Astăzi, am primit în deltoid prima porție de ser anticovid. În condiții cât se poate de bune. Deși lume era, n-am așteptat deloc, fluxul de cetățeni, întocmirea actelor și vaccinarea propriu-zisă fiind impecabil organizate.
Acul seringii e atât de subțire, iar penetrarea nu e profundă, așa încât n-am simțit nici măcat înțepătura unei injecții obișnuite, n-am simțit aproape nimic.
În sala postvaccin, oamenii stau cuminți un sfert de oră, pentru cazul în care apar reacții adverse.
La ieșire, am dat peste o mulțime considerabilă, așezată în cozi paralele, care nu exista când intrasem. Tineri, mulți tineri, familii, oameni mai în vârstă așteptau în ordine. Un polițist local m-a lămurit că o dată la 2 ore, centrul se dezinfectează, de aceea se formează o oarecare aglomerație la intrare. Am întrebat dacă vine lumea la vaccin pe parcursul zilei. „Vine, domne, vin și de la 6 dimineața, deși deschidem la 8, vor să fie primii, unora le e frică să nu se termine vaccinurile”.
E prima dată, de la începutul pandemiei, când îmi îngădui să gândesc că binele e mai mult decât răul.
