Instagram - aplicația de top a maimuțărelii

Foto Dmytro Zinkevych / Alamy / Alamy / Profimedia

Lansată ȋn 2010 și cumpărată de Facebook ȋn 2012, Instagram are astăzi peste un miliard de conturi active lunar (ȋn 2012, numărul era de 30 milioane). Cea mai largă categorie de utilizatori sunt tinerii ȋntre 18 și 29 de ani, iar situația pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 18–24 ani: 75%, 25–29 ani: 57%; 30–49 ani: 47%; 50–64 ani: 23%; peste 65 ani: 8%.

De ce e preferată de tineri? Păi, pentru că forma de exprimare e predominant vizuală, iar cuvȃntul scris e ȋn mod ostentativ dat la o parte și lăsat, simbolic, ȋn seama hashtag-ului. Facebook-ul, oricȃt de blamat ar fi, se diferențiază de Instagram prin natura mesajului vehiculat. Implică și actul gȃndirii, nu doar pe cel al percepției vizuale. Utilizatorii pot citi știri, se pot informa cu privire la subiectele preferate, ȋși pot scrie opiniile despre evenimentele care au loc…

Pe Facebook, imaginea și video-ul susțin cuvȃntul scris, care este catalizatorul ideilor exprimate. Ȋn schimb, Instagram-ul elimină acest efort al creierului și te ȋndoapă cu elemente de natură vizuală. Fotografiile și filmulețele evocă o lume filtrată în luminile curcubeului, o lume cu zȃmbete, machiaj abundent, peisaje idilice, botox și silicoane, tatuaje, piscine, mese exotice, apusuri paradisiace, asezonate cu mesaje pozitive, majoritatea ȋn engleză.

Instagram-ul te debranșează de la realitate, dar nu transportȃndu-te ȋntr-o feerie Disney, ci prin alimentarea propriilor frustrări. Te delectează pentru a te vȃrȋ ȋn depresie. Realitatea e atȃt de intensă că nu-ți mai vine să te ȋntorci ȋn lumea fadă ȋn care ȋți duci existența. Și mulți chiar ajung să nu o facă decȃt nevoiți.

Elementul de snobism care a prins viață aici, mai mult ca oriunde altundeva, e hashtag-ul. Ȋși face din abundență simțită prezența. Poți ȋntȃlni zece, douăzeci de hashtag-uri la o singură postare, toate condensări apologetice ale unei stări unice, ȋmbătătoare, din vecinătatea nirvanei și a ȋnțelepciunii budiste. Joy, fairytale, happiness, marvelous, incredible, amazing, blessed, sublime, heaven, blessing, sun, clearwater, love, luxury, precious, fantasy, guerlain, goddesslife, trust, believe, confidence…

Credeți că Henri-Cartier Bresson, dacă ar fi realizat ȋn zilele noastre celebra fotografie cu tinerii dormind ȋn vagonul unui tren, și-ar fi împodobit postarea de pe “Insta” cu #relax, #sweetdreams, #love, #trainoflife, #youth, #noworries, #mosenepelagene etc.?

Ideea unei fotografii e să-l lași pe celălalt să tragă concluziile, oricare ar fi, nu să i le sugerezi sau, mai rău, să i le servești mură-n gură. Ȋn general, privitorul e înzestrat cu suficientă inteligență emoțională pentru a savura fără proptele atmosfera evocată ȋntr-o imagine. Ei bine, mai puțin utilizatorul de Instagram. Dacă e zăpadă, trebuie să existe #snow, dacă e la mare, #sand, #sea sau #ocean, dacă rȃde, musai #smile șamd. De neȋnțeles este că bună parte din persoane sunt trecute bine de 35 de ani.

Ȋn apărarea lor, chipurile, există premisa că hashtag-ul (spre exemplu, #joy) ȋngăduie vizualizarea pozelor cu manifestările de bucurie ale utilizatorilor de pe ȋntreg mapamondul accesȃnd hashtag-ul ȋn cauză. Însă e o justificare patetică, pentru că nimeni nu e interesat în mod real de alte postări branduite cu #joy. Toți o fac crezȃnd sau sperȃnd că restul vor fi dornici să se afle de postarea lor. Preocuparea e asupra #joy-ului personal, nu al altora. Pe cine interesează o poză banală cu #joy-ul unui bulgar din Plovdiv, al unui brazilian dintr-o favelă, ori al Mariei din Suceava, aflată ȋn vacanță la Eforie? Și, gândiți-vă, ȋntr-o singură zi sunt uploadate 95 de milioane de fotografii și 250 de milioane de story-uri.

Instagram-ul e focalizat ȋn mod obsesiv pe propria persoană. Orice altceva există doar ca scroll la plictiseală. Contul personal reprezintă un templu al venerării eului. Sau, mai corect spus, al supraeului. E un vehicul de autopromovare a unei imagini stupid exagerate a propriei persoane. Nimănui nu-i pasă de hashtag.

Ȋnsă etichetarea stării de spirit dezvăluie doar o bucățică din comportamentul de turmă al abonaților la Insta. Cealaltă iese la suprafață dacă ȋnțelegem că nicio postare nu e gratuită, trȃntită la ȋntȃmplare. Contul o fi menit să consolideze statutul social și personalitatea jucăușă și trendy a utilizatorului, dar pozele – tocmai de aceea – sunt făcute ȋntotdeauna pentru alții. Rareori o poză e plasată pentru propria plăcere. Plăcerea e legată ombilical de reacția celorlalți. De aceea, rostul principal al imaginii e de a fi remarcată. A merge ȋn Grecia fără a posta poze ȋnseamnă să ratezi unul dintre scopurile vacanței. Vacanța poate fi plictisitoare, dar devine mai puțin plictisitoare dacă arăți că locul este #heavenonearth, iar tu te simți #grateful și ai parte de #megafun. Și, invers, vacanța poate fi foarte reușită, dar, cu toate astea, parcă nu ȋntr-atȃt de reușită dacă nu află și alții cȃt de reușită a fost. 

Ce se poate constata de aici? Că lumea a uitat să se bucure ȋn sine. Tinerii ȋndeosebi, dar nu numai, incapabili să discearnă autenticitatea clipelor trăite, caută să cuantifice calitatea acestora preponderent prin raportarea la impresia lăsată celorlalți. Fericirea și bucuria sunt depline doar dacă stȃrnesc admirația și/sau invidia. Și-au pierdut caracterul intim. Instagram-ul a devenit, din acest motiv, un teren mănos pentru transmiterea semnalelor subliminale. Fotografiile și story-urile hrănesc ego-ul, dar adesea au o destinație specifică: să fie recepționate de X. Da, da, X, știi tu care! Ȋntre noi fie vorba, farmecul story-urilor ar scădea fulgerător dacă nu s-ar putea afla cine a cotrobăit prin el.

Aceasta e, să zicem, partea #fun a aplicației. La capitolul #serious, nu prea e de râs.

Ȋn 2020, aproximativ 3,8 miliarde de oameni utilizau aplicațiile de socializare virtuală, adică mai mult de jumătate din populația lumii, iar timpul mediu petrecut zilnic de un utilizator totaliza 144 de minute ȋn 2019. Aproape două ore și jumătate.

Pentru 2020, Organizația Mondială a Sănătății estima durata obișnuită a unei vieți la 72 de ani și, ținȃnd cont că, astăzi, mulți copii utilizează Instagram și Facebook de la 10 ani, anticipa că aproximativ 6 ani și 8 luni vor fi consumați utilizȃnd aplicații de social media (cazul cel mai optimist). Dacă adăugăm și alte prognoze, cum ar fi că dormim aproximativ 26 de ani și jumătate, ne uităm la TV 8 ani și 4 luni, iar cumpărăturile, activitățile casnice și mesele zilnice ocupă alți 7 ani și 5 luni, rezultă că rămȃne destul de puțin pentru a-ți trăi efectiv viața.

Sau, ȋn traducere ȋn limbaj hashtag sofisticat, pentru a #LiveLifetotheFullest & #LiveLaughLove.

Ȋnsă ȋnstrăinarea de lumea reală e numai o fațetă. Alte consecințe, la fel de grave, sunt devalorizarea autorității academice și culturale, demonetizarea modelelor autentice și minimalizarea importanței educației ca sursă principală de cunoaștere, autocunoaștere și, mai ales, de reușită ȋn viață.

Instagram, TikTok și alte aplicații similare vor contribui semnificativ în viitor la exacerbarea analfabetismului funcțional. Un număr crescând de tineri va deveni nu atȃt reticent, cȃt opac la ideea instruirii clasice. Disprețul pentru gramatică se va intensifica, iar cuvȃntul scris – nu doar corect, ci scris, pur și simplu – va plictisi iremediabil, fenomenul fiind acum ȋncă ȋn stare incipientă, chiar dacă avansează dramatic. Aprecierile (like-urile) vor lua locul introspecției și gȃndirea critică va fi ȋnlocuită de hashtag. Influenceri precum Selly, Nicole Cherry și Dorian Popa vor avea un cuvȃnt mai greu de spus decȃt o autoritate oarecare. Modelele precumpănitoare se vor discerne dintre “personalitățile” de pe asemenea aplicații, iar la loc de cinste vor figura mereu – mă opresc la spațiul virtual autohton – alde Bianca Drăgușanu și Alex Bodi. Ȋntrucȃt accentul va cădea pe “poză”, acestor “personalități” li se vor alătura, ȋn background, legiunile de profesioniști ai minții, trupului și sufletului (speakeri motivaționali, make-up stylists, nail artists, psihologi și doctori esteticieni, antrenori de fitness șamd). Șarlatanismul va prospera ca nicicȃnd, iar manipularea – grație acestor aplicații – va intra ȋntr-o nouă eră de prostire a maselor care, ȋndrăznesc a spune, vor fi din ce ȋn ce mai lobotomizate (un eufemism grațios pentru superficiale) și mai expuse imposturii.

Evadarea ȋn online din iureșul cotidian și cenușiu va deveni o alegere ieftină și constantă, iar poveștile “vedetelor”, care ȋși vor delecta “ȋndrăgiții fani” cu insight-uri din așa-zisa lor viață pigmentată cu glamour, zen și iubire, vor avea ȋntȃietate asupra ternei vieți personale, mai ales cȃnd aceasta e punctată de probleme. Extragerea sporadică, dar frecventă și brutală, din viața reală (limitată progresiv la activitățile care asigură supraviețuirea și ȋndeplinirea obligațiilor sociale formale) se va transpune ȋn spațiul public prin apatie față de lumea în care trăiește și indiferență față de proiectele civice. Dependența în exces de aceste forme de pseudointeracțiune va submina ȋncrederea ȋn capacitățile și talentele individuale și, când eșecurile personale vor testa reziliența la greutăți, cinismul și dezinteresul pentru tot se vor împleti cu arțagul și disprețul față de autorități și societate, găsite ca responsabile pentru dezamăgirile pe care cu greu le poate înfrunta, culminând, dacă nu cu negarea ȋnsemnătății propriei vieți, în mod cert cu minimalizarea sensului acesteia.

Iar ȋn acel punct, forța combinată a unui milion de hashtag-uri și aprecieri va ȋntrema utilizatorul vlăguit al acestor aplicații cȃt refrenul unei manele de pe TikTok mimată de buzele cauciucate ale Biancăi Drăgușanu.

Herbert Spencer, filozoful darwinismului social, care vedea în evoluție dovada că materia se rafinează într-o formă complexă și coerentă, pretindea că “îndemânarea la biliard e semnul unei tinereți irosite”.

A murit în 1903, nu a apucat să asiste la felul în care materialul uman își rafinează îndemânarea pe Instagram.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp