Foto YAY Media AS / Alamy / Alamy / Profimedia
La nivelul unei părți din populație se face o mare confuzie între vreme și climă, spune Bogdan Gioară, economist și politolog, invitatul emisiunii „Scenă Deschisă” de la Digi24. În timp ce în termeni meteo +5 grade Celsius „nu înseamnă mai nimic”, pentru clima planetei o astfel de încălzire față de media climatică poate fi evaluată prin prisma a ceea ce a însemnat pentru umanitate o medie cu 5 grade mai puțin, explică Gioară, avertizând că lipsa unor măsuri de reducere a emisiilor de CO2 va menține omenirea pe traiectoria spre +5 grade Celsius, la orizontul anului 2100.
„Nu știm cum poate arăta planeta și mai ales situația umanității cu 5 grade mai mult, dar știm ce a fost în lumea asta cu 5 grade mai puțin decât media climatică acum. Umanitatea a trăit într-o lume cu 5 grade mai puțin în ultimul maxim glaciar - ultima perioadă glaciară, care a durat vreo 100.000 de ani, s-a terminat cu un maxim glaciar, între acum 22.000 de ani și acum 14.000 ani orientativ și atunci temperatura medie globală era cu 5 grade mai puțin. Întrebarea e cum arăta lumea atunci și în particular Europa? Păi un ghețar foarte mare - probabil cam de vreo 3 km grosime - acoperea o mare parte a Europei, din Europa de nord și centrală. Datorită faptului că foarte multă apă din oceane și mări se regăsea în această lume a ghețarilor, a zăpezilor, nivelul mărilor și al oceanelor era cu 120 metri mai scăzut. Pentru faptul ăsta, dacă ne uităm la harta Europei, aceasta era deformată, țărmurile erau altfel, pentru că era mai puțină apă în mările din jurul Europei. Pe urmă la noi, aici, era vegetație de tundră pur și simplu ca în nordul Siberiei acum. Deci cu 5 grade mai puțin aveam o lume absolut diferită, un peisaj absolut diferit decât cel din prezent”, a explicat Bogdan Gioară.
Un scenariu „absolut insuportabil”, o schimbare care nu poate fi guvernată – descrie Bogdan Gioară un viitor în care temperatura medie globală ar fi cu 5 grade mai mare.
„Acum întrebarea e cum o să fie cu 5 grade mai mult. N-aș vrea să sperii pe nimeni, nu știm cum va fi, dar cred că o schimbare de o asemenea amploare ca cea între perioada Wurm, ultimul maxim glaciar, și prezent, și între prezent și un scenariu cu 5 grade mai mult, deci ordinea asta de mărime e absolut insuportabilă pentru umanitate, pentru civilizația umană. Chiar aș sugera, când punem problema așa, trebuie să luăm radiera si să ștergem cuvântul climă și să scriem în locul lui cuvântul pace. Pentru că o schimbare de asemenea amploare nu poate fi guvernată, gestionată politic (...)”, spune el, adăugând că este nevoie de o mobilizare a cetățenilor responsabili pentru ca acest scenariu de plus 5 grade să nu devină realitate.
Oamenii trăiesc deja la nivel ideologic într-un tehno-soluționism, unii chiar sunt în tehno-beatitudine, vede el, punctând că eventuale soluții care „să trateze inginerește” Pâmântul nu pot fi controlate și pot aduce daune mult mai mari decât problema climatică în sine.
„Ideologia asta, pentru că despre ideologie este vorba, și una foarte năprasnică, e să te gândești că la orice problemă apare, ni se pune, există o soluție tehnică, tehnologică și nu una etică, nu una de valori, de alegeri și existențială, precum schimbările climatice - poți să vii cu soluții care să trateze inginerește Pământul luat ca un tot - și apar cu ideea de a însămânța oceanul cu fier pentru a crește capacitatea lui de a absorbi dioxidul de carbon, de a injecta în straturile superioare ale stratosferei sulf, pentru pentru ca radiațiile solare să nu mai intre în sistemul energetic al pământului, ci să fie reflectate mai mult direct către spațiu....Numai că aproape tot ce s-a încercat până acum, la nivel experimental, nu a putut fi controlat, iar daunele pot fi mult mai mari - absolut ireversibile - decât problema climatică în sine.
Eu cred că umanitatea aparține naturii, iar omul nu trăiește în natură, el este al naturii, adică îi aparține. Noi avem o idee un pic îngustă privind ceea ce se întâmplă în natură, cum că natura ar fi locul competiției, al rivalități și așa mai departe, că pentru supraviețuire noi trebuie să fim cruzi. Asta e o narațiune adevărată doar în parte și chiar simplistă, pentru că studiile arată că există mai curând în natură foarte multă colaborare. Și acum silogismul este: dacă omul aparține naturii și în natură există colaborare, deci și în om există foarte mult potențial de colaborare. Noi trăim într-o societate care e maniacal competitivă sau, în orice caz, e ghidată de gândul competiției și al rivalității și nu ne exploatăm acest acest potențial enorm de a colabora”, a explicat Bogdan Gioară la emisiunea „Scenă Deschisă” de la Digi24.
Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ok, sunt unii activiști, precum Greta Thunberg, care fac valuri și ne atrag atenția. Mai sunt o mare majoritate a oamenilor de știință care vorbesc despre cauzele schimbărilor climatice. Dar noi nu-i credem, zicem că ar fi "neomarxiști", care ne împing, aiurea, în direcții necontrolate. Dar ce ar urmări acești trâmbițași ai apocalipsei climatice? Vor să îngroape producătorii de combustibili fosili, vor să pună pe butuci favorizații, care exploatează subsolurile petroliere? Vor să distrugă civilizația bazată pe benzină și motorină? Vor să-l facă stăpânul lumii pe Elon Musk (de alfel, un susținător al republicanilor conservatori) cu automobilele lui electrice? Nu știu, aș vrea un răspuns tranșant de la conservatorii care nu cred în schimbările climatice, susținând că astfel de variații au fost permanente în istoria Pământului. Desigur, acum sute de mii sau milioane de ani, dacă vor mai fi fost, n-ar fi deranjat miliardele actuale de oameni ai planetei, poate doar câteva sute de mii de dinozauri, sau nici atât.
- Încă o dată întreb: care încălzire în medie cu 5 grade? Una ipotetică, desigur. Deocamdată nu e vorba de așa ceva și nu se știe dacă va fi prea curând. E același lucru cu a ne întreba în prezent: cum ar fi dacă ne-ar ataca un virus cu răspândire planetară și care aduce o mortalitate de 50%? Adică supoziții, aiureli. Chiar recent am văzut un material la TV despre faptul că anul 1998 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor. De atunci niciun an nu a fost mai cald decât acela. De aceea propagandiștii ”climatici” se străduiesc să pună problema convenabil lor, adică prezentând date începând cu 1999, nu cu 1998, fiindcă le-ar strica argumentația. Nu știu dacă e adevărat materialul sau nu, astăzi nu mai poți fi sigur de nimic. Apar fake-news la ordinea zilei, de unde nici nu gândești, în ambele tabere, care se contrazic chiar cu argumente. Dar cert e că există și alte studii și alte variante decât cele oficiale, care însă sunt tratate cu ”batista pe țambal”. Dacă vii cu varianta oficială, nici nu e nevoie să argumentezi prea mult și ești promovat mediatic. Dacă vii cu alte variante, opuse, chiar dacă sunt argumentate, atunci se fac eforturi mediatice pentru anihilarea acestora. Acesta e un lucru extrem de SUSPECT, fiindcă ne duce cu gândul la un interes ocult, care n-are legătură cu știința și cu realitatea. De ce fac asta ”șefii la lume”, vorba Budeancăi, sincer ÎNCĂ nu pot ști exact. Dar e clar că ”ceva e putred în Danemarca”, vorba lui Hamlet :-) :-) Putem face însă supoziții, care mai târziu se pot confirma sau nu. Poate deci fi vorba de dorința de CONTROL a marilor actori economici, a marilor centre de putere, vizibile sau invizibile. Deci control al populației dincolo de limitele democratice, din motive pragmatice sau / și pur pasionale, legate de sentimentul puterii absolute, habar n-am. Noi ne alimentăm cu firimituri de informații, resturi de informații, din care o bună parte sunt fake-news. Nu vedem decât vârful icebergului, dacă îl vedem clar și pe acela. Lucrul ăsta e valabil pentru oricine, oricât de inteligent sau de bine informat s-ar crede. E o copilărie să credem că ceea ce nu vedem clar în fața ochilor e neapărat o închipuire, legată de ”conspiraționism”. Dacă conspirațiile există (și sunt suspiciuni extrem de rezonabile că există) atunci cine le ignoră e cam pueril, în timp ce îi consideră pe ceilalți prostovani și retrograzi. Metaforic vorbind, pentru exemplificare, se zice că principala grijă a ”diavolului” este să ne convingă că nu există.... Diavolul aici e în sens metaforic, desigur; se referă la răul de dincolo de noi, în speță ”conspirațiile”. Dar e interesant cum a ajuns propaganda să amețească oamenii de cap. Acum e considerat deștept cine ”pune botu” fără să clipească la variantele oficiale, în schimb sunt considerați ”conspiraționiști”, analfabeți funcțional, proști etc tocmai cei care au dileme, cei care încearcă să gândească cu propriul cap - mai bine sau mai aproximativ, așa cum pot ei, dar totuși gândesc independent. Ciudat lucru, acum mai multă vreme aprecierile erau exact invers și era mai corect așa: cine gândea independent, neinfluențat de propaganda oficială era deștept, iar cine înghițea totul fără să-și pună întrebări era cam prostovan...
- Mai e o problemă peste care un om cu capul pe umeri și gândirea independentă nu poate trece fără să i se aprindă un mare bec roșu. Și nu e niciun secret, e chiar în fața ochilor noștri. Măsurile ecologist-cretine, care riscă să ne distrugă civilizația modernă, se iau aproape numai în Europa. Americanii sunt mai mult interesați de propriul randament economic, iar de restul lumii ce să mai zicem? Își vede fiecare țară de interesele ei economice și geostrategice fără nicio rupere în figuri ecologistă. Având în vedere că noi, toate popoarele, trăim în aceeași casă care cică se încălzește îngrijorător, este absolut LIPSIT DE SENS ca numai unii dintre ”locatari” să ia măsuri corecte, ecologiste. Oricât s-ar chinui europenii, dacă nu acționează la unison cu celelalte regiuni și țări, totul va fi DEGEABA. E absolut evident. Și atunci DE CE fac asta ÎNAINTE de a căuta înțelegeri diplomatice ferme în acest sens, la nivel mondial? Ceva nu se leagă. Suspiciunea rezonabilă este deci că și acest subiect e folosit ca o sperietoare, ca un PRETEXT pentru scopurile insidioase de care vorbeam mai sus.
- Cele două aspecte extrem de suspecte de mai sus ar trebui să ne împiedice să credem fără semne de întrebare variantele oficiale referitoare la încălzirea globală. Le reiau pe scurt:
1) Măsurile antieconomice și anti-civilizație luate discreționar doar în Europa și
2) Promovarea oricăror păreri pro-oficiale, venite din partea oricui, chiar nespecialiști. În același timp, rejectarea și cenzurarea oricăror opinii contrare celor oficiale, oricât ar fi de argumentate și venite din partea oricăror specialiști. Cei care vin cu astfel de opinii sunt discreditați mediatic și ”faultați” în cariera profesională.
OBS. Exact același lucru se întâmpla și în timpul pandemiei. Orice prost dar care întâmplător era pro-vaccin era ridicat în slăvi, în timp ce specialiști redutabili care ridicau anumite semne de întrebare punctuale sau generale, erau mediatic făcuți praf.
Referitor la încălzirea globală, aici îmi schimb atitudinea față de articol la 180 de grade. Deja m-am săturat de propaganda asta climatico-marxistă, prin care unii încearcă să sperie oamenii mai creduli de felul lor, pentru a-i împinge într-o anume direcție controlată, dar care nu e deloc în folosul oamenilor de rând. În primul rând domnul ăsta citat în articol înțeleg că e ”economist și politolog” nicidecum vreun climatolog. Ce vreți mai clar decât asta că ceea ce spune e propagandă? Repet, este economist și POLITOLOG. Și se dovedește că e de partea propagandei ”care trebuie”. Dar ce mă mir că ne vorbește un economist și politolog despre provocările climei, dacă în acest domeniu e un fel de ”guru” una ca Greta, despre care nu știe nimeni ce calificări are, fiindcă probabil nu are niciuna. Dar astăzi nu mai contează cât de calificat ești. Contează doar dacă politic, ideologic, ești în tabăra care trebuie. Deci poți fi un super savant, dar dacă ai idei ”originale”, diferite de versiunea oficială, vei deveni un paria, prins sub atacuri mediatice concertate și desființat profesional. În schimb poți fi chiar un neica nimeni (cum e e Greta) că dacă vorbești și militezi pentru ”ce trebuie”, vei fi ridicat în slăvi.
Deci, de unde și până unde vorbește domnul de mai sus, insinuând practic că ar fi o posibilitate reală, despre o creștere cu 5 grade a MEDIEI de temperatură a planetei? A citit în cărțile sale de economie sau politologie? Sau i-a auzit și el pe alții tot ca el sau Greta? Nu i-a zis nimeni că una e media generală și alta e repartiția temperaturilor în spațiu și timp? De unde știm sigur-sigur că în perioada glaciară media asta era doar cu 5 grade mai jos? Avea cumva cine să facă măsurători exacte atunci? Dar de unde știm care a fost repartiția temperaturilor; adică dacă Europa era cu climă arctică oare nu cumva zonele ecuatoriale erau la fel de calde sau poate MAI calde? Astfel că deși media nu era cu mult diferită, totuși erau variații extreme în spațiu? Nu știu, întreb, eu n-am de unde să știu, dar cred că nici cei care se dau specialiști (deși nu sunt) n-au de unde să știe. Clima și evoluția ei e un mister încă și pentru specialiști, darămite pentru părerologi.... NU știm cu certitudine dacă Planeta s-a încălzit mai mult sau mai puțin, fiindcă deși acum se fac măsurători și calcule precise, mai demult aceste măsurători erau mult mai imprecise, deci nu putem face o comparație exactă. În plus, studiile științifice care sugerează altceva decât o încălzire globală puternică (există și din astea) sunt supuse cenzurii, pur și simplu. Iar pe noi românii asta ne duce cu gândul la perioada ceaușistă.
În altă oridne de idei, chiar dacă există o încălzire globală, tot nu putem răspunde la unele întrebări:
1) Cât de gravă e această încălzire?
2) Încălzirea globală ni se datorează nouă, cu activitățile noastre poluante, sau naturii însăși, care e mobilă și trece prin anumite cicluri naturale? Până la urmă în ce grad e vina noastră și în ce grad e un proces natural?
3) Dacă procesul de încălzire ar fi natural, atunci cu ce drept încercăm să intervenim în ordinea naturii?
4) Dacă totuși (doar) poluarea noastră a dus la încălzirea planetei, atunci suntem convinși că putem chiar face ceva pentru a ne întoarce la situația, aparent stabilă de mai demult? Cu alte cuvinte, dacă prin absurd, din acest moment poluarea omenirii ar fi ZERO sau chiar omenirea ar dispărea cu totul, planeta se va întoarce oare la situația zice-se stabilă dinaintea industrializării?
Înainte de a răspunde la aceste întrebări, la care sunt convins că nu știu răspunsul nici specialiștii adevărați și cinstiți (adică nu politruci) nu văd cum avem pretenții că încercăm să facem ceva important. Da, putem încerca una sau alta, fiindcă niciodată nu strică să avem un comportament mai ecologic, dar fiind lipsiți de dimensiunea catastrofică, așa cum se prezintă oficial astăzi, nu ar mai fi justificate măsuri drastice, aberante, care au doar darul de a ne distruge civilizația modernă, fără niciun folos real.
https://www.nytimes.com/article/climate-change-global-warming-faq.html
Dar cei de la New York Times poate chiar sunt neomarxiști care vor să dea la cap celor care mai au petrol și gaze naturale pentru câteva zeci de ani. Așa că aveți mult mai multe link-uri (chiar și de la NASA, dacă nu s-or fi dat și ăștia cu neomarxiștii), care cu siguranță pot consolida opinia că încălzirea globală nu este un mit sau doar o teorie, ci un fapt cert. Aceste multe link-uri sunt returnate de Google la căutarea "global warming theory or fact". Acum, tot ce e posibil ca și cenzorii de la Google să lucreze pentru neomarxiști. Că ce să vezi? Cam toți sunt de părere că argumentele adunate de zeci de ani, combinate cu studiile comportamentului calotei arctice și a variației temperaturii medii a apei oceanului planetar, conduc la ideea incontestabilă că avem de-a face cu încălzirea globală.
Și da, apar în multe locuri și economiștii, pentru că ei sunt angajați să calculeze costurile acestei încălziri, să traducă efectele acestei încălziri în trilioane de dolari, să estimeze cum vor fi afectate diversele ramuri ale economiei mondiale, pentru fiecare zecime de grad cu care s-ar încălzi clima Pământului.
De ce apar și “politrucii”? Simplu. Ăștia încearcă să evite inevitabilul, evident prin dezvoltarea unor programe la scară mare, planetară, care nu pot fi adoptate decât în sfera politică.
La contra-argumente, pe primul loc este Trump. Sigur, ăsta nu are nevoie de argumente științifice, nici pro, nici contra. El vrea doar USA great again, no matter what. Ce, îl doare mâna să seteze aerul condiționat la o temperatură mai coborâtă?
Evident, am găsit ceva link-uri și pentru cei care consideră că încălzirea globală e un hoax.
Dar sigur există cineva, complet neutru, care ne poate da un răspuns ferm în această chestiune: pinguinii.
https://edition.cnn.com/2022/10/29/world/emperor-penguins-threatened-species-climate-scn/index.html#:~:text=When%20sea%20ice%20melts%20or,colonies%20can%20decline%20or%20disappear.
Fără a avea pretenția că am găsit o certitudine, dar totuși, nu cred că pinguinii s-au dat cu neomarxiștii.
Din tot ce am văzut până acum, cam toate dovezile științifice depre încălzirea globală se referă la încălzirea - puternică într-adevăr - a zonei ARCTICE. N-am prea văzut opinii despre încălzirea zonelor deja calde de pe Terra. Desigur, asta ridică media globală, dar dacă cumva încălzirea e puternică doar acolo și modestă sau mai deloc în rest, nu cred că ar fi o mare problemă. Ar putea fi niște schimbări, dar nu neapărat în sensul în care se dorește mediatic. De exemplu, clima Marii Britanii este puternic influențată de temperatura oceanului. Dacă ne-am lua numai după latitudine, ar trebui să fie mult mai frig acolo. Dar datorită Curentului Golfului (Gulfstream), care aduce apele calde din Golful Mexic către zona arctică, teritoriul UK are clima ”îmblânzită”. Dar ”motorul” acestui curent oceanic cald este diferența de temperatură dintre zona tropicală și zona arctică. Dacă zona arctică se încălzește semnificativ, motorul acestui curent slăbește. Deci clima UK se va RĂCI. iată cum, paradoxal, o încălzire într-o zonă poate duce la o răcire în alte locuri. Dacă efectul de încălzire ar fi doar în zona arctică (nu știu dacă și antarctică) atunci nu prea ne va afecta major, iar în cazul UK chiar va fi o scădere atemperaturii medii. Așa că hai să nu ne repezim cu concluziile, mai ales că, așa cum am mai zis, opiniile specialiștilor promovați în media principală ”colcăie” de politică.
Dar în plus, am mai spus, dacă ați citit: ”chiar dacă există o încălzire globală, tot nu putem răspunde la unele întrebări:”.... pe care le-am expus și care sunt, zic eu, rezonabile. Dar la politruci, fie ei oameni de știință, economiști, politologi sau simpli părerologi, totul e cât se poate de clar. Nu numai în legătură cu ce se întâmplă, ci și în legătură cu CE TREBUIE SĂ FACEM. Mai ales cu ce trebuie să facem. Și de regulă cică trebuie să facem chestii foarte nasoale. Doar de noi europenii zic, că la alții nu se pune...
Trăim și vedem noi ce ne rezervă viitorul. Partea bună e că am ferestrele către nord :)