Criza de la Harvard pune reflectorul pe ideologia DEI care s-a răspândit în marile universități americane. Profesorul Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston: „Trebuie să promovezi diversitatea, dar nu e o diversitate de idei”

Succesiunea de evenimente care a dus la demisia lui Claudine Gay din funcția de președinte al Harvard, după cel mai scurt mandat din istoria Universității, a născut ecouri ample atât în mediul universitar, cât și în societatea americană.

Criticată pentru felul în care a gestionat luările de poziție anti-israeliene din campus, imediat după atacurile Hamas din 7 octombrie, Claudine Gay a fost audiată la începutul lunii decembrie în Congres, alături de președinta Universității din Pennsylvania și de cea a MIT. Chestionate de reprezentanta republicană Elise Stefanik dacă instigarea la genocid împotriva evreilor constituie o încălcare a codurilor din universitățile lor, niciuna nu a dat un răspuns clar, replicând că depinde de context. În timp ce Liz Magill, președinta Universității din Pennsylvania, și-a dat demisia la scurt timp după audiere, Claudine Gay a renunțat la funcție circa trei săptămâni mai târziu, după ce acuzației de antisemitism i s-a adăugat cea de plagiat. Pentru Wall Street Journal, criza reprezintă un moment bun de introspecție pentru instituțiile de învățământ superior din SUA. Politico se întreabă dacă acceptarea demisiei de către board-ul Harvard exprimă vreun indiciu despre viitorul politic al marilor instituții liberale. „Colegiile și organizațiile modelate de absolvenții recenți de facultate au devenit izbitor mai progresiste decât societatea în ansamblu, în probleme precum genul, limba și diversitatea. Indiferent dacă acest lucru vi se pare bun sau rău, este controversat și nu doar printre radicalii trumpiști”, susține Politico.

L-am întrebat pe politologul Alin Fumurescu, profesor asociat la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, Texas, care au fost reacțiile înregistrate în mediul universitar american ca urmare a demisiilor lui Claudine Gay și Liz Magill. 

Chestionarea politicii de diversitate, echitate și incluziune

Într-o discuție cu Republica, acesta a vorbit despre felul în care evenimentele petrecute în ultimele luni la Harvard amplifică polemicile referitoare la politica de promovare a diversității în instituțiile de învățământ superior din SUA. „Demisia lui Claudine Gay a fost mai mult comentată, pentru că, pe de o parte, a fost mult mai târzie în comparație cu cea a lui Liz Magill de la University of Pennsylvania și, pe de altă parte, pentru că a fost prima președinte femeie de culoare de la Harvard, cu cel mai scurt mandat din istoria universității.

Foto - Profimedia

În orice caz, aceste audieri au surprins pe mulți pentru consecințele lor neașteptate - ca să zic așa, mai pe românește, unde dai și unde crapă. Ce vreau să spun prin asta? Refuzul de a condamna acțiunile antisemite și protestele antisemite ale studenților de la aceste universități prestigioase a pus într-o nouă lumină toată această era să zic nouă, dar nu e chiar așa de nouă ideologie legată de cum se spune aici diversitate, echitate, incluziune - DEI. Marea majoritate a universităților au sau au avut până acum departamente specializate, destul de bine garnisite cu o populație care n-avea altă treabă de fapt decât să te educe cum să te gândești la diversitate, echitate și incluziune. Și într-adevăr, mulți dintre liberali, liberali în sensul american al cuvântului, ceea ce înseamnă democrații mai de stânga, așa cum sunt cam 80% dintre profesorii universitari din America, simpatizau cu această nouă ideologie. Dar refuzul de a condamna explicit antisemitismul endemic, mai ales în condițiile terorismului lui Hamas, după terorismul Hamas, a fost un adevărat șoc pentru mulți și i-a făcut pe mulți să reconsidere poziția pe care o aveau vizavi de aceste mișcări.

Antisemitismul, în America cel puțin, este în general foarte vehement condamnat în orice fel de manifestare. Iar să accepți că, imediat după terorismul Hamas, poți să ai atâția studenți care să scrie slogane împotriva Israelului, să-i facă colonizatori, alb suprematiști și, mai mult, să nu condamni aceste manifestări ca președinte a universității a fost dintr-odată ceva care i-a pus pe mulți pe gânduri”, a declarat Alin Fumurescu. 

Scrisoarea lui Gay -  între greșelile recunoscute și capcana bine întinsă

Într-un articol de opinie publicat în New York Times, fosta președintă a Harvard a recunoscut că a făcut greșeli și că, în răspunsul său inițial cu privire la atrocitățile din 7 octombrie, trebuia să exprime cu mai multă fermitate că Hamas este o organizație teroristă care vrea să eradicheze statul evreu. În ceea ce privește audierea din congres, a afirmat că a căzut într-o capcană bine întinsă (n.r. Stefanik îi spune lui Gay că generalizarea intifadei cerută de studenți înseamnă incitarea la genocid împotriva evreilor și îi cere să își exprime poziția față de acest aspect) și că a neglijat să articuleze cu claritate că incitarea la genocid împotriva evreilor este aberantă și inacceptabilă. Totodată, s-a declarat victima unei campanii a cărei miză este distrugerea încrederii publicului în stâlpii societăţii americane.

Alin Fumurescu crede că fosta președintă a Universității Harvard ar încerca, însă, să abată atenția de la acuzațiile de plagiat. „Ea nu vorbește despre plagiat, despre numeroasele plagiate pe care se pare că le-ar fi avut. M-am uitat peste dovezi, la început n-am fost foarte convins, pentru că erau așa, pe muchie de cuțit, mai mult autoplagiat care poate fi interpretat în mai multe feluri, deci nu era clar. Între timp oamenii au început să sape, au continuat să sape și s-au strâns dovezi semnificative despre plagiate. Au descoperit că, de fapt, există nu doar acel caz care, repet, inițial nu era foarte clar. Pe de altă parte, faptul că ea continuă să primească un salariu foarte frumos și să rămână profesoară la Harvard ridică foarte multe sprâncene din partea multora. Adică folosești un dublu standard față de studenți, să zicem, sau de alți profesori universitari”, susține Alin Fumurescu. 

Unul din factorii care au contribuit major la demisia lui Gay a fost puternicul dezacord al unor mari donatori față de pozițiile ei. „Harvardul se baza pe donațiile particulare, de exemplu ale miliardarului Bill Ackman, care era între donatorii principali la Harvard și care și-a reconsiderat toată poziția. Și-a exprimat public dezacordul. iar exemplul lui a fost urmat de către foarte mulți donatori, deci, dintr-o dată, s-au pierdut și bani aici. Ajungem și la bani, în ultimă instanță, pentru că e ușor să condamni capitalismul care e făcut de către albii răi, atâta timp cât tu beneficiezi de pe urma lui”, crede profesorul.

Miliardarul Bill Ackman, cel care a condus campania care a dus la demisia lui Gay, a criticat ulterior, într-o postarea pe rețeaua X, și politica DEI și a susținut că antisemitismul de la Harvard ar fi o consecință a ideologiei „care a fost promovată în campus, un cadru opresor/oprimat, care a oferit bastionul intelectual din spatele protestelor, ajutând la generarea discursului de ură anti-Israel și anti-evreiesc și de hărțuire”. La polul opus, susținătorii lui Gay spun că aceasta este scoasă „țap ispășitor” în lupta împotriva diversității.

„Una dintre ideile DEI presupune sacrificarea meritocrației în raport cu promovarea pe criterii care n-au nimic de-a face cu meritocrația”

Dezbaterea despre departamentele de diversitate, echitate și incluziune din universitățile americane este una mai veche în SUA, iar eliminarea lor a fost un punct important pe agenda republicană. În unele state, acest lucru chiar s-a întâmplat, arată Alin Fumurescu. „Există o diferență între statele republicane și statele democrate. În unele state republicane, cum ar fi Texasul, au fost desființate prin lege aceste departamente DEI”, spune Alin Fumurescu. „Cred că mulți dintre suporterii mișcării și-au dat seama (n.r. după criza de la Harvard) de pericolul pe care îl prezintă această diversitate promovată doar pentru simplul motiv că trebuie să promovezi diversitatea, dar nu e o diversitate de idei. Nu este o diversitate de idei, ci este o diversitate de orientare sexuală, de culoarea pielii, un fel de rasism întors pe dos chiar, în care mulți din Black Lives Matter refuză să stea împreună cu studenții albi în universitate pentru că ar fi corupți de supremația albă. Ceea ce vine în contradicție cu toată lupta pentru drepturi egale dusă chiar de negri, începând chiar din secolul 19, nu doar de la Martin Luther King în secolul 20 - de a nu judeca după culoarea pielii și a judeca după merite. Și au reușit în cele din urmă, iar acum, cum ar veni, asistăm la un fel de împușcare în picior”, susține Fumurescu. „Una dintre ideile DEI presupune sacrificarea meritocrației în raport cu promovarea pe criterii care n-au nimic de-a face cu meritocrația”, a declarat el, adăugând că „elitismul a devenit un cuvânt urât în SUA, ceea ce nu se întâmpla înainte”.

Spune că universitatea la care predă, cea din Houston, are o mare diversitate de studenți, deși nu este una liberală și că nu există conflicte în campus. „Conflictele astea care apar în alte părți acolo unde există o majoritate clară, la noi nu există. Nimeni nu are o majoritate clară - nici albii, nici negri, nici latinos. În materie de Islam, avem și sunniți, avem și șiiți, avem totodată și evrei. Nu am avut probleme nici măcar după aceste evenimente cu Hamas”, spune profesorul.

Alin Fumurescu este directorul unei specializări secundare la Universitatea din Houston, cea de Lege, Valori și Politică, în timpul căreia îi poartă pe studenți prin toată istoria filosofiei. „Vorbeam la un moment dat cu un coleg și ne întrebam unde îl punem pe fericitul Augustin. Pentru că și-a scris toată biografia, a spus tot ce a făcut înainte de a deveni episcop, dar nu a precizat nicăieri dacă era alb sau negru. Mai posibil să fi fost negru, pentru că s-a născut în Cartagina și în primele icoane apare ca fiind negru”, povestește Alin Fumurescu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp