Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum să îmi motivez echipa într-o eră în care abordarea de tip recompensă și pedeapsă nu mai funcționează

Foto: Guliver/Getty Images

Despre Elon Musk, cu toții am auzit. Știm, poate, că una dintre companiile lui de suflet, Tesla, mai nou a depășit ca valoare producători de mașini tradiționali precum GM sau Ford. Știm că îi plac rachetele economice, adică acelea care pot fi folosite mai mult de o dată, știm că a pariat pe energia solară, că a dezvoltat cea mai tare mașină electrică a momentului (mai sunt și altele) și mai știm că toate astea sunt părți componente ale unei viziuni (alții ar spune că pentru moment este de fapt doar un vis) și anume colonizarea planetei Marte.

 Ce mai știm despre Elon Musk? Și lucruri mai puțin plăcute: că este înfumurat, că nu se teme să le spună jurnaliștilor în față exact ceea ce crede despre ei și că în general îl ia gura pe dinainte mai mult decât este cazul cu consecințe de miliarde de dolari asupra companiilor sale. Mai știm că și-a concediat asistenta după 10 ani în care i-a fost alături zi și noapte pe motivul machiavellic că scopul scuză mijloacele, că țipă la colaboratori și angajați și îi ‚obliga’ să muncească zi și noapte și multe astfel de lucruri.

companii - getty

Aș putea scrie o carte despre Elon Musk, atât de mult l-am studiat în ultimele luni, însă ceea ce cred că este important pentru noi toți este de a culege ce funcționează din experiența de viață a acestui om: viziunea pe termen lung a unui lider care are drept scop beneficii pe scară largă.

Acesta este motivul pentru care mii de angajați din Statele Unite preferă să-l suporte pe Musk așa cum e și să muncească pentru companiile lui de 2 ori mai mult și pe un salariu de 2 ori mai mic decât la orice alt competitor. Aceeași viziune de „a face o lume mai curată și mai sigura” cu o rată mai îndelungată de supraviețuire este și motivul pentru care mulți din cei mai bogați oameni ai Americii au decis să îi dea în avans sute de milioane de dolari pentru a concepe mașina viitorului.

În traducere, ce înseamnă asta pentru managerul sau antreprenorul român?

Că într-o etapă a dezvoltării pieței locale în care supraviețuirea sau dezvoltarea business-urilor depinde de menținerea sau de atragerea de oameni valoroși în organizații, este crucial să înțelegem ca motivarea angajaților nu mai răspunde la strategia de tip „Carrot and Stick” așa cum se întâmpla până mai ieri.  

Nu le mai poți flutură pe la nas talentelor din piață doar birouri frumoase, aproape de metrou, cafeterii bune și ieftine, salarii competitive și bonusuri de performanță. Pentru că apoi când nu-și ating KPI-urile să începi să-i mustri.

O viziune de business pe care angajații să o înțeleagă și la care să adere, sentimentul că ceea ce fac contează cu adevărat, că prin activitatea lor zilnică deși aparent insignifiantă sunt de fapt picătura fără de care oceanul nu ar există – asta este ceea ce motivează talentele în momentul de față.

Această este teoria îmbrățișată în cele mai avansate corporații globale, dar și în cele mai hip start-up-uri de IT din România. Vorbeam recent cu antreprenorul din spatele unei companii de IT cu un istoric de 4 ani pe piața locală și îmi spunea că modalitatea prin care a reușit să recruteze câțiva dintre cei mai deștepți ingineri de IT din țară, însă cu firi dificile spre imposibile și cu abilitate 0 pentru lucrul în echipă, a fost exact aceea de a creă cadrul pentru ca acești profesioniști să-și dezvolte ideile la care lucrau de o viață și pe care să le poată pune în aplicare.

Pentru cei interesați despre cum să-și dezvolte abilitățile de management de personal în această direcție a viitorului îi invit să acceseze și acest recent white paper dezvoltat de Stanton Chase. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Așadar, cum îți motivezi echipa?
    • Like 1
  • Musk este un personaj. Daca il luam ca exemplu, ridicam stafeta prea sus si nu ne mai vedem picioarele, ceea ce e periculos.Ai dreptate, sistemul - A oferi-a premia-a cere performanta - astazi nu mai functioneaza in Romania.Din pacate, poate si din frustrare, se datoreaza sistemului cretin in care traim aici. Nu imi scuz greselile dar cand un muncitor zidar spune - Nu mai lucrez la tine pe 130/zi pentru ca am gasit la Firea pe 150/zi sa matur trotuarele, atunci te gandesti... Sa mai facem un team building in Victoriei? Ce ai spus nu se refera doar la corporatii, se refera in primul rand la firmele mici, antreprenoriale, furnici mici ce sustineau economia, PIB ul, pensiile sau ce vrei tu. Acum este vremea Inchizitiei pentru SRL -uri.Cel care trece prin foc si supravietuieste, ori e nebun osi PSD -ist.
    • Like 2
  • Articolul contine o idee interesanta, dar aplicarea ei in mediul autohton este insufucient argumentata.
    Mai apar si expresii din romgleza, folosite adesea, desi exista termeni neaosi si in limba romana.
    • Like 1


Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult