(Foto Guliver/Getty Images)
Legea minimului efort este subordonată condiției umane. Nu avem motive să lăudăm lenea, nocivă la nivel social și individual, deși unii au fost mai blânzi cu ea. De exemplu, latinii o numeau și ”otium” (antonim ”negotium” - acțiunea, spiritul întreprinzător) și o considerau un fel de invitație la contemplație. Și Sadoveanu spune că lenea poate da naștere artei. Să luăm și apărarea boemului greiere, mult mai interesant în fabulă decât nemiloasa furnică.
Revenind la legea minimului efort, putem spune că este determinantă de progres: a dus la descoperiri (precum mașina de spălat) menite tocmai să ne reducă efortul. E o lege înscrisă în fiecare, până la urmă. Probabil de aceea nu sunt de condamnat elevii care preferă să treacă prin școală depunând cât mai puțin efort. Este o adaptare la mediu, or știm că și aceasta este una din definițiile inteligenței (capacitatea de a se adapta rapid la mediu). Poate suna cinic, însă în condițiile în care mediul (universitar sau școlar) nu are mari standarde de calitate, asistăm doar la un reglaj de tip cerere-ofertă. Sunt sisteme de învățământ care nu au mari exigențe prin programă (conținut curricular), altele care pot avea conținut solid, dar care nu se interesează real de modul în care acesta e transmis și de autoritate.
Sistemul românesc era până nu demult în a doua situație. În prezent, prin reforma curriculară din 2016, tinde să devină slab și neperformant atât prin lipsă de structură și autoritate, cât și prin conținutul transmis. Astfel, școala nu a devenit neapărat mai ușoară, ci o cotește ușor-ușor spre informație superfluă, de mâna a doua, ca și spre conținut ideologic – transmitere de corectitudine politică și de ABC civic, astfel încât să nu ne scoatem ochii unii altora. Pe o planetă de șapte miliarde de oameni probabil că marea provocare a școlii a devenit transmiterea capacității de a ne suporta unii pe alții. Punct de vedere legitim, dar nu atât de umanist, în opinia mea. Personal, nu îmi este suficientă o astfel de formare utilitaristă: elevul de azi fasonat pentru a deveni cetățeanul docil și bine adaptat social (în special ca beneficiar de servicii și consumator, mai puțin ca pionier sau vizionar). Parcă nevoile noastre sunt mai complexe și mai profunde de atât.
De multe ori, absolvenți ai sistemului preuniversitar românesc care optează pentru o facultate din afară au mărturii similare: se regăsesc într-un mediu extrem de competitiv, serios și performant, în care trebuie să studieze într-un ritm susținut. Unii renunță, dar mulți se adaptează repede și cu rezultate foarte bune. Același absolvent de liceu românesc, care rareori se mobiliza pentru învățat, își descoperă dintr-odată potențialul, ajunge să îi placă să depună efort în mod consecvent, urmărind cu satisfacție progresul de care este capabil.
Transplantat în alt mediu, un student român își regăsește brusc entuziasmul și forța de reușită. De unde deducem că superficialitatea din România nu este o problemă congenitală, înscrisă în ADN-ul elevului român, ci e o formă de inteligență, de descurcăreală la fața locului: atât mi se cere, atât ofer. Așadar, elevul sau studentul bun se formează dacă i se dă cadrul adecvat: profesori buni, securitate, disciplină, enunțarea clară a așteptărilor și obiectivelor de atins, iar apoi urmarea lor consecventă.
De ce nu putem crea și noi acest cadru? De ce nu putem avea corectitudinea față de copii, astfel încât să le asigurăm acele câteva (dar esențiale) condiții pentru o educație de calitate? Răspunsul cel mai aproape de realitate este următorul: frica.
Interesele adulților depășesc interesele copiilor și frica de a pierde niște privilegii este mult prea mare. Frica aceasta face ca sistemul să nu traseze niște linii clare, ci să încerce să dea dreptate tuturor. Frica de scandalul mediatic determină la ierarhia superioară antepronunțarea (dezicerea rapidă de cel arătat cu degetul, înainte de desfășurarea anchetei), ascunderea sub preș a problemelor, umflarea procentelor pozitive prin metode superficiale (tendință de a scădea dificultatea examenelor, indulgență periculos de mare, renunțarea la orice formă de autoritate). Totodată, există o frică semnificativă de reclamație. Asta a dus la o prudență paralizantă a directorilor, concomitent cu blazarea pe scară largă a profesorului, ca și retragerea unui număr mare din personalul tânăr angajat (în București există deficit semnificativ în resursa de învățământ primar, segment cu mare stres și presiune pe cadrul didactic).
Aproape tot ceea ce ne trece prin cap poate face obiectul unei reclamații. Desigur, sunt numeroase și cazurile unor nemulțumiri legitime. Dar tendința populistă, determinată de frica amintită mai sus, este aceea de a se da satisfacție oricărei plângeri, chiar și dacă asta e în detrimentul copiilor. Și astfel, de sus, se rostogolește până spre profesor, în mod direct sau tacit, cerința paradoxală de a se implica minimal. Un profesor dedicat riscă să devină incomod. Este filosofia așa-zisului exces de zel. Filosofia lui ”merge și așa” sau ”ce îți pasă?”. Închide ușa clasei și apoi întoarce-te la viața și familia ta. Cam acesta este curentul general, trebuie să o recunoaștem cu toată mâhnirea.
Câteva exemple clare ar lămuri însă mai ușor. Acum câțiva ani, am avut o doamnă director care m-a chemat la ordine în prima săptămână de activitate, pentru că unii elevi se plânseseră de fermitatea mea. Am răspuns că lucrurile se vor îndrepta, fără a fi nevoie de scăderea exigențelor, fiind vorba doar de un timp necesar acomodării. Această nevoie de acomodare survenea, practic, pe fondul unui laxism și permisivități incredibile, pornite exact din biroul unde fusesem chemată.
Pretenția mea la o minimă disciplină (cât să îmi facă vocea audibilă) și la un minim efort nu era enunțată de prea mulți colegi. Probabil dacă încercau să fie mai fermi, erau chemați și ei la director. De pildă, la începutul aproape fiecărei ore, trebuia să restabilesc o ordine, măcar vizuală: pupitrele individuale să nu mai fie plasate haotic, gecile și ghiozdanele să nu mai stea pe mese (unde serveau atât de perne, cât și de camuflare a telefoanelor), ambalajele să fie duse la coș. Dacă era necesar să fac asta, în special rearanjarea pupitrelor, deduceam că aproape niciun coleg dinainte nu ceruse acest lucru, din oboseala și deznădejdea ce dominau acolo.
Totuși, mie mi se părea incorect față de elev să îi ofer...nimic. Un copil nu se străduiește să învețe bine în gimnaziu, apoi nu studiază intens la română și matematică pentru a ajunge la un liceu bun (ultima medie acolo era de aproximativ 9), ca mai apoi să nu facă nimic. Așa gândeam, dar, surprinzător, viziunea mea nu era împărtășită și de conducere. Aveam să îmi dau seama că în acea unitate interesul superior al copilului însemna ca el să fie lăsat de capul lui.
De pildă, la 15 septembrie, faianța toaletelor era plină de înscrisuri cu markerul, ceea ce arată că nici măcar peste vară, în vacanță, personalul auxiliar nu fusese trimis să curețe. Multe ore se desfășurau într-o stare de indisciplină incredibilă, pe care nu înțelegeam cum o pot tolera colegii mei (eu nu o toleram, de unde reclamațiile de la început). Altădată, vorbind în cancelarie cu o colegă de catedră, firul discuției ne-a dus spre unele chestiuni de specialitate, ea dându-mi multe informații interesante, chiar savuroase (solide, dar prezentate anecdotic). I-am spus: ”doamna profesoară, cred că vă ascultă elevii cu gura căscată”. Mi-a răspuns: ”dar nu le povestesc aceste lucruri, pe ei nu îi interesează așa ceva!”. Am rămas stupefiată, pentru că mie mi se părea că elevii ascultă atent, că sunt curioși.
Altădată, o glumă amară mi-a arătat și mai clar nivelul de blazare al acelor cadre didactice. Nemaivând loc în cancelarie, un coleg a pus niște culegeri noi pe masa de la intrare, aproape de un hol de mare trafic. Ne-a zis, glumind, că nu este îngrijorat de eventuala lor dispariție, deoarece pe elevii noștri nu îi interesează cărțile! Poate părea o simplă glumă cinică, dar aceea era efectiv convingerea acelor profesori, una care îi subestima grav pe copii. Cum se ajunsese la aceasta? Pur și simplu, din frică și blazare. Iar frica era întreținută și de un director obsedat de a nu-și primejdui funcția. Putem spune că avea dreptate: juca după regulile jocului. Nu am nicio îndoială că o atitudine mai fermă i-ar fi cauzat multiple reclamații (din partea unor părinți sau chiar din partea vreunor profesori). Totuși, încă mai cred că se poate proceda și altfel, cu succes, chiar dacă te așezi inițial contra curentului.
Un alt exemplu. În luna mai, am plecat cu mai multe clase (pe rând) la diverse obiective culturale bucureștene. Predând în tura de după-amiază, pentru aceste deplasări îi învoiam de la ultima mea oră și poate de la o oră dinainte. Am fost astfel la Ateneul Român și la Biblioteca Centrală Universitară (aici a fost inedit momentul scoaterii unor cărți vechi de peste 400 de ani, pe care custodele le manipula cu mănuși chirurgicale). Din păcate, nu am reușit să duc toate clasele mele, deoarece inițial obținusem permisiunea de la o altă persoană din conducere. Odată reapărută în peisaj doamna deja menționată, ea nu a mai permis învoirea la ultimele două ore. Am rugat-o atunci să își dea acordul pentru penultima săptămână (luna iunie), spunându-i că materia e deja predată, se fac doar recapitulări și, în plus, vizitele însele erau educative. A refuzat în continuare, lucru care nu ar fi de reproșat, însă am reținut frica sa: ce vor zice părinții dacă nu se fac ultimele două ore. Așadar, nu avea o frică, un interes pentru calitatea propriu-zisă a orelor, nici pentru nivelul de disciplină (sau de lipsă cvasi-generală a ei), ci de...imagine.
Paradoxal, în loc ca societatea să prilejuiască genul acesta de discuții, profesorii sunt trași la răspundere pentru...severitate excesivă și abuz ex cathedra! Este incredibil modul în care se scriu sumedenie de articole ce prezintă școala ca pe un bastion medieval, unde copilul tremură de frica profesorului. Unele sunt semnate de persoane bine intenționate, iar altele de persoane cu agendă ascunsă.
De ce asistăm la așa ceva? Ignoranță? Frica de a pierde privilegii? Revenim la discuția despre interesul copiilor și multele interese ale adulților. De ce apar aceste discursuri false în care profesorul este portretizat drept un zbir, dând cu indicatorul peste degete? Nu neg că sunt și cazuri din acestea, ca și situații când o difuză presiune psihologică poate cauza un mare stres emoțional elevului. Dar, fără teama de a generaliza nejustificat, putem spune că azi asistăm la o gravă criză de autoritate, iar elevii sunt efectiv lăsați fără apărare. Nimeni nu îi apără cu adevărat de bullyingul unor colegi, de tentații, de apatie, de plictiseală, de ofense, de injurii, de observarea și apoi de imitarea unor comportamente negative.
Citind presa românească, avem pe de o parte articole de analiză, pe de altă parte știrile care ne comunică faptul brut: fie, uneori, abuzuri ale profesorilor, fie multe violențe, majoritar ale elevilor între ei, dar chiar și împotriva adulților. Concomitent, pe internet se postează zeci de filmulețe din pauze (sau chiar ore) care arată nivelul grav de lipsă de educație, vulgaritate uneori, indisciplină, chiar pericol la care se expun elevii. Totuși, nimeni nu pare a dori să pună cap la cap aceste știri, să înțeleagă că asistăm la un fenomen de masă și să determine în societate o discuție pe această temă.
Așa cum economic nu te poți baza pe loterie sau jocuri piramidale, o educație adevărată cere efort, implicare. Noi de ce uităm asta sau îi ascultăm pe vânzătorii de iluzii, predicând școala-minune unde totul se învață fără muncă?
Este greu de înțeles de ce se trece sub tăcere situația din gimnazii și licee, unde copiii sunt neglijați, iar profesorii sunt din ce în ce mai demotivați. Multe lecții sunt diluate (am întâlnit recent un medic care, aflând că predau și franceză, mi-a zis că toată franceza lui din liceu a încăput într-un caiet), fade. Și asta nu pentru că acel profesor este incapabil, sau nepăsător, ci e împins să devină astfel. Are informații interesante pe care nu le spune (precum colega menționată), are dureri de cap de la gălăgie, nu dă sancțiuni pe regulament pentru că e amenințat cu darea în judecată, sau riscă să fie chemat la director, unde e întâmpinat cu un discurs mieros, dar vag amenințător. Are impresia (falsă!) că elevii și părinții vor doar note mari (nu, ei chiar ar vrea să și învețe ceva), de aceea tinde să supraevalueze. (Se pot da note mari și fără a supraevalua: prin enunțarea clară a materiei de pregătit, anterior bine predate, prin fermitate și prin anunțarea calendarului; consider inferioară metoda evaluării aleatorii, în raport cu cea riguros anunțată). Să mai citească ceva pentru a-și face orele mai interesante? Este o utopie. Dacă citește, o face pentru el, fără să exporte asta în calitatea orei. Să se mai ducă uneori cu elevii la o casă memorială, la un muzeu? De ce să își asume așa o responsabilitate? De ce să propună proiecte, cercuri, activități extracurriculare? De ce să se complice?
Soluția ar fi destul de simplă. În primul rând, școala ar trebui să se sigileze împotriva unor voci ademenitoare, falșii pedagogi mânați de vanități și interese cât se poate de personale. Apoi, să urmeze neabătută o direcție unică, surdă la reclamații și pretenții contradictorii. În condițiile în care sistemul, prin pârghiile sale de control, nu se va mai teme de opinia publică și de lobby-ul foarte perseverent al unor ong-uri, abia atunci va dovedi că îi pasă de copii. Ar fi nevoie și de o campanie de informare și sensibilizare. Odată ce ar fi stabilită acea decentă autoritate și independență în decizie a școlii (cum este și în Vest), abia atunci am putea cere mai mult și de la cadrul didactic.
Din când în când, pentru a mă inspira, sau doar pentru a mă binedispune, intru pe site-urile marilor școli ale lumii sau citesc despre ele în presă. Îmi place să citesc despre Eton college (cu taxă de 38 000 lire sterline anual), Harlow school, Institut du Rosey (88 000 de euro/anual, dar aici nu intră doar costurile educației efective), Wycombe Abbey School. Văzându-le atunci bibliotecile, laboratoarele, oferta curriculară, sistemul de predare și mai ales de evaluare, mă întreb: de ce niște familii atât de bogate, încât au asigurată existența în lux pe câteva generații, preferă școli atât de serioase, unde se muncește atât de mult? De ce acceptă privilegiații globului să predea telefoanele și calculatoarele, în unele internate, la ora 21.30. De ce acceptă, drept sancțiuni, ”domestic chores” (hmm, dau cu mătura? șterg praful? Nu ni se spune), să copieze hexametri în latină, sau să scrie lungi eseuri documentate? De ce fac ore de bibliotecă? De ce li se pretinde punctualitate la cursuri ca și la predarea temelor? (altfel semnează o ”Tardy book”, un fel de condică). Simplu. Ei au înțeles că e riscant să cauți scurtături în viață. Așa cum economic nu te poți baza pe loterie sau jocuri piramidale, o educație adevărată cere efort, implicare. Noi de ce uităm asta sau îi ascultăm pe vânzătorii de iluzii, predicând școala-minune unde totul se învață fără muncă?
Desigur, e greu să privim spre instituțiile amintite. O școală publică nu are banii (nici în România, nici altundeva) pentru un raport profesor-elevi de 1-8. Nu are banii nici pentru sistem de tutoriat. Nici pentru două campusuri, unul de vară și altul de iarnă, la Gstaad (la schi), croazieră de explorare la Polul Nord sau alte excentricități. Dar sunt și lucruri care nu costă nimic, cele mai importante, de altfel: responsabilitatea, disciplina, concentrarea, voința de a reuși. Lucrurile astea s-ar putea obține indiferent de ecuația materială, deoarece copiii noștri au, astăzi ca întotdeauna, un potențial extraordinar, o curiozitate sănătoasă și, corect pusă în valoare, motivația de a progresa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Deciziile personale se fac şi pe o intuiţie a limitelor." - de acord. Nu ne nastem toti la fel. Nici macar in privinta rezistentei la efort. Dar tot despre decizii personale vorbim.
"Nu-mi spuneţi că ore întregi petrecute cu lacrimile curgând pe caiet înseamnă liber arbitru, că nu vă cred." - cine il obliga pe elev sa lucreze in conditiile alea? Parintii? Pentru ca da, are optiunea sa nu lucreze atat de mult daca nu vrea sau nu poate.
Apropo de matematica si de matrici: gasiti aici programele de matematica: http://programe.ise.ro/. La profil vocational, filiera artistica nu se mai fac matrici. Au ramas insa la filiera sportiva si pedagogica. Desigur, ei nu mai au elementele de analiza, asa ca se compenseaza.
2. "Nu, nu are opţiunea pentru că sunt teste şi teze de pe urma cărora poate rămâne corijent sau chiar repetent. " - da, poate opta chiar si pentru asta. Si poate nici nu ar fi un lucru rau. De ce ai trece fortat clasa daca nu esti in stare sa o treci? Mai bine repeti anul sau te mai pregatesti cateva luni ca sa intelegi ce n-ai inteles pana la momentul actual.
"E nevoit să-şi stoarcă lacrimile pe caiet ca să nu se trezească cu stigmantul repetenţiei." - nu, poate sa renunte, e liber sa faca asta. Daca desigur nu pun parintii presiune aiurea.
2. Nu neaparat asa, dar "sa nu care cumva sa ramai repetent ca.../da' ce, am crescut un prost?/ ce o sa spuna lumea?/etc." Parintii pot pune presiune aiurea inclusiv pe profi, dar pe proprii copii. Si da, faptul ca aproape s-a renuntat la corigenta si repententie e stupid. Ce rost are sa treaca elevul clasa daca nu e in stare? Trece in anul urmator cand o sa-i fie SI mai greu. Mai bine mai incearca o data.
3. Daca nu esti in stare sa te tii de scoala, nu te apuca de olimpiade. Olimpiadele sunt chestii extra-scolare. Cand eram eu in scoala nu exista sa fii lasat sa te duci la olimpiada daca erai in situatie de corigenta la vreo materie, oricare ar fi fost ea. Ceea ce mi se pare de bun simt.
2."Ok, dacă un copil are o situaţie de corijenţă/repetenţie la matematică ce face? Depune efort?" - da, exact. Exista sau ar trebui sa exite examen de corigenta. Ai un anumit timp sa ajungi la nivelul la care ar trebui sa fii (vacanta de vara, practic). Daca nici asa nu poti, repeta anul, si o sa ai timp.
"La noi există o înţelegere tacită între profesori în funcţie de notele din catalog: dacă efortul e mai mare la matematică, la educaţie plastică e pe minim. " - daca profii nu isi fac treaba ca lumea, reclamati-i.
"Dvs. spuneţi că matematica înseamnă muncă, dar şi educaţia plastică înseamnă tot muncă." - perfect de acord. Ce ne facem? Muncim. Poate rezultatele vor fi perfecte la toate materiile, sau nu. Si daca nu sunt perfecte peste tot, e OK, nu e obligatoriu ca toata lumea sa aiba 10 pe linie.
Dupa una sau doua si da, la un moment dat proful decide ca elevul s-a apropiat suficient de ce ar trebui sa fie corect si riguros si asta e. Vorbim de standarde de scoala generala, nu de facultate. Evident ca nu au cum sa fie la fel. Nici la mate nu au cum sa fie la fel, desi exista si acolo intersectii.
Se evalueaza exercitiul la niste standarde, v-am spus deja prin exemple cum functioneaza asta. Se predau lucrurile la un anumit nivel, suficient de accesibil pentru copii, si se evalueaza in consecinta. Asa cum nu-i tai cu rosu cand nu mi-a definit numerele naturale sau continuitatea cu maximul de rigoare si corectitudine, asa nu-i pun 2 pe plansa pentru ca nu i-a iesit perfect contrastul de care tip vreti dvs. Si la matematica sa stiti ca se evalueaza de fapt tot doar primii pasi, pentru ca se si predau doar primii pasi.
Numerele naturale, tratate corect si riguros nu sunt un subiect simplu, in nici un caz pentru un elev de scoala generala. Cautati axiomele lui Peano si veti vedea ce vreau sa spun.
"Dacă exerciţiile cu matrice le rezolvă de 2, atunci i se dă 2, şi e vizibil când un exerciţiu cu matrice e de 2, de 5 sau de 10." - nu la orice tip de problema si depinde la ce standarde lucrezi. V-am spus, inclusiv definitia numerelor naturale poate fi evaluata diferit la standarde diferite.
Ideea de studiu in principiu nu-mi displace, problema pe care o vad e cum facem testul? Nu de alta, dar pe segmentul A-F intra anumite notiuni, pe F-Z intra altele. Cine va da testul? Niste adulti?
Da, un studiu sociologic poate sa contina si un test. Intrebarea mea era cine ar da acel test. Reglarea gradului de dificultate se poate face utilizand rezultate de la capacitate (ma rog, evaluare nationala) si bac. Si a altor evaluari, daca exista date in acest sens, si ar trebui sa existe. Asa e, nu vrem exercitii de olimpiada la clasa, nici jucat cu bilute colorate.
Da, evident trebuie sa existe un standard minim, cine nu il atinge nu e aruncat la gunoi, da corigenta sau repeta anul, daca e cazul.
Exista mai multi autori, un grup de lucru format din profesori de scoala primare, profesori de liceu (de arte), un profesor universitar, un reprezentant al ministerului, cineva de la inspectorat, e un grup mixt. Si da, exista persoane care dupa cate imi dau seama si-au facut acel rezidentiat pedagogic de care vorbiti, ceea ce mi se pare foarte bine. Modul in care e alcatuit acel grup nu mi se pare gresit.
"Poate le împărtăşim din înţelepciunea noastră, în care un elev la vocaţional petrece ore întregi aplecat pe caiet cu zece meditatori în spate pe nişte exerciţii pe care le va uita imediat ce va ieşi din şcoală."- de unde rezulta ca acest caz este reprezentativ? Exista date in acest sens?
"Şi? E vreo problemă că nu ştiu să fac exerciţii cu matrice? Nu cred că este. Sunt mai puţin inteligent? Gândesc mai puţin? Cred că gândesc bine." - v-am demonstrat deja ca nu ganditi bine, cel putin cand vine vorba de anumite probleme.
"Ca mine sunt alte milioane de persoane din alte sisteme de învăţământ care - în afară de ceva baze - nu prea ne-a plăcut matematica." - milioane? Ordinul asta de marime de unde l-ati scos?
"Oare meşterii populari sau oamenii de rând ar înregistra un coeficient de inteligenţă scăzut doar pentru că n-au auzit de niciodată de matrice sau nu pot rezolva un exerciţiu cu matrice?" - s-ar putea sa fie mai scazut decat al unei persoane cu pregatire matematica mai serioasa. Depinde si de test.
2." Aha, eu nu gândesc bine." - da, v-am aratat si la ce problema, mai exact una de natura matematica.
"Adicătelea gândirea lui Creangă e incompletă" - astazi cu siguranta ar fi, educatia pe care a primit-o este destul de slaba daca o comparam cu standardele de azi.
3. "Generalizarea nu este un pricipiu de bază." - depinde. La ce va referiti, mai exact?
"Cu toate cosmeticalele de care a beneficiat, şcoala românească este un storcător de creiere. E pe principiul scapă cine poate. Dar se va schimba, n-aveţi grijă! " - pai parca generalizarea nu era buna, dar generalizati. Ook...
4. Cum ramane cu cei carora le place matematica dar au ales nivelul basic de lene? Dar cu cei care nu apuca sa afle daca le place sau nu matematica mai avansata pentru ca raman pe nivelul basic? De unde rezulta ca o duc mai bine din cauza sistemului de invatamant? Ce pondere de influenta are sistemul de invatamant cand comparam nivelele de trai?
"Corelaţia de care spuneţi arată doar şlefuirea talentului matematic," - nu, arata ca IQ-ul (care este riguros definit) este influentat si de abilitatea matematica. Adica daca lucrezi mai mult la mate vei avea IQ mai ridicat.
"Creangă ar trece toate standardele din învăţământul MODULAR." - de unde stiti asta?
3"Nu generalizez. E de domeniul evidenţei că în sistemul nostru materiile se învaţă integral." - in momentul in care spuneti ca scoala romaneasca e un storcator de creiere generalizati, spuneti ca oriunde, in orice scoala avem de-a face cu storcatoare de creiere cum le spuneti dvs., indiferent de ce fel de profesori sunt acolo, de exemplu. Ce inseamna dupa dvs. ca o materie se invata integral?
4."Frumuseţea sistemului modular este că poţi încerca modulul avansat să vezi dacă ţi se potriveşte sau nu. Şi nu, nu stai cu zece meditatori în spate. Dacă vezi că nu e ok, renunţi şi rămâi la basic. Nu e o tragedie." - si in sistemul nostru lucrurile sunt similare - te duci la un liceu de un anumit profil, daca vezi ca nu ti se potriveste, te muti ori la alta clasa ori la alt liceu.
"E clar că între dvs. şi matematică a existat o conexiune specială ca între violonist şi vioara lui. Voinţa şi lucrul nu au făcut decât să şlefuiască un talent nativ. " - nu, chiar nu. Nu am invatat matematica pentru ca mi-a placut, sau pentru ca as fi talentat. Am invatat-o pentru ca sunt al dracului. Rau. Foarte competitiv, adica.
" Nu, dacă vă referiţi la clipul lui Jordan Peterson nu prea reiese clar chestia asta, din moment ce în top sunt meserii în care matematica basic ajunge." - v-am mai spus, acea lista nu e completa. V-am mai dat un link si catre un tabel, acela contine mai multa informatie. Si e luat dintr-o lucrare de specialitate.
"O materie care se învaţă integral înseamnă să treci peste zona utilă (basic) la zonele care sunt specifice acelei materii. "- OK, si cine decide care e zona utila, si pe ce criterii? Mie de exemplu mi se pare perfect in regula sa consideram actualul trunchi comun zona basic, iar specializarea care se incepe la liceu (in functie de profil) sa fie considerat ce se face peste basic.
"Complet fals, din moment ce până şi materia de vocaţional include exerciţii cu matrice." - nu e fals, din moment ce la real se face mult, mult mai mult. Dvs. nu va convine standardul nivelului minim de matematica, sa inteleg. Da, asta e, trebuie sa existe si un standard minim si pentru unii chiar si acela va fi prea mult. Asta nu e insa un motiv suficient de bun sa reducem standardele.
3. Da, am citit programe din sisteme modulare, am discutat cu si chiar evaluat studenti veniti din astfel de sisteme. Rezultatele nu au fost stralucite. Da, standardul nostru minim nu e la fel cu basic-ul din alte sisteme. Si foarte bine ca nu e, basic-ul din alte sisteme e penibil ca grad de dificultate.
"Basicul din alte sisteme e foarte ok din punct de vedere economic şi social, dovadă că respectivele ţări o duc bine-mersi." - de unde rezulta chestia asta? Care sunt ceilalti factori si ce corelatii au cu nivelul de trai din tarile respective?
Mă bucur că o persoană ca autoarea articolului de față există și lucrează cu perseverență în școala românească de azi.
Este un articol cu observații foarte bune, originale, excelent analizat, presărat cu o neprețuită și savuroasă experiență personală, și — evident, foarte bine scris,
Dacă stau bine să mă gândesc, este primul articol lung din „Republica” ce nu mi s-a părut lung, doar interesant/captivant. Chiar ar fi fost păcat să-l citesc pe diagonală!
Mă întreb însă, dacă ar ajunge aceste păreri pertinente la madam Andronescu, ar avea ea voința, hotărârea și mijloacele să aplice concret aceste informații în reformarea învățământului românesc, păstorit pentru a patra oară de dânsa? Nu știu, dar un lucru mi-e foarte clar: experiența și părerea tuturor inspectorilor, a consilierilor și secretarilor de stat angajați pe salarii nemeritate la Ministerul Învățământului, nu valorează cât experiența și părerea bazată pe practică a acestei profesoare care predă efectiv la clasă!
Bravo Rucsandra Cioc, felicitări! De ce nu faceți un #șinoi în învățământ? Eu cred c-ar fi un moment bun. De fapt, primul moment este întotdeauna cel mai bun! Al doilea moment înseamnă deja AMÂNARE...
Și încă o dată: sistemul actual o fi anacronic, așa cum îl numești tu, dar atunci este anacronic în stil nou, cu împănări extra! Eu, dacă aș fi primit teme de lungimea și dificultatea celor care le primește copilul meu, aș fi abandonat din clasele primare ideea de a învăța pe mai departe!
În altă ordine de idei, săptămâna asta am făcut un curs de 2h. După 20 minute jumătate dintre adulți frecau sticla deși era un curs plătit și nici măcar nu foarte plictisitor. Si erau departe de a fi digitali (unii erau din aia care imprima mailurile ca să le citească). Ăștia sunt părinții care au pretenții de la copii lor să stea concentrați cu orele...
Toată lumea pare să fie de acord ca majoritatea meseriilor pe care le vor practica copii noștri încă nu există, iar noi îi antrenam în continuare să înghită informații și să reproducă pe gura nu ce cred ei ci ce vor profii lor să auda.... Informația nu-i ceva rău în sine (la urmă urmei botanica sau geometria elementara funcționează într-un singur fel, nu cum vrea imaginația elevului) însă cred că trebuie lucrat la modul în care elevul trebuie să ajungă afle și să înțeleagă ce-i ăla un pistil, mod care să-i dezvolte si independenta intelectuala sau adaptabilitatea nu (doar) memorarea și docilitatea...
PS
Am citit recent că majoritatea IT-istlor din ziua de azi au învățat singuri să programeze, chiar și cei care au terminat școli înalte și au obținut diplome în it. Și asta în V, nu la noi.
Eu in generală am învățat singur să programez în basic, iar informatica era sf. În liceu n-am făcut informatica însă am făcut "matematica aplicata" cu un super prof care ne-a învățat fără să ne dăm seama algoritmica și calcul numeric (și acasă programam tot în basic). Asta e exemplu pozitiv de om care fără baza materiala și fițe și figuri a reușit să se transmită niște chestii de bază de la care să putem începe să învățăm și singuri. Îmi aduc aminte că prin clasa a 10-a am scris (în basic) un program prin care operațiile de baza (+-:x)se făceau pe 64 biți în loc de 8. Am scris și un joc de logica (avioanele, ala care se joaca în ora de istorie contra colegului de banca pe un pătrat de 10x10 linii), iar asta n-am făcut-o pentru note, ci din pura curiozitate și provocare. Sincer nici nu-mi amintesc ce note aveam la materia asta.
În facultate informatica era de umplutura (deși iar am avut noroc de unde prof tânăr și bun, care nici măcar nu era it-st) , iar un x486 nu-l puteam cumpăra decât în rate și-l vedeai doar în reviste.
Și cu toate astea am programat "profesionist" și plătit binișor aproape 5 ani în străinătate, practic pe baza de ce-am învățat într-o școală fără calculatoare sau de capul meu. Ce vreau să spun e că sunt de acord cu tine, nu tot ce-am făcut în școală e nașpa, am făcut și lucruri bune. Însă ținea de om, nu de "sistem" sau de programa. Orele alea de mate aplicată le-am făcut și cu o profa timp de un an in care n-am învățat nimic.
Iar despre acel olimpic, nu stiu daca e exceptia sau regula. E posibil sa fi fost deja acceptat la o facultate in strainatate si sa nu-i mai fi pasat pur si simplu de bac, sa nu se fi pregatit. Ceea ce nu ar fi neaparat o problema, doar ca nu vad de ce s-ar mai fi prezentat la examen atunci. In fine. Olimpicii pe care ii stiu eu (si sunt destui, si ma includ aici si pe mine) au obtinut in general rezultate foarte bune la bac.
Iar cu science iarasi nu vad de ce am face un talmes-balmes de mate/fizica/etc. intr-o singura materie, cel putin in anii mai mari, ca in clasele 1-4 avem si noi materia "stiinte". Dupa aceea insa are sens ca ele sa fie separate.
Repet, nu la conținutul curriculei ma refer, care mi se pare chiar irelevant, ci la metoda.
În viata de zi cu zi e absolut irelevant sa știi cum funcționează pistilul sau cum mărești precizia unor operații la un calculator primitiv. Importanta e provocarea și gimnastica mentala ca sa ajungi la înțelegi. Ori din păcate cu multi (poate majoritatea) profi, dacă stau și dictează 50 minute și ora următoare îți cer să reproduci ce-ai memorat și te evaluează cu grile nu dezvolți nimic. S-ar putea să cunoști pistilele la perfecție,sau numelui prenumele și cnp-ul fiecărui participant la răscoala de la Bobalna și cu toate astea tot prost să fii. Rolul școlii nu-i doar să toarne informații în tine.
Mie nasol mi se pare atunci cand un "olimpic" ajunge sa faca o cariera banala si de multe ori el insusi e frustat. Fie scoala a dat-o in bara si pe cineva in mod evident talentat si destept a ajuns sa-l plafoneaze sau sa-l faca sa-si piarda motivatia pana la sfarsit, fie respectivul olimpic a fost doar o foca dresata care aplauda de dragul parintilor/profilor si a recompensei, insa fara nicio tragere de inima sau motivatie proprie.
In ambele situatii mi se pare trist.
"În ceea ce mă priveşte, la mine ecuaţia e simplă: dacă un lucru intră în sfera mea de experienţă personală, atunci îl consider generalizat." - ganditi prost atunci. Mai exact comiteti o greseala care se cheama bias cognitiv. Doar pentru ca ceva se intampla in sfera dvs. de experienta personala nu inseamna ca e valabil si in ansamblu. Studiile statistice elimina exact acest bias cognitiv.
Pe de alta parte a spune ca toti profesorii sunt intr-un fel, sau chiar ca majoritatea sunt intr-un fel, fara a avea asemenea date statistice e gresit. E gresit pentru ca nu exista o baza, vreun motiv suficient de bun pentru a se face generalizarea de la sfera imediata de experienta la societate in ansamblu. Ce dumnezeu, credeti ca statistica degeaba exista? Credeti ca studiile se fac de amorul artei?
In manuale de pedagogie scrie explicit ca e nevoie de reforma in sistem? Interesant, nu stiam ca se face activism in manuale, mai nou. Despre care manuale vorbiti, mai exact?
"Totuşi, când două organisme importante - Consiliul Naţional al Elevilor şi C. N. al Părinţilor - dau semne clare, atunci putem bănui o generalizare. Sau nu." - daca nu isi bazeaza declaratiile pe dovezi, ci cel mult pe argumente emotionale (ca in cazul declaratiei consiliului elevilor), atunci asta intra la categoria "sau nu".
OK, sa luam comunicatul consiliului elevilor - banuiesc ca va referiti la cel legat de boicotul simularii. Exemplu de argument emotional, lipsit de fundament: "Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susține simulări de examene naționale anual, pentru că decidenții își doresc să pună cât mai multă presiune pe noi.". Lacrimogen, n-am ce zice, dar nu exista nici o dovada ca se va intampla ce spun ei ca se va intampla. Mai mult de atat, intreg comunicatul este o lista de pareri personale cel mult, nimic din ce e scris acolo nu mi se pare sa aiba fundament, inclusiv ideea de a alerga dupa meditator. A avea meditator este pana la urma ceva pur optional, scoala se poate face foarte bine si fara. Daca autorii comunicatului simt ca au nevoie de meditatii, ok, ii priveste. Nu exista insa vreo dovada clara ca asta ar fi o problema generalizata.
"Întrebarea de bază e dacă acel grup mic de protestatari poate fisura/dărâma sistemul." - nu e atat de simplu, mai ales daca vorbim de analogia cu sistemul de invatamant. In cazul coruptiei vorbim de o problema demonstrata a fi reala, cu date. In acel caz protestatarii au dreptate. In cazul educatiei vorbim fara sa avem date, drept urmare este neclar daca cei care protesteaza au si dreptate.
"O fi comunicatul acela o listă cum ziceţi dvs, dar ei vor fi profesorii de mâine" - de unde rezulta cati dintre ei se vor face profesor? Vorbim de un consiliu, o portiune destul de mica din numarul total de elevi din tara.
"Se clatină, se clatină mastodontul. Se clatină vizibil." - din nou, de unde rezulta asta? De ani de zile lucrurile merg in mare la fel, iar ultimele schimbari legislative nu par sa mearga in directia pe care o propuneti dvs.
"Dvs,. consideraţi că nu vor începe deloc." - nu neaparat. Nu vad dovezi nici intr-un sens nici in altul, insa.
"Dacă cei care susţin această reformă se înscriu în partidele politice ce credeţi că se va întâmpla?" - depinde de partide, de ce sustinere au in interiorul partidului in care se inscriu, probabil si de alti factori. Poate sa se intample ceva, sau nu.
"Dvs. mizaţi pe un procent, dar din politică vedem clar că nu procentul decide." - depinde de situatie.
"O zicală românească ne învaţă că tocmai buturuga mică răstoarnă carul mare."- doar pentru ca e o zicala frumoasa din popor nu inseamna ca se aplica in orice situatie.
"Ajunge să avem omul potrivit la locul potrivit şi... gata :)" - corect, si Sorin Campeanu a fost omul potrivit la locul potrivit. La fel si madam Andronescu. Si altii care au luat decizii fara sa se informeze sau sa gandeasca si s-a ajuns la niste gogomanii minunate. Scazutul standardelor complet aiurea la examene ca sa creasca artificial rata de promovare ramane favorita mea.
2. Fara dovezi clare intr-un sens sau altul, da exact acolo suntem.
3.' Mie mi se pare că există deja proiecte ale partidelor care cer o reformă a educaţiei. Nu credeţi?" - sigur, pe hartie se pot pune multe. Si? Cam ce reforme ale educatiei ati vazut in ultima vreme?
4. Sigur ca da. Ce ne facem insa cu cei care nu intra nicaieri?
2. Nu conteaza unde sunteti, nu ati adus dovezi pentru punctul dvs. de vedere.
3. Pai de mai bine de 30 de ani tot ies oameni la pensie. Si...?
4. OK, si cei care incearca doar la 1-2 licee de mate-fizica de top si pica, cu ei ce se intampla?
2. V-am mai spus, nu e treaba mea sa caut surse pentru afirmatiile pe care le sustineti dvs. Treaba mea e sa-mi sustin propriile afirmatii.
3. "3. Ies, dar noua generaţie e încă pe băncile şcolii. O generaţie foarte isteaţă de atlfel..." - de unde rezulta ca e mai isteata sau mai putin isteata fata de altele? La noi in Romania, mai ales. Nu de alta, dar ne plangem in continuu de analfabetism functional, dar generatia cica e isteata?
4. Inseamna ca si sunt destule astfel de licee, nu? Nu de alta, dar nefiind standarde se vor umple cel mai repede. Si daca e vorba de alt examen, in exemplul meu trenul a plecat din gara. Perioada de examene s-a terminat. Raman deci licee la care se intra fara examen. Bun. Apropo, intr-un asemenea caz e posibil ca un elev din Bucuresti sa fie repartizat la un liceu din Cucuietii din Deal?
2. Argumentele mele sunt bazate pe date stiintifice. Sunt corecte, n-au de ce sa fie strict luate din pedagogie.
3. A, deci sistemul nu-i chiar atat de rau, daca situatia cu analfabetismul functional nu e atat de grava.
4. Liceele bune de mate-info au standarde ridicate la toate materiile. Cumva are sens sa se ia in considerare o evaluare pe mai multe subiecte.
2. Nu, sunt bazate pe statistica. Pe date. Pe asta isi bazeaza Peterson punctul de vedere. Daca o teorie e deja demonstrata a fi corecta, nu prea vad rostul altor puncte de vedere. Daca nu exista suficiente dovezi, atunci da.
3. OK, pai asta tot ziceam si eu :D
4. Aici nu prea sunt de acord. Ar fi normal ca toate liceele sa fie copii fidele dupa Sf. Sava sau Vianu, de exemplu? Din punct de vedere al exigentei, ma refer.
3. Nu am spus ca analfabetismul e generalizat, nici nu am date in acest sens. Ce spuneam e ca pe parcursul comentariilor am tot atras atentia ca pentru multe probleme sunt multe aspecte care trebuie analizate pentru a avea un raspuns clar. Un exemplu ar fi cand dvs. ati spus ca tarile cu sisteme modulare o duc foarte bine si eu v-am intrebat daca sistemele modulare sunt singura cauza, si daca nu, cat de mult conteaza in comparatie cu ceilalti factori.
4. Exigenta nu stiam ca are conotatii negative. Calitatea actului didactic imi pare un pic cam general, eu ma refeream la standarde ridicate si de predare dar mai ales de evaluare. A, ca predarea ar trebui realizata corect peste tot, tinandu-se cont de principii pedagogice, aici sunt de acord, asta ar trebui sa se intample in orice unitate de invatamant.
3. Sigur, dar a spune ceva de genul "ia uite ce bine o duc finlandezii, aha! din cauza ca au sistem de educatie modular!" mi se pare cel putin incomplet.
4. Nu ma contrazic. Nu putem evalua un exercitiu la standarde de facultate, indiferent de materie sau de profilul liceului. Intre licee insa pot exista standarde diferite (cu o anumita limita, desigur). Nu vor fi exercitii de aceeasi dificultate la mate la un liceu de arte cum sunt la unul real. Nu vor fi exercitii de aceeasi dificultate la un liceu cu profil real in care se intra cu 7,80 cum sunt la un liceu cu acelasi profil, dar in care se intra cu 9,80. La NICI un liceu (nici daca se intra cu 5, nici daca se intra cu 9,80) nu e normal sa se dea la clasa exercitii care sa se evalueze la standarde de facultate. Oricare ar fi materia.
3. Ce inseamna majora, mai exact, atunci? Ce influenta are sistemul de invatamant in comparatie cu infrastructura si politicile economice asupra nivelului de trai al unei tari? Si ma refer la sistemul preuniversitar, ca despre el tot vorbim.
4. Nu ma contrazic si v-am explicat exact de ce. Da, probabil nu pot rezolva nici 2% daca ii evaluati la standarde de facultate, dar astea nu sunt standarde care ar trebui aplicate la liceu. Suntem exigenti la standarde de liceu, NU de facultate. Cum se regleaza exigenta? Pai se pare ca exista un grup de lucru format din specialisti care decid asta. Eu nu fac parte din acel grup, discutati cu dumnealor, aveti inclusiv lista numelor lor, si a institutiilor la care lucreaza.
Un test poate fi sa dam un anumit exercitiu unui grup mare de elevi care au studiat deja materia necesara si sa vedem ce punctaje se iau. Desigur pentru un asemenea test e nevoie de uniformitate in anumite categorii: sa aiba toti acces la educatie de aceeasi calitate, de exemplu. Cat timp in mediul rural infrastructura este muci si personalul e mai mult lipsa atunci nu se pune problema unui astfel de test. Odata ce conditiile sunt echilibrate, ne putem uita la distributia notelor, cu evaluarea desigur facuta la standarde potrivite pentru scoala/liceu. Daca aproape toti au picat, ala e probabil exercitiu de olimpiada, sau poate nici macar pentru asa ceva. Daca avem o curba a lui Gauss centrata undeva pe la 7, e OK. Desigur, eu nu sunt specialist, lista specialistilor care se ocupa de programa o aveti, puteti discuta cu dumnealor, v-ar fi probabil mult mai util.
3. Bun, ca o influenta exista am inteles, sunt de acord. Intrebarea era cat mai exact influenteaza in comparatie cu alti factori?
4. Nu, nu ma contrazic, v-am explicat deja de ce. Cu procentele dvs. ati venit, acum vad ca se modifica, si nu stiu de unde le scoateti. V-am mai spus, discutati cu autorii programei, aveti numele lor si numele institutiilor la care lucreaza. Va pot explica dumnealor mai bine.
3. Da, de acord, e rezonabil sa presupunem ca depinde de la tara la tara.
4. Raspunsul cel mai bun o sa il aflati daca stati de vorba cu persoanele care au facut programa. V-am dat link catre un fisier pdf in care sunt trecute numele dumnealor. Decat sa asteptati mai bine ii/le contactati.
Cat despre parerea mea, pai e foarte probabil ca proful sa nu-si fi facut treaba suficient de bine, sa nu fi explicat suficient ce trebuia facut, din moment ce prestatia elevului e atat de slaba. Daca se pune problema ca elevul nu poate realiza practic ceva (pentru ca asta e prea dificil pentru standarde de scoala/liceu), atunci evaluarea se poate face altfel: se intreaba elevul despre contrastul respectiv (ca parca de aici pleca totul) si i se poate cere sa identifice pe cateva exemple acel contrast, sau sa motiveze de ce acel tip de contrast nu e prezent, daca nu e. Determinam standardul potrivit de evaluare si il aplicam. Cum am mai zis, exista un comitet de specialisti care se ocupa cu asta, iar numele lor nu sunt secrete.
2. Pai daca realizarea e atat de complicata incat practic nu se poate face de catre un elev, de aceea ziceam sa ramanem la partea de teorie. Sigur, sunt persoane afone. E stupid ca o asemenea persoana sa aiba 3 la muzica pentru ca nu pot sa cante, dar daca au macar ceva cunostinte despre muzica (care sunt notele, ce e aia octava etc. etc.) e OK. Analog pentru artele vizuale.
Vorbiti de ochi neantrenat. Poate ca asta e scopul, un pic de antrenament al sensibilitatii vizuale, sa zicem. Ma rog, numiti-l dvs. cum stiti ca e corect.
2. OK, nu va contrazic. Cred ca v-am mai intrebat si cu alte ocazii, de ce nu contactati persoanele responsabile cu alcatuirea programei? Dezbateti cu dumnealor subiectul.
2. Dvs. personal ati incercat?
"Păi dvs. spuneaţi că în cazul exerciţiului de la educaţie plastică notarea să se facă doar pe teoretic, pentru că practic exerciţiul e dificil. Nu imposibil, dar dificil. De ce nu se face acest lucru şi la matematică?"- se face deja. Nu ceri la scoala sau liceu exercitii de mate de facultate, si nu evaluezi la standarde de facultate. Standardele sunt OK.
2. Nu cred ca este una corecta si una incorecta, ambele isi au utilitatea. Pentru mine de exemplu a functionat intai cea extrinseca inainte sa o am pe cea intrinseca.
Nimic nu l-ar impiedica, este decizia elevului sa invete cum crede ca ii e mai de folos. Corect e sa i se explice care sunt avantajele si dezavantajele fiecarui tip de invatare, in rest e decizia si responsabilitatea lui.
"Problema celor care vor matematică şi totuşi nu o cunosc e explicabilă şi se referă la acel comportament al memoriei de dump" - adica se intampla chestia asta si in sistemele modulare? Eu nu stiu daca despre asta era vorba aici. Acum na, nu am rezultate statistice in sensul asta, e adevarat, ce am observat insa e ca studentii romani, indiferent ca erau la stiinte socio-umane, fizica, ce vreti dvs. se puteau autoevalua mult mai corect decat cei care veneau din sisteme modulare, care de multe ori aveau o impresie falsa despre ce puteau face de fapt. Erau si exceptii desigur, dar regula cam asta era. Si, dupa cum spuneam cei in cauza luasera module avansate. Da, e complicat, asa e, pe de alta parte daca nu exista motive suficient de bune pentru a schimba niste lucruri nu vad de ce s-ar schimba. A, ca lucrurile se mai fac si fara motiv, e adevarat si in definitiv n-am eu ce sa fac. Eu pana la urma nu pot decat sa ma uit la justificari si sa vin cu o parere cu argumentele atasate, nu sunt ministru, nu sunt nici macar in tara acum. Doar ca ma irita heirupismul si deciziile luate dupa ureche, pentru ca am avut parte de consecintele unor astfel de decizii cand eram eu elev.
3. Pai stati, nu vorbeam de incercari pe vremea cand erati elev, va intrebam daca ati incercat ca adult sa discutati cu cei care fac programa. Vad ca sunteti foarte bine informat si v-ati gandit mult macar la partea de educatie plastica, teoria, anumite aspecte ale evaluarii. Imi pare ca ati putea avea o contributie serioasa intr-o discutie cu dumnealor.
2. Da si nu. Programele de facultati sunt destul de similare in diverse tari. Fizicienii cam peste tot invata mecanica analitica, cuantica, electromagnetism, termodinamica si mecanica statistica etc. Sunt diferente mai mari intre programele preuniversitare decat intre cele universitare. Asa ca da, e posibil sa spui "nu, asta e materie de facultate, nu are ce cauta la liceu".
3. Pai tocmai, daca e mister, intrebati-i pe cei responsabili, ca sa elucideze misterul.
Sigur ca nu e nici o tragedie daca nu se dezvolta toti pe partea de real, perfect de acord. Dar asa cum evaluam corect IQ putem evalua corect si abilitatile de mate/ franceza/psihologie/ce alte materii vreti dvs. Asa cum standardul de IQ este unul si acelasi pentru toti (si nu adaptat pe grade de dificultate ca sa iasa mare pentru toata lumea), asa pot fi evaluate si materiile scolare in scoala generala si gimnaziu. La liceu evident incep sa se schimbe lucrurile.
3. Ei, hai sa n-o dam prea artistic acum, vorbim de programe scolare, nu de teatru abstract :)
2. Nu, pentru IQ conteaza mai mult decat abilitatile matematice. Si acea teorie a fost deja demonstrata a fi falsa.
Da, OK, pahare. Fiecare pahar are capacitate diferita, nu avem de ce sa ne facem ca nu e asa, sau sa inventam o masura noua pentru fiecare pahar. Fiecare cat poate si cat crede de cuviinta, absolut. Cine poate/vrea 10 are acces la asta, cine se multumeste cu 7 are acces la asta, nici o problema.
3. Mult succes.
4. Da, corect, sunt limite, dar nu se ating in scoala, cel putin nu pentru nota 5. Cat despre intinderea limitelor, asta este clar posibil pana la un punct, din moment ce limitele pe care le au elevii din clasa 1 nu coincid cu limitele elevilor care termina liceul.
3. Am inteles, nu toate paharele au aceeasi capacitate, insa. Nu e nevoie sa evaluezi un elev la vocalize asa cum evaluezi un tenor (desi din cate stiu nu vocalizele se evalueaza, ele de obicei sunt folosite pentru a "incalzi" vocea).
2. Da, si faptul ca sunt diferite nu inseamna neaparat ca e mai rau, nu sub toate aspectele, cel putin. Repetentia este necesara cateodata si clar poate fi o idee mai buna decat a trece in urmatorul an fara a fi pregatit pentru asta.
3. Valoarea IQ-ului nu e constanta in timp, limitele se pot depasi intr-o oarecare masura. Daca te consideri bun pentru ca ai reusit cu chiu cu vai sa treci clasa, asta este clar o perceptie gresita si cel mai probabil ti se va atrage atentia asupra acestui aspect.
4. Pai da, cu fractiile e o problema, mai ales cand in sistem se investeste suficient. Iar cu comparatul sistemelor, da, hai sa facem asta cand o sa facem si noi investitiile in invatamant si in infrastructura pe care le fac statele mai dezvoltate.
2. Ai trecut peste limita initiala, dar ai trecut, ai crescut, te-ai dezvoltat.
3. Nu este normal ca un elev de liceu sa nu poata lucra cu ceva atat de simplu cum sunt fractiile, mai ales daca aspira la un loc intr-o facultate de inginerie. Ca sa intelegi multe de chestii de programare (de baza, aplicabile in orice limbaj - de programare, nu de scripting) iti trebuie niste cunostinte de mate.
4. Utopia a cazut de mult, iar de specializat fiecare se specializeaza cum doreste. Doar ca si evaluam corect. Esti de 10? Bravo, ai 10. Esti de 7? Nici o problema, dar de ce sa ne prefacem ca esti tot de 10? Cam ca la IQ: esti de 120? Foarte bine, dar de ce sa ne prefacem ca esti de 145?
2. Poti trece si prin zid, cu suficienta vointa si ingeniozitate. Bormasina, dinamita, flacara suficient de puternica, unii pot chiar parge caramizi cu pumnul. Acelea au fost limitele la inceput. Un elev de clasa 1 nu are aceleasi limite ca unul de 18 ani.
3. Nu stiu in ce masura se poate corecta faptul de a fi afon. Sa presupunem ca nu se poate. Atunci analogia cu matematica sau literatura (si altele, evident, cu cateva exceptii) nu merge, decat in cazul in care vorbim de elevi cu deficiente de invatare, cazuri patologice.
4. Conform Psychology Today se pare ca incepe de la 13 ani, in general: https://www.psychologytoday.com/us/basics/adolescence
Sunt surprins totuși că articolul nu vorbește de motivarea elevilor. Mie asta mi-a lipsit la majoritatea materiilor studiate în România. În 8 ani nu mi-a spus nimeni vreodată DE CE trebuie să învăț la limba și literatura română, la istorie, geografie, franceză, latina, filozofie, samd. Am ghicit SINGUR la ce folosește fizica, engleza sau matematica, și la alea am învățat fără să stea nimeni cu bățul pe mine (si fără prea mult efort) .
In schimb la majoritatea materiilor n-am știut niciodată de unde plec, unde trebuie să ajung și care sunt etapele. Istoria e fascinanta.... Am descoperit eu la 35 ani... La 15 ani istoria însemna o înșiruire de căcaturi de la o ora la alta fără nicio legătură între ele. Eram chiar convins că ce "studiam" noi sigur nu-i istorie. Vino nene în prima oră din fiecare trimestru si spune o poveste despre istoria care o să fie studiata trimestrul respectiv, și dă-mi viziunea de ansamblu din start. Cine spune că un copil n-o să fie atent la o poveste e probabil un povestitor oribil și n-ar trebui să fie profesor. Iar apoi când la fiecare ora îmi dai date și batalii și producția de iobagi la hectar vor fi ca piesele de puzzle care se potrivesc în imaginea de ansamblu din capul MEU, nu din capul geniilor care au făcut programa. Mie toată școala mi s-au dat doar piesele de puzzle maronii și niciodată schita imaginii de ansamblu la foarte multe materii.
O poveste poate sa trezească interesul chiar și la matematică. Înainte să începi analiza in clasa a 11-a, "sacrifica" o oră și povestește copiilor problemele cu care s-au confruntat matematicienii care i-au pus bazele, intrigile, biserica etc. Fă-i sa priceapă ca ce-or sa învețe nu-i doar masturbarea intelectuala a unor geeks cu prea mult timp liber ci cunoștințe acumulate cu greu de oameni deștepți din trecut ca sa rezolve probleme REALE. Eu deși eram ffff bun la matematica (și modest) rolul analizei l-am descoperit tot singur și abia în facultate, ori asta mi se pare o problemă.
Mulțumesc ca m-ați scutit.
2. De unde rezulta asta? Cu cat a crescut procentul in ultimii ani?
3. De ce ar fi neaparat rau ca se lucreaza avansat fata de alte sisteme?
4. Nu sunt de acord. Nu stiu vreun profesor sa fi spus vreodata la clasa: "invatati, copii, pe dinafara, nu conteaza ce intelegeti". Daca exista ar trebui reclamat si dat afara din invatamant.
2."E greu de spus pentru că nu s-au făcut studii pe acestă temă." - si atunci de ce trageti concluzii aiurea, fara dovezi?
"Oamenii nu judecă însă după studii," - ceea ce e gresit, da.
3.De la ce varsta ar trebui lasat elevul sa-si aleaga cursurile si de ce?
4. N-am iesit din sistem de prea mult. Si da, problema s-ar putea sa fie la dvs., acele materiale nu sunt atat de greu de inteles, mai ales daca sunt predate bine.
3. OK, atunci elevul ar trebui sa-si aleaga singur gradul de dificultate? Ce il califica sa faca o asemenea alegere la varste mici? De la ce varsta ar trebui sa inceapa sa-si aleaga singur gradul de dificultate?
4. Daca nu sunteti sigur unde e problema macar, atunci cum trageti concluzii despre sistem in ansamblu? Va bazati pe date cel putin insuficiente. Mediu si avansat exista, si alegerea se face dupa clasa a 8-a. Nu vad ce e in neregula cu asta.
3. Doar pentru ca nu are cine stie ce talent nu inseamna ca nu trebuie sa fie expus la o anumita materie, sau la un anumit grad de dificultate in scoala. Cat despre meditatii, nu neaparat. Se poate studia toata materia, sau chiar lucruri care o depasesc.
4. Singur ati spus: "E foarte posibil ca problema să fie la mine.". La acel comentariu nu erati sigur, dar acum sunteti? Ce s-a schimbat intre timp?
"Nu există mediu şi avansat, nici măcar la liceu" - ba da, exista, sunt licee de profiluri diferite la care se si preda diferit, la diferite standarde de dificultate.
" Matematică dificilă faci şi la liceu de pictură. " - dificila in comparatie cu ce? Ca fata de ce se face la un liceu bun de profil real e de tot rasul.
"Da, problema e generalizată. Rău de tot." - nu ati prezentat dovezi suficiente in acest sens.
3. Si cel cu inclinatii spre arte trebuie sa stie ceva matematica, pentru ca este util in viata 1) sa ai ceva cunostinte din domeniul asta si 2) sa ai mintea antrenata ca sa poti gandi logic si abstractiza, macar pana la un anumit nivel. In liceele de arte nu se studiaza toata materia de la real, se studiaza mult, mult mai putin, ceea ce e si normal. In asta si consta diferenta de dificultate: la arte/uman nivelul este de incepator, la cele cu profil de biologie de exemplu e ceva mai avansat, la real e cel mai avansat. Nivelele exista.
4. Nu, exercitiile cu matrice, mai ales cele care se fac de obicei la clasa nu sunt grele, in nici un caz. Gradul de dificultate e dat si de cantitatea de cunostinte predate si de nivelul exercitiilor. Comparati subiecte de bac de la mate pentru profilul uman/arte cu subiecte de la real. Primele sunt mult, mult mai usoare.
"Nici nu simt nevoia, mai ales că dvs. ştiţi foarte bine cum stau lucrurile" - atunci nu aveti un argument solid. Stiu cum stau lucrurile in sfera apropiatilor mei, si stau clar diferit fata de cum stau in sfera apropiatilor dvs. Nu stiu cum stau lucrurile la nivel de societate, pentru ca nu am vazut inca studii in acest sens. Si de intamplat, nu stiu ce vedeti dvs. ca se intampla, mie mi se pare ca se merge in mare pe acelasi lucru.
2."Cei care au redactat comunicatul sunt şi cei care vor alcătui educaţia de mâine, pentru că viitorul le aparţine." - de unde rezulta asta? Cei care au scris acel comunicat constituie totusi un grup mic. De ce ar fi neaparat buna o schimbare propusa de ei, avand in vedere ca argumentele lor nu au nici o sustinere reala?
3. "Matematica foloseşte, însă NU TOATĂ. " - ok, pai nici nu se face toata, mai ales la liceele vocationale.
4."Exerciţiile cu matrice sunt uşoare pentru un artist plastic?" - sunt usoare pentru elevul care se pregateste corespunzator.
"Daţi-mi exemplu unui artist plastic care a îndrăgit exerciţiile cu matrice." - bunicul meu. A fost artist plastic si lucra cu placere din gazeta matematica in timpul liber.
"Da, subiectele sunt diferite, dar materia este aceeaşi."- fals, materia nu este aceeasi la real si la vocational, puteti consulta programele oficiale in acest sens. Vi le-am mai aratat si eu cu alte ocazii.
"În alte sistem de învăţământ un elev la vocaţional sau centrat pe uman NU face părţi complexe ale matematicii." - nici la noi la vocational/uman nu se fac parti complexe ale matematicii. Se fac chestii destul de simple.
2."Cât despre susţinere reală, eu cred pedagogii care susţin schimbarea îi cam sprijină, pentru că zic cam acelaşi lucru." - care este procentul de pedagogi care sustin asta si pe ce studii isi bazeaza argumentele? Ce date din teren din Romania au?
3. "Dar cei care le fac fără plăcere? Punem biciul pe ei? Meditatori? Îi pedepsim cu note? Interesantă concepţie." - exista niste standarde la care ar trebui sa se ridice daca vor diploma de liceu. Se aplica tuturor elevilor de liceu. Nu vrei diploma de bac? OK, nici o problema, in viata se poate si fara. In plus, in viata nu faci doar ce iti place, te mai adaptezi si la situatii mai putin placute. E o lectie utila.
"Nu, exerciţiile cu matrice nu sunt simple deloc."- cele care se dau la bac sunt simple. Nu toti se ridica la standarde, dar asta nu inseamna automat ca standardele sunt problema.
"Înseamnă automat că au un coeficient de inteligenţă scăzut? Hm, mă îndoiesc..." - s-ar putea sa fie mai scazut decat ar fi fost daca ar fi avut o pregatire matematica mai temeinica.
2. Adica nu stiti, nu aveti date, dar faceti insa afirmatii cu caracater general. Nesustinute.
3. "Dai cu biciul în el să nu rămână corijent, dar face o materie care nu-i foloseşte pentru diplomă." - diploma nu e singurul scop.
4. "E pe utilitate aici. Chiar standardele sunt o problemă." - nu doar utilitatea conteaza, oamenii nu sunt masini.
5. "O, ce interesant! Dar eu ştiam că IQ-ul nu ţine chiar de matematică" - tine SI de matematica printre altele. Si in general da, cam asa e, uitati aici o distributie a IQ-ului pe categorii profesionale: http://www.iqcomparisonsite.com/Occupations.aspx
Observati ca cel mai mare IQ apare la stiintele exacte, inginerie de cam toate felurile, IT-isti, medici, departamente legale, profesori universitari, cei care se ocupa de stiinte socio-umane (care au si ei treaba cu matematica intr-o oarecare masura). Majoritar pe partea de real.
Vedeti si aici, de la 3:05 in colo, spus de un psiholog (si sustinut de studii, cum am aratat mai sus): https://www.youtube.com/watch?v=fjs2gPa5sD0
2. Nu stiti ce am citit eu. Iar afirmatiile pe care le faceti, indiferent de ce pretindeti ca stiti sau ati citit tot nefondate raman, pana la proba contrarie.
3. Scopul personal si-l stabileste fiecare, desigur. Scopul scolii este altceva.
4. IQ-ul este unul singur. Intra mai multe lucruri in acel test (sunt si lucruri care nu sunt luate in considerate pentru ca intra mai degraba la personalitate), dar valoarea este una, finala. Explica si Jordan de ce NU exista mai multe tipuri de inteligenta (concluzia o trage la 12:20): https://www.youtube.com/watch?v=jSo5v5t4OQM&t=47s
5."metorul mai puţin inteligent decât un programator de la MIT." -spune insa clar care categorii profesionale sunt statistic asociate cu care intervale de IQ. Si da, programatorii de la MIT sunt undeva aproape de top.
"ceea ce ar constitui un IQ fals." - nu neaparat. IQ se si dezvolta in timp, intr-o oarecare masura. Si abilitatea este cea care duce la succes profesional. Poti sa fii inteligent nativ si sa nu faci nimic cu asta, sa nu-ti dezvolti abilitatile. Felicitari atunci, ce ai rezolvat?
"Este şi mai clar că un copil care adună o pleiadă de meditatori la matematică şi stă zeci de ore pe nişte exerciţii pe care clar şi vizibil nu le suportă nu este făcut pentru matematică." - da, si nu va deveni matematician, OK, asta nu inseamna ca trebuie sa ramana la 1+1=2 pana la 18 ani. O sa invete de 7 la mate, va merge la un liceu cu un profil ales in asa fel incat sa nu faca prea multa mate, poate va continua sa aiba 7 si in liceu si va merge mai departe.
2. "Cam în ce felie se încadrează dl. Peterson? Printre eminenţii programatori MIT? " - am spus eu ca Peterson s-ar incadra neaparat in zona cu cel mai ridicat IQ?
"Nu vi se pare că e un scurtcircuit pe undeva?" - nu, spune singur cam care e clasamentul IQ-urilor in functie de profesie si/sau departamente in universitate.
"În zona de 95-86 se află... advertising manager. Am fost advertising manager opt ani, cu portofoliu de clienţi de vă pică faţa. După care am avansat, din manager în CEO. Şi sunt clasat în capul listei d-lui Peterson! " - ca advertising manager erati deja sus pe lista; acolo 95-86 nu reprezinta valorile IQ-ului, acelea sunt 116-130. Felicitari!
3."Scopul şcolii nu este să producă doar matematicieni şi programatori." - stiam, multumesc, nici nu propusesem asa ceva.
4. "Cam în ce parte a clasamentului se încadrează Peterson? " - nu stiu ce IQ are si oricum este irelevant, Peterson este un individ, rezultatele sunt statistice.
5. "Nu se spune prea clar ce categorii sunt asociate cu IQ-ul sau cum s-a făcut asocierea." - ba da, scrie destul de clar si in prezentare si in tabelul pe care vi l-am aratat mai devreme. Nu toate joburile asociate cu valori mari ale IQ-ului sunt pe partea de real, dar majoritatea sunt. Spune si Peterson ca lista lui nu cuprinde toate joburile, si ca oricum se poate merge si peste 130.
6. "Abilitatea care duce la succes profesional nu ţine de matematică."- acea abilitate este puternic corelata cu valoarea IQ-ului care la randul ei e corelata intr-o oarecare masura cu abilitatile matematice. Nu tine doar de mate, dar tine si de ea.
"Ba da, va rămâne la 1+1=2 toată viaţa şi cu 10 la matematică! "- de ce ar avea 10 la matematica daca ar ramane la nivel de 1+1=2? Nu merita 10 pentru o asemenea "performanta".
"Finlanda are sistem modular, şi sunt câteva milioane de elevi pe-acolo. Şi?" - si au ajuns sa aiba probleme cu banalele fractii.
"Şi - ghiciţi ce - tot ajung în topul d-lui Peterson." - conform profesorilor universitari care se plang ca studenti care dau la inginerie nu stiu cele mai de baza lucruri de mate, s-ar putea sa nu fie tocmai asa.
"În plus nu ştiu dacă sunteţi familiarizat cu termenul de ESEU. Eseul nu cere surse, şi ca să-i verifici validitatea ai nevoie de opera ştiinţifică a acelui pedagog." - eseul nu e lucrare stiintifica, drept urmare nu e o sursa buna.
"Vai, mulţumesc! Şi am ajuns acolo fără să ştiu matematică. De unde reiese că IQ-ul nu prea e legat de matematică. " - doar pentru ca dvs. personal nu ati avut nevoie nu inseamna ca nu e legat de mate. V-am mai spus, e vorba de rezultate statistice.
"4. Aha, deci dl. Peterson e un individ, rezultatele sunt statistice, însemnând că e irelevant să folosim povestea asta pe dl. Peterson... complicat.
Nu vreţi să reformulaţi?" - de ce as face-o? Ce am spus e corect.
"Eu am dubii serioase cu acel clasamant. Sunt cel puţin patru meserii care n-au ce căuta în primul calup. Programatorii sunt trecuţi în calupul doi, deşi, în mod logic, noii zei ai umanităţii ar trebui plasaţi în capul mesei." - v-am mai dat un link, cu un tabel. Si cu sursa aferenta. Si da, IT-istii sunt printre cei cu IQ mai ridicat.
"6. De la "în mare măsură" am scăzut la "o oarecare măsură". Merge bine." - intr-o masura seminficativa. Mare, chiar, da. Whatever, mi-e si mie somn :D
"7. Nu doar finlandezii au probleme cu fracţiile. Chiar dvs. spuneaţi la un moment dat că problema e cam de amploare." - ma refeream la Finlanda atunci, sunt sigur.
"8. Vă contraziceţi. În topul d-lui Peterson apar meserii în care fracţiile nu sunt atât de importante." - nu ma contrazic, va spun a patra oara cred, acel clasament nu e complet, o spune si el. Si pe fiecare grup acele meserii nu sunt puse neaparat in ordine. V-am mai dat o sursa care trateaza mai clar problema.
" atunci ce pretenţie putem avea de la profesii care chiar n-au legătură cu matematica?" - pai eu in general n-am pretentii prea mari de la acelea.
2. Daca sursele nu sunt citate, degeaba.
3. "Nu spun că matematica nu contribuie la IQ, spun doar că nu e necesară." - contribuie intr-o masura, da, una semnificativa, din moment ce majoritatea profesiilor in care IQ-ul e ridicat sunt pe partea de real. Daca ajuta, de ce sa nu o folosim?
4. "Aha, rămânem la ideea că dl. Peterson nu s-ar clasa în capul clasamentului în care ne clasăm noi doi. Bine şi aşa." - poate are IQ foarte ridicat, sau nu, nu stiu. Cum v-am mai spus, el constituie un exemplu singular, rezultatele sunt statistice. El poate foarte bine sa fie o exceptie.
" De la "în mare măsură" am scăzut la "o oarecare măsură" şi am crescut la un "chiar mare". Roller coaster, parca aşa se numeşte..." - v-am aratat, pe un tabel dintr-o lucrare de specialitate ca majoritatea joburilor asociate cu IQ ridicat sunt pe partea de real. Majoritatea. Asta cam spune cat conteaza matematica, in ce masura.
"Vă refereaţi la Finlanda, dar ulterior aţi mai extins aria, ca să arătaţi cât de bun este sistemul nostru, unde nu există aşa ceva. Numai că eu am aflat că există..." - ca nu exista ce? Elevi care sa nu stie fractii? Absolventi de liceu care sa nu stie fractii si sa dea totusi examen la poli? Nu tin minte sa ma fi referit la alte tari in afara de Finlanda. Or fi si altele cu problema asta, OK.
"Sunteţi sigur că nu greşeşte? Că mi-am pregătit loc în curte, să-mi fac bust. Turnat în bronz." - nu neaparat, "engineer" include si IT-isti cu pregatirea aferenta (facultate +/- master), programmer poate sa fie si un elev de liceu care a trecut printr-un bootcamp de 2 saptamani.
"N-aveţi dvs., dar are dl. Peterson, că-i pune în capul listei." - v-am mai spus, lista aceea nu e completa, o spune chiar el. V-am mai dat un link, il mai postez o data aici, cu date mai exacte decat power-point-ul lui Peterson: http://www.iqcomparisonsite.com/Occupations.aspx
2." Nu, eseul nu are surse şi nici nu are nevoie de surse, din moment ce e clădit pe activitatea autorului." - atunci e un mod pompos de a spune ca e o parere personala. Irelevant deci, nu asa se lucreaza stiintific.
3. In viata nu facem totdeauna doar ce ne place. Si la scoala sunt astfel de momente si e util pentru elev sa invete cum sa treaca si prin astfel de situatii.
4. "4. Aha, dl. Peterson e o excepţie, da, da... Şi eu sunt o excepţie, din moment ce apar în zona de top. Măi, ce de excepţii!" - rezultatele statistice sunt cele pe care vi le-am prezentat. Imaginea ansamblului. Ca dvs. si Peterson sunteti exceptii sau nu e irelevant, vorbim de doua cazuri singulare pana la urma.
5. Pai putem sa reluam si discutia de atunci daca doriti.
6.Managerii sunt intre 87 si 122, cam pe acolo. Nu e chiar in top, cele de top ajung pe la 130, sau chiar sa depaseasca. Si din acelea, vedeti cate au legatura cu stiintele exacte. Daca sunteti curios unde va aflati si/sau daca va incadrati in grafic, faceti un test de IQ si aflati. Asa o sa va prindeti si daca va incadrati in regula sau sunteti o exceptie.
2. Stiinta lucreaza cu dovezi, nu pareri personale. Un eseu nu e lucrare stiintifica. O lucrare stiintifica vine cu sursele aferente si e trecuta prin procesul de peer review.
3. Violenta nu este necesara pentru disciplina.
4. Ce-am zis eu si ce ati concluzionat dvs. Peterson poate sa aiba IQ ridicat desi e pe partea de uman, sau nu. Dvs. puteti avea un IQ mai ridicat, mai scazut, sau in conformitate cu categoria in care va aflati. E irelevant pentru ca dvs. si dl. Peterson sunteti 2 cazuri singulare, iar rezultatele sunt statistice. Iar daca luati categoriile de top, primele 10 sa zicem, 6 din ele sunt legate strict de real, cu cei din social science avand si ei ceva legatura cu subiectul, iar college professors include persoane din ambele categorii. Adica matematica conteaza, semnificativ.
6. "Vreţi exemple de ingineri străluciţi la matematică, dar total învinşi de cometariile de limbă română de la clasa a VI-a? " - discutia era despre influenta matematicii in IQ, dar OK. Medicii au treaba cu matematica, chiar si cu fizica. La medicina se da (sau se dadea la un moment dat) si fizica la examenul de admitere. Au si curs de biofizica. Da, nu toti sunt buni la toate, asta nu inseamna ca trebuie scazute standardele. Esti de 10 la mate si 7 la romana, e OK, e o evaluare corecta pana la urma. De ce sa te prefaci ca esti de 10 la toate ajustand gradul de dificultate pe ici pe colo? Te minti singur, evaluarea aia ajunge sa fie o gluma.
2."Un om de ştiinţă poate avea o opinie sintetică asupra concepţiei sale despre un anumit domeniu fără să dea surse. Luaţi ca exemplu o emisiune televizată cu o personalitate din orice domeniu. Nu are bibliografie, cel mult nişte citate pentru gust." - sa-i fie de bine, dar un astfel de comunicat nu poate fi luat ca sursa serioasa. Sursele pe care le foloseste respectivul sunt cele care conteaza.
"De la semnificativ la esenţial e o diferenţă ca de la cer la pâmânt." - i-am zis eu esential? De la inceput am zis ca SI matematica conteaza, are proportia ei. Dupa cum se vede destul de mare.
"3. A constrânge pe cineva să facă un lucru care nu-i place e tot o formă de violenţă." - eiii na! Daca pui copilul sa-si faca curat in camera, aia e violenta??? Asta e aproape la fel de tare ca acei SJW care spun ca "speech is violence" - evident "speech cu care nu sunt ei de acord. Eu sunt constrans sa platesc taxe, sa dau statul in judecata pentru viol?! :)))
"Un elev poate trece prin matematică fără să o priceapă, repetând automat anumite pattern-uri."- da, si este alegerea lui daca asa vrea sa treaca prin matematica, il priveste.
4. OK, legat de chestia asta cu educatia plastica care se face la scoala la fel cum se face la facultate. Nu, pur si simplu nu. Hai sa luam prin analogie un exemplu simplu de mate. "Copii, ce sunt numerele naturale?" - la intrebarea asta exista un singur raspuns cu adevarat corect, si se invata in facultate. Daca insa un copil de clasa a 3-a imi spune "numere mai mari sau egale cu 0 care se scriu fara virgula" e suficient. Sigur ca vor exista zone de intersectie cu ce se face in facultate, si nu doar la educatie plastica sau mate. Poate si unele exercitii vor suna la fel, dar asta nu inseamna ca evaluarea se face la fel, in nici un caz. Nu ar avea sens. Da, inteleg cum e cu sistemul modular, vrem sa ne mangaiem singuri ego-ul, sa aiba toti note mari pe niste standarde... care cum or fi. Mie asta mi se pare o mare frectie. Mai corecta mi se pare evaluarea... ei bine corecta.
2. "Opiniile" lui Jordan sunt sustinute de studii statistice. Nu le scoate din burta. Inclusiv la conferinte se fac prezentari bazate pe lucrari deja publicate, trecute prin procesul de peer review, in care sunt citate sursele folosite. Nu e vorba despre profesor daca e serios sau nu, ci despre lucrare daca e riguros conceputa sau nu.
3. "A-ţi face curat prin cameră nu e acelaşi lucru cu lacrimile picurate pe caiet." - dar este o forma de constrangere, nu? Dvs. ati spus ca "A constrânge pe cineva să facă un lucru care nu-i place e tot o formă de violenţă." - nu ati specificat ce fel de lucru.
4. "e hilar să compari contrastul de calitate cu numerele naturale!!!!" - nu ati inteles ce comparam de fapt, inseamna. La nivel de facultate numerele naturale sunt mai greu de inteles decat exercitiile cu matrici din liceu, desi nu spre asta bateam. Ce incercam sa spun e ca se lucreaza cu notiuni comune, dar la standarde diferite. Bine, luam exercitiile cu matrici, daca vreti - nici acolo nu se fac lucrurile 100% corect in liceu. Matricile au legatura cu spatiile vectoriale (structurile algebrice, nu sagetile desenate in plan), si cu ceva teorie de pe acolo. Anumite chestii din zona numerelor complexe se demonstreaza cu serii, iarasi ceva ce se face la facultate, nu la liceu. Notiunea de continuitate - definitia care se da in liceu e de fapt o proprietate, definitia riguros corecta se da pe spatii topologice, etc. Se poate insa lucra cu toate chestiile astea la niste standarde accesibile elevilor, chiar daca se studiaza riguros si cu adevarat corect abia la facultate. Asta era analogia, la fel se poate face si la educatie plastica. Se vor ridica elevii la standardele impuse la facultate? Nu, dar nici nu e nevoie.
"Dacă un exerciţiu cu matrice nu e rezolvat corect, integral, cum îl evaluezi? Cu 10 pentru intenţie?" - v-am spus cum, se evita anumite lucruri prea grele si raman niste lucruri corecte, dar accesibile totusi unui elev de liceu.
"Nu confundaţi acest exerciţiu complex cu copilaşii care deprind numerele naturale, că sunteţi îngrozitor de departe de problemă." - nu sunt, pentru ca si numerele naturale constituie o problema foarte complexa, chiar daca ea nu se studiaza integral in scoala.
Apropo, vad ca v-ati modificat, scurtat mai bine zis multe din comentarii. De ce?
2. Da, dar pentru un argument se folosesc studii stiintifice, nu eseuri. E corect si riguros asa, sa se vada cum s-au obtinut rezultatele citate.
3. Pai si curatatul camerei poate fi considerat neplacut si inutil, mai ales de catre copil.
4."Dvs. susţineţi că nota ar trebui dată pe o anumită zonă de progres, adică, dacă elevul a reuşit bine 2%, atunci poate primi chiar un 10! Wow! Mă întreb de ce nu se întâmplă asta şi la matematică?"- n-am zis de 2%, sau ca procentul ar trebui sa fie arbitrar. Se evalueaza in functie de cum si cat s-a predat,si da, se intampla inevitabil si la mate pentru ca, asa cum v-am aratat la mate nu se lucreaza perfect riguros nici in scoala nici in liceu. Se evalueaza in conformitate cu nivelul predarii. Asa se poate face si la educatie plastica si la ce mai vreti dvs.
"Repet, matematica nu eşti lăsat să o parcugi parţial." - o parcurgi partial oricum, incepand cu predarea. V-am spus, nici macar numerele naturale nu sunt definite 100% corect.
5. De ce sa o sterg? De ce sa nu-mi asum ceea ce am scris? Pana la urma e corect. Si chiar daca n-ar fi tot as lasa-o. Asta e, le-am zis, sunt ale mele, cu bune si cu rele. Dvs. nu credeti ca ce ati scris initial era corect, sau cum? Pe undeva mi se pare lipsa de coloana vertebrala.
2. Da, tocmai de aceea cand l-am adus in discutie am venit si cu o sursa serioasa, pe langa clipurile de pe yt. Un clip poate fi util pentru un rezumat, o explicatie sumara, dar ca sa-ti demonstrezi punctul de vedere e nevoie de ceva mai mult.
3. La matematica ti se explica lectia, dar la un anumit standard. Dvs. spuneti despre artele plastice ca ce se face in scoala si licee e la fel cu ce se face in facultate, ca standardele sunt la fel. Si nu are cum sa fie asa, nimeni nu cere elevilor sa performeze la nivel de facultate, nici la mate, nici la educatie plastica ar fi absurd, imposibil.
Da, daca nivelul tau e de 2 la standarde de scoala generala iei 2. Dar la standarde de scoala generala, nu de facultate.
Nu e nimic in neregula cu nivelul de predare, nici la mate, nici la educatie plastica, asta incerc sa spun. Sunt in ambele cazuri notiuni care se reiau la facultate, dar la scoala sunt predate la standarde de scoala. Si evaluate in consecinta.
"Cum să nu se lucreze riguros când există NOŢIUNEA DE CORECTURĂ????" - nu se lucreaza perfect riguros, nu are cum sa se lucreze la acel nivel in scoala/liceu. Corectura se face la standardele de scoala/liceu, NU la standarde de facultate. La facultate se lucreaza riguros, in scoala/liceu nu. Intelegeti acum?
3. Exercitiile sunt bune, daca sunt predate la standarde potrivite, asa cum sunt acum.
"Interesant este că aceste exerciţii lipsesc în sisteme normale de educaţie," - pai tocmai ca unele NU lipsesc. In orice sistem copiii invata ce sunt alea numere naturale, nu? Si nu invata definitia corecta, care se face la facultate.
3. OK, daca nu s-a gasit o cale de adaptare, asta e. Mie din perspectiva de elev nu mi s-au parut o problema.
Numerele naturale sunt basic daca le predai intr-un anume fel, altfel nu sunt chiar asa de basic. Analogia o faceam cu oricare exercitiu de cromatica, pentru ca ideea e aceeasi: daca vrei sa predai lucrurile cat se poate de corect si riguros, nu le predai la scoala, le predai la facultate; poti insa sa le predai la scoala daca adaptezi modul de predare la standarde de scoala/liceu. Daca nu va place ca in analogie am zis de numere naturale, luati-le pe cele rationale, sau notiunea de continuitate a functiilor. Foarte multe notiuni de mate care se fac in scoala sau liceu nu sunt predate la standardul maxim de rigoare si corectitudine.
2. E, discutati atunci cu cei care fac acele exericitii, se pare ca au o parere diferita de a dvs. din moment ce exercitii pe temele respective exista si nu iau toti elevii 2 si 3 pe ele.
Da, mici modificari au sens cateodata si s-au tot facut de-a lungul anilor. Nu toate bune, dar se fac, sigur. Clasa 0 de exemplu nu stiu ce rost are, la ea cred ca ar putea sa se renunte. Acum inteleg ca vor fi si 2 ani de gradinita obligatorii inainte de clasa 0. Parca cu o mana scot si cu alta baga, si nu-i totdeauna OK.
Se fac şi se vor face în continuare. Clasa 0 aveţi dreptate, e o aiureală totală.