Adevărata majorare a taxelor este așteptată în 2025

Foto: Radu Razvan / Alamy / Profimedia

În condițiile anului electoral încărcat, guvernul va crește puternic cheltuielile publice în 2024. Astfel, pensiile publice se vor majora în două rânduri în 2024, iar impactul legii noi a pensiilor va produce efecte începând cu septembrie, însă impactul complet va fi începând cu anul 2025, la 1,7% - 1,8% din PIB. Iar aceste puncte vor fi adăugate peste deficitul bugetar de peste 5% din PIB anticipat de către Comisia Europeană în proiecția de toamnă. Mai mult, vor fi majorări de salarii în sectorul public, unele probabil cauzate de greve, precum și majorări de subvenții (de exemplu cele din agricultură și transporturi, ca urmare a blocării șoselelor și punctelor de trecerea frontierei de către protestatari), aceste majorări nefiind introduse în proiectul de buget pentru anul 2024.

Prin urmare, ne vom confrunta cu aceeași situație ca și în anul 2013, adică deficitul bugetar subestimat, atât prin supraestimarea veniturilor bugetare, cât și prin subestimarea cheltuielilor. De exemplu, atât încasările din TVA, cât și încasările din impozitul pe venituri sunt supraestimate, iar cheltuielile cu pensiile sunt subestimate în actualul proiect de buget pentru 2024. Conform Consiliului Fiscal, subestimarea deficitului bugetar se situează în jur de 1% din PIB, ceea ce înseamnă că vom înregistra, din nou, un deficit bugetar în 2024, în jur de 6% din PIB. 

Deși la momentul realizării articolului ar fi trebuit că execuția bugetară pentru ianuarie 2024 să se fi publicat, aceasta nu a fost încă dată publicității de către Ministerul de Finanțe (*). Însă, anticipațiile pieței sunt de un deficit bugetar de 0,5% din PIB (deficit dublu decât cel înregistrat în luna ianuarie 2023). O asemenea cifră ar însemna că de fapt deficitul bugetar pentru anul anterior ar fi trebuit să fie peste 6% din PIB, însă nu s-au realizat plăți pentru a obține o cifră de deficit mai mică decât 6% din PIB.

Tot un deficit de 6% din PIB este anticipat și pentru 2025. Însă, cum anul electoral va fi trecut, iar presiunea Comisiei Europene va fi puternică, în condițiile în care România va fi în procedura de deficit excesiv, adevărata majorare a taxării se va petrece în anul 2025. Probabil se va alege un mix între majorarea de TVA, precum și taxarea suplimentară a muncii. În acest sens, deja sunt făcute aluzii la cota de TVA a României, redusă comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană, precum și la creșterea impozitării salariilor, fie prin majorarea impozitului pe venit, fie prin introducerea impozitării progresive. Iar această majorare de taxare vine în contextul în care salariile sunt deja taxate cu aproximativ 42% (una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană), iar apoi consumatorul plătește și TVA de până la 19%. Practic, un salariat muncește acum aproximativ 8 luni pe an doar pentru stat. Și probabil va munci și mai mult, începând cu anul 2025.  

România a pierdut toate ocaziile de a avea o politică fiscală anti-ciclică. Întotdeauna, în perioadele în care economia creștea și, implicit, adoptarea unei politici anti-cliclice presupunea doar menținerea nivelului de cheltuieli publice, autoritățile române au ales în final să majoreze cheltuielile publice. Apoi, în perioadele de recesiune, sau de creștere economică sub-potențial, autoritățile adoptă măsuri fiscale restrictive, adică majorări de taxe și astfel mențin caracterul puternic pro-ciclic al politicii fiscale în România. Lucrul acesta se va întâmpla probabil și în anul 2025 și va conduce la o decelerare semnificativă a creșterii economice în acel an.

Exemplul de manual este anul 2008. În acel an, pe o creștere economică record, de 7,1%, deficitul bugetar a fost și el record (de 5,4%). Ulterior, a trebuit făcută corecția în anul următor cu majorări de taxe și reduceri de salarii în sectorul public.

Dacă analizăm ultimii 16 ani, de când România a aderat la Uniunea Europeană, vedem că a existat disciplină fiscală doar atunci când Romania a avut un acord cu Fondul Monetar Internațional. Cum s-a renunțat la acel acord, deficitul bugetar a crescut către nivelul maxim prevăzut de legislația europeană (3% din PIB).

