Foto: Guliver Getty Images
Sunt puține situațiile și puțini oamenii care pot spune că 2020 a fost un an bun. Nu vorbesc aici despre lucrurile bune care ți se întâmplă, la nivel personal, dincolo și independent de tot ce e în afara casei. Ci despre cum și-a pus perioada asta, cu tot contextul ei economic și social, amprenta asupra noastră. Despre locurile în care muncim, despre locurile în care nu mai muncim, dar pe care încercăm să le înlocuim, despre salariile pe care le câștigăm, despre incertitudine și schimbări pe care, oricât de optimiști am fi, pur și simplu nu le putem evalua ca fiind bune. Am făcut recent un studiu de piață, despre cum a fost ultima jumătate de an pentru românii care au încercat să se angajeze. A fost oricum numai simplu nu. Nu doar pentru că au fost perioade grele (unii le-au depășit, alții încă se luptă să treacă peste ele), ci și pentru că (mai ales pentru că) nimic bun pare sa nu fi ieșit din asta.
Trei lucruri mi s-au părut foarte importante la concluziile acestei cercetări pentru că ele se vor transforma rapid în niște mantre care vor rămâne pe piața muncii pentru mult timp. Acum se luptă cu ele cei care vor un loc de muncă. După ce lucrurile se vor mai calma, lupta va rămâne a angajatorilor.
Prima este legată de cum se simt astăzi cei care încearcă să se angajeze de o lună, două, trei, o jumătate de an. Nu îi doare că a scăzut numărul de joburi din piață, ci faptul că simt că nu mai au voce. Aplică, dar nu primesc niciun răspuns înapoi. Nici că se potrivesc, nici că nu se potrivesc, nici că vor fi luați în calcul în viitor, nici că să nu mai aplice vreodată acolo. Așteaptă zile și săptămâni la rând un feedback care nu vine. Asta este o discuție veche pe piața muncii și e drept că, acum, angajatorii au anumite circumstanțe atenuante, în condițiile în care primesc și mii de CV-uri pentru un singur job. E greu și doar să te uiți peste toate. Însă există soluții. Acolo unde omul este depășit, intră în joc automatizarea și trebuie folosită pentru că este de o mie de ori mai personală decât lipsa unui răspuns. Istoria nu foarte îndepărtată ne arată că oamenii nu uită și mai ales nu uită greul. Tot ce absorb acum ca experiență negativă se va transforma mai târziu într-o ștampilă pe care o pun angajatorilor.
O altă concluzie interesantă este legată de compromisurile pe care sunt dispuși românii să le facă acum. Nu e nicio surpriză (din păcate) că vedem un număr mare de oameni care au acceptat salarii mai mici decât ar accepta în mod normal sau că s-au angajat pe o poziție sub nivelul lor de experiență. Nu o fac din plăcere, ci pentru că au de plătit rate pentru casa în care stau, pentru că au copii pe care trebuie să-i întrețină, pentru că viața lor, așa cum și-au construit-o, implică obligații financiare la care nu pot renunța de pe o zi pe alta. Și, atunci, acceptă, chiar și temporar, orice ofertă care pune pâinea pe masă.
Surpriza însă a fost că această criză a reușit să pornească o mobilizare de care candidații cred sincer că aveau nevoie. Și aici mă refer la numărul de oameni care au decis că e momentul să o ia de la zero în alt domeniu, dacă altfel nu se mai poate. Să se uite în piață, să vadă ce merge și ce nu și să facă reconversie. Aici, România nu a stat niciodată foarte bine. Am fost mult timp destul de conservatori pe piața muncii – foarte greu acceptam să plecăm și să lucrăm în alt oraș, să ne re-specializăm și să intrăm cu capul înainte într-o zonă complet nouă (poate mai ofertantă, dar care avea povara noului, de care ne temem atât de mult). La fel cum și companiile au fost ani la rând reticente la ideea de work from home. Din fericire, în acest moment, piața oferă suficient de multe opțiuni de reconversie. Sunt școli mai mari sau mai mici, academii pe diverse arii de specializare, s-au deschis în toată țara și se adresează oricărui tip de candidat – și celor foarte tineri, și specialiștilor, și celor fără studii superioare. Soluții există, nu perfecte, dar perfectibile pentru că, fără un mecanism de finanțare sau co-finanțare, multe sunt inaccesibile celor care ar fi dispuși să facă acest pas.
Am lăsat pentru final concluzia cea mai sumbră a acestui studiu, anume că pentru mai bine de jumătate dintre respondenți anul acesta nu a adus nimic bun, cel puțin profesional. Atunci când nu ai job și pare că bați la porți închise când îl cauți, atunci când te vezi nevoit să-ți recalculezi viața și să o recalibrezi la un salariu mai mic sau când planurile ți-au fost date peste cap e greu să vezi vreo parte bună. La fel de greu e și să-i spui unui om care nu are job din martie că realitatea nu e atât de neagră, că au reînceput angajările sau că sunt joburi în piață. Pentru că, până nu-și găsește, nu te crede.
Dar adevărul e că piața trece prin niște schimbări ciclice. Azi, balanța atârnă mai greu la angajatori. În câteva luni, într-un an, va atârna din nou mai greu la candidați și la angajați. Ce e important de înțeles pentru toată lumea e că perioada asta grea pentru toți va fi trecut degeaba dacă nu ne vom fi luat fiecare lecțiile necesare din ea: să avem curaj ieșim din zona noastră „călduță” atunci când nu ne mai oferă nimic, să nu exploatăm dincolo de limitele decenței o situație care doar temporar va fi în favoarea noastră și să fim mereu cu un ochi în viitor, nu doar agățați de un prezent confortabil. Din tot ce s-a întâmplat în ultimele 8 luni, doar cei agili au căzut în picioare. Și candidați, și companii. Măcar lecțiile să fie un lucru bun cu care să rămânem la final. Nu se știe când vom mai avea nevoie de ele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Referitor la aplicatii, si mai rau mi se pare cand nu se mai primeste niciun feedback dupa ce deja a avut loc un interviu...si mai ales cand s-a si promis sa se revina.
In bloc la noi un student s-a oferit sa faca cumparaturi la cei ce nu pot. Tariful lui e 10 euro-sper ca imi aduc aminte bine (aici livrarile de la supermarket nu sunt ceva intalnit).
O vecina inginer, in shomaj, a cusut masti pana i s-a acrit de ele :). Nu e bogata dar nu a stat degeaba. O alta face babysitting pt ca nu toate cresele si gradinitele si scolile sunt deschise.
Pe grupul de freelanceri e o sendwich-arie, din zona de birouri, ce a extins zona de livrari si luat niste biciclisti si livreaza si acasa, si propunea la ceilalti freelanceri spatiul propriu, GRATUIT, cu conditii covid respectate, pt mici activitati de weekend cu maxim 5 persoane. Conditia daca e sa consume, sa consume bauturile de la ei.
Unii sunt dinamici si deschisi la orice fel de munca. Altii la vaicarit. Noi ne-am blocat cheltuielile in martie, de frica, alti oameni au vazut oportunitati - diferenta educationala si culturala (olandezii sunt dati dracului, parol, astia sunt cei mai dinamici din cati am cunoscut).