„Am 42 de ani și nu mă mai cheamă nimeni la interviuri”. Drama corporatistului care credea că are „un job sigur”

Mai este de ajuns să fii un foarte bun profesionist?

Dan are 42 de ani. Este foarte bun în domeniul sau de activitate. Conduce departamentul tehnic dintr-o companie de telecom. Îl cunosc de la implementarea unei soluții software pentru o centrală telefonică. Lucrează de 11 ani în aceeași companie, fiind printre primii angajați. Și-a dedicat toată energia pentru dezvoltarea acesteia.

A fost apreciat de la început de acționari, primind un rol cheie în conducerea companiei.

De câțiva ani, firma a început să aibă probleme financiare, în urma pierderii unor contracte importante. Mulți dintre colegi au părăsit compania, dar Dan a continuat să muncească cu aceeași energie, fiind convins că acționarii vor reuși să redreseze situația financiară.

Siguranța și predictibilitatea job-ului s-au schimbat radical în ziua când toți angajații au fost chemați în sala de ședințe pentru a li se comunica fapul că firma a intrat în insolvență. După câteva luni de la declararea insolvenței, i s-a sugerat că ar trebui să-și găsească alt job, pentru că sunt șanse reduse că firma să se redreseze.

De ce nu funcționează sfaturile din cărțile de HR?

După depășirea șocului, Dan a încercat să-și păstreze moralul ridicat . Era convins că își va găsi rapid un nou job.

Respectase toate sfaturile oamenilor de HR. Fusese loial companiei, nu aplicase de-a lungul timpului la niciun job. Devenise un foarte bun profesionist, specializându-se în domeniul său. Avusese o traiectorie ascendentă în cadrul companiei, fiind promovat la nivelul de top management. Coordonase și implementase multe proiecte pentru clienții companiei.

Cu toate acestea, a trecut mai mult de un an și nu a reușit să găsească un nou job. A trimis CV-uri la majoritatea firmelor de head hunting. A fost la câteva interviuri la firme de recrutare, dar pozițiile disponibile erau sub experiență sa. Ar fi acceptat și o poziție sub calificarea lui, dar specialiștii HR i-au spus că nu este eligibil pentru astfel de job-uri pentru că are prea multă experiență.

Ce strategie de HR are România?

Economia României se bazează într-o proporție însemnată pe companiile multinaționale, care generează aproximativ 50% din PIB, deși numărul acestora reprezintă sub 10% din totalul companiilor.

Multinaționalele au avut un rol foarte important în dezvoltarea economică a țării, stopând într-o oarecare măsură exodul tinerilor către Occident pentru găsirea unui loc de muncă.

Indiferent dacă au construit fabrici, call center-uri, centre IT, companiile multinaționale au fost atrase de forța de muncă mai ieftină decât în țările lor de origine.

În general, operațiunile din companiile multinaționale sunt automatizate și se desfășoară conform procedurilor. De aceea, multinaționalele au nevoie în primul rând de oameni care să mențină și să respecte procesele interne.

Genul acesta de activități repetitive, pe bază de proceduri, se pretează tinerilor care sunt la începutul carierei. De aceea și media de vârstă a angajaților din multinaționale este între 30 și 35 de ani.

Modelul actual al economiei românești nu favorizează angajații trecuți de 40 de ani. De asemenea, aplicând acest model, este imposibil să micșorăm decalajul față de standardul de viață al locuitorilor din țările occidentale.

Într-o economie de piață este normal ca cel care dezvoltă produsul (inginerul) să fie mult mai bine plătit decât cel care îl produce (muncitorul). O creștere importantă a salariilor este puțin probabilă, deoarece ar determina companiile multinaționale să-și mute operațiunile în altă țară.

Singură metodă prin care o țara se poate dezvolta sustenabil este să creeze plusvaloare. Definiția pe care eu o dau plusvalorii este capacitatea de a produce un produs sau un serviciu de calitate, care poate fi cu greu copiat de concurență. Cu alte cuvinte, România trebuie să renunțe treptat la rolul de muncitor al Europei și să se axeze pe activități de proiectare și dezvoltare a unor produse care să se diferențieze.

Saltul către inovare a fost făcut deja de numeroase firme antreprenoriale românești, în special în zona IT.

Care este strategia ta în carieră?

În era informațională, aproape orice job poate fi externalizat. Singurele activități care nu pot fi externalizate sunt gândirea și inteligența oamenilor.

Majoritatea activităților întreprinse de angajații dintr-o multinațională sunt descrise în manualul de proceduri. Majoritatea angajaților dintr-o multinațională consideră că au un job sigur.

Sentimentul de siguranță legat de job este dat probabil de predictibilitatea și repetitivitatea proceselor din cadrul companiei. Dar predictibilitatea și repetitivitatea activităților sunt benefice pentru companii, nu și pentru angajați, care devin astfel niște roboți.

Dacă munca pe care o desfășori mai poate fi făcută de alte câteva mii de oameni, din România sau din alte țări, înseamnă că nu ai un job sigur. Dacă activitatea ta este descrisă în setul de proceduri, putând fi învățată în trei luni de orice tânăr, atunci nu ai un job sigur.

În schimb, dacă activitatea ta înseamnă analiza datelor, procesarea lor și oferirea de soluții originale, atunci vei fi unul dintre cei mai apreciați angajați, iar job-ul tău nu fi niciodată externalizat.

Dar pentru acest lucru, trebuie să gândești. Un lucru mult mai greu decât respectarea unor proceduri scrise.

Henry Ford a spus: „Gândirea este cea mai grea muncă din cele câte există. De aceea, sunt atât de puțini cei care o efectuează”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp