Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Cum începe noul an şcolar într-o şcoală de stat din provincie: nu există o minge de baschet pentru elevi, nu există material didactic în laboratorul de biologie

Tablă și burete

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Cum are loc pregătirea pentru începerea unui an şcolar nou, într-o şcoală de cartier din România anului 2021? Care sunt priorităţile într-o instituţie de învăţământ? Achiziţia de materiale didactice pentru laboratoare? Cărţi pentru bibliotecă? Instalarea unor programe în calculatoarele din şcoală cu ajutorul cărora copiii să înveţe de la editare fotografii şi filmuleţe la editare pdf-uri? Nu, nimic din toate astea.

Care este însă obsesia directoarei şi contabilei? Să vopsească pereții și atât. Când le spui că nu ai cărţi la bibliotecă, cărţi pe care copiii le cer, contabila are o remarcă dispreţuitoare, iar directoarea dă din umeri ... dacă mai rămân bani...

Mi se pare normal ca într-o şcoală altele să fie priorităţile. Nu e de mirare că contabila pune un preţ mai mare pe zugrăvit şi vopsea decât pe cărţi. Ciudat e că aceeaşi atitudine o are şi directoarea, care este şi profesoară. E o şcoală în care nu există substanţe în laboratorul de chimie. Nu există o minge de baschet (în afara celei donate de profesorul de engleză) deşi sunt coşuri de baschet în curtea şcolii. Nu există material didactic în laboratorul de biologie. Ce să mai spunem de iniţiative interesante? Să cumperi o cameră foto pe care să o poţi ataşa unui microscop în laboratorul de biologie sau să faci un club de fotografie. Să cumperi nişte materiale pentru un club de modelism. Sau cel puţin să-l aduci pe cel mai bun profesor din oraş în şcoală pentru nişte ore remediale în primele săptămâni din septembrie. Se putea face oricare din lucrurile de mai sus în loc de a cumpăra zece cutii de vopsea într-o şcoală care arată deja decent. Înţelegeam nevoia de reparaţii dacă nu se putea sta în ea, dacă aerul era irespirabil, dar nu e cazul aici. Nu e o şcoală cu toaleta în curte, există apă curentă şi încălzire centrală.

Care e cel mai simplu lucru pe care-l poţi face ca să arăţi că faci ceva? Dai o mână de var. Cam aşa cum se pregăteau lucrurile înainte de vizitele oficiale înainte de 89. Repede, se dădea cu var. Şi se făcea prost, aşa cum se face şi în şcoala asta. Fără să răzui mai întâi, fără să dai cu amorsă, direct pe vopseaua veche. Totul de faţadă, totul să arate bine în ziua deschiderii. Asta nu e treabă, e de fapt aflare în treabă.

Să mai spun că este a patra directoare într-un an jumătate? Că fiecare vine cu aceeaşi atitudine? Că ştie din prima zi tot ce e de făcut şi că funcţia asta te face automat cel mai deştept om din instituţie?

Ce fac aceste directoare? Una schimbă parchetul într-o clasă. Alta dă cu lavabilă pe tavane. Totul ca să arate şcoala frumos. Pentru că ăsta e cel mai important lucru, şcoala să arate frumos. Nu e important să faci ceva să le stimulezi curiozitatea elevilor. Nu e important să vii cu materiale noi care să-i atragă. Iar totul se petrece în situaţia în care cele mai bune calculatoare nu sunt în biroul de informatică ci la secretară, contabilă şi directoare. În condiţiile în care pe calculatoarele din clasă care sunt vechi de cel puţin 15 ani abia merge Windows XP, scos din uz de Microsoft din 2014 iar în bibliotecă avem cărţi pentru copiii de primară din anii 60 primite prin donaţie acum 20 de ani.

