Foto: Guliver Getty Images
Românul nu citeşte – o sentinţă ce creionează, ca pe o fatalitate, incapacitatea noastră viscerală de a ne delecta cu lectura. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre conaționali nu cumpără o singură carte pe an. Avem cea mai mică piaţă de carte şi cele mai puține librării pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.
Nu vrem să citim şi pace!
Aceste lamentări, însă, deja nu mai produc senzaţie. Sunt ca articolele despre profesoarele care se culcă cu elevii, în care cititorul se întreabă ofuscat unde naiba se ascundeau tipele astea când erau ei la şcoală. Când citeşti așa ceva a suta oară, e enervant.
Noutatea pusă aici pe tapet – deşi am serioase rezerve că e o noutate – se concentrează asupra faptului că, în România, nici măcar acele pături “educate” care se indignează cel mai mult pe seama lipsei de preocupare neaoşă în ale cititului şi care îşi dau ochii peste cap îndurerate, distribuind sondaje şi topuri care ne plasează în coada listei la citit, nu se omoară cine știe ce după lectură.
Fără generalizări păguboase, dar azi – scoţând din discuţie deja compromisa clasă politică, de la care aşteptările privind statutul intelectual au ajuns în ultima vreme foarte scăzute –, foarte mulți avocaţi, ingineri, profesori, doctori, ofiţeri, arhitecţi, oameni din publicitate, radio şi televiziune, jurnaliști, bugetari de calibru, psihologi, directori, manageri, specialişti în HR, în PR, influenceri, bloggeri, vloggeri, etc. citesc așa cum unii ascultă manele, adică la mișto. Și se pozează cu cărțile la fel de cocălăresc cum alții o fac alături de mașini de fițe. E un trend între cei cu aspirații intelectuale cu nimic diferit de cei cu aspirații sociale. Fiecare vrea să fie revendicat corespunzător segmentului cu care se identifică. Eu sunt pro-cultură, da? Nu un țopârlan/o țoapă de-o freacă prin Loft! Eu petrec timp de calitate. Să se noteze! Uitați, mi-am mai cumpărat zece cărți de la Cărturești, le fac și poză, să vă convingeți! E o diferență între aceștia și cei care se fotografiază cu mâncarea din restaurant? Mda, asta e hrană spirituală, haleală pentru suflet, potol pentru cerebel! Ei se afundă dincolo de plăcerile superficiale şi nu se lasă seduși de zbumți-zbumți, ei suspină după o voce sosită de pe tărâmuri mult mai îndepărtate, cea a cunoașterii și înțelepciunii.
Ce vorbești, frățică!
Ne place să epatăm, uitând că lectura e o opțiune, nu o necesitate. Cititul nu e un concurs de frumusețe intelectuală. Cărțile nu se citesc pentru a-ți machia sufletul în nuanțe trendy pentru public. Bine, majoritatea nu citesc, nu se sinchisesc de asta, atât că nu vor să fie percepuți astfel. Au o oarecare jenă. Plus că, dacă târăsc după ei o carte în metrou tot anul, unii au impresia că ei chiar citesc. Avem, din fericire, și excepții. Cunosc persoane care ar prefera să fie înroșite cu fierul încins decât să fie nevoite să-și petreacă timpul citind ceva. Și nu ascund lucrul acesta. O recunosc deschis, verde-n față. Bă, cititul mă plictisește, mă adoarme. Mă iau la palme dacă nu îi cred. Din păcate, sunt o minoritate, deși onestitatea lor e infinit mai plăcută decât cei care ascund aceeași realitate în spatele unor fandoseli elitiste. Căci, pe undeva, trebuie să existe și niscaiva impostură, dacă în țara unde peste 18 milioane de români nu cumpără o singură carte în 365 de zile, observi că aproape tot atâtea milioane se lamentează că românul nu citește.
Puteţi baleia peste întregul spectru al nomenclatorului meseriilor care impun o facultate şi veţi descoperi că, în cazul multor oameni respectabili, în ce privește lectura, împăratul este gol şi împărăteasa, minim topless, cu toate că ei sunt foarte feroce în a denunța ignoranța semenilor. Mușcă din tine dacă nu ești de acord că poporul s-a tâmpit de-a binelea de-atâta incultură. Din câte-am constatat, e totul la sanchi, o simplă fațadă. O etalare bățoasă de dispreț față de vulgul banal și stupid. Foarte rar o conversaţie se învârte în jurul cărţilor, oricât de inteligente şi importante, prin prisma funcţiilor, sunt persoanele în cauză. Nu am priceput de ce. Poporul, se știe, e idiot şi incult, dar nu înseamnă că noi trebuie să vorbim despre cărţi. Nu se cade. Ne jignim inutil. Sunt atâtea alte subiecte interesante! Fireşte, Iohannis şi Ciolacu sunt, în sine, inepuizabili, la fel, Trump şi Covid-19, dar cât să vorbeşti şi de aşa ceva? Mai sunt maneliştii chemaţi la Duduianu, însă deja se cunosc dedesubturile. Rămân, deci, de discutat bugetul, pensiile, alegerile, copiii, Dan Puric, grădiniţa, concediile, puţin Netflix şi... bun, mă sună nevasta, vă pup, pa pa! Nu contest cunoștințele ce ţin de specialitatea unora, dar nu cele din domeniul de activitate în care profesează X sunt miza, ci cele care se regăsesc în cărțile din bibliotecilor personale. Alea lipsesc. Deși asemenea biblioteci există în multe locuințe, de când colecția Adevărul a luat cu asalt gospodăriile românești.
Apropo de biblioteci, dacă aveți curiozitatea să cercetați, veți constata că niciunul din cartierele rezidenţiale care se construiesc, în conceptele de mobilare şi amenajare a spaţiului interior, indiferent că e un apartament cu una, două, trei sau patru camere, penthouse sau vilă, nu are prevăzută o bibliotecă. Iar în revistele de design, cel mai des veți întâlni formule futuriste în care să poți înghesui treizeci, hai maxim patruzeci de cărți. (Se va argumenta că cititul s-a transferat acum pe e-book și d-aia bibliotecile tinerilor sunt minuscule comparativ cu ale părinților, dar un cititor învederat, chiar și un milenialist, va prefera mereu experiența oferită de lectura unei cărți tipărite formatului electronic.)
Într-adevăr, nu mai există timp, suntem ocupaţi mereu, avem probleme, lectura a devenit un lux, bla bla, dar acel puțin timp liber rămas la dispoziţie rareori e rezervat cititului. Nu unui articol ca acesta, nu unei știri, nu despre cum să gătești guacamole şi să fii iubibilă în okii la baby, ci, efectiv, unei cărți cu multe pagini – aici, desigur, înţeleg altceva decât exasperanta literatură motivaţională și de dezvoltare personală –, un roman de căpătâi, o carte de istorie, de filozofie, de memorii, de explicare a ştiinţei, o monografie, un eseu, etc.
Printre cei cu pretenții, o metodă mereu învingătoare prin care-și maschează inapetența pentru lectură e de a bifa o piesă de teatru, un spectacol de operă sau conferința unei somități, dar, în fond, aceasta va rămâne mereu în principal o strategie de gratulare a eului social, pe care-l scot la plimbare în țoale faine, pentru a primi confirmarea de la alte euri dichisite și binecrescute. Normal, e frumos la teatru și operă, e reconfortant contactul live cu mințile sclipitoare, însă, adesea, se preferă doar asta și, apoi, e mai ușor să pierzi (plus că dă bine și pe Insta) trei ore la Faust al lui Purcărete decât o lună la Faust al lui Goethe și e mai la îndemână să vizionezi Ghepardul lui Visconti decