Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lucan, Condrea și Burnei n-au fost singuri. Despre complici și eroi

Mihai Lucan

Foto: Inquam Photos

În decembrie poate mai mult ca oricând în decursul anului vorbim despre ei, despre eroi. Acei oameni minunați care au sacrificat ceva sau totul pentru mai binele altora și al țării, luptând pentru un principiu, pentru un crez.

Zilele acestea o parte din presă a redat cazul medicului Mihai Lucan. Cu cât citești mai mult, te îngrozești de cangrena unui sistem corupt care naște monștri! Un sistem care pune mai presus de orice binele unui grup infracțional (cu puternice încrengături politice) – decât binele alegătorului de rând, al omului suferind disperat – ce se uită la stat ca la ultima speranță. 

Protest anticorupție - Inquam Photos

(Foto: Alexandru Bușca/Inquam Photos)

Și nu vorbesc doar de medicul Lucan de la Cluj, vorbim de mai toate atrocitățile ieșite la iveală în ultima perioadă, vezi Dan Condrea – Hexifarma, Dr. Burnei, acei neoameni de la conducerea Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și CNAS și lista poate continua. Acești oameni s-au manifestat așa pentru că sistemul le-a permis. În sistem s-au putut crea breșe, cu șpăgi și trafic de influență, în sistem există funcționari șantajabili, în sistem există oameni aduși în postura de a fi șantajabili, în sistem există capete plecate și din ce în ce mai puțini oameni drepți.

Pentru mine, în România lui 2017, un procuror care-și face datoria în acest sistem profund corupt, în numele justiției, fără teamă, este un erou. Un funcționar public ce rezistă presiunilor sistemului, suferind consecințe profesionale și personale - pentru a-și apăra demnitatea și principiile – e un erou. Un actual deputat ce denunță sistemul, după ani în care a încercat să scoată adevărul la lumină pentru că principial nu e de acord cu traficul de organe – este și el un erou în felul său.

E trist nu-i așa? Obișnuiam să ne gândim la eroi altfel – Eroul pe câmpul de luptă ce se sacrifică pentru țară. Eroul martir anticomunist. Eroul Revoluției din Decembrie. România are însă sute de eroi nevăzuți, oameni drepți despre care nu știm mai nimic, oameni care se luptă zilnic cu sistemul pentru noi toți. Cunoașteți astfel de oameni?

Articol publicat pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toata cinstea si tot binele din lume, ajutor de la Dumnezeu la toti cei care isi fac datoria in Romania,
    Prin 2007 obisnuiam sa folosesc expresii gen:"astia nu sunt medici sunt Menghelisti" dedicatii pentru anumite persoane, cunoscute mie. Un altul folosea expresia: Statul euthanasist roman. Nu a fost niciodata nevoie de "rapoarte devastatoare" pentru a realiza amploarea dezastrului, era nevoie doar sa ai ochi si sa vezi. Problema este ca oamenii care au ochi de vazut sunt foarte rari prin natia romana. Ca daca ai ochi si vezi, te trezesti ca mai si auzi si "Doamne fereste" trebuie sa mai si faci cate ceva.
    • Like 0
  • check icon
    Nota 10, fără alte comentarii.
    • Like 1
  • Soluții??? Gata cu așa zisele drepturi ale omului! Gata cu prezumția de nevinovăție, mai ales in cazurile prinse in flagrant. Ce fel de magistrați, de judecători, sunt ăia care pentru crimele comise de astfel de "somități" îi anchetează sub supraveghere? Ăștia ar trebui să putrezească in ocnă până recunosc mârșăviile comise. Legile sunt proaste și vor fi și mai proaste. Îmi pare rău să o spun, dar metodele radicale, tranșante sunt singurule care pot face ceva. Dar când marii corupți, hoți, criminali, trădători sunt in parlament, in guvern, la cârma partidelor politice care participă și câștiga alegeri, care fac legile, nu se poate face nimic. La ora actuală suntem fără nicio speranță. Romania nu se poate alinia la civilizație, cinste. Când poporul, in ciuda informațiilor apărute zilnic despre dezastrele din societate, cheltuie sume enorme pe crăpelnița de sărbători, din care aruncă mai mult de jumătate, când se calca in picioare weekend de weekend, la propriu pe un amarat de dr.um către o destinație in care să fie jumulit de bani, acel popor nu va beneficia de civilizație. Nici nu și-o dorește. Nu o înțelege. Este o rușine ce se întâmplă de 28 de ani in țară, sub toate guvernările. Si trebuie spus, toate astea cu girul ue. Așa zisa eliberare de "comunism" nu a avut decât scopul de a ne transforma in niște zombi cu pretenția de "oameni liberi". Suntem niște hoți, profitori, pomanagii. Atunci când apare cineva care nu este așa nu știm cum să-i dam in cap si să scăpam mai repede de el, să ne putem întoarce in mocirla in care ne bălăcim de veacuri.
    • Like 3
  • Ce scrieti ,si multe nescrise,au devenit axiome de mult timp.Sa nu vorbim de functionarul public care numai de cetatean nu are grija.Ce solutii aveti?
    • Like 0


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult