Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Cum am devenit Miss postcomunism

Postcomunism

Foto: Guliver Getty Images

Mama se pregătește lent și fără entuziasm de paradă. Tata își face resemnat nod la cravată. Nimeni nu spune nimic.

E 23 august 1987 și astăzi împlinesc 8 ani.

Încerc să mă țin tare, dar adevărul este că îmi vine tare să plâng - sunt profesori, sunt în vacanță, de ce trebuie să plece la porcăria asta de paradă tocmai de ziua mea?! Ieri a fost ziua fratelui meu. De ziua lui toată lumea a fost acasă.

Senzația aceasta de nedreptate a devenit pentru mine încă din copilărie sinonimă cu viața în comunism. Îl detestam pe omul acela mic și rârâit, cu șepci și cușme caraghioase, care dădea mult din mâini în timp ce ne ținea discursuri exaltate din televizor sub numele generic de „conducătorul iubit”. Vorbea mereu de holde mănoase, de recolte bogate și planuri depășite - unde naiba erau toate astea când eu stăteam câte două ore la coadă pentru o amărâtă de pâine?! Unde erau toate grânele ce curgeau rapid din mașinării agricole când bunica avea nevoie de făină pentru o prăjitură cu mere?!

În fiecare seară, tata îi făcea conducătorului aceeași urare: „N-ai avea noroc să n-ai!” și din năduful lui eu înțelegeam că omul acesta meschin era cel mai mare rău care exista pe pământ.

„Să te uiți la televizor, îți fac cu mâna de la paradă!”, mi-a spus mama ieșind din casă, în timp ce și eu, și ea, eram cu lacrimi în ochi. Am rămas ca un cățel în fața ecranului, nemișcată, căutând în marea de zâmbete sintetice uniformizate într-o sărăcie cruntă chipul care a plecat de lângă mine pentru a sărbători deceniile de împliniri mărețe, de muncă și avânt.

Lumea era un focar de nedreptate.

La 10 ani, ascultând îngrozită de pe balcon tumultul Revoluției, mi-am dorit să iasă în stradă toți acei oameni obligați să defileze la paradă și, împreună, să-l alunge pe omulețul cel caraghios și rău. Gândindu-mă la el, am început să tremur: cu siguranță ne va împușca pe toți, adulți și copii. Noaptea, m-am ghemuit lângă bunica mea, așteptând să năvălească securiștii în casele noastre cu sete de sânge și de răzbunare. Conducătorul iubit nu iubea pe nimeni, era îndrăgostit doar de binele lui şi al tovarăşilor lui de partid. „N-ar avea noroc”, mi-am spus automat în gând.

În prima vară liberă care a urmat, am plecat în tabără la munte, la Blăjoaia, cu o gașcă faină de copii și de profesori renăscuți. Călin Goia ne cânta „Rugă pentru părinți” la focul de tabără, noi respiram libertate, deși încă ne luptam să-i numim pe profesori „domni”, nu „tovarăși”.

„Tova... ăăă, scuze, domnule profesor, facem concurs de Miss?".

La concursul de Miss am avut șansa nesperată de a-mi lua revanșa pentru toate paradele de ziua mea și de a deveni o parte din istoria cabanei de la munte. Elevii de liceu inventaseră ad-hoc niște probe pentru noi, aspirante la titlul de Miss în fuste croșetate de mohair. Cea mai grea probă a fost să găsim o melodie pentru o problemă absurdă de matematică și s-o cântăm în fața tuturor. Când am citit textul lung și fără noimă, am știut că dacă vreau glorie, îmi trebuie ceva mai mult decât Lambada sau Roxette. Am știut că a sosit momentul meu. Cu vocea tremurândă, l-am rugat pe maestrul de ceremonii, un șmecheraș în blugi prespălați, să-mi țină microfonul și, sub privirile lui siderate, am luat o poziție solemnă de drepți și mi-am dus mâna la tâmplă într-un salut pionieresc. Murmurul de voci s-a stins și zeci de ochi mă priveau ca pe o fantomă coborâtă din negura unui coșmar mult prea recent. Am inspirat adânc... și din tot sufletul meu de fost comandant de grupă am început să cânt problema pe melodia imnului „Trei culori cunosc pe lume”, cu afectarea patriotică de la careurile de dimineață, dar și cu o satisfacție malițioasă, cum n-am mai simțit de atunci. Unul câte unul, copii și profesori au început să recunoască fostul imn și râsetele de diferite tonuri și intensități s-au contopit într-o rafală de nestăvilit. Pe final, vocea mea a fost acoperită de hohotele de râs sălbatice, eliberatoare, care izbucneau nestingherite din piepturile tuturor. Când am terminat, a fost ca la un gol înscris de Hagi în minutul 90: delir. Prietenii mei au sărit pe mine, băieții de liceu mi-au aruncat ocheade admirative, iar directorul taberei m-a luat cu totul în brațe și m-a ridicat spre tavan.

„Doamne, tu, fată!”

Premeditasem totul - libertatea era a noastră, câștigată, dar eram cu toții în proces de vindecare, de uitare, negare și acceptare în același timp. Eram liberi să ne privim în oglindă și să ne aruncăm în derizoriu, cu tot ceea ce ne legitimase existența în comunism. Și astăzi mai știu să cânt textul problemei: „Se dau trei numere naturale și suma lor este 30. Știind că primul este 13 și altul este mai mare, să se afle câți ani are bunica celui care a făcut problema”. Clar – text pentru „Tricolor”, pentru toate umilințele, cozile și privațiunile. Pentru tot frigul și bezna. Pentru toate poeziile de partid învățate mecanic și toate cântecele cu porumbeii păcii. Pentru vernisajul la care am stat cinci ore în picioare, fără apă, mâncare sau permisiunea de a sta jos, ca să-l întâmpin ca un elev-model pe tovarășul vice-primar. Pentru lipsa totală de perspective și de orizonturi. Pentru mama și tata, obligați să defileze în fiecare an de ziua mea. Pentru muzica și versurile lui Ciprian Porumbescu, maltratate în ton cu ideologia. Uite ce am făcut cu Imnul tău sfânt și suprem, om mic și meschin!

Când au venit părinții mei în vizită, eram Miss Blăjoaia şi toate seriile de copii care s-au perindat în tabăra din munți în acel an au aflat despre cântarea care a zguduit mansarda. Era anul 1 după Revoluție.

Astăzi, ne îndreptăm spre anul 30.

După alegerile din mai, am fost certată pentru înverșunarea cu care vorbesc despre anii de comunism.

„De ce te plângi?! Noi am avut o copilărie minunată, nu ca acum!”

Copilăria noastră de Nică strămutat la oraș, cu pățanii unice și amintiri de spus nepoților, cu alei populate de bucuria și jocurile din fața blocului, nu a făcut parte din planul comunist. Această copilărie minunată nu este un merit al comunismului, ci o consecință. Atât ni s-a dat, cu asta ne-am descurcat, copii și părinți, cum am putut, luptând să ne menținem pe o linie fragilă de plutire ca să ne putem construi o paradigmă diformă de normalitate. Acesta a fost modul nostru de a trăi și de a rezista în fața absurdității, a opresiunii și a violenței mute a unui sistem alienant.

Copilăria aceasta frumoasă este exclusiv meritul nostru, al copiilor reuniți la bloc și în clase înghețate de frig, este rodul imaginației noastre și a părinților noștri, care zilnic inventau necunoscuta din ecuația unei vieți preaplină de lipsuri. Fiorul cald și nostalgic al acestor amintiri nu are nimic în comun cu răceala de moarte a comunismului.

La școală, sistemul era brutal, violent, înjositor. Am vomat un trimestru întreg pe caietele colegilor de clasă din cauza țipetelor și a bătăilor la care asistam, îngrozită de durerea și de rușinea elevilor cu note proaste, până când tovarășa și-a pierdut răbdarea și a sfătuit-o pe mama să nu-mi mai dea să mănânc dimineața. La bloc, ne-am construit un univers compensativ, un loc în care să putem trăi și respira altceva decât monstruoasa ideologie: ne-am inventat jocuri ca să avem dreptul de a visa, ne-am clădit prietenii de nezdruncinat ca să putem împărți guma și bănuții de ciocolată din China, ne-am umplut burțile cu dude, prune și corcodușe pentru că oricum nu era nimic de mâncare pe raft.

La școală, mi se cerea să-l pârăsc pe vecinul meu de bloc părinților lui pentru tot ce comitea la ore. Acasă, mama umplea o juma de sticlă cu pălincă și mergea să le dea veștile vecinilor cu tactul ei pedagogic, ca să mă scape pe mine de rușine și pe Adi de bătaie. Școala legitima abuzul și împărțirea palmelor, cartierul cultiva prietenia și împărțirea bicicletei.

„Meritul” comunismului este că ne-a adus împreună, din frica de a aluneca singuri în hăul ce însemna viitor. „Meritul” libertății este că ne-a împrăștiat în toate colțurile lumii, unde am fost alungați de alți oameni mici și meschini, care au năvălit în televizoarele noastre cu gușile pline de îndoielnice promisiuni. Toate eșecurile guvernelor care au urmat răspândesc perfid o nostalgie falsă. Atunci, scandam „tot înainte”, acum ne luptăm cu „tot înapoi”. Dar în timp ce stau în fața ecranului de telefon și aștept cu aceeași strângere de inimă un „wave” sau un mesaj pe whatsapp de la familia și prietenii răspândiți tot mai departe, știu că avem o singură șansă: „tot înainte”. Drumul și busola sunt în voința și în mintea noastră.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    Să nu mai văd/ aud în veci că ce viață normală/ interesantă, ce copilărie fericită cu cheia de gât, ce natural era totul, bla-bla-bla. Înainte, că înainte era mai bine, mi se ridică părul măciucă și adrenalina până în pod numai când aud! Că acum vezi-doamne, e pierzanie! Copilăria e frumoasă dar parțial inconștientă, oamenii încercau să fie normali IN CIUDA odioasei anormalități.
    Da, da, de politica demografică nu spune nimeni? Pot să-mi închipui ce slalom făcea mama dumneaei, ca toate femeile de atunci, să nu mai aducă pe lume un copil căruia n-ar fi avut ce să-i dea de mâncare... E bine, e foarte bine că a avut doar 10 ani la revoluție, alții au trăit și alte chestii, cel puțin la fel de umilitoare și care au lăsat traume pe viață!
    • Like 3
    • @ Delia MC
      Greşiţi! Se foloseau pe scară largă prezervative reşapate. Cine avea cunoşinţe la Constanţa printre vaporeni îşi permitea marfă de lux din Turcia.
      • Like 0
  • emoționant, copleșitor, veridic, perfect-ilustrativ, aducător de claritate în înțelegerea tranziției nesfârșite; îl salvez și îl trimit de fiecare dată când am o discuție/dispută pe această temă cu cineva...
    • Like 4
  • Înduioșător articol, sub învelișul rigid al „Zepelin-ului” găsim numeroase compartimente pline cu multă afecțiune, dragoste, sensibilitate și talent! Recomand să iasă din anonimat autorii....
    • Like 3
  • Corina check icon
    La mulți ani cu sănătate! „Copilăria aceasta frumoasă este exclusiv meritul nostru”. De-a dreptul binecuvântată argumentația din ultimele paragrafe. Cineva trebuia să pună lucrurile în ordine referitor la cauza binelui de atunci. Pluteau într-o confuzie nocivă. Fiți mulțumită că ați prins schimbarea la o vârstă bună, totuși.
    • Like 2


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult