Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum și-a spălat Boris păcatele: în timp ce liderii europeni nu se pot trezi din fascinația față de Rusia, Marea Britanie s-a plasat, din nou, de partea corectă a istoriei

Boris - Zele

Foto: Getty Images

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, este un om abject şi cu multe păcate, dar cu siguranţă nu este un politician prost. Mi-ar lua foarte mult spaţiu să înşir falsurile cu care şi-a construit cariera în presă şi în politică, mi-ar lua şi mai mult să enumăr gafele, greşelile impardonabile, minciunile sfruntate din timpul mandatului său şi mai ales din timpul pandemiei, dar, mai presus de toate, mi-ar lua enorm să explic cinismul şi reaua-credinţă cu care şi-a eliminat adversarii din politică, i-a încurajat pe britanici în pornirile lor antieuropene şi xenofobe şi a periclitat procesul de pace din Irlanda de Nord. Totuşi, nu i se pot nega nişte calităţi care le lipsesc, în general, politicienilor europeni blocaţi în proceduri şi în manuale de utilizare şi – de ce să n-o spunem – limitaţi intelectual: intuiţia corectă, instinctul politic de a înţelege pulsul poporului, o bună formaţie academică (omul are, la o adică, o meserie, nu a studiat, precum majoritatea, împachetarea fumului) şi spontaneitatea. Toate acestea l-au ajutat să se plaseze corect în raport cu războiul din Ucraina şi să reacţioneze rapid la agresiunea Rusiei, spre deosebire de liderii Uniunii Europene, care au fost luaţi, din nou, pe nepregătite, au arătat o ezitare penibilă şi, practic, s-au făcut de râs.

Din prizonier al Brexit-ului, înapoi în politica europeană

Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, Marea Britanie intrase într-un con de umbră în plan internaţional, iar guvernul lui Boris Johnson se resimţea vizibil în sondaje ca urmare a dezvăluirii chiolhanurilor date de miniştrii şi angajaţii săi în plină pandemie, când, din cauza restricţiilor draconice, britanicii nu au avut voie nici măcar să-şi conducă morţii la groapă. Brexit-ul făcuse din Marea Britanie un fel de pária al Europei: aproape nimeni nu mai era interesat, dincolo de vorbe, să colaboreze cu britanicii, care erau, pe bună dreptate, percepuţi drept nişte retrograzi înţepeniţi în obsesia fostului imperiu şi în iluzia propriului excepţionalism. Cetăţenii britanici sunt ţinuţi la coadă în multe aeroporturi din UE, comerţul dintre Marea Britanie şi UE s-a redus semnificativ, mărfurile intră şi ies foarte greu ca urmare a controalelor vamale, europenii nu mai vor, nici rugaţi cu salarii mari, să se angajeze ca şoferi de tir, de care e atâta nevoie, mult trâmbiţatul acord comercial cu SUA a căzut prin venirea lui Joe Biden la Casa Albă etc. Cu alte cuvinte, britanicii culegeau (şi încă mai culeg) roadele propriei prostii de a fi votat, în 2016, ieşirea din UE. Cum Franţa şi Germania, motorul UE, păreau hotărâte să pedepsească Marea Britanie, aceasta din urmă începuse să se teamă că devine irelevantă în Europa, de care, totuşi, rămâne legată geografic, oricât de mult le-ar displăcea conservatorilor această realitate. De aici şi încercările recente de apropiere de guvernele extremiste ale Poloniei şi Ungariei, recunoscute pentru aversiunea lor viscerală faţă de Bruxelles. E însă foarte greu de crezut că vreo ţară poate redeveni relevantă la nivel european prin alianţă conjuncturală cu Polonia şi Ungaria. Drept e că Marea Britanie a sprijinit activ, în anii ’90, aderarea multor ţări din Europa Centrală şi de Est la UE tocmai pentru a destabiliza polul de influenţă franco-german, dar de atunci multe s-au întâmplat şi una e să duci o luptă pentru supremaţie în interiorul unui sistem, iar alta s-o duci din afara lui, din izolare cvasi-totală. Atunci a izbucnit, în mod tragic, dar şi miraculos pentru Boris Johnson, războiul din Ucraina. 

Înţelegând imediat că SUA vor susţine Ucraina şi probabil mirosind prostia liderilor europeni, acesta şi-a conturat, încă din primele zile ale războiului, un profil fără echivoc: s-a declarat pe faţă împotriva Rusiei şi de partea Ucrainei, pe care avea s-o sprijine logistic şi militar în conflictul cu ruşii. În timp ce cancelarul Germaniei promitea, într-un ridicol fără margini, armatei ucrainene căşti, seringi şi pansamente, iar Macron se întreţinea cu amicul Putin la telefon, Boris Johnson impunea sancţiuni treptate Rusiei, punea sechestru pe averile oligarhilor ruşi din Londra, bloca importurile de gaze din Rusia şi ajuta concret, cu bani şi armament, Ucraina. Ba chiar luna trecută s-a dus în vizită la Kiev şi s-a întâlnit personal cu preşedintele Zelenski, ceea ce liderii europeni încă ezită să facă. Alături de Joe Biden, Boris Johnson a înţeles că adevărul, contrar a ceea ce se crede îndeobşte în mod clişeistic, nu se află la mijloc, iar dreptatea nu poate fi de partea Rusiei. Zelenski a înţeles şi el, neîndoielnic, cine îi sunt duşmanii, adevăraţii prieteni şi prietenii făţarnici. De aici şi laudele sale fără rezerve la adresa lui Boris şi a Marii Britanii. Într-un război, contează enorm nu numai de partea cui te poziţionezi, ci şi cât de repede o faci, cu ce mijloace şi cu ce riscuri. Degeaba te hotărăşti când jocurile s-au făcut şi nu mai există nicio miză majoră sau niciun risc pentru tine. „La plăcinte înainte şi la război înapoi”, de asta toţi suntem în stare. Acţionând cu promptitudine şi fermitate, Marea Britanie s-a plasat, în schimb, de partea corectă a istoriei, ceea ce a repus-o, pe merit, în liga celor ce contează în politica europeană. Mai mult, în demersul său de poziţionare a ţării pe drumul cel bun, Boris Johnson a avut alături şi Casa Regală britanică, lucru foarte rar întâlnit deoarece Regina nu se implică decât în situaţii excepţionale în treburile politicii: astfel, prinţii Charles şi William, moştenitori direcţi ai tronului, şi-au declarat, cu riscul unor critici aspre, susţinerea necondiţionată faţă de Ucraina, iar Regina însăşi a etalat, simbolic, dar cu un mesaj limpede, culorile galben şi albastru (culori ale steagului ucrainean) în diverse împrejurări oficiale. Asemenea gesturi sunt rarisime în Casa Regală, dar dacă Regina a fost de acord, e o dovadă în plus că prim-ministrul a avut girul ei imediat.

De ce procedează bine Boris Johnson şi de ce greşesc europenii?

Există mai multe explicaţii pentru care Boris a înţeles corect situaţia, în timp ce Europa Occidentală bălteşte în neputinţă.

Prima este de ordin istoric. Boris Johnson se revendică direct de la Margaret Thatcher, „mămica” conservatorilor şi cea care a pus umărul, alături de Ronald Reagan şi de Papa Ioan Paul al II-lea, posibil şi alături de Mihail Gorbaciov însuşi, la falimentarea comunismului şi a Uniunii Sovietice, şi de la Winston Churchill, cel care, în imaginarul colectiv, a ţinut piept nazismului şi demenţei umane. Îmi pare foarte rău s-o spun, dar de aproape un secol Europa Occidentală nu a mişcat un deget pentru a se opune Rusiei. Şi nu a făcut-o pentru că occidentalii trăiesc în fascinaţia Rusiei. N-au înţeles nimic din drama Europei de Est de după cel de-al doilea război mondial. De la elite, până la oameni simpli, occidentalii ne-au văzut ca pe nişte apucaţi rusofobi, nişte primitivi anticomunişti şi nişte iraţionali obsedaţi de trecut care nu vrem să vedem nuanţele şi binefacerile ruşilor. Desigur, e mult mai uşor să vezi nuanţele când faci bani cu gaz rusesc şi afaceri cu ruşii decât atunci când stai cu bocancii lor în gură şi cu tancurile sovietice pe străzile tale.

A doua explicaţie este de natură economică. În ultimele două-trei decenii, Europa Occidentală şi-a clădit economia prin dependenţa absolută faţă de gazul rusesc. Liderii ei nu au avut nicio altă viziune, pur şi simplu nu le-a dat prin cap că bunăstarea care atârnă de conductele de gaz din Rusia este o iluzie. Sau poate le-a dat, dar au fost suficient de cinici să nu le pese. Din varii motive, Marea Britanie nu depinde azi atât de mult de Rusia, ceea ce îi dă mai multă libertate de condamnare a acesteia din urmă.

În fine, a treia explicaţie ţine de natura şi formaţia profesională a lui Boris Johnson. Acesta nu este un politician clasic, de profesie politician, cum sunt cei mai mulţi dintre liderii Europei Occidentale. Nu s-a pregătit din şcoală pentru aşa ceva. Deşi şi-a dorit să fie politician, nu şi-a petrecut ani şi ani de zile studiind administraţia, dreptul, economia, relaţiile internaţionale, nu a ajuns lider urmând un drum bătătorit. De altfel, îi displac profund manualele, reţetele, procedurile, iar asta s-a văzut încă de la negocierile pentru acordul de ieşire a Marii Britanii din UE: în timp ce europenii veneau la masa negocierilor cu munţi de dosare, cu hârţoage, cu tratate, echipa lui venea cu un carnet de notiţe şi un stilou. Mesajul subliminal era că el şi ţara lui sunt liberi de birocraţia absurdă a Europei şi gata să abordeze creativ problemele, dar UE era blocată în reguli, articole, paragrafe, litere etc. Boris este un politician care mizează pe spontaneitate, pe creativitatea de moment tocmai pentru că se bazează pe calităţi pe care liderii europeni nu le prea au: priză la publicul larg, francheţe în discurs, abilităţi retorice, cunoştinţe – fie şi superficiale – de istorie şi limbi străine. Nu cu tratate stufoase şi cu limba de lemn a birocraţiei europene câştigi masele, ci cu inteligenţă, cultură şi umor. Clasicist de formaţie – desigur, nu cu veleităţi academice –, e cam singurul politician din Europa capabil sa recite Homer şi Vergiliu în original şi să poarte o conversaţie de un nivel respectabil cu un intelectual de anvergură ca Mary Beard despre istoria Romei antice. Astfel de dexterităţi par inutile în Europa de azi, unde politicienii, de regulă, sunt proşti de bubuie şi nu ştiu decât să turuie păsăreasca bruxelleză. Totuşi, ele i-au conturat lui Boris un profil intelectual şi moral mult mai consistent în raport cu războiul din Ucraina. Cineva în stare să-i citească şi admire pe Cicero şi Demostene, oricâte scăderi ar avea în plan uman, nu are dileme în a califica, expressis uerbis, răul atunci când îl întâlneşte, nu ezită în a recunoaşte o dictatură diabolică şi nici nu stă la mese ridicole sau la telefon ore în şir cu un scelerat. Să nu ne amăgim însă: prin caracterul şi educaţia sa, Boris Johnson dispreţuieşte Europa de Est şi pe est-europeni tot atât cât îi dispreţuiesc şi liderii occcidentali. Totuşi, este suficient de inteligent şi de inspirat – poate şi oportunist – să priceapă că istoria nu poate fi de partea crimei, a terorii, a genocidului, termen de care unii europeni par să fugă ca dracul de tămâie.

Unde se găseşte România în această ecuaţie complexă?

Nicăieri. Ca de obicei, politica noastră externă în caz de război este aceea a „curului în două luntri”: formal, suntem de partea Ucrainei, a Marii Britanii şi a SUA, dar, practic, asemenea lui Caţavencu, altele avem noi în inima noastră. E drept că nici Europa Occidentală nu ne încurajează într-o direcţie mai apăsat anti-rusă, iar vorbele grele ale lui Chirac din 2003 la adresa românilor, certaţi cu o violenţă grobiană că au ratat o bună ocazie de a tăcea atunci când au luat partea SUA şi a Marii Britanii în războiul din Irak, nu se uită aşa uşor. Între timp, nivelul uman şi intelectual al politicienilor noştri a scăzut şi el dramatic: preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă nu sunt nici măcar la nivelul unor funcţionari mediocri din Europa Occidentală, iar o comparaţie cu Boris Johnson ar friza ridicolul. Lipsiţi de orizont intelectual, incapabili să ia o decizie pe cont propriu, incapabili să vorbească liber cu românii, incapabili să folosească alte mijloace de comunicare decât cele ale lui Moş Teacă, aceştia nu fac decât să confirme irelevanţa politică şi economică în care a căzut România la nivel european. Imagine vie a unei educaţii submediocre şi a unei moralităţi îndoielnice, aceştia nu se pot ridica la înălţimea pe care funcţiile lor ar impune-o.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelent articol ! Felicitări !
    • Like 0
  • Mi-am amintit acum cà de vreo câteva sute de ani buni încoace Angliei i se mai spune si "perfidul Albion". Când ai avut o întindere peste care soarele nu apunea, când ai împartit Europa cu rusii pe un servetel la un dineu, e clar cà incà mai vrei sa fii in si nu out. UK a iesit din UE, dar prin greutatea si rolul sau in NATO vrea sa-si asigure în continuare un rol major în Europa ce mare, geografic vorbind.

    În contextul acestui interes subit pentru Ucraina eu as zice, fereste-te de britzi când vin cu daruri. Cà nimic nu e pe ochi frumoși, fie ei si ai ucrainiencelor. Dupà război atunci când se va ajunge la împàrtirea marilor contracte pentru reconstruirea Ucrainei, mà ïndoiesc cà altcineva va putea insfàca partea leului cel auriu de pe blazonul lor. SUA va lua partea elefantului evident, iar Franta si Germania niste dumicati. Poate Polonia sa mai apuce ceva, fiind singura care ar mai putea intra în joc, având în vedere capacitatea economicà si meritele avute în acest conflict.

    Iar restul tàrilor din Est, vor ràmâne doar cu ponoasele, cu felicitàri si o bàtaie prieteneasca pe umàr din partea britzilor. Cel mult, noi ne vom alege cu mult chinuita admitere în tàrile Schengen ca singur premiu de consolare. Dar nu-i, asa, ca sa mai ramanem un pic in clasicul atat de drag lui BoJo, cum spune deviza ordinului Jartierei, "honni soit qui mal y pense", noi suntem cei viciosi care ne putem inchipui ca ar exista un oarecare interes ascuns aici din partea lor :-)
    • Like 1
  • Autorul ii genul de roman care a plecat din tara si a inceput sa ii puta romanii , dar in acelasi timp da lectii de moralitate. "Din nou sa plasat de partea corecta a istoriei" , cine ? Anglia? Tara asta are mai multe bube decat toata Europa la un loc. La cate masacre a provocat Anglia , prin comparatie Germania si Rusia sunt mici copii.
    • Like 1
  • Încă un articol de propagandă si manipulare în slujba imperialismului anglo-amerloc.

    De la bun început trebuie lamurit un lucru: partea corectă a istoriei este în funcție de partea care privește lucrurile și de partea din care sunt privite lucrurile.

    Pentru partea română, deci pentru România, partea corectă a istoriei este și trebuie să fie strict și exclusiv aceea care este benefică României și poporului român. Prin urmare, partea corectă a istoriei trebuie stabilită strict și exclusiv prin prisma intereselor României.

    Spre deosebire de uk, România este stat membru al UE și aceasta este calitatea ei cea mai importantă, sau așa ar trebui să fie, nicidecum calitatea de stat-marionetă al Americii imperialiste, pe care o accentuează binomul prostannis&ciucă, unelte ale imperialismului amerloc.

    Prin urmare, interesele României sunt, sau cel puțin ar trebui să fie, similare, dacă nu identice cu cele ale UE.

    Păi inima și motorul UE se știe că este Germania, deci interesele UE sunt în primul rând interesele Germaniei, țara cea mai dezvoltată economic, cultural și din orice alte puncte de vedere și țara care duce în spate și hrănește întreaga Europă.

    Rezultă că interesele României ar trebui să fie similare, dacă nu identice, cu interesele Germaniei. Nicidecum cu ale uk, care NU este stat membru al UE.

    În concluzie, din perspectiva României și a UE, singura perspectivă care ar trebui să conteze pentru orice român și pentru orice european, Boris Johnson NU se află de partea corectă a istoriei.

    Politica de sprijinire a Ucrainei fasciste dorită de washington și londra este păguboasă pentru Berlin ca și pentru București.

    Nici România și nici UE nu ar avea niciun motiv nici să se implice în conflictul fascisto-imperialisto-amerloc din Ucraina, respectiv în războiul purtat de sua contra Rusiei prin statul interpus Ucraina, care, odată cu maidaniada, a devenit stat-marionetă al Americii imperialiste.

    Nici România și nici UE nu ar trebui nici să fie împotriva Rusiei șt nici să aplice Rusiei sancțiunile economice diktate de păpușarii de la washington.

    În primul rând, sancțiunile lovesc țintit în economia statelor membre ale UE și în special a Germaniei, în timp ce Rusiei i se fâlfâie de ele. Sahra Wagenknecht de la DIE LINKE, Partidul Stângii din Germania, a avut o observație excelentă recent pe Facebook: din fericire, Rusia are unde să își vândă gazele și petrolul fără probleme, fiindcă statele care susțin politica ticăloasă a Americii imperialiste, respectiv aplicarea de sancțiuni Rusiei, sunt foarte puține la nivel mondial. Deci sancțiunile sunt inutile în ce privește Rusia și păgiboase pentru statele UE.

    În al doilea rând, Rusia nu a atacat niciun stat membru al UE, prin umare niciun stat membru al UE nu are niciun motiv să pedepsească Rusia aplicându-i sancțiuni.
    Ucraina nu este stat membru al UE, prin urmare nimănui din UE nu ar trebui să îi pese de ea. Ucraina ș-a făcut-o cu mâna ei, respectiv a criminalului zelenski, marioneta imperialismului amerloc care și-a distrus țara și continuă să o distrugă, respectiv și-a omorât poporul și continuă să îl omoare, având în vedere că fiecare zi în plus de război înseamnă noi victime și noi pagube. Este strict treaba lui zelenski să încheie pace cu Rusia, numai că misiunea lui este cea primită de la păpușarii de la washington: prelungirea cât mai mult timp a conflictului, până la ultimul ucrainean. Dar aceasta nu este problema UE.

    Dimpotrivă, pentru UE cel mai benefic este să reia relațiile economice cu Rusia, fiindcă asta este cel mai benefic pentru Germania. Deci dimpotrivă, UE nu jumai că nu ar trebui să aplice noi sancțiuni, ci să ridice și sancțiunile pe care i le aplică deja în mod nedrept și abuziv Rusiei, în detrimentul UE și al economiilor statelor membre ale UE.

    Fiindcă să fie clar: în toată tărășenia asta, nu Ucraina e victima! Nu, adevăratele victime suntem noi, respectiv statele membre ale UE, inclusiv și în primul rând Germania, dar și România, care are o economie foarte dependentă de a Germaniei. Deja toate scumpirile din Germania se văd și se resimt și la noi! M_ie Ucrainei fasciste și criminalului- măscărici zelenski!
    • Like 1
    • @ Ovidiu Jurj
      check icon
      Io-te și la ăsta: că de ce suntem amerloci cînd lui i s-a năzărit c-ar trebui să fim germanoloci!! Necaz mare, ce mai... N-are el treabă cu morala pînă nu-i dă cineva cu ciocanul peste deș'te!
      • Like 1
    • @
      Nu vă chinuiți cu nimeni de-alde jurj, cum îi intră solda-n contul de ruble cum se năpustește pe net.
      Trebuie ignorat, ca toți troll-ii...
      • Like 2
  • Ovidiu check icon
    Autorul articolului chiar trăiește în UK?...greu de crezut...atât de multă naivitate...iar promisiunile domnului Johnson valorează exact cât o ceapă degerată.
    • Like 1
  • Uitati-va la belenschi , megastarul mondial , ce fericit e ca l-a bagat in seama clovnul bojo , un excroc de talie cat siberia , ce falci a facut de cand freaca menta facand-usi sefie-uri si dand din clanta la festivale de film si muzica , mai priceput in toate decat ceausescu , oare ce-o manca in bunkerul unde sta pitit si trage partzuri pe furis ca unul care a baut prea mult vin rosu si si-a murdarit izmana , zicand ca e de la un srapnel pe cand lupta cu BBQ-ul !
    • Like 1
    • @ Costel Iordanescu
      Pardon : facandu-si selfie-uri !!! e aur curat smartfoanele astea , asa aflam cat de prosti sunt uni !
      • Like 0
    • @ Costel Iordanescu
      bine că-ți răspunzi singur la comentarii, că like sigur ți-a dat jurj...
      • Like 1
  • Excelent! O mică observație: corect este „expressis verbis” (fără ambiguități), nu „uerbis”
    • Like 1
    • @ Radu Grigore
      Și totuși autorul textului are dreptate! Deși se citește „verbis”, într-adevăr, așa cum știe toată lumea, se scrie „uerbis”, așa cum bine o face domnul Bogdan Cristea (cu o nuanță excesiv de pedantă, de specialist), fiindcă „V” în forma lui minusculă era redat prin „u” în latina clasică.
      • Like 0
    • @ Radu Grigore
      Presupun că autorul s-a exprimat în latina clasică, unde v se citea ca u. Ce știm noi ca „veni, vidi, vici” romanii pronunțau ca „ueni, uidi, uichi” cu un u pronunțat aproape ca o consoană.
      • Like 0
  • Citind articolul am impresia ca autorul e un “jurnalist” Daily Express care s-a ratacit pe aceasta platforma de altfel liberala.
    Bojo nu si-a spalat nici un pacat, e acelasi clovn incompetent, corupt si fanatic “înţepenit în obsesia fostului imperiu şi în iluzia propriului excepţionalism”, al carui guvern e pe cale sa incalce Dreptul International prin in calcarea Protocolului Irlandei de Nord. A sarit in fata cu gura mare si ajutoare multe pt UA ce-i drept, nu dintr-o remuscare morala ci ca sa-si salveze pielea pusa pe jar de Scandalul Chiolhanelor si ca sa se gudure pe langa Biden care-l dispretuieste profund.
    M-a socat admiratia autorului pt guvernele Johnson si echipele de negocieri care se prezentau cu mana-n fund, in timp ce Barnier aducea munti de dosare cu el. Pai tovarase asta dovedeste incompetenta crasa, admirata doar de tabloide si orice britanic mai inteligent decat o pisica era oripilat de habarnismul propriului guvern in acele negocieri. Ei credeau ca negociaza cu Rwanda si UE o sa se dea pe spate si va accepta orice UK cere.
    Conflictul din UA a confirmat inca o data ca NATO fara SUA e mort si Armata UE e un proiect mort atata timp cat DE si FR se gudura pe langa RU si considera ca celelalte tari mai ales cele din Estul UE sunt “consumabile”. Si se mai mira incompetentii ca exista sentimente anti-UE.
    • Like 2
    • @ Ars3n13 B0ca
      Citind comentariul am impresia că comentatorul presupune că există oameni corecți în toate (spoiler: nu-s). Boris e păcătos ca toată lumea, dar sprijinul acordat Ucrainei e în stare să-i spele din păcate - și cu asta-s de acord.
      • Like 0
  • Exceptional articolul. Boris, aiuritul, uite ca e dintr-o bucata cand e sa ajute o natiune nedreptatita pana la batjocura si crima de catre Rusia. Bravo lui. Norocul nostru ca exista Boris Johnson.
    • Like 1
  • Păcat că se pot da like-uri numai la comentarii.
    Presupuneţi că aveţi un mare like de la mine însoţit de un emoticon cu aplauze frenetice.
    În sfârşit, am citit şi eu un articol bun în Republica!
    • Like 4


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult