Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum arată Amber Gardens, primul proiect rezidențial din România cu locuinţe verzi, inteligente

Amber Gardens

Ați visat vreodată să locuiți într-o casă în care să vă simțiți precum o vedetă?

Grădină, piscină, posibilitatea de a controla de la distanță temperatura, luminile, camerele de supraveghere, panouri solare pentru apă caldă, panouri fotovoltaice, sistem innovator cu iluminat cu LED, sistem de protecție anti-îngheț, consum de energie redus cu 90% față de o casă clasică plus alte facilități care vor conduce la economii de 50.000 de euro pe termen lung la costurile cu întreținerea – toate acestea reprezintă doar câteva din dotările unei astfel de locuințe verzi, inteligente.

Acum Alesonor, dezvoltatorul proiectului imobiliar inovator Amber Gardens, demarează construcţia ultimelor 18 locuinţe verzi de lux, inteligente din cadrul complexului. Vilele au suprafeţe construite care variază între 165 metri pătrați şi 273 metri pătrați şi grădini cu suprafeţe începând de la 350 metri pătrați. De asemenea, echipa Alesonor proiectează şi construieşte în complexul Amber Gardens şi vile personalizate cu suprafeţe ce depăşesc 400 metri pătrați.

Investiția într-o casă verde de lux Amber Gardens de 182 metri pătrați cu 3 dormitoare, un birou și o grădină de aproximativ 350 de metri pătrați pornește de la 215.000 euro+TVA. Ipoteca verde lunară pentru acest tip de locuinţă este estimată la aproximativ 1.075 euro, cu un avans de 15%, în cazul unui credit imobiliar pe 30 ani.

Pentru casele verzi de lux Amber Gardens cu o suprafaţă de 273 de metri pătrați, 4 dormitoare, un birou, garaj şi o grădină de 550 metri patrați, investiţia începe de la 330.000 euro +TVA, iar ipoteca verde lunară, de la 1.650 euro.

Până în prezent, în cadrul proiectului Amber Gardens au fost vândute 33 de locuinţe verzi de lux din cele 51 estimate să cuprindă proiectul. Locuinţele au dimensiuni de peste 250 de metri pătrați şi grădini de peste 550 de metri pătrați.

Noile vile verzi de lux respectă în totalitate standardele de eficienţă energetică, calitate şi durabilitate a clădirilor, design modern, confort, mediu sănătos, siguranţă şi intimitate ale proiectului Amber Gardens. Complexul rezidenţial de lux Amber Gardens este amplasat în zona Otopeni-Tunari, este dominat de grădini şi străzi largi, dispune de loc de joacă, teren de tenis, teren de baschet, precum şi de staţie de încărcare pentru maşinile electrice.

Primele locuinţe verzi de lux, inteligente Amber Gardens pot fi vizionate duminică, 25 martie, între 10:00 – 17:00.

Detalii aici: https://www.facebook.com/events/1931954743786228/

Pentru programarea vizitei puteți suna la numărul 0765250777

În cadrul evenimentului, experţi financiari vor oferi consultanţă pentru achiziţionarea unei locuinţe verzi de lux Amber Gardens cu un credit imobiliar.

O locuință verde de lux, inteligentă consumă cu 90% mai puțină energie decât o casă clasică

Amber Gardens este primul ansamblu rezidențial din România cu locuințe verzi de lux, care are la bază principiile designului bioclimatic și aplică standardele energetice ale unei case pasive, cel mai performant standard energetic din lume.

Concepute pentru a avea un nivel ridicat de performanță, locuinţele Amber Gardens consumă cu 90% mai puțină energie faţă de o casă convenţională. 

De asemenea, Amber Gardens este primul proiect rezidenţial din România cu locuinţe inteligente.

Pe lângă aplicațiile Smart Home, prin care proprietarul casei are posibilitatea de a controla temperatura, umiditatea, calitatea aerului, luminile şi camerele de supraveghere oriunde s-ar afla, vilele Amber Gardens pot fi personalizate cu cele mai inovatoare tehnologii şi sisteme, printre care: panouri solare pentru apă caldă, panouri fotovoltaice, sistemul unic al plafonului radiant, folosit atât pentru răcire, cât și pentru încălzire, pompă de căldură și o unitate de ventilație naturală cu recuperare a căldurii aerului, sistem innovator cu iluminat cu LED, sistem de protecție anti-îngheț, sistem centralizat de aspirație.

Îți recomandăm

Costuri de întreținere mai mici cu 50.000 de euro în 20 de ani

Eficiente din punct de vedere energetic şi construite la un standard înalt de calitate, locuințele verzi de lux Amber Gardens sunt considerate investiţii sigure de către instituţiile bancare, calificându-se pentru ipoteca verde, special creată pentru proiectele rezidenţiale verzi. 

În acelaşi timp, locuinţele pot aduce locatarilor lor economii de aproximativ 50.000 euro de-a lungul a 20 de ani datorită utilizării eficiente şi micşorării costurilor de întreţinere a casei.

Proiectul rezidenţial de lux Amber Gardens a fost primul proiect de vile din România care primit certificarea „Casă Verde” acordată de către de Romania Green Building Council (RoGBC), chiar la începutul anului 2015, odată cu lansarea. Amber Gardens este în prezent singurul proiect de vile din Bucureşti şi judeţul Ilfov care deţine această certificare.

„Locuinţele verzi oferă economii substanţiale la costurile pentru energie şi asigură calitate, sănatate şi confort ca beneficii suplimentare comparativ cu locuinţele standard existente pe piaţă. O certificare independentă oferă o garanţie cumpărătorului cu privire la modul în care locuinţa a fost construită pentru a atinge aceste standarde ridicate de sustenabilitate. Am fost bucuroşi să oferim certificarea noastră Green Homes certified by Romania Green Building Council dezvoltatorului Alesonor pentru proiectul Amber Gardens, primul proiect de vile din zona Bucureştiului şi din România care a îndeplinit cu succes şi chiar a depăşit standardele necesare obţinerii certificării", declară Monica Ardeleanu, Director Executiv, RoGBC.

Ca urmare a promovării conceptului de Ipotecă Verde de către RoGBC, mai multe bănci propun produse bancare speciale pentru proiecte verzi.

De asemenea, pe lângă alte multiple premii de design şi responsabilitate faţă de mediu, Amber Gardens este câștigător al premiului I la prestigiosul concurs „Anuala de Arhitectură București”.

Filozofia Amber Gardens: True luxury is green

Amber Gardens demonstrează că adevăratul lux este verde și de înaltă calitate. Proiectul încorporează finisaje de calitate într-un spațiu de locuit mai confortabil, care oferă intimitate, un mediu mai sănătos cu lumină și acustică superioare și permite reducerea semnificativă a costurilor de energie și de întreținere.

Dominat de spaţii verzi şi drumuri largi, Amber Gardens va cuprinde în total 51 de vile verzi de lux, individuale, care pot fi personalizate în funcţie de nevoile familiei, cu un design modern, unitar întregului complex, cu o construcţie de calitate, care protejează în acelaşi timp sănătatea cât şi natura. Complexul dispune de asemenea de loc de joacă, teren de tenis, teren de baschet, precum şi de staţie de încărcare pentru maşinile electrice.

Amber Gardens se află într-o zonă liniștită, în zona Otopeni-Tunari, la o distanță de doar 20 minute de centrul orașului și în apropierea unora dintre cele mai prestigioase școli: Școala Internaţională Americană (American International School of Bucharest), Şcoala Franceză (Lycée Français Anna de Noailles), Școala Europeană Bucureşti și Școala Britanică, precum şi alte şcoli şi grădiniţe apreciate, atât publice cât şi private, şi are acces la mijloacele de transport în comun.

Mai mult, apropierea de centrul orașului, accesul rapid către centura orașului, DN1, Pipera-Tunari, şi aeroportul Henry Coandă, infrastructură tot mai bună de la an la an, în continuă dezvoltare, plan urbanistic, canalizare şi taxe reduse pentru clădirile rezidenţiale verzi în comuna Tunari, transportul în comun, centrele comerciale în proximitate, centrele de sport, agrement și petrecere a timpului liber, rețeaua de școli și grădinițe apreciate, pădurea din apropiere, extinderea centrelor de business din zona de Nord, situează zona Otopeni-Tunari printre preferințele celor care aleg să locuiască în zona de nord a Capitalei.


Membrii comunității Amber Gardens sunt familii care își doresc un stil de viață mai sănătos, echilibrat, sunt din ce în ce mai preocupați de calitatea vieții lor, de confortul pe care îl oferă locuința personală și de eficiența energetică, precum și de intimitatea spațiului în care locuiesc. Printre clienții Amber Gardens sunt antreprenori, expați, părinți ai căror copii studiază la școlile din nordul Capitalei și au ales să locuiască într-o comunitate care împărtășește aceleași preocupări pentru stil de viaţă.

„Am primit foarte multe solicitări din partea potenţialilor clienți Amber Gardens pentru locuinţe în cadrul complexului, adaptate nevoilor familiilor lor, de la locuinţe de 165 metri pătrați la peste 550 metri pătrați construiţi. Ne bucurăm să întâlnim din ce în ce mai multe familii interesate de Amber Gardens, un proiect ambițios, inovator şi unic în România. Sunt familii care apreciază calitatea şi durabilitatea pe termen lung a construcţiilor noastre, designul modern, profesionalismul echipei noastre şi, în acelaşi timp, înţeleg beneficiile pe care le oferă o locuinţă verde, printre care eficienţă energetică, confort, intimitate, stil de viaţă mai sănătos, aproape de natură. În acest context, am acceptat provocarea de a construi un ansamblu în care, respectând standardele de casă pasivă şi design bioclimatic, precum şi pe cele de design modern ale complexului, să oferim locuinţe potrivite ca dimensiuni pentru familiile care ne-au solicitat adaptarea proiectului, familii care împărtaşesc aceleaşi valori şi împreună alcătuiesc o comunitate frumoasă”, a declarat Alex Skouras, Managing Partner Alesonor.

Alesonor, dezvoltatorul proiectului Amber Gardens, a investit 45 de milioane de euro în proiecte imobiliare și terenuri

Alesonor este o companie de dezvoltare imobiliară, fondată în România în anul 2003. De aproximativ 15 ani, Alesonor investește în proiecte imobiliare de succes, incluzând proiecte comerciale şi industriale, dar având ca obiectiv principal dezvoltarea proiectelor rezidenţiale de lux și, în același timp, responsabile față de mediu, domeniul în care compania a câştigat o experienţă importantă pe piaţa din România.

Cu un capital de investiții de aproximativ 45 milioane euro, în proiecte imobiliare și terenuri, Alesonor a dezvoltat și vândut cu succes următoarele proiecte rezidenţiale: Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence. Cel mai nou proiect Alesonor este Amber Gardens, primul ansamblu rezidențial din România cu locuințe verzi de lux, care are la bază principiile designului bioclimatic și aplică standardele energetice ale unei case pasive, cel mai performant standard energetic din lume.

Mai multe detalii despre proiectul Amber Gardens România găsiți aici: www.facebook.com/AmberGardensRomania

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult