(Sursa foto: Arhiva Fundația Noi Orizonturi)
Educația copilului - o responsabilitate colectivă
Azi, mai mult ca oricând, vedem cât de important este să privim învățarea în strânsă legătură cu lumea exterioară, iar educația copilului ca pe o responsabilitate colectivă. Copiii care intră azi pe băncile școlii vor ieși în câmpul muncii într-un nou deceniu, cu meserii care acum nu sunt încă inventate, cu calificări și competențe pe care noi, adulții – îndrumătorii lor - nu le practicăm. E ca și cum le-am cere să trăiască exclusiv într-un microsistem care folosește telefonul analog, dar ne așteptăm să fie performanți când ajung într-un mediu robotizat.
Pentru orice părinte e înfricoșător să privească din această perspectivă și să facă alegeri educaționale pentru copilul său, devine anxios, neputincios sau revoltat în fața multelor mesaje negative aruncate asupra sistemului de educație public și transmite mai departe, copilului și profesorului, sentimente de nesiguranță.
Marea majoritate a părinților am făcut școala într-o perioadă în care nu aveam atâtea semne de întrebare privind rolul școlii, ci din contră, era cât se poate de clar că dacă „ai carte, ai parte”.
În acest context, ca părinți, venim cu așteptarea că școala trebuie să fie pregătită pentru copiii noștri digitali și pentru viitorul lor. Școala însă, ca instituție, este un organism lent, care și-a construit ani de zile mecanisme de apărare la schimbare. Dacă în 28 de ani de activitate ați schimba 25 de șefi, care vin cu tot atâtea schimbări, dintre care unele dărâmă ce a fost anterior construit – voi ce ați fi învățat? Nici oamenii școlii nu o duc prea bine, nici lor nu le este ușor să gestioneze generații de copii care îi privesc direct în ochi când îi întreabă: „la ce bun să învăț formulele acestea, de ce să rețin date și nume istorice – căci eu oricum mă fac programator/ plec din țară/ nu termin școala/ nu mă pasionează?”.
Avem nevoie de mobilizare generală și să „punem toți mâna pe carte”
Suntem la o răscruce, viitorul bate imprevizibil și nerăbdător la ușa copiilor noștri și nu este un moment bun în care să ne apucăm să dăm vina unii pe alții. Avem nevoie de mobilizare generală și să „punem toți mâna pe carte”. Noi, adulții.
Sursa foto: Arhiva Fundația Noi Orizonturi
Politicile educaționale la nivel global nu degeaba au introdus termenul de învățare pe tot parcursul vieții. Avem nevoie de o școală ca un sat care învață. O școală, în care nu doar elevii au datoria de a învăța, ci în care și adulții învață: de la personalul de pază și curățenie la director, trecând prin profesori, părinți și chiar reprezentanții din Consiliul de Administrație al școlii. Această școală va fi mai înclinată spre a-și vedea rolul de centru educațional pentru comunitatea sa.
Știu, nici nouă adulților, nu ne este prea plăcută învățarea. Avem tendința de a asocia învățarea cu activitatea de memorare, pe care o făceam când eram la școală ca să ne pregătim pentru lecțiile din ziua următoare. Din cauza artificialității multor activități care se doresc a fi de învățare, a rupturii dintre ce „se face” la școală și ce se întâmplă în viața reală, cea din afara zidurilor școlii sau chiar a pereților sălilor de clasă, avem și noi nevoie să (re)construim viziunea învățării relevante pentru copiii noștri și a modului în care contribuim fiecare la dezvoltarea lor.
Sursa foto: Arhiva Fundația Noi Orizonturi
Rezultatul învățării ar trebui să producă un impact asupra vieții elevului. Învățarea de la școală se manifestă în comunitate. Și viceversa.
Pentru ca procesul de învățare să fie perceput de către copii ca fiind relevant, este nevoie ca activitățile de învățare în sala de clasă să se fundamenteze pe experiențe de viață autentice ale elevilor, acumulate în principal în familie, în grupurile de socializare, în comunitatea de reședință. În plus, rezultatul învățării ar trebui să producă un impact asupra vieții elevului, a familiei sale, a grupurilor de care aparține, a comunității, în ultimă instanță.
Dacă nu de acasă, la 10 ani, un copil a învățat de la învățătoarea sa despre normele de comportament civilizat în societate și că nu este frumos să arunce ambalaje pe jos, pe stradă. Dar, pentru a transfera această învățătură în viața reală, are nevoie de feedback-ul comunității, care să fie congruent cu ceea a învățat la școală, are nevoie de un alt adult care să îi aprecieze grija de a pune ambalajul la coșul de gunoi sau care să îl atenționeze blând, dacă nu a făcut-o. Învățarea de la școală se manifestă în comunitate. Și reciproc, desigur.
Competențele nu se pot dezvolta prin bucățire pe discipline și nici în abstract, fără conexiunea cu viața reală.
Cooperarea – o abilitate cheie pentru viitor
Luăm ca exemplu cooperarea – o abilitate cheie pentru viitor – care se urmărește pe parcursul celor patru ani de gimnaziu în cadrul disciplinelor de educație socială. Un singur profesor nu poate să îi învețe pe copii eficient și convingător să coopereze, nici să transmită valoarea cooperării. Modelarea cooperării pentru realizarea unor activități, demonstrarea a cum se percepe (cum arată, cum sună) în realitate această cooperare, este sarcina comună a tuturor adulților din jurul copiilor: dacă realmente direcțiunea școlii cooperează cu părinții, cu Primăria, cu asistența socială și medicală, cu instituțiile de cultură, dacă profesorii cooperează în cancelarie, dacă vecinii cooperează când apare o problemă în cartier și așa mai departe, elevii vor învăța și ei să coopereze. Dacă nu au făcut-o până acum sau dacă nu au făcut-o suficient de bine, școala este și cadrul, și motivul pentru ca adulții să învețe să coopereze. Pentru copiii lor, dar și pentru ei înșiși.
Sursa foto: Arhiva Fundația Noi Orizonturi
Învățarea relevantă pe care ar trebui să o vedem în școli este procesul care conectează programele școlare cu interesele și năzuințele individuale ale elevilor, proces cu un sens clar în care elevii sunt implicați activ și au rolul principal incontestabil în construirea propriilor competențe, în propria dezvoltare, fundamentat pe experiențele lor de viață, prin care se reliefează semnificația învățării – ca proces și rezultate – în contextul local imediat, în comunitatea de apartenență a școlii.
Nu ne pricepem la toate și nici nu avem nevoie să ne propunem ca fiecare dintre noi să învățăm de toate ca să putem să ne creștem bine copiii și ne ajută să ne gândim că suntem un sat întreg care ne creștem copiii, pentru că, din diversitatea de expertize, experiențe și interese de dezvoltare putem să le oferim suficiente contexte de învățare relevantă, autentică, care să îi pregătească pentru viitor. Dar avem nevoie să învățăm, noi adulții - părinții și oamenii școlii, să le punem laolaltă, în beneficiul tuturor copiilor, și subliniez...al tuturor copiilor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.