foto: JLPPA / Bestimage / Profimedia
În discuțiile despre viitorul inteligenței artificiale, întâlnesc adesea un scepticism pe care îl consider nejustificat cu privire la capacitatea AI de a depăși complet inteligența și abilitățile umane. Nu mi se pare că acest scepticism se bazează pe limite tehnice reale, ci provine mai degrabă din convingeri psihologice, filozofice și existențiale, fiind alimentat de trei iluzii principale.
Iluzia excepționalismului uman
Prima convingere derivă din tendința noastră de a ne considera speciali – atât ca indivizi, cât și ca specie. Umanitatea își atribuie o poziție centrală și unică în univers. Ne vedem ca apogeul inteligenței și conștiinței, iar ideea că o mașină ne-ar putea depăși inteligența contestă acest sentiment adânc înrădăcinat de excepționalism. O astfel de posibilitate ne forțează să regândim, într-un mod inconfortabil, ce înseamnă să fii om și care este, de fapt, locul nostru în ierarhia inteligenței.
Acest proces ar constitui o nouă revoluție copernicană: așa cum Copernic a îndepărtat Pământul din centrul universului, acum inteligența umană riscă să nu mai fie în centrul ierarhiei cognitive a lumii. Este o perspectivă inconfortabilă pentru unii.
Mitul adaptabilității nelimitate
O altă convingere răspândită este că, deși AI-ul va deveni mai inteligent și va prelua anumite locuri de muncă, noi vom găsi mereu alte ocupații. Adepții acestei teorii invocă precedentul revoluției industriale: după o perioadă tranzitorie de șomaj, au apărut noi oportunități profesionale pentru oameni.
Diferența fundamentală este că revoluția AI reprezintă prima dată în istorie când ne confruntăm cu sisteme potențial mai inteligente decât noi. Mașinile industriale erau doar mai puternice și mai rapide; mașinile inteligente de acum și din viitor vor putea gândi, învăța și optimiza. Inteligența presupune capacitatea de a găsi cele mai bune soluții pentru obiectivele tale. Asta înseamnă că, spre deosebire de trecut, AI-ul ar putea, teoretic, să execute orice ocupație viitoare mai eficient decât un om, datorită inteligenței și adaptabilității sale superioare. Precedentul istoric s-ar putea să nu se mai aplice.
Iluzia unicității emoționale umane
Se argumentează adesea că, chiar dacă AI-ul va depăși intelectul uman, va fi mereu deficitar la capitole umane “calde”, precum empatia, inteligența emoțională sau finețea interacțiunii sociale. Această convingere ignoră însă realitatea unui AI care a procesat toată cunoașterea umană acumulată despre psihologie, antropologie, sociologie, emoții și management – cărți, studii, video-uri, tot. Chiar dacă nu va „simți” emoțiile cum o facem noi (la fel cum noi nu „simțim” cum e să fii liliac), AI-ul ar putea avea acces la o înțelegere teoretică completă a ceea ce ne motivează, ne dorim, sau ne frământă, chiar și la nivel subconștient. Astfel, ar putea manifesta un comportament perfect calibrat: să arate empatie când e nevoie, să ofere încurajare sau să fie ferm, nu pentru că „simte”, ci pentru că a calculat că este cea mai eficientă abordare în contextul dat. Odată ce AI-ul învață totul despre om și poate simula perfect comportamentul uman, nu mai contează dacă „știe” sau nu cum este să fii om. Ceea ce contează este capacitatea sa de a reproduce fidel și eficient interacțiunile și reacțiile umane.
Inteligența poate avea și alt fundament decât cel biologic
În absența credinței într-o sursă divină a inteligenței umane, atunci aceasta poate avea o singură altă sursă, aceea emergentă din procesele fizice și chimice care au loc în rețeaua neuronală din creier. Întrebarea firească devine: de ce nu am putea replica această rețea neuronală în software, pe un alt substrat? Nu există niciun principiu care să interzică acest lucru. Spre deosebire de trecut, dispunem acum de o putere de procesare de mii de ori mai mare, investiții financiare considerabil mai mari și un număr semnificativ mai mare de cercetători dedicați acestui domeniu. Imperativul tehnologic sugerează că progresul în acest domeniu va continua inevitabil.
Întrebarea fundamentală care se ridică este ce se va întâmpla după atingerea acestui prag, deoarece sunt rare situațiile în care un sistem mai puțin inteligent poate controla un sistem mai inteligent. Istoria ne arată că sistemul cel mai inteligent tinde să domine. Cum ne asigurăm că obiectivele inteligenței artificiale vor rămâne aliniate cu ale noastre și că nu ne va considera adversari? Dacă privim traiectoria actuală a dezvoltării AI, timpul pare să fie singurul obstacol rămas. Incertitudinea nu privește dacă ne vom confrunta cu o mașină mai inteligentă, ci doar când – fie că sunt 5, 10 sau 20 de ani, acest moment se apropie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Avantaj AI, c-așa-i în tenis.. :))
Pe lângă problema conștiinței de sine sau a doritei empatii față de om, mai e și percepția realității. În momentul de față ne închipuim că AI va fi, la un moment dat, după chipul și asemănarea omului.
Pe cale de consecință, va percepe ca și noi o realitate senzorială, bazată pe simțuri. Mai departe rețelele neuronale artificiale ar livra AI-ului o realitate compatibilă cu cea în logica careia trăim noi. Oare-așa va fi ?
Pentru că un AI cu o formidabilă putere de calcul ar putea să acceseze o realitate matematică/abstractă, așa cum pare a fi realitatea obiectivă a cărei proiecție o percepem noi. Acea umbră pe peretele peșterii de care vorbea Platon în antichitate. Democrit zicea și el ceva de senzații și iluzii..
Și-atunci din două una :
-AI va rămâne binevoitare față de om și va încerca să ne explice ce și cum, dar speranța că vom și înțelege ceva, e mai subțire ca firul din care-și țese păianjenul plasa..
-AI se va debarasa de această specie de maimuțe cu pretenții intelectuale mult prea optimiste, având apucături și metehne violente, care-ar putea pune în pericol atât propria integritate cât și a planetei, cu AI cu tot..
Scenariul al doilea mi se pare cam nasol, așa că mă opresc aici, mai ales că se răcește și friptura, se încălzește și vinul.. Toate conform legilor fizicii din minunatul nostru Univers, așa cum ne e dat să-l cunoaștem..
Carpe diem, ziceau romanii. Și le admir pragmatismul. Nu și brutalitea față de creștini și Cel care a inspirat umanitatea, de la anul zero până-n ziua de azi..