„Mândru că sunt român!”. Dacă exclamația tradițională de 1 Decembrie ar fi urmată și de un semn de întrebare, aș răspunde: „Nu, domle, n-am de ce”.
Mândru ești când realizezi ceva mare, când ajungi campion, când ești apreciat, când faci un lucru deosebit pentru ființele vii. A fi pur și simplu român nu e nicio ispravă. Nici măcar nu e opțiunea ta.
Nu sunt Simona Halep, dr. Beatrice Mahler, Cristina Neagu, Codruța Kovesi sau Herta Müller. Ele pot să se mândrească pentru că sunt cine sunt.
Dar nici Șoșoacă nu sunt, ca să mi se verse mândria dacogetă pe gură și pe nări.
A fi român nu e o calitate, nu e un defect – cuvântul nu are semnificație axiologică. Sunt român înseamnă, cu certitudine, că nu sunt malgaș. Punct.
„De ziua națională, noi, românii, să nu mai fim dezbinați, să fim uniți!”. Alt îndemn de televizor, peste fanfară și fluturări de tricolor, rostit și de președintele României. Carevasăzică, să mă unesc. Cu cine?
Cu Klaus Iohannis? Cu Ciolacu? Cu Grindeanu? Cu Cîțu? Cu oricare alt politician român? A te uni, înseamnă doi sau mai mulți să fie ca unul. Nu, mulțumesc, cu români de soiul ăsta nu mă unesc, o să mă doiesc întotdeauna.
Ca și cu conaționalii antivacciniști, conspiraționiști, naționaliști verzi, ortodoxoși agresivi, cu care mi-aș găsi mai puține în comun decât cu un papagal de casă.
Cu românii hoți și corupți poți să te unești, pentru că sunt români ca și tine? Iartă-mă și iubește-mă, căci toți suntem români?
„Români din toate țările, uniți-vă!” e un îndemn la fel de utopic ca „Proletari din toate țările, uniți-vă!”.
Până la înfrățire lăcrămoasă, bine ar fi să putem măcar conviețui civilizat în România și pe glob.
Mi se mai spune și să nu uit să iubesc țara frumoasă în care trăiesc, nu numai de 1 Decembrie, în fiecare zi. Dar în ce Românie trăiesc? Nu trăiesc în pădurile Carpaților, în Delta Dunării, în Obcinele Bucovinei, în Câmpia Română sau în Podișul Transilvan. Îmi duc viața în orașul București, printre gunoaie, înghițind în fiecare zi aer otrăvit, urâțenie, urlete, claxoane și neamprostie. Și chiar dacă aș fugi din capitala patriei noastre, mi-e teamă că mizeria românească vine după mine și pe Vârful Omu.
Aș iubi mai mult o Românie deșertică, dar curată.
Și cum, domle, o să mă întrebați iritați, n-ai și dumneata un loc cu niște oameni în România în care să te simți bine? Ba da, am. Frumusețea și bucuria sunt cu mine când citesc literatură română din toate timpurile, când scriu românește. Limba română adevărată, împărtășită cu cei care o iubesc fără s-o muște până la sânge, e singurul loc în care simt că are sens cuvântul Unire.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