Dar ce-i mai sus e doar prima parte a poveştii, cea factuală. Ce vreau să spun este că moştenirea comunistă e mai vie ca oricând. Şi azi faci ceva ca să te afli în treabă. Asta pentru că la stat îţi permiţi, pentru că o faci cu banii altora, cu banii de la bugetul primăriei. Pentru că în ţara asta nu se alocă bani şcolilor în funcţie de performanţele la testele PISA sau evaluările naţionale ci în funcţie de numărul de copii. Directorii nu se schimbă în funcţie de performanţele educaţionale ale elevilor ci la dorinţele inspectorilor.

Şi mai trist este că unii profesori îşi dau seama de asta dar tac din gură. Nu cer materiale didactice. Nu se organizează pentru găsirea unor soluţii la problemele de disciplină frecvente în această şcoală. Nu ridică glasul în consiliul profesoral. Nu fac asta pentru că nu vor să-şi facă probleme, nu vor să stârnească animozităţi personale în directori. Sau poate nu ştiu să comunice. Da, nu e nimic de mirare. Sunt o mulţime de profesori care habar n-au să comunice în ciuda profesiei lor.

Realitatea este următoarea. Banii contribuabililor se cheltuie prost. Mai mulţi bani înseamnă doar mai mulţi bani cheltuiţi prost. Înseamnă doar dat cu var în fiecare an, schimbat parchetul. Banii sunt necesari pentru un proces educaţional de calitate dar vor face o diferenţă doar în clipa în care vor fi cheltuiţi inteligent. Nu e cazul în ţara asta. În fiecare vară se fac reparaţii la şcoli. Nimeni nu îşi face şantier în casă în fiecare an. Nimeni nu văruieşte în propria casă în fiecare an. Doar în şcoli se face asta.

Directorii habar nu au să comunice, să discute cu ceilalţi profesori, să aibă un program concret care să vizeze performanţele elevilor. Dacă din 100 de directori 10 sunt în stare să-ţi spună cu exemple concrete ce ar trebui făcut pentru a produce rezultate mai bune la evaluările naţionale şi la testele PISA ar fi un miracol ce ar trebui înregistrat în cărţile de istorie ale învăţământului din România. Directorii nu se gândesc la asta pentru că nu contează performanţa şcolii lor. Nu iau bani în funcţie de performanţa educaţională. Nu se schimbă directorii în funcţie de performanţele elevilor. Se iau bani în funcţie de numărul de copii. Şi atunci nu contează pe ce îi cheltui. Îi poţi cheltui pe schimbat parchet şi văruit în fiecare an.

Ce aşteptări avem de la profesori? De la aceşti profesori care nu fac grevă decât într-o singură situaţie: când e vorba de salariile lor. De la aceşti profesori care nu se revoltă pentru nimic altceva, nu ridică obiecţii, au mentalitate de turmă. E prea dură caracterizarea? Acum câţiva ani, după depunerea dosarelor la titularizare, mai erau chemaţi peste câteva săptămâni pentru validarea dosarelor, adică să confirme că vor să dea examen. Nimeni nu se revolta de drumul ăsta în plus. De multe ori trebuie să dai titularizarea în fiecare an pentru că nu sunt posturi, şi atunci eşti obligat să vii cu un dosar nou care conţine aceleaşi lucruri pe care le-ai depus şi în anii trecuţi. În fiecare an te duci iar la notariat pentru legalizarea diplomelor. În fiecare an depui aceleaşi copii legalizate după acte. Sentimentul de revoltă e însă în continuare absent.

Ei bine, de la aceşti oameni aşteptăm să se implice civic şi să-i înveţe pe copii să fie oameni liberi. Numai că nişte oameni care nu sunt liberi nu pot să-i înveţe libertatea pe alţii. Nişte oameni fricoşi n-au cum să promoveze curajul. Nu ai cum să promovezi nişte valori dacă nu ai adoptat, nu ai internalizat acele valori. Dacă comportamentul tău nu reflectă acele valori în spaţiul public.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult