii și alte fantezii care nu sunt decât perdele de fum.
Aici intervine factorul Oradea, să îi spunem așa: comunicarea clară a unei strategii, acceptarea ei de către locuitori și continuarea sa într-un ritm care sa justifice neajunsurile temporare. Fără pauze de ani de zile, fără schimbări de strategie la doi ani și nici abandonarea lucrărilor când este schimbat primarul. Roma nu a fost construită într-o zi, iar Bucureștiul nu va fi salvat peste noapte.
Poate apreciați sistemul de transport public al Vienei sau al Parisului, dar strategia edililor din aceste metropole nu a fost ca peste noapte să interzică accesul mașinilor în centru și umplerea bulevardelor de autobuze. Strategia a însemnat reducerea treptată, în ani, a numărului de parcări din centru și extinderea transportului alternativ. În același timp, mijloacele de transport în comun au devenit mai la îndemână și numărul pistelor de bicicletă a crescut. Așa că șoferii din mașinile particulare care sunt depășiți de tramvai sau chiar de autobuze ce merg pe liniile dedicate se gândesc de două ori atunci când vor să meargă din nou cu mașina personală la serviciu – pierd astfel timp, plătesc mai mult, inclusiv pentru parcare, ca să ajungă la muncă și ratează eventuri sociale în oraș. În timp, aceștia lasă mașina acasă, poate doar vinerea la început, ca să rămână cu colegii la un ”pahar de vorbă”. Le-a plăcut experiența, au ajuns în siguranță acasă cu mijlocele de transport în comun și au vrut mai mult. Au continuat să folosească mașina, dar tot mai des au lăsat-o în afara orașului, într-o nouă parcare park&ride (parcările făcute în București care nu sunt scoase peste centură sunt inutile). În tot acest timp, rețeaua de trenuri regionale tot mai extinsă i-a convins pe navetiștii de la zeci de kilometri de metropolă să nu se mai gândească la autostrăzile aglomerate de la periferie. Aici o mică comparație: zona metropolitană a Parisului are peste 1000 de kilometri de piste de bicicletă, mai mult decât avem noi autostrăzi.
Toate acestea înseamnă că locuitorii orașului știu încotro se îndreaptă metropola lor, că lucrurile vor fi un timp poate mai grele din cauza șantierelor, dar pe termen lung ne va fi tuturor mai bine. Au făcut alții prin România, nu e mare lucru, trebuie doar să alegem să nu mai fim salvați peste noapte de falși eroi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Aici intervine factorul Oradea, să îi spunem așa: comunicarea clară a unei strategii, acceptarea ei de către locuitori și continuarea sa într-un ritm care sa justifice neajunsurile temporare."
Ca sa respecte realitatea, ar trebui scoasa sintagma "acceptarea ei de catre locuitori". Au fost mii si mii de plangeri, petitii, proteste, actiuni in instanta, etc...din partea populatiei catre primarie, dar care spre norocul nostru au fost elegant (sau nu) ignorate. Oameni care nu vad mai departe de propriul interes, sau speculanti, au incercat de n ori sa puna bete in roate lui Bolojan, dar nu au reusit. Nu inseamna ca Bolojan este Superman si ca orice face el este OK...insa comparativ cu fostii primari ai orasului, sau alti primari din alte orase, omul chiar isi merita greutatea in aur. Parerea mea!
Un spatiu uniform cultural e mai usor de aranjat decat un spatiu cu o diversitate de informatii.
P.S. am vazut cateva orasele din Moldova simple si curate si inflorate de mai mare dragul.