David Popovici poate deveni model pentru o întreagă generație de tineri fără busolă și repere. Iată de ce este nevoie vitală de premianți adevărați

Foto: Getty Images

E o discuție aprinsă în societatea românească, să se elimine premierea publică și diplomele, ca să nu traumatizăm copiii. Eu zic că avem nevoie ca de aer, ca de apă pe caniculă de premianți și de diplome obținute pe merit, altfel societatea se plafonează în mediocritate și devine o pătură de mătasea broaștei, compusă din fire identice ce sufocă nuferii care, îmbobociți dedesubt, nu mai pot ieși la lumină și mor înainte de a înflori.

Și totuși există diplome și premii care au îmbolnăvit societatea românească și ne-au făcut să nu mai știm ce să admirăm. Ce e pe merit și ce e pe șmecherie!? Ce e cu adevărat și ce e fals!? Inflația de diplome și premii pentru orice și date de oricine a făcut să fie totul o apă și un pământ și ochii noștri să nu mai știe ce să admire. Citeam într-o postare pe facebook un text pus alături de o fotografie a unei persoane ce purta togă ca în Roma antică și tocă pe cap și care terminase o școală postliceală: ”Mulțumesc la toți ce ați crezut în mine și ma-ți sprijinit. ..” Nu am citit continuarea textului. Era destul. 

În țara asta e atât de ușor să tipărești diplome și la fel de ușor să dai premii, iar în spatele lor e Groapa Marianelor neștiinței și imposturii... Primarii dau diplome și fac cetățeni de onoare, deși eu gândesc că nimeni nu te poate face cetățean de onoare, dacă nu ești tu om de onoare. Biserica dă și ea distincții, diplome și pictează pe câte unii încă vii pe pereți, ca sfinți. Școlile la fel. Facultățile la fel. Suntem țara cu cele mai multe diplome pe cap de locuitor; aș zice că suntem îngropați în diplome, dar cum e și unde e țara cu atâția premianți și cetățeni de onoare? Ce fac pentru ea toți acești „aleși” cu cununi de lauri pe frunte? Aș zice că e o prăpastie între premianți și țară...

Și totuși e nevoie de premii și diplome obținute pe merit, ce poartă în spate tone de efort și trudă, un Everest de voință și abnegație. E nevoie de modele. E nevoie de oameni ce trebuie să urce pe un podium și să spună: Am muncit! Am reușit! Se poate!... Ei sunt cei care rup plasa imposturilor, a minciunii, a furtului de cununa de lauri și nu arată modul adevărat de a ajunge sus, de a birui într-un anumit domeniu, iar elevii nu au nevoie de asta ca de hrană.

David Popovici e modelul acestor zile de campion, de învingător. Privindu-l și ascultându-i povestea de viață, ce poate deveni model pentru o întreagă generație de tineri fără busolă, repere și cale, înțeleg de ce e o nevoie vitală de premianți adevărați.

Mulțumim, David Popovici, că ai adus la adevărată măreție noblețea de a fi premiat și a primi o diplomă!

Societatea românească era însetată, îi era foame, îi era dor de un campion ca tine!