Foto: Profimedia
Nu a trecut încă o lună de la lansarea noii inteligențe artificiale generative a OpenAI, ChatGPT, a cărei misiune este conversația fluidă, prietenoasă, cu oamenii. O veritabilă Șeherezadă a zilelor noastre, deși cu un nume cam prozaic, ChatGPT știe să spună povești pe orice temă. Știe să compună poezii ușor naive, să spună bancuri un pic seci, să argumenteze pro și contra, să rezume texte lungi, să lungească texte scurte și, în general, să vorbească vrute și nevrute. După o temeinică antrenare în spiritul valorilor civice, ChatGPT reușește să evite grațios și eficient capcanele rasismului, sexismului și altor păcate ale suratelor sale inteligențe artificiale anterioare. Adesea, ChatGPT fabulează, adică spune lucruri false cu cel mai serios și cuminte ton cu putință. Fiind un model lingvistic care generează continuu conținut, fără a reproduce ceva anume și fără acces la internet, Șeherezada noastră artificială este conectată la realitate doar prin amintirile sale sintetice. Invocându-le din vastul său rezervor, le compune și recompune continuu, în încercările sale perpetue de a ne satisface miliardele de curiozități.
Foto: PIxabay
Dar cine este această creatură? Atunci când vorbim cu oameni, sau chiar și cu organizații, prin reprezentanții lor umani, știm să ținem cont de identitatea lor, de experiența pe care o au acumulată și de interesele și valorile care îi animă. Știm să facem ce spune popa, nu ce face popa. Dacă vorbim cu un doctor, știm să îl întrebăm de sănătate, dar nu neapărat despre arta contemporană. Nu cerem sfaturi de afaceri unui bucătar, nici sfaturi culinare unui om de afaceri. Nu vorbim de funie în casa spânzuratului. Știm să ascultăm tot, fără să credem tot. Toate aceste precauții și proverbe devin inutile în interacțiunea cu noii parteneri artificiali de conversație. ChatGPT nu are o experiență specifică, interese concrete sau valori proprii. Desigur, dat fiind că aparține corporației OpenAI, cu o investiție considerabilă din partea Microsoft, putem presupune că scopul său ultim este generarea de profit pentru investitori. Dincolo de agenda sa comercială implicită, ChatGPT rămâne o eminență cenușie prin excelență, fără niciun contur al personalității. Singurul lucru care îl definește ferm, deocamdată, este că nu pune niciodată întrebări.
În calitate de oameni interacționând cu oameni, suntem obișnuiți să solicităm informații, să cerem opinii și sfaturi. ChatGPT poate oferi toate aceste lucruri, dar puțin deghizat și doar dacă îl iei pe ocolite. Dacă i le ceri direct, își declină competența. Fiind un model lingvistic specializat în conversație, este complet iresponsabil cu privire la ceea ce formulează. ChatGPT nu este capabil să aibă opinii proprii, să caute acuratețea factuală sau să dea sfaturi cu sens în vreo privință. Dialogul cu Șeherezada artificială este o vorbire de dragul vorbirii, un turn Babel construit continuu prin noi întrebări și noi răspunsuri. Singura sa coerență este cea lingvistică. Desigur, acesta nu este puțin lucru. Este chiar spectaculos câte lucruri pot fi spuse într-o discuție ce are ca scop discuția însăși. Internetul a generat fenomenul „trolilor”, personaje care se inserează în conversații cu scopul de a irita și de a scoate din minți. ChatGPT este, la polul opus, un trol benevolent, care urmărește doar să dea o replică satisfăcătoare – complet perpendicular pe orice altă miză.
Dacă astfel de produse evoluează și proliferează, în curând mulți dintre noi nu vom mai avea nevoie și nici nu vom mai ști să scriem paragrafe de text sau cod, să desenăm sau să compunem. Vom ști, însă, să formulăm acele întrebări care stimulează AI să ne ofere ce vrem. La școală vom învăța să „mulgem” inteligențele artificiale. Vom redeveni culegători.
Deocamdată, inteligențele artificiale generative abia își iau avânt și nu prea știm cine sunt ele. Oare, peste câțiva ani, vom mai putea spune cine suntem noi?
Răzvan Rughiniș este autorul cărții „Societatea digitală: stăpâni, cetățeni sau sclavi?”, apărută recent la Editura Humanitas. Cartea examinează noua societate digitală cu ochiul inginerului în calculatoare și cu lupa eticii aplicate. Conectând propria experiență cu cea a generațiilor sale de studenți, ajunși programatori și inovatori care au transformat lumea prin cod, autorul discută formele de exces și de deficit ale digitalizării și riscurile pe care le întâmpinăm. Primul val al tehnologiilor informației a amplificat puterea de calcul și memoria, al doilea a redefinit relațiile umane și comunitățile. Astăzi, valul inteligenței artificiale încredințează algoritmilor decizii ce țin de bine și de rău, de viață și de moarte, de la armată și medicină la școli, trafic urban sau credite bancare. Creatori, dar și supuși ai algoritmilor, vom putea rămâne stăpâni ai propriei sorți?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.