Foto: Profimedia
Aceia dintre noi care au deprins cititul în ultimul deceniu al lui Ceauşescu cred că îşi vor aminti mereu chipul de viking a lui Ştefan cel Mare ori bărbăţia lui Mihai Viteazul în faţa călăului din Povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş. Trei volume care, odată citite, îţi stârneau dragostea pentru România şi măreţele ei figuri de eroi.
Crescuţi cu iluzia unor asemenea legende, dar zdrobiţi mereu de realitatea deloc idilică, ar trebui să-i înţelegem pe cei care încearcă să justifice existenţa unei ţări prin vitejia vreunui domnitor sau prin creştinismul ante-Iisus al dacilor. La fel cum, dacă am privi realitatea cu ochii albaştri şi crunţi ai lui Ştefan din acele cărţi, ar trebui să ne întrebăm de ce există un stat numit România.
Dacă în alte epoci, statul era reprezentat de vreun suveran (că doar cunoaştem celebra propoziţie care a făcut istorie la case mai mari, Statul sunt eu!) sau de voinţa de îmbogăţire a unor nobili, în lumea modernă se spune că statul există pentru a-şi proteja cetăţenii şi a le asigura un trai decent, sănătatea şi drepturile.
Doar că, de treizeci de ani, cetăţenii României cam lipsesc din scopul pe care un stat modern ar trebui să îl aibă.
De Educaţia românilor se ocupă un minister ai cărui conducători vorbesc mereu de reformă şi adaptare la nevoile actuale. Asta în timp ce au distrus învăţământul profesional, au creat programe şcolare care amintesc mai degrabă de anii ’80 şi nevoia de a ţine posturi pentru cei care predau materii fără rost, în vreme ce copiii noştri sunt printre ultimii din Europa la evaluările internaţionale. Un sistem care, clamând meritocraţia, nu face altceva decât să perpetueze nevoia de meditaţii, puterea unor veşnici inspectori şi directori cu pile la partid. Şi, evident, să protejeze cohortele de politicieni şi băieţi descurcăreţi care, sătui să se laude cu maşîni scumpe, amante şi sejururi tropicale, şi-au dorit să li se adreseze amicii cu elegantul „dottore”.
De Sănătatea noastră se ocupă un minister ale cărui resurse surâd directorilor de spitale, secretarilor de stat, preşedinţilor de case de sănătate, distribuitorilor de medicamente. Înainte de a devaliza Primăria Capitalei, „eminentul” doctor Oprescu şi-a făcut ucenicia în acest sistem care a pus şpaga înaintea vieţii şi contractele cu firmele prietenilor din partid înaintea spitalelor. Bacteriile şi viruşii care colcăie nevăzuţi prin sălile de operaţie şi saloanele patriei sunt la fel de periculoşi ca băieţii cu pixuri pregătite să semneze oricând contracte bănoase pentru dezinfectanţi îndoiţi cu apă de Dâmboviţa.
De Siguranţa românilor se ocupă un minister condus de indivizi care ar putea inspira mai degrabă filme de genul Narcos. Eternul domn Bode pare pus şef peste „oamenii legii” doar pentru a organiza negocieri de seară cu şefii interlopilor. Poliţiştii oneşti sunt marginalizaţi când sancţionează baroneţi locali, dar uciderea unui om de afaceri a cărui maşină explodează în plină stradă ziua în amiaza mare ca în Beirut sau Damasc rămâne un caz cu autor neidentificat. Tinerele românce sunt vândute prin Europa de interlopi cărora le răspund prompt la telefon şefii din poliţie, iar când vreunul dintre gestionarii traficului de persoane este arestat prin Londra ori Paris, oamenii legii de la Bucureşti sau Craiova găsesc portiţele legale pentru a-i permite să se întoarcă la muncă.
Şi tot la capitolul Siguranţă nu trebuie uitate bravele noastre Servicii Secrete care s-au remarcat mai degrabă prin scandaluri cu dezinfectanţi îndoiţi cu apă (iarăşi revenim la ce am scris mai sus despre Sănătate), băieţi care vând softuri de nimic instituţiilor de stat şi pe urmă găsesc alinare în capitalele vecine şi „băgatul cozii” în politică. Era să uităm implicarea profundă în Educaţie, direct la studiile doctorale, unde au creat divizii de plagiatori pentru a căror protecţie s-a inventat stimabilul domn Cîmpeanu.
Statul român există pentru ca primari tip „Piedone” să poată fura fondurile publice, pentru a le găsi de lucru în birouri curate şi pe salarii generoase rubedeniilor şi copiilor partidului, să asigure titluri de baroni unor agramaţi din Vrancea sau Dolj, fotolii de parlamentar deputaţilor Şaorma sau Mitralieră. Iar, mai nou, există pentru a demonstra că un primar care de-abia silabiseşte poate ajunge preşedinte şi poate face orice atâta vreme cât se înţelege cu partidele beneficiare de mass-media.
Vrem sau nu să recunoaştem, am existat ca stat tocmai fiindcă aveau nevoie de un loc de joacă organizat pentru gestionarea banilor o mână de oameni care au profitat de limba comunâ pe care o vorbim şi de câteva povestiri istorice cu domnitori şi sfinţi ajunşi pe aici. După retragerea romană, un mileniu am dispărut ca organizaţie politică, România era un no man’s land unde se aciuiau cumani şi alte popoare care aveau mai multă apetenţă pentru organizare.
Adevărat că multe secole sau chiar milenii, în situaţia noastră au fost şi alţii, doar că noi am rămas, netulburaţi, într-un ev întunecat dominat de o mână de oameni: România de azi nu poate exista fără ei, dar nici fără noi. O dictatură soft, în care nu avem dictatori, ci doar o castă nedeclarată care deţine mass-media, finanţele, partidele şi instituţiile de forţă. Autoritarism mioritic cu infuzii orientale.
Se va descotorosi vreodată gazda de parazitul său?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce spuneți dvs sunt efectele aceluiași sistem defect: dezvoltatorii imobiliari construiesc așa pentru că pot, medicii iau șpagă la fel. Atâta timp cât nu controlezi și nu pedepsești pe cei care încalcă regulile așa o să se întâmple. Sistemele astea sunt așa încât oamenii o iau TOTDEAUNA pe calea minimei rezistențe. Îl lași pe om în pace, necontrolat, o să înceapă să lucreze prost, să-și sporească veniturile nemeritat, să-și arate mușchii în fața celui mai slab, să chiulească. Am văzut la ce duce. Da, poți să pui o amendă imensă șoferilor indisciplinați ori medicului care a luat șpagă si să folosești puterea exemplului. Dar dacă se întâmplă rar, așa cum e acum, omul își asumă riscul și o comite în continuare. Dar dacă știe că o pățește repede se potolește. Cât au folosit amenzile uriașe date unui caz din 1000? Sau un medic din 10000 arătat la tv cu cătușe? Minim.
Bineînțeles că nu originea e de vină ci nepăsarea mai mare și mai mare că omul știe că va fi pedepsit cu o probabilitate foarte mică.
Valorile nu vin din cer și nu le poți schimba peste noapte. Valorile sunt cele mai profunde și rezistente la schimbare. Sunt prea abstracte. Ce trebuie, sunt acțiuni cât se poate de concrete și consecvente. Și repede implementate așa încât rezultatele să se vadă, apoi ai susținere când lume vede că măsurile au dus la îmbunătățirea serviciilor medicale de exemplu ori la siguranța pe străzi.
DAR: de constatări si jeluieli sterile suntem buni. A naibii de buni. Să văd un proiect de reformă ale: învățământului, sănătății, pe probleme, plan de rezolvare. Eu n-am văzut așa ceva. Zic, identificarea problemelor, poate sunt mai multe cu o cauză unică și cum se poate îndrepta. Hai partidele noi ori mai vechi cu așa ceva. Și apoi la treabă, fără tergiversare. N-ai făcut, pa. Hai, care se prinde?
Eu cred că e mult mai mult decât atât. Sistemul nu numai că-i defect dar și greșit centrat nu cu centrul de greutate pe beneficiari ci pe prestatorii membri ai sistemului. Vedeți dvs cum se poartă cadrele medicale ori funcționarii în Spania, unde cred eu că sunteți, în comparație cu România.
Politicienii ar trebui să se pună cu picioarele în apă rece, să ia sectoarele la puricat, să consemneze și clasifice problemele. Să le identifice până la una. Dar pornind de la plângerile și nemulțumirile oamenilor, altfel de unde să viseze ce-i bai? Si apoi purces la soluții. Asta bineînțeles dacă vor. Probabil nimeni nu s-a gândit la o astfel de abordare ori nu i-a interesat decât cum să ia partidul propriu încă 2-3 procente. Degeaba se dau unii antisistem, ajung toți fără excepție înghițiți de malaxorul sistemului, făcând "mumos" pentru o mână de voturi. Cam toate măsurile de până acum au fost populiste și NU pornind de la nevoile REALE ale oamenilor.
Cu o astfel de mentalitate nu o sa fim niciodată in stare sa clădim un stat de succes. O sa rămânem in mod perpetuu cei mai prosti din curtea școlii. Ultimul exemplu in aceasta direcție este meciul cu Muntenegru.
Avem din pacate statul pe care il meritam , incepand cu duminica orbului cand peste 80% l-au votat pe Iliescu si FSN si terminand cu Johannis premierul Grivco si ca niste masochisti tot PSD care a reinviat dupa epoca Dragnea sau PNL.
Daca apar unii sa vorbeasca de progres sau schimbare romanului foarte conservator nu prea ii place si voteaza ce stie el mai bine chiar daca politicianul a furat de a rupt , a mintit sau nu ii pasa de cetateni.
De ce se intampla toate astea , pleaca de la ce uraste PSD mai tare , educatia , "statul ne vrea prosti" spunea un vers dintr-un cantec si au reusit din plin.