Foto: captura Euronews/ Protest inedit pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, Brazilia, cu cruci negre, fixate în nisip, în memoria celor 100.000 de decese din cauza Covid. Un tată își plânge copilul, mort din cauza coronavirus.
S-ar putea să vă sperie gândul că prostia e un virus.
Nu este. E adevărat că pare, în unele medii și în habitat adecvat, endemică.
Posibil să nu vă placă unele manifestări. Cum ar fi mitocănia și agresivitatea. Dar, credeți-mă, e doar vina voastră. Atâta timp cât nu veți accepta prostul ca pe o ființă cu drepturi, trăind firesc în spațiul lor existențial, veți fi angoasați permanent de stresul coexistenței.
Abandonați ideea că prostul va evolua într-o stare superioară. În care va exploata instrumente precum gândirea dincolo de instinct și reacții normale la stimuli simpli. Încetați să vă luptați cu morile de vânt. Atâta timp cât idiotul va nega o realitate evidentă, din rațiuni proprii ori sădite de indivizi care se cațără pe prostia lui, noțiuni precum flexibilitatea în gândire ori exerciții de logică vor rămâne nu numai sintagme fără înțeles, ci și construcții verbale greu de pronunțat. Omul normal, cu atât mai mult cel inteligent, suferă de blestemul îndoielii. Prostul, firește, prosperă psihic în liniștea convingerilor de nezdruncinat.
Poate că, în cine știe ce condiții, veți reuși să deschideți o breșă prin betonul convingerilor prostului. Dacă e așa, cultivați cumva această reușită. Deși, dacă mă întrebați pe mine, prudent ar fi să nu vă faceți iluzii. Breșa aia este fie falsă, fie o crăpătură accidentală, fie una deliberată.
Este o realitate, în circumstanțe favorabile, prostul face prozeliți. Sunt câteva argumente care sădesc fundamentul acestui demers.
Banii. Proștii cred cu profundă convingere că un un prost care a „făcut” o grămadă de bani nu poate fi prost. Nici nu poate fi altfel, atâta timp cât scara valorilor proprii este pe măsura parametrilor lui de analiză, iar modelul dat exemplu e perfect încadrabil în raționament.
Patosul cu care emite tâmpeniile. Ori, mai degrabă, agresivitatea discursului. Într-o dezbatere, este arma naturală a prostului care nu e preocupat nici de veridicitatea argumentelor, nici de coerența și logica discursului. Vârful strategiei care îi este la îndemână este conștiința faptului că cel cu care combate îi este superior și nu trebuie lăsat să vorbească. Așa că îi retează orice propoziție de la cuvântul cu numărul 6, când propoziția tinde să aibă sens.
Solul în care sădește sămânța. Mulțimea de semeni cu nivel similar cu al lui căreia se adresează. La drept vorbind, e firesc să fie așa. Vorbim de o mulțime al cărui nivel de înțelegere e rezultatul unei pregătiri școlare sărăcuțe. Gândiți-vă la o situație în care, de exemplu, într-o cursă electorală aceștia sunt puși să aleagă între un candidat inteligent, om de cultură eventual, versus un individ care n-a pierdut vremea citind ori frecventând cursuri prin școli deștepte însă a „făcut” bani. Nu dezvoltăm cum, omu’ a fost „orientat”. Doi oponenți aflați într-o luptă inegală. Orientatul vorbind tare, nițel agramat și incoerent însă într-un fel pe care mulțimea îl pricepe, inteligentul încercând să spună lucruri simple, dar fără să nimerească limbajul votantului. După cum știți, istoria modernă consemnează o tentativă a oamenilor cu carte de a se implica politic. Imposibil să se adapteze, cam ca dinozaurii la vremea lor.
Și totuși, am crescut cu toții în spiritul unor drepturi, conveniențe și, pe alocuri, niște comodități. Nu poți nega dreptul unui grup, definit ori ba, să-și exprime crezul public doar pentru că au convingeri opuse majorității ori celui mai elementar bun simț. Sunt liberi să afirme că albul e negru și verdele albastru, că viața e un drept discutabil, că poți trăi pe picior mare chiar dacă punguța-i bleagă.
Că virusul din zilele noastre, un alt fel de asteroid, mai ucigaș decât cel de acum zeci de milioane de ani, nu există. Am văzut chiar un individ, de prin alte părți, dar din aceeași categorie de idioți, strigându-i în față unui om care-și îngropase copilul că totul e doar o știre inventată.
„Omule, spunea părintele, a trebuit să iau trupul copilului și să-l pun într-un sac. Să-l pun în sicriu și să-l îngrop. Poți să înțelegi? Poți înțelege nenorocire mai mare decât un părinte care îngroapă un copil?!”
De unde, oare, o așa vehemență în a nega o realitate evidentă? Mă gândesc că doar prostia, oricât de adâncă ar fi, nu explică îndeajuns.
Probabil că oamenii nu sunt pregătiți să accepte schimbările. Căci, așa cum ni se spune și intuim cu toții, cei care cred, va trebui să ne împăcăm cu unele modificări în modul de trai. Unele majore, dacă vrem să supraviețuim. Să acceptăm că e posibil să ajustăm unele drepturi individuale. În virtutea principiului de bază a drepturilor care spune că dreptul tău încetează acolo unde începe dreptul meu. Și nu ai dreptul, tu, cetățean idiot, să pui în pericol dreptul meu la viață! Și, totuși, nu te sfiești s-o faci zi de zi.
De când tot evoluăm pe scoarța asta de Pământ s-au înfiripat și au prins rădăcini conveniențe și comodități. E timpul să re-evaluăm o parte dintre ele. Câtă vreme mediul în care am evoluat ne-a supus unor încercări suportabile, ușor de analizat și înțeles, ne-am putut crampona de ele. Acum, din păcate, suntem în poziția să evaluăm riscurile. Cei care înțeleg mai bine decât oricine cu ce ne confruntăm ne tot spun, ne tot arată efectele fenomenului. Evident că, atâta timp cât nu pot înțelege deplin în ce constă răul nici nu vor putea fi posesorii unor soluții clare și eficiente. Dar se luptă s-o facă. În vremea asta o parte dintre semenii noștri clamează dreptul de a fi idioți și se comportă ca atare. O altă parte adaugă o altă trăsătură personală, ticăloșia. Și transmit mesaje tembele pe care o ditamai masa de idioți o cred, o acceptă, și-o asumă prin comportament.
Dictatură? Dictatura medicilor? Oare cât de idiot poți fi pentru a emite o asemenea aberație? Că putem discuta despre bubele din sistemul medical și chiar al unor medici? Evident că putem! Dar am putea să nu uităm exemplul efortului incredibil pe care-l fac în aceste vremuri. Cum încearcă să asigure îngrijiri, puțini câți au rămas, în condiții atât de dificile. NU vă mai spun, știți cu toții cum arată și ce trebuie să suporte un medic echipat adecvat pentru a intra în contact cu un bolnav afectat de Covid. Cum trăiesc cu conștiința faptului că se pot infecta oricând, cum merg la familiile lor cu groaza că își pot infecta soțul, copilul ori mama. Și se apucă un ticălos imbecil să iasă pe post afirmând că purtatul unei măști este o îngrădire a libertății! O botniță! Culmea e că el, ori, mai bine zis, ei, cei care varsă acest venin în spațiul public sunt cei care, de-a lungul ultimilor zeci de ani au golit țara de medici. Și, în general, de specialiști în mai toate domeniile.
Evident, în compensație, au avut grijă ca aici să rămână cei pe care-i agreează.
Știți voi care...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am fost profesoara 33 de ani si stiu ca n ai sa faci un copil sa invete numindu l prost ci coborand cunoasterea la nivelul lui.
Asta este principal cauza a rupturii din societate a romaneasca,dupa parerea mea.
Apoi,prostia n-are limite,in ciuda inteligentei care este limitata.Suna urat dar asta-i realitatea.
Daca ,PROSTIA ar fi un VIRUS si ar durea ,am asurzi cu totii.
Daca banii aia de la UE s.ar duce spre emanciparea fortata a populatiei, poate peste 10 ani, fracția s.ar inversa si cei de atunci vor putea spera la o viata mai buna in Romania.
Însă a-i contrazice (în public, pe social media) cu argumente logice, previne ca aceștia să facă pui, să câștige adepți.
Mai e categoria aparte a celor care fac pur și simplu politică. Ei știu bine că ce spun nu-i adevărat însă au descoperit o nișă prolifică, cea a negaționiștilor, pe care o exploatează cu nerușinare si cinism. Capital politic să fie, ce dacă mai crapă unii! Ei trebuie demascați imediat, cu cât mai repede cu atât mai bine altfel le mai pică niște nehotărîți în plasă.
Căci la mine nu-i vorba dacă, cred sau nu. Eu sunt convinsă că e o problemă reală.
Mulți ca dvs citesc. Și da, mă pun la dispoziție cu răspunsuri, oricând cu plăcere.