„Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”, a spus la tv, premierul Viorica Dăncilă, vorbind despre cei care ar „dezinforma” Uniunea Europeană cu privire la România. Să transformi în insultă numele unei tulburări care afectează viața a mii și mii de familii într-un stat care nu face aproape nimic pentru terapia și integrarea persoanelor cu autism este, în cel mai bun caz, o dovadă de ignoranță. Asociațiile care luptă pentru drepturile persoanelor cu autism i-au cerut premierului să își ceară scuze pentru afirmațiile făcute.
Iar Viorica Dăncilă a spus, vineri dimineață: „Îmi pare rău că s-a făcut această analogie, nu a fost în intenția mea și vă asigur că nu aș face acest lucru niciodată. Am să sun personal la cei care au făcut această sesizare și am să le spun că nu a fost intenția mea. Voi face toate demersurile, nu pentru a evita o sancțiune, să nu înțelegeți acest lucru. Chiar îmi pare rău că s-a înțeles acest lucru, empatizez total cu oamenii care au astfel de probleme. Mă voi implica ca să construiesc o strategie bună și pentru astfel de persoane și pentru alte persoane cu dizabilități”.
Persoanele cu autism, „împinse spre un viitor negru și cinic”
Stigmatul pus persoanelor cu autism de la cele mai înalte niveluri ale conducerii statului rămâne însă prezent. La fel și nepăsarea autorităților față de această categorie vulnerabilă de cetățeni. La fel și eforturile supraomenești ale părinților de a le asigura copiilor lor terapia și îngrijirea de zi cu zi, fie că sunt la grădiniță sau au devenit deja adulți.
Asociația Autism Europa Bistrița a cerut, prin președintele ei, Ana Dragu, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să ia poziție față de afirmația premierului Român. „Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania, aceasta este o sesizare prin care Asociația Autism Europa Bistrița vă solicită să luați măsurile impuse de lege pentru demnitari care jignesc mii de pacienți cu autism și utilizează un limbaj care instigă la dispreț și desconsiderare, lezând demnitatea umană”, a scris Ana Dragu, pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a descris drama persoanelor cu autism din România: „Peste 9000 de copii cu tulburări de spectru autist din România sunt încadrați în grad de handicap. Statul nu a fost în stare nici măcar să îi numere, darămite să le asigure serviciile psihologice și sociale necesare pentru a-i ajuta să devină adulți cât mai funcționali. Toată povara înființării, finanțării și impunerii de standarde de calitate în serviciile de recuperare cade în sarcina familiilor. Acestea sunt împinse zilnic de strategiile inepte de sănătate mintală, de indiferența și lipsa de scrupule a unor funcționari de ocazie spre un viitor negru și cinic, inadmisibil într-o țară membră a Uniunii Europene.”
Autismul nu este sinonim cu „răul”
Asociația Autism România i-a explicat premierului Viorica Dăncilă și cum stau lucrurile în realitate: „Din nefericire, nu sunteți primul politician care folosește termenul de autism în sens negativ, peiorativ, în răfuieli politice, în contexte care nu au nici o legătură cu problematica, nevoile și situația persoanelor cu autism din România. Acest lucru este foarte îngrijorător și arată nivelul de înțelegere de către politicieni a autismului și a problematicii oamenilor cu această condiție, nivelul real de empatie și aplecare al demnitarilor față de nevoile acestor cetățeni. 1 din 100 de români are o tulburare din spectrul autismului. Așadar, există aproape 200.000 de „autiști” (plus familiile lor), și ei tot cetățeni români, care așteaptă să fie tratați cu respect de către reprezentanții statutului român.
Noi, persoanele cu autism și părinții, ne-am aștepta de la un Prim-Ministru, mai ales dacă este nou în funcție, ca prima dată când rostește public termenul de autism, să fie într-un moment în care anunță, de exemplu, crearea unei strategii naționale sau a unui program național pentru aceste persoane. Așa ar fi potrivit într-un context în care situația a aproape 200.000 de persoane cu autism este dramatică. Lipsa serviciilor specializate este cronică, părinții sunt disperați, ei trebuie să susțină copilul (copil, tânăr sau adult) doar cu propriile forțe fizice, psihice, emoționale, să asigure din propriile resurse toate terapiile și serviciile de care copiii lor au nevoie, iar noile schimbări legislative - așa-zisa revoluția fiscală- înrăutățesc și mai mult lucrurile, dărâmă și ONG-urile de părinți, singurele care îi mai ajută pe aceștia în lupta lor”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Autism România.
Reprezentanții acesteia au subliniat că autismul nu poate fi sinonim cu „răul”. „Autismul este o tulburare de dezvoltare care presupune dificultăţi în comunicarea şi relaţionarea socială, care afectează persoana în forme şi grade diferite. Cu toate acestea, persoanele cu autism nu pot fi privite doar ca oameni cărora le lipseşte ceva, ca oameni de rang inferior. „Autiștii” au şi calităţi care sunt tocmai rezultatul acestei condiții: incapacitatea de a minţi sau de a se preface, integritatea, loialitatea, obiectivitatea, căutarea dreptății, apoi o serie de abilităţi speciale în domenii precum ştiinţa sau arta.”
CNCD s-a autosesizat
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a transmis că „s-a autosesizat” în cazul declaraţiilor premierului Dăncilă, care a fost chemată pe 20 februarie la audieri.
„În speţă, va fi citat la audieri şi moderatorul emisiunii respective, domnul Mihai Gâdea. În urma îndeplinirii procedurii legale, C.N.C.D. va analiza declaraţia în speţă şi comportamentul moderatorului, din perspectiva săvârşirii unei posibile fapte de discriminare, prin încălcarea dreptului la demnitate umană a persoanelor cu autism”, a precizat CNCD.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oare cine o fi desprins de realitate? Politicienii ce vor un stat corect sau dambilustele ce stau la ordinul penalilor? Fie ei si majoritari -pentru moment- in Parlament?
Animalele astea uita un lucru elementar in democratie. Nu au puterea pentru 1000 de ani. Peste 3 ani vin noi alegeri.......
Ca întotdeauna, desprinși de realitate sînt alții.
Noi nu.
Oare aș putea fi chemat la mofluzii ăia cu discriminările să fiu acuzat că am jignit "femeia "?
DEX-ul spune: AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. Adică autiştii sunt nişte oameni bolnavi. Domna "primă" e doar sinceră: ea chiar crede că cei ce nu "văd" la fel cum "văd" pentru dumneaei ochii lui daddy, dezimformează UE pentru că sunt bolnavi.
Pe unii dintre noi ne indignează deci felul "cum spune", şi nu ceea "ce spune" onorabila doamnă. E oare o dovadă de laşitate din partea noastră? Chiar nu avem curajul să atacăm esenţa ipocriziei actualei guvernări? E nevoie oare să apelăm la învăluiri searbede atunci când parul din ochii guvernanţilor a dat deja frunze? Probabil că, în suficienta-i înţelepciune, onorabila doamnă chiar crede că ea, daddy şi ai lor sunt cei "de bună credinţă".
Vigilent acest angajat de partid de la CNCD...
Poate ar fi bine ca acest organism sa nu mai plece urechea la aceste scuze formale , ci sa dea un semnal amendand-o simbolic pe tov.PM cu 1 leu, Iar scuzele sa fie prezentate public , pe toate posturile de televiziune asa cumn se intampla atunci cand posturile tv calca pe langa drum.