Astfel, după criza financiară din 2008, în 2013 România a finalizat acordul cu FMI. În 2014 și 2015 deficitele bugetare au fost ținute sub control. În anul 2015 România a fost cel mai aproape de o politică fiscală anticiclică: PIB-ul s-a majorat cu 4%, iar deficitul bugetar a fost de numai 0,6%. Însă, în perioada 2016 - 2018 România a pierdut o mare ocazie de a avea o politică fiscală anticiclică. Astfel, între 2016 și 2018, deficitul bugetar a crescut către 3%, în condițiile în care PIB-ul s-a majorat în fiecare an cu rate cuprinse între 4,5% și 7,1%. Iar cireașa de pe tort în prociclicitate a fost anul 2019, când PIB a crescut cu 4,2% iar deficitul bugetar a fost de 4,3%. A fost cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și a pus România pe drumul către procedura de deficit excesiv. Mai mult, a pus România într-o situație extrem de nefavorabilă în anul 2020, când a izbucnit pandemia. Practic, atunci când era nevoie de cheltuieli publice suplimentare, pentru a susține economia, care era blocată, în perioada pandemiei, România nu mai avea spațiu fiscal.

Fără spațiu fiscal, deficitul bugetar al României a sărit în aer în timpul pandemiei, în anul 2020 România înregistrând un deficit bugetar de 9,2%, urmat de 7,1% în 2021 și de 5,8% în 2022.

În 2023, deși a mai fost o rundă de majorare de taxe, exact când creșterea economică decelerează și economia Uniunii Europene stagnează, deficitul bugetar va fi probabil în jur de 5,7%. Însă cifra este obținută prin amânarea plăților din 2023 în anul 2024 și aruncă problema în anul 2024. Iar măsurile luate în 2023 nu vor fi suficiente pentru a scădea semnificativ deficitul bugetar în 2024. În contextul electoral, deficitul bugetar va merge din nou către 6%, iar măsurile dure de majorare a taxelor vor veni după alegeri, în 2025.

Comparativ cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, România a înregistrat consistent cele mai ridicate deficite bugetare, fiind urmată de Ungaria. În schimb, politici fiscale prudente și anticiclice au înregistrat Cehia și Bulgaria, cea din urmă fiind forțată de regimul de curs de schimb (consiliu monetar) să aibă o politică fiscală prudentă.

Sursa Eurostat

Consecințele deficitului bugetar sunt:

- Majorarea deficitului de cont curent. Deficitul bugetar conduce la creșterea cererii interne și implicit la importuri mai mari.

- Creșterea ratei inflației, creșterea cererii interne conducând la majorarea preturilor. Practic, în prezent, deficitul bugetar reprezintă cel mai mare risc asupra inflației. Pentru că impunerea de taxe suplimentare va conduce la majorări de preturi.

- Creșterea ratelor de dobândă pentru întreaga economie. Un deficit bugetar ridicat conduce la majorarea cererii de fonduri de către guvern și implicit la rate de dobândă mai mari pentru datoria publică. Iar rata de dobândă la care se împrumută guvernul în moneda locală este cea mai redusă rată de dobândă din economie, pentru toți ceilalți debitori (companii, persoane fizice) adăugandu-se prima de risc.

- Creșterea datoriei publice.

Deficitul de cont curent 

România de asemenea a înregistrat persistent cel mai ridicat deficit de cont curent comparativ cu țările din regiune. Deficitul de cont curent înregistrat înainte de 2008 (-13,6% din PIB în 2007) i-a adus României și criza de cont curent (sau criza valutară) în anul 2008.

Astfel, criza financiară globală declanșată de falimentul băncii de investiții Lehman Brother a condus la o aversiune extremă la risc pe piețele globale, care a avut ca efect înghețarea fluxurilor de capital pe piețele financiare.

Iar în acest context, România a fost prinsă de declanșarea crizei financiare în următoarea situație:

- Deficit de cont curent extrem de ridicat (13,6% din PIB);

- Politică fiscală puternic prociclică (de exemplu în anul 2008, pe vârf de creștere a PIB, România a înregistrat și vârf de deficit bugetar: -5,4% din PIB);

Peste această situație a deficitelor gemene a venit retrogradarea României în rating nerecomandat investițiilor (junk), din cauza nesustenabilității politicii fiscale. Trecerea în această categorie de rating conducea automat la repatrieri de capital de către investitorii instituționali străini (în multe cazuri procedurile interne și chiar legislația nu permit anumitor investitori instituționali străini să aibă expunere către active cu rating junk) a declanșat criza de cont curent. Mai mult, atât deficitul de cont curent, cât și deficitul bugetar trebuiau finanțate, iar finanțatori nu prea se găseau.

Pentru asemenea cazuri – crize de cont curent - este înființat Fondul Monetar International (FMI).

Ca urmare, pentru susținerea necesarului de finanțare în valută, România a apelat la FMI și a obținut, în aprilie 2009, un împrumut de 19,95 mld. EUR de la Fondul Monetar International (12,95 mld. EUR), Uniunea Europeană, Banca Mondială și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. După criza care a urmat i-a trebuit României mai mult de un ciclu economic pentru a ajunge la valoarea PIB înregistrată în 2008.

Ulterior crizei, contul curent s-a corectat, ajungând în 2014 aproape echilibrat, la o valoarea de -0,3% din PIB. Însă apoi a intrat din nou într-o creștere susținută, atingând în 2022 o valoare de 9,1% din PIB. Iar, începând cu anul 2016 a fost constant cel mai mare deficit de cont curent dintre țările din Europa Centrala și de Est.

Sursa Eurostat

Datoria publică în PIB – plătită de consumatori prin inflație

Deficitele bugetare permanente, precum și răspunsurile la crize (subprime, coronavirus, criza energetică) au condus la o majorare a datoriei publice în PIB. Astfel, România a intrat în Uniunea Europeană cu cea mai mică datorie publică, comparativ cu țările din Europa Centrală și de Est (11,9% în 2007). Și cu această datorie publică a intrat în criza de balanță de plăți în 2008. Acea criză a adăugat în jur de 20 de puncte procentuale de PIB la datorie. Apoi deficitele bugetare ulterioare au mai adăugat suplimentar. Cum România a intrat în criza coronavirus cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana, spațiul fiscal a fost extrem de redus, iar cheltuielile guvernului pentru susținerea economiei în perioada pandemiei s-au realizat tot pe datorie. Astfel, s-au mai adăugat încă aproape 15 puncte procentuale de PIB la datoria publică.

Ulterior, deficitele bugetare ridicate au continuat, însă guvernul a fost ajutat de inflație, iar datoria publică s-a menținut ușor sub 50% din PIB. Practic prin inflație, consumatorii au “plătit” datoria publică a guvernului. Astfel, debitorii (iar guvernul este cel mai mare debitor din economie) au beneficiat de inflația ridicată prin reducerea valorii reale (a puterii de cumpărare) a datoriei sale. Cu alte cuvinte, inflația ridicată face ca suma datorată să aibă mai puțină valoare în termeni reali (sau putere de cumpărare), ceea ce înseamnă că debitorul rambursează datoria cu mai puține resurse.

Mai mult, începând cu 2022, ratele de dobândă au fost puternic real negative, ceea ce de fapt reduce costurile de împrumut ale debitorilor.

De exemplu, în cazul obligațiunilor suverane emise de Trezorerie, cuponul (rata de dobândă) a fost, în anul 2022, cel mult jumătate din rata inflației. Acest lucru înseamnă faptul că un cumpărător al titlului de stat cu scadența scurtă (1-2 ani) obține un randament real negativ din investiție. Deși dobânda nominală primită este pozitivă puterea de cumpărare la scadența obligațiunii (valoarea nominală a obligațiunii plus cuponul) este inferioară sumei inițiale investite în obligațiune.

Însă odată cu reducerea inflației și cu menținerea deficitelor bugetare ridicate (în jur de 6% în 2023, 2024 și 2025 fără masuri de ajustare), vom vedea o majorare mai accelerată a datoriei publice în PIB, iar aceasta va ajunge la 52% - 53% din PIB în 2025.

Același fenomen a generat criza datoriilor țărilor periferice ale zonei euro. Țările respective, înainte de aderare, aveau deficite bugetare ridicate și le finanțau prin rate ale inflației mai ridicate (decât ale țărilor din nordul Europei). După intrarea în zona euro, nu au mai putut utiliza inflația pentru a “plăti” datoria publică, au continuat să înregistreze deficite bugetare și datoria publică a continuat să se majoreze până a devenit nesustenabilă și a generat criza.

Dintre țările din Europa Centrală și de Est, doar Ungaria înregistrează o datorie publică în PIB superioară României: de peste 70% din PIB.

Sursa Eurostat

Costul de finanțare a datoriei publice – printre cele mai mari din Uniunea Europeană

Deficitul bugetar ridicat, nivelul ridicat și în creștere al datoriei publice în PIB, precum și nivelul scăzut al rating-ului (ultima treaptă de rating recomandat investițiilor) au condus, pentru România și Ungaria, la costuri de finanțare ridicate a acestei datorii. Astfel, România și Ungaria se “luptă” pentru cea mai ridicată rata de dobândă în moneda locală pentru finanțarea datoriei publice dintre țările din Uniunea Europeană, iar în prezent România este campioana Uniunii Europene la costul de împrumut în moneda locală, având un ușor avantaj față de Ungaria.

Sursa Eurostat

Este important de menționat că, în general, rata de dobândă cu care se împrumută un stat în moneda locală reprezintă rata minimă de dobândă din acea economie (pentru că riscul de credit este cel mai redus) și orice alt debitor, companie sau persoană fizică, plătește suplimentar o dobândă (care conține prima de risc).

Mai mult, deficitele bugetare sunt acompaniate de politici populiste, iar încercările guvernului de reducere a acestora se realizează prin retorică și acțiuni populiste care nu fac decât să țină investitorii străini departe de România.

Un exemplu sunt facilitățile fiscale speciale care au fost permanentizate pentru anumite sectoare. Tot în această categorie sunt și pensiile speciale. Acestea sunt costisitoare, fiind plătite, prin taxe, de restul economiei care nu beneficiază de asemenea “facilități”. Iar pentru susținerea acestora tot cei care plătesc taxe sunt taxați suplimentar.

O altă situație este reprezentată de politicile protecționiste. O politică protecționistă este plătită de consumatori, prin prețuri ridicate la produsele pe care le cumpără. Un exemplu de asemenea politici este situația în care s-au aflat Ungaria, România și Polonia în privința cerealelor importate din Ucraina. Însă ce nu au spus autoritățile la implementarea unor asemenea restricții este că acestea duc la inflație (o ofertă la prețuri mai mici este înlocuită de o ofertă la prețuri mai mari). Iar inflația crește exact pe componentă de produse alimentare – componenta cu cea mai mare creștere de prețuri din ultimii doi ani.

Însă utilizarea de subvenții mascate și protecționism nu face decât să ducă la prețuri mai mari pentru consumator (inflație) și utilizarea ineficientă a resurselor într-o economie, precum și la reducerea pe termen lung a capacității concurențiale a acestor sectoare.

Soluția, pentru a rezista competiției viitoare, este creșterea productivității, companii de dimensiune mare precum și automatizarea fluxurilor de producție.

O altă politică populistă care va afecta pe termen lung atractivitatea economiei pentru investitorii străini este abordarea guvernelor de a găsi o “vină” companiilor, cum ar fi “lăcomia”, “profitul excepțional”, “profit nesimțit”, “lipsa de profit” și apoi de a se “simți obligate” de a pune taxe suplimentare pentru acele companii.

Însă o companie decide să investească într-o anumită locație în funcție de randamentul așteptat. Iar pentru a investi, acest randament, ajustat cu riscul aferent, trebuie să fie superior randamentului din propria piață. În termeni financiari, aceast supliment de randament se numește “alfa”. Însă dacă statul vine și sub diverse motive îi ia companiei, prin impozitare suplimentară, acest alfa, atunci va dispărea motivația de a investi a multor companii. Ca dovadă, investițiile străine s-au redus în 2023 comparativ cu anul precedent cu aproximativ 3,5 miliarde de euro (de la peste 10 miliarde euro în 2022 la aproximativ 6,6 miliarde euro în 2023). Mai mult, asemenea abordări față de investitorii în economie sunt incompatibile cu apartenența României la OCDE.

Altă situație este încercarea de naționalizare, prin diverse metode a fondurilor private de pensii Pilon II. Doar în 2023 au fost trei asemenea încercări. Inițial s-a vrut naționalizarea intrărilor, prin mutarea contribuțiilor către Pilonul I (de pensii publice), contributorul trebuind să transmită o cerere specială pentru a-și muta din nou contribuțiile viitoare către Pilonul II (de pensii private). Cum nu s-a reușit cu intrările, au fost luate în vizor ieșirile: fie impozitarea câștigurilor de capital cu rate mult superioare (și de 20 la 1) comparativ cu pensiile publice sau câștigul de capital pe piața de capital, fie prin amânarea majorării contribuțiilor la PIlonul II asumate prin PNRR, legiferate, și pentru care deja Comisia Europeana a virat tranșa afrerentă din PNRR în 2023.

(*) Update - execuția bugetului general consolidat pentru luna ianuarie 2024 s-a încheiat cu un deficit de 0,45% din PIB.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp