Dacă aș fi pesedist (sic!), aș observa câteva lucruri simple

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Gândul îmi fuge instant la Mircea Lucescu. La momentul în care a revenit la națională și a vorbit despre copii. Despre banii din fotbal care programează meciurile de Champions League la o oră târzie, inaccesibilă juniorilor.

Trump îmi amintește iarăși de Idi Amin Dadá. Împăratul Ugandei își punea killerii să sugrume câte-o amantă de care se plictisise, găsită apoi spânzurată prin vreun parc sau vreo toaletă publică, având un bilet asupra ei pe care se putea citi invariabil: „Nu învinuiți pe nimeni, m-am sinucis de dorul lui Idi”.