Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De ce a explodat mămăliga

Tractoare protest

Foto: Profimedia Images

Vă mai amintiți cum înfiera Liviu Dragnea multinaționalele, într-un spirit sănătos, autohton, mușcând dintr-o roșie și mestecând dintr-o Eugenia? Zoaiele create de zeama roșiei îi murdăreau mustața proverbială, în timp ce ne povestea despre demonii imperialiști ce mănâncă pe spinarea fermierilor români și nu plătesc taxe statului nostru.

Au fost create valuri în mass media despre imperialiștii ce sug sângele fermierilor români, cu așa-ziși experți, ce analizau nume mari din industrie și cotele lor de profit. Încercarea de a demoniza filiale ale multinaționalelor prezente în România era tot parte a unui plan politic meschin. Acela de a aduna voturi de la masa de oameni.

Căci realitatea este alta și o succintă descriere a ei ne va aduce o imagine corectă. Cu bune și cu rele, căci nimeni nu este perfect. Aceste multinaționale înfierate, făceau și fac business. Business-ul este pentru generarea de profit, în general mutual, pentru ambele părți. 

Ce ar însemna ca fermierii să fie captivi în piața internă

Pe scurt, un fermier avea mai multe opțiuni decât în mod normal. Orice opțiune în plus înseamnă competiție. Astfel, prezența și consolidarea poziției multinaționalelor în România, a fost un semnal de stabilitate și predictibilitate, ceea ce a contribuit la augmentarea României în zona regională și cu accente globale.

Aceste multinaționale contribuie la dezvoltarea României în mai multe moduri. Prin introducere de know-how și tehnicitate. Prin dezvoltarea procesului industrial. Capacități de extracție și prelucrare a oleaginoaselor, terminale moderne în portul Constanța, silozuri modernizate în România cu tehnologie nouă sau construcții de la zero.

Prin introducerea geneticii moderne, rod al departamentelor de R&D, ce inovează în permanență, susținute de fonduri imense. Prin introducerea de produse etajate pe categorii de brand sau generice de produse pentru protecția culturilor.

Prin generarea de economie conexă, logistică, de producție și nu în cele din urmă de creearea de locuri de muncă competitive, bine remunerate și cu bonusuri de performanță bine articulate.

Toate aceste lucruri enumerate mai sus, aduc statului român venituri importante la buget, prin taxe și impozite în fiecare lună și subsecvent în fiecare an. 

Însă cel mai important lucru, aceste companii aduc opțiuni în piață și sporesc competitivitatea în tradingul și procesarea din țara noastră. Fermierii români au opțiuni de vânzare în orice modalitate, forward (înainte de a fi recoltată) sau spot (când marfa există fizic și este recoltată). Piața României este acordată cu restul lumii și cuplată în fiecare moment, prin indicatorii bursieri Euronext sau Chicago Board of Trade.

Astfel, fermierii din România si implicit agricultura nu sunt captivi într-o piață internă cu opțiuni reduse. Cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai multe posibilități de creștere a venitului din comercializarea producției.

Pentru reîmprospătarea memoriei, vă aduc în atenție un caz întâmplat în timpul pandemiei, pe vremea lui Orban și Vela. Care, sub impulsul informației eronate generate de alte interese, au blocat exportul românesc de grâu, porumb, orz, rapiță și semințe de floarea soarelui. Ce s-a întâmplat în perioada aceea? Piața - și ne referim la preț - a scăzut cu minim 20 de euro/tonă la produsul grâu, fermierii au rămas captivi în piața internă și au intrat în panică vânzând la prețuri subdimensionate. 

Până și multinaționalele au fost întoarse din drum; la granița de vest, autocamioanele ce transferau marfa au fost blocate de către autorități. Într-un mod ce indică clar necunoașterea simplă a ceea ce înseamnă export față de comerț intra-comunitar. Căci da, comerțul intracomunitar nu reprezintă export. 

Cine a câștigat? Păi să spunem că cei ce au avut nevoie să repună la rezerva de stat cantitățile de grâu ce fuseseră scoase, tranzacționate și acum trebuiau repuse. Rezerva de Stat a României, altă problemă prin modul în care se gestionează. În mod normal, stocurile se reîmprospătează odată la 4-maxim 7 ani, prin concomitență.

Adică se depozitează noile cantități și apoi se eliberează cele vechi (4-7 ani). Însă a devenit o practică ca aceste stocuri să se valorifice primăvara când preturile sunt mai ridicate în piața globală și apoi să fie repuse în momentul recoltei, când, din cauza presiunii și a abundenței, prețurile scad. Exact, cineva beneficiază, între martie și iulie, de o diferență de preț consistentă. Să luăm un ordin de mărime de 400.000 tone și să-l înmulțim cu o diferență de piață precum cea expusă mai sus, de 20 de euro/tonă. Rezultă 8.000.000 euro. Nimic de comentat, judecați voi înșivă.

Revenind în subiect, iată ce înseamnă o piață fără opțiuni. Efectiv o capturare a fermierilor în plan intern. Fără opțiuni, fără ieșire. Iată către ce ne îndemna Liviu Dragnea înfierând multinaționalele.

Au și ele păcatele lor în mod firesc. Sălbăticia capitalismului este recunoscută. Felul în care își protejează afacerile din punct de vedere legal. Dar vin și întreb cu decență? Dacă cineva vinde și nu mai execută contractul, tu cumpărător ce faci? Căci trebuie să livrezi marfa la rândul tău.

Pot fi de acord că avocații exacerbează parametrii în contract dorind să se pună la adăpost, însă acesta este rezultatul direct al manifestărilor secetei din 2012 și 2020. Orice se poate soluționa însă. Orice se poate discuta, chiar și o potențială lipsă de marfă cauzată de secetă. Trebuie doar dialog și deschidere prin mediere. Este adevărat că trebuie efectuată și o segmentare consistentă de la caz la caz și nicidecum tratarea totului ca un întreg.

Mitul multinaționalelor care exportă profitul

Iar acea eternă problemă, cum că multinaționalele exportă profitul, trebuie explicată. Tot ceea ce avem noi în România sunt filiale ale centrilor nervoși de comerț global. Nicidecum firme autonome de trading. O firmă autonomă de trading menține poziții long sau short, astfel aceste firme cumpără și mențin stocuri pentru a fi re-vândute în condiții de volatilitate sau, invers, vând ce nu au pentru că estimează că nivelul de preț va scădea. Asta face o firmă autonomă de trading.

Subsidiarele din România sunt pur și simplu doar birouri de originare. Ce primesc un preț maxim de achiziție, în fiecare dimineață să spunem, iar apoi la orele 17.00-18.00 transferă (adică vinde) acea poziție long (cantitatea de marfă cumpărată pe timpul zilei) către centrul nervos de trading. Care apoi consolidează cantitățile transferate și le vând către destinațiile unde au cerere. Birourile locale de originare nu fac altceva decât să transfere, în virtutea unui act comercial, către centrul nervos de trading marfa cu un adaos comercial redus, 2-3 euro/tonă (să spunem). Banii astfel colectați, în exercițiul financiar, acoperă cheltuielile operaționale, de logistică și de personal la nivel local,

Pur și simplu acesta este business-ul in lumea întreagă. Nu face nimeni de capul lui. Nu ia decizii nimeni local. Sunt oameni foarte pregătiți și informați în centrele de trade globale, care știu și calculează, inclusiv riscul. Gândiți-vă cum ar fi ca cineva în România să ia decizia să țină long (adică să nu vândă) 50.000 tone de porumb, iar piața să scadă cu 20 de EURO. O pierdere de 1 milion de EURO pe scurt.

Regulile și procedurile sunt extrem de precise și riguroase și nimeni nu se abate de ele. Nimeni nu are voie să își asume riscuri. Centrele de trading globale asigură marfa împotriva scăderii de preț prin operațiuni bursiere numite hedging. Instrumente disponbile și pentru fermierii români.

De ce toate de mai sus? Că să demontăm acel mit că multinaționalele exportă profitul, acel mit propagat de multă vreme. Ce face centrul nervos cu marfa apoi nu mai este treaba nimănui. Poate să câștige sau să piardă, nu ne interesează afacerile altuia la nivel global. Într-adevăr, îți trebuie mult echilibru și curaj să admiți și să recunoști corect lucrurile.

Mergând mai departe, notăm dezastrul din 2020 ce a generat pagube imense agriculturii românești. Seceta a omorât efectiv culturile, seceta a cauzat datorii fermierilor români. Ce a făcut statul român? A împrăștiat ajutoare de secetă, însă fermierii aveau debite scadente, defaulturi contractuale și puține opțiuni în a relua ciclul de producție de toamnă prin însămânțarea grâului, a orzului și a rapiței. Nimic elaborat, nimic structurat și articulat pentru a începe un program de dezvoltare a sistemelor de irigații în zonele cele mai predispuse secetei.

Fermieri îndatorați, termene depășite de plată, dobânzi exacerbate

Și a venit și 2022, an secetos ce a transformat Europa într-o bucată de stâncă, din Spania, până în Republica Moldova. Cu excese de populism prin câmpuri și prin ferme, cu niște canale scurte ce au fost terminate, dar nimic altceva. Gata, a trecut și 2022, poate ne ajută Dumnezeu să plouă în 2023. Ei, iată că nu a plouat și culturile de primăvară au suferit în mod extrem. Rezultatul? Fermieri îndatorați, termene depășite de plată, dobânzi exacerbate, prețurile materiilor prime care au scăzut la nivel global.

Când ai o țară ca România, când natura ți-a dat cele mai frumoase forme de relief, adaptate pentru a putea construi sisteme de irigații, tu stai și nu faci nimic, cum se numește? 

Arcul carpatic îți poate oferi apa ce curge de pe versanți, pe care o poți capta în bazine de acumulare și apoi în cascadă către bazine mai mici dispersate înspre zonele afectate de secetă în fiecare an. De acolo cu rețele de conducte de plastic, la maxim 1 metru sub pământ poți efectua rețeaua capilară către centrele de distribuție a apei în câmp.

Carpații au forma ideală pentru așa ceva. Pe curbura interioară, dar mai ales pe cea exterioară se pot construi astfel de sisteme, zăpada se topește în fiecare primăvară. Pentru zona Dobrogei există soluții, există experiența statului Israel cu instalațiile de desalinizare, trebuie doar să folosești Marea Neagră, obții și apa, și sarea separat. Toate aceste lucruri pot beneficia de energia solară, nu trebuie să ai costuri imense, panourile fotovoltaice îți generează energia la un cost redus.

Zonele de câmpie din apropierea Dunării, pot fi suplinite prin rețele de pompare, aici trebuie într-adevăr lucrări inteligente. Iar la un final, orașele pot compensa și ele pe o raza de 30-50 km prin apele uzate.

Toate soluțiile adunate într-un sistem circulator complet ce aduce predictibilitate și producții în agricultura României. Nu sunt inginer, dar există oameni pregătiți ce pot concepe și construi tot sistemul circulator în materie de irigații la nivel național plecând de le maparea zonelor de risc.

Am predat cu chei cu tot portul Constanța fluxurilor ucrainene

Începând din 2022 luna martie, odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, aceeași stare de nepăsare sau neștiință sau de lipsă de intenție a statului român cu privire la siguranța hranei în România. Fără nicio reacție, fără nicio anticipare.

Am creat soluții, am înaintat propuneri, am generat idei, am analizat și am scris despre cum trebuie să ne protejăm interesele în materie de siguranță alimentară. Absolut nimic. Nici măcar o banală informare pentru fermieri, nu a fost dorită, la nivel național. O informare, despre ce va veni începând din Iulie 2022. Absolut nimic.

Și din nou în voia sorții. Cu autorități ce nu au dorit sau nu au știut să gestioneze o poziție pe care niciodată România nu a avut-o. Doar tăcere și reactivitate. Iar agricultura României, a suferit în tăcere din această cauză. Din lipsa de interes, de informare, de protecție la adresa siguranței alimentare. Cu costuri foarte ridicate la înființarea culturilor în toamna lui 2022, cu piața în scădere, căci logic Ucraina a fost deblocată, am intrat în 2023, unde efectiv am predat cu chei cu tot portul Constanța fluxurilor ucrainene, ce în perioada martie 2022 - ianuarie 2024 au traversat nu mai puțin de 36 mil tone, fără a pune la socoteală tranzitul prin Sulina ce conduce la un nivel de 44 mil tone.

Ucraina, prin JCC Grain Deal (adică acordul mediat cu ONU și Turcia pentru portul Odessa și sateliții Pivnyi și Chornomorsk) a expediat 33 mil tone. Astfel ce au exportat pe apa este mai puțin decât ce a traversat prin România. Era și este firesc să ajuți Ucraina, fără dubiu acest lucru. Când îți ia casa foc sari pe cea mai apropiată fereastră. Și România a fost fereastra de la bun început. Am analizat și previzionat asta din februarie 2022.

Însă, pe noi nu ne-am protejat. Deloc. Doar am spus da, la tot ceea ce ni s-a transmis. Logistica a crescut enorm în materie de cost, între 50-70% în unele cazuri, și nota de plată a sosit tot la fermier.

Punctul de climax a sosit pe final de an 2023, când guvernul a instaurat noi taxe asupra mediului privat. Taxe de 1% asupra firmelor ce depășesc cifra de afaceri de 50 de mil euro. Taxa de 2% asupra cifrei de afaceri a băncilor. Toate reversate pe lanț, până în buzunarul fermierului, căruia i se taie din prețul mărfurilor, pe o piață în scădere, încă 2-3%. La care se adaugă impozitul ce a crescut de la 1% la 3% pe cifra de afaceri a IMM-urilor. Adică, exact acolo unde este poziționat fermierul român. Îmi amintesc vorbele premierului “nu mai merge cu șmecheria”... care șmecherie? Căci totul taie în vlaga agriculturii românești.

Firește totul asociat cu neplata subvențiilor, neplata acelei faimoase 100EURO, care este promisă și rostogolită de foarte mult timp. Banii aceia sosesc de la Comisia Europeană, cele 10+30 mil EURO obținuți în ministeriatul lui Petre Daea, mulți sau puțini, sunt bani. Iar trăgând cu coada ochiului la Polonia, vedem că a primit acordul de a oferi suport fermierilor în cuantum de 230 mil euro. Valoarea se va distribui sub forma de granturi directe către Fermieri, până la valoarea maximă de 280.000 de euro pe unitate.

Omorâm agricultura și apoi devenim dependenți de hrană, cum este Egiptul?

Iar fermierul român a explodat, pentru că da, acesta este paradoxul nostru. Statul vrea să omoare lent fermierul și agricultura, iar fermierii se încăpățânează să trăiască, să respire, să poată munci pământul, să poată genera hrana în farfuriile de pe masa noastră și să își tină familiile securizate.

Și pentru că toată agricultura, indiferent că vorbim de cultură mare, de sectorul zootehnic, de cel de legume și fructe, trebuia făcută de cineva, Dumnezeu a făcut fermierul, cum spune atât de frumos Paul Harvey.

Însă ne aflăm aici și acum. Unde mergem? Încotro? În starea actuală, este clar către o disoluție. Căci nu văd niciun apetit, nicio dorință din partea celor ce ar trebui să facă acest lucru.

Omorâm agricultura și apoi devenim dependenți de hrană, cum este Egiptul? Care chiar dacă au canalul Suez sunt dependenți și săraci. Agricultura se încăpățânează să trăiască, însă cu ce costuri? Ferme falimentate, circa 15-20 % din suprafață va rămâne nelucrată. Și pentru ce? Nu a spus nimeni să nu ne protejăm, vedeți exemplul Poloniei. Însă din două opțiuni nu știu ce să aleg:

Nu se vrea? Sau nu se poate? Ambele pot fi rezultatul lipsei de competente și de dorință. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cata Lin Cata Lin check icon
    Multe lucruri interesante în acest articol.
    Dar ați putea face unul despre semințe?
    Fermierii/Agricultorii români de unde își iau semințele pe care se bazează apoi producția?
    Nu vă întreb de animale, de pui, miei, viței și purcei...
    Spuneți-ne doar de unde avem semințe și fertilizatori, și cât de bio este producția românească.
    Și de ce vedem în Lidl, Carrefour, Auchan, etc., o majoritate de produse dinafara României.
    Nu vreau să sugerez nimic, aștept doar link-ul la articolul care răspunde la aceste întrebări.
    Invit părerologii de profesie, să ignore comentariul acesta.
    Nu sunt interesat de polemici.
    Vă mulțumesc!
    • Like 0
  • Praf in ochi, mamaliga nu explodeaza... Toti romanii vor bani nemunciti. Nici un roman nu incepe o afacere cu alt gand decat sa insele cat poate...
    • Like 2
  • Valentin check icon
    Povestea cu multinaționalele vine din incapacitatea oamenilor de a deosebi economia centralizată de economia de piață. În economia de piață, firmele sau trusturile erau de stat. Dacă un trust de construcții făcea un milion de dolari (nu existau euro) lunar, toții banii mergeau către stat, pentru că trustul aparținea statului.
    În economia de piață nu poți lua toți banii unei firme, pentru că este proprietate privată. Poți lua însă un impozit pe profit. Chiar dacă proprietarii sunt români, nu înseamnă că toți banii aparțin statului. Sunt banii proprietarilor; statul ia doar impozit. Contează deci foarte puțin ce naționalitate sunt proprietarii, pentru că firma respectivă rămâne proprietate privată.
    • Like 2
  • RazvanP check icon
    Lipsește un (p)...
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult