Cum ajung copiii victimele drogurilor chiar în curtea școlii. Eugen Hriscu: „Dacă ai un copil dependent, nu ai unde să-l internezi ca să primească tratament pe termen lung”

Cum stăteam noi așa și ne zvârcoleam cu legile educației, admitere, bacalaureat și alte finețuri dintr-astea, trei puștani de la o școală din Petroșani s-au drogat în curtea școlii. I-a prins Poliția, i-a testat, s-a confirmat ca au consumat substanțe psihotrope.

Reiau că poate n-ați fost pe fază. Trei elevi, în vârstă de 14 ani, în clasa a VIII-a. În curtea școlii.

Domn’e, zic, o fi vreun caz izolat, nu se poate, ia să vedem noi ce spun statisticile. M-am îngrozit. Cel puțin în școlile din mediul urban, e aproape imposibil să nu existe câțiva copii care să nu fi încercat, măcar o dată, o asemenea experiență. În Raportul național privind situația drogurilor 2021 se precizează că ratele cele mai mari de consum se observă în rândul populației tinere cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani. 9,5% dintre elevii în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată un drog ilicit, iar adolescența este vârsta cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri. Cei mai tineri dintre consumatori încep încă de la 12 ani. Aproximativ unul din zece tineri din media populației școlare, pe care s-au făcut aceste studii, a încercat măcar o dată un drog ilegal. Pe primul loc se află canabisul, urmat de inhalante și droguri sintetice (etnobotanice, “legale”, “spice”, “drogul zombie” etc.). În special pentru canabis și drogurile sintetice, rata consumului crește agresiv, trend asemănător cu direcția consumului în populația generală. 

Primul meu reflex a fost, după ce am văzut aceste date, este să mă întreb cum pot lupta școlile cu acest fenomen. Care este cadrul legal, ce politici de prevenție există și care sunt instituțiile care pot ajuta în acest sens. Așa că am pus mâna pe telefon și m-am apucat să sun în stânga și-n dreapta după opinii avizate, pe care să le pot prezenta în cadrul emisiunii pe care o moderez la Europa FM. Mi-au confirmat doctorul Bogdan Gheorghe, reprezentant al agenției și Eugen Hriscu, psihoterapeut, un foarte bun cunoscător al politicilor de prevenție.

În cadrul discuției pe care am avut-o, primul invitat a precizat că un pericol foarte mare îl reprezintă și consumul de etnobotanice sau drogurile legale. Mai nou, după închiderea magazinelor de tip “spiceshop” sau “magazine de vise”, aceste substanțe sunt comercializate online. Cu alte cuvinte, adolescenții își iau doza nu de la dealer-ul din colțul străzii sau din cine știe ce magazine dubioase, ci de la curierul care bate frumos la ușă, îi dă pachețelul și semnează de primire. Bogdan Gheorghe a atras atenția că aceste droguri sunt cel puțin la fel de periculoase cum sunt cele tradiționale pentru că sunt fabricate în laborator, cu caracteristici de natură să imite drogurile naturale și care declanșează mult mai repede gradul de dependență. Comerțul online de etnobotanice este, spunea interlocutorul meu, mult mai greu de controlat și de oprit.

Autoritățile române s-au mulțumit să delege Poliției  problema prevenției 

Eugen Hriscu, cel de-al doilea invitat, ne-a ajutat să înțelegem și care este istoricul acestui fenomen, punctând faptul că începuturile consumului de droguri în România datează după anii ‘90. Practic, societatea românească nu are mai mult de douăzeci, treizeci de ani de experiență în combaterea acestui fenomen, iar factorii de decizie nu au reușit să construiască un sistem real și eficient de prevenție. Autoritățile din țara noastră s-au mulțumit să delege această responsabilitate în mâinile Poliției. În acest moment, afirma Hriscu, România este singura țară din Uniunea Europeană care are ca sarcină prinderea, dar și tratamentul consumatorilor. 

Observația invitatului meu circumscrie o problemă mult mai mare decât ne-am putut imagina. La noi, problema consumului de droguri nu reprezintă o problemă de sănătate și de educație, așa cum ar trebui să fie în mod normal, ci una de sancțiune și pedeapsă.

Mi-am amintit, vorbind cu Eugen Hriscu, că în urmă cu câteva luni a existat chiar o inițiativă parlamentară prin care se urmărea înăsprirea măsurilor privind consumul de substanțe psihotrope, ajungându-se chiar la închisoare. Din fericire, proiectul nu a fost adoptat. Am fost curios, ca părinte și profesor, să știu cine totuși ar trebui să facă ceva, ce instituții sunt responsabile ca drogurile să nu mai ajungă în curtea școlii. Ministerele Educației și Sănătății, ne-a spus Eugen Hriscu. Presa și societatea civilă sunt, de asemenea, structuri care pot contribui pe partea de informare, prevenție și educație. Nu este deloc irelevant, a mai menționat Hriscu, ce instituție a statului coordonează aceste programe. Spre exemplu, Ministerul Sănătății nu a fost dispus să preia această responsabilitate și a fost mai degrabă fericit să o paseze Poliției Române. Din cauza absenței acestui jucător important și esențial în zona politicilor de prevenție, nu avem în acest moment programe de prevenire, validate științific în școlile din România. În plus, în țara noastră nu există un centru de tratament al dependenței pentru minori.

“Dacă ai un copil dependent de droguri, nu ai unde să-l internezi într-un centru în care să primească tratament pe termen lung”, afirma invitatul meu. 

De ce nu vedem reacții concrete din partea lor, răspunsul nu este foarte complicat: “Nu avem, spunea Eugen Hriscu, înțelepciunea de a prelua soluțiile care s-au dovedit eficiente (din țările cu mai multă experiență în domeniu, n.r. M. B.). Preferăm această atitudine de negare și ignorare a problemei, iar în momentul în care problemele apar de sub preș, așa cum se întâmplă de obicei, chemăm Poliția”.

Exact cum s-a întâmplat cu cei trei elevi de la școala din Petroșani despre care vă povesteam la începutul articolului.

Din precizările pe care le-am obținut din partea reprezentantului Agenției Naționale Antidrog, am reținut că, în pofida programelor pe care le desfășoară în școli, impactul acestora este încă unul modest. Agenția nu dispune de resursele necesare pentru a acoperi nevoie de informare și prevenție la nivel național. Deși există filiale ale acestei instituții în fiecare județ, nu sunt mai mult de câțiva angajați. Există și județe cu câte unul sau doi medici psihologi. Imposibil, practic, să asigure parteneriate cu sute de școli. În plus, nici specialiști prea mulți pe zona asta nu avem. Vă spuneam în debutul rândurilor de față că nu mi-a fost foarte ușor să găsesc pe cineva care să mă lămurească ce pot face școlile în combaterea acestui fenomen. Bănuielile mi-au fost confirmate de medicul Bogdan Gheorghe. Nu, nu avem suficienți oameni pregătiți care să ne ajute copiii să se ferească sau să lupte cu dependența de droguri.

Mulți profesori care mi-au semnalat că în școlile lor se consumă droguri, iar conducerea ignoră cu desăvârșire acest fenomen

În conversația mea cu cei doi experți, am preluat și telefoane din partea ascultătorilor. Unul dintre ei mi-a atras atenția în mod special, după ce a relatat că a găsit o pungă cu marijuana în apropierea locuinței sale și că “i-a fost frică să sune la poliție”. Ascultătorul a motivat că, foarte probabil, ar fi urmat câteva ore de audieri, declarații de scris, poate și alte consecințe pe care nu a dorit să și le asume. Ceea ce m-a făcut să cred că încă o problemă la ceea ce scriam mai devreme este și lipsa oricărui reflex civic din partea noastră, a cetățenilor obișnuiți, de a ne implica în gestionarea acestei probleme. “Nu e treaba mea!”. Vă sună cunoscut?

Am primit foarte multe reacții, comentarii și mesaje după emisiune. Mulți profesori care mi-au semnalat că în școlile lor se consumă droguri, iar conducerea ignoră cu desăvârșire acest fenomen. Părinți care au confirmat că elevii sunt foarte ușor de abordat de cei care comercializează droguri legale sau ilegale. Am primit chiar sugestii în ceea ce privește consultarea și a altor specialiști care au studiat îndeaproape politicile de prevenție din țări cu mai multă experiență în acest domeniu. Ceea ce (mai rezistați un pic?) am și făcut. Vlad Zaha este unul dintre ei. Criminolog, specializat în politica drogurilor și bun cunoscător al exemplelor de bună practică din alte state europene, Vlad este foarte activ în spațiul public pe această temă. L-am sunat și l-am rugat să mă ajute cu informații care să mă lămurească cum și ce pot face instituțiile statului în lupta cu consumul de droguri.

Vlad mi-a confirmat ceea ce simțeam cumva de la bun început. Școlile sunt complet nepregătite în fața acestui fenomen, iar instituțiile statului aproape absente în gestionarea lui. Creșterea accelerată a consumului de droguri și, implicit, a cazurilor excepționale prin care sunt identificați elevi administrându-și droguri în curtea școlii, constituie, așa cum îmi spunea și Eugen Hriscu în emisiunea de la Europa FM, o consecință directă a strategiilor antidrog ineficiente și contraproductive. Direcția pe care România o urmează se bazează pe tacticile anilor 1980-1990 din statele vestice (“scare straight”, “just say no” sau “zero tolerance”). Campaniile antidrog din școli și din spațiul public au în vizor perpetuarea de informații terifiante, sperietori menite să prezinte false generalizări traumatizante ale efectelor drogurilor, să convingă elevii și tinerii să zică pur și simplu “nu drogurilor” și să răspundă dur, cu toleranță zero, împotriva consumatorilor de droguri.

Arestarea sau incriminarea elevilor deschide drumul către o “carieră criminală”

Aceste strategii, spunea Vlad Zaha, nu mai sunt implementate de aproximativ 15 ani nici măcar în statele care le-au conceput, pentru că și-au dovedit nu doar ineficiența, ci chiar contra-productivitatea – adică fac mai mult rău decât bine. Cel mai recent, cercetătorii lideri din domeniul prevenirii dependențelor și consumul de droguri au descoperit că prezența accentuată a poliției în școli, cu scopul prevenirii infracționalități determină mai mulți elevi să consume droguri în mod abuziv. Mai mult, din alte cercetări, reiese că există dovezi semnificative cum că elevii care participă la programe antidrog în școli concentrate pe informatii traumatizante ajung să aibă o frecvență a consumului de droguri mai ridicată decât elevii care nu au participat la acele programe. Descoperirile se aliniază cu recomandările experților de la Organizația Mondială a Sănătății, de la Comisia Globală pentru Politica Drogurilor și de la Consorțiul Internațional pentru Politica Drogurilor, care subliniază clar că programele destinate să sperie elevii, să promoveze abstinența, să-i determine să spună NU drogurilor sau chiar să testeze elevii ca să determine consumul, au impact ZERO în reducerea consumul de droguri și determină chiar rate crescute ale abuzului de substanțe în rândul elevilor.

Mai mult, arestarea sau incriminarea elevilor și tinerilor deschide, pur și simplu, drumul către ceea ce în criminologie este numit o “carieră criminală”. În momentul în care poliția intervine în școli, ori în cazul în care tinerii ar fi testați antidrog la școală, nu mai avem doar un elev care probleme cu abuzul de substanțe, ci avem deja o etichetare a acelui elev drept un infractor, un răufăcător. Acea etichetă din urmă are cele mai mari șanse de a-i distruge viața – stigma care vine cu o ștampilă de răufăcător determină în majoritatea cazurilor că acel copil va crește și va înainta în cariera de răufăcător. Pentru elevi, secțiile de poliție, arestul, interogările sau chiar centrele de detenție sunt nimic altceva decât medii prin care un elev cu un comportament nedorit devine mult mai rău și își cimentează identitatea de “răufăcător”.

Ceea ce functionează, de fapt, sunt abordările sistematice și repetate prin care tinerilor le sunt prezentate metodele prin care drogurile sunt făcute să pară atractive 

Când vorbim de strategii eficiente, observa interlocutorul meu, trebuie să renunțăm total la miturile cum că disciplina, duritatea, sperieturile, testarea și pedepsele funcționează în prevenirea, reducerea sau stoparea consumului de droguri – acestea sunt doar niste minciuni perpetuate din războiul împotriva drogurilor din anii 90, în SUA. Luarea de pozitii împotriva acestor strategii monstruoase este o rutină în criminologie și științele adiacente, pentru că nu există nicio dovadă cum că acele metode funcționează – în schimb, există mii de studii care dovedesc cât rău determină acele abordari.

Ceea ce functionează, de fapt, sunt abordările sistematice și repetate prin care tinerilor le sunt prezentate metodele prin care drogurile sunt făcute să pară atractive – de ce vrea acel dealer/traficant să mă facă să cumpăr și să consum diferite droguri, ce se întâmplă mai apoi cu banii pe care i-am oferit? Mai mult, referindu-ne la efectele drogurilor, sunt adevărate așteptările experiențelor pe care le pot avea din consumul anumitor droguri (mă vor face să mă simt bine, să scap de probleme, să mă distrez și să mă relaxez)? Pe lângă faptul că mesajul principal nu trebuie să fie de cât de nocive sunt drogurile, campaniile antidrog trebuie să evite orice asociere cu ideea cum că consumatorii ar fi criminali sau ar merita stigmatizati, arestați sau excluși, cum că ar trebui testați ca să fie identificați și că ar trebui pedepsiți. Elementul justiției penale trebuie eliminat complet (asta însemnând că rolul poliției în campanii trebuie să fie minimal sau inexistent), și înlocuit strict cu abordări de psihologie comportamentală, psihologie socială sau clinică după caz, și cu elementul medical în sensul sănătății publice.

Politicienii trebuie să înțeleagă, concluzionează Vlad Zaha, că implementarea unei conducte între școală și închisoare nu este soluția la problema drogurilor – asta este doar soluția pentru generarea de infractori. Construirea unor scheme axate strict pe psihologi, consilieri scolari si medici, în numere mult mai mari decat există acum, în școli, este singura metodă prin care putem scădea efectele negative ale consumului de droguri, putem întârzia vârsta de debut a consumului, și putem avea grijă, în mod real, de copii si elevi. Cele 4 proiecte actuale de lege, care toate prevăd ani grei de închisoare pentru posesorii de droguri pentru consum propriu – adică pentru consumatori – vor genera un abator penal în rândul tinerilor. Deocamdată nu există niciun proiect de lege cu strategii adaptate măcar la nivelul anilor 2000.

În urma discuțiilor avute cu cei trei experți, ingrijorarea mea privind pericolele care-i pândesc pe elevii noștri s-a transformat în spaimă de-a binelea. Am sperat, în momentul în care am propus această discuție în spațiul public, că episodul de la școala din Petroșani să fie doar un caz izolat. Am descoperit însă că instituțiile statului sunt complet nepregătite în acest domeniu, multe școli ignoră fenomenul și nu cer ajutor de teamă că asta le-ar putea afecta imaginea iar societatea românească tratează cu maximă indiferență drama acestor copii. Și n-am făcut altceva decât să dezvălui vârful unui iceberg pe care il intuiesc ca fiind imens. În fiecare zi, sunt adolescenți care își injectează sau inhalează substanțe psihotrope, iar reacția celor din jur rămâne cam aceeași: “Nu e treaba mea!”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp