Considerăm lumea afacerilor românești o lume oarecum civilizată, dar dacă ne uităm la felul în care sunt conduse companiile, adevărul – ca de obicei – este undeva la mijloc. Vorbesc aici despre un aspect care poate trece neobservat, dar care este deosebit de important pentru felul în care merg sau nu merg lucrurile. Se numește guvernanță, fie ea corporativă în cazul companiilor în general, fie clinică, în cazul companiilor din sănătate. Acest concept a apărut în Anglia la începutul secolului trecut și s-a dezvoltat pe aceleași tărâmuri în faze consecutive, pe măsură ce companiile au devenit publice, deținute de mai mulți acționari sau pur și simplu pe măsură loviturilor date de către executivi investitorilor ce dețineau companiile. În anii '70 – oarecum târziu – guvernanța a fost tradusă și în termeni medicali, fiind consacrată sub denumirea de guvernanță clinică, cu atât mai mult cu cât de deciziile unităților medicale depindeau viețile oamenilor.
Astăzi, băncile sunt obligate să respecte cele mai stricte reguli de guvernanță, pentru că au banca centrală ce joacă rolul câinelui de pază și pentru că se pare că astăzi, banii sunt mult mai importanți decât viața.
Prima regulă a guvernanței obligă companiile să fie conduse de către două organe diferite: consiliul de administrație – supraveghere sau încredere – pe de o parte și managementul executiv, pe de cealaltă parte. Membrii primului consiliu nu au voie să fie executivi și de cele mai multe ori trebuie să fie independenți, cu cunoștințe din diverse domenii: audit, managementul riscului etc. Atribuțiile fiecărui organ sunt împărțite, iar deciziile importante se iau numai cu aprobarea primului consiliu. Una dintre atribuțiile de baza ale administratorilor este evitarea conflictului de interese. În cazul în care acesta apare, totul trebuie să fie transparent, iar tranzacțiile se tranșează în interesul companiei, cu abținerea de la vot a celui aflat în conflict de interese.
Ne putem astfel întreba cum ar fi evoluat cazurile notorii de la spitalul Malaxa sau Spitalul de Urologie din Cluj, dacă erau în vigoare reguli de guvernanță clinică. În primul caz, se stabileau reguli privind achizițiile publice și reguli privind resursele umane, reguli care evident ar fi putut fi încălcate, dar numai cu complicitatea directă a întregului aparat administrativ.
La Cluj, Dr. Lucan ar fi avut de ales între clinică de stat și cea privată, caz în care nu ar fi existat atâtea conflicte de interese atât de evidente, conflicte care s-au răsfrânt atât asupra interesului pacienților, cât și asupra celui al statului.
Guvernanță clinică este instrumentul care oprește medicii foarte buni din punct de vedere profesional să se abată de la regulile morale, de la cele impuse de codul de etică și conduită. Regulile acesteia asigura o colegialitate a luării deciziilor care ferește executivii de păcatul de a le încalcă, cu sau fără voință lor directă. Ei bine, în sănătatea românească nu există guvernanță clinică. Deciziile sunt luate de către persoanele ce conduc direct activitatea și nu sunt contestate de către nimeni.
Da, este mai scump să aplicăm reguli, este mai scump să angajăm consilii de oameni independenți, dar este mult mai costisitor dacă nu o facem. Singură diferența este legată de costurile aferente instituirii regulilor, care sunt vizibile, în timp ce daunele provocate de inexistentă lor sunt invizibile. Spitalele noastre de stat sunt deținute de către Consiliile Județene sau de către Primarii. Cât de mare ar fi efortul de a constitui Consilii de Încredere în care să fie membri liderii comunităților locale, oameni de afaceri, membri ai societății civile, profesori, artiști și oricine altcineva ar putea supraveghea derularea unei activități corecte și obiective?
Există desigur și varianta instituită de celelalte companii de stat în care membrii consiliilor sunt membrii de partid, puși să acopere ceea ce se întâmplă mai jos de ei. Însă întrebarea cheie este cum am putea să instituim reguli care să evite conflictele de interese în condițiile în care vrem să legalizăm un „prag” sub care acestea nu pot fi anchetate legal?
Oare ar putea consiliile de supraveghere să sancționeze astfel de practici înaintea justiției? Puțin probabil, însă ar fi o soluție. Oricum, o astfel de soluție pare a fi primul pas logic înspre o restructurare a sistemului sanitar, o asanare a mlaștinii fiind absolut necesară în debutul unei eficientizări generale a sistemului. Până atunci, orice măsură bună va fi înnăbușită de către cerberii locali atâta timp cât nu vor exista reguli acceptate de către toată lumea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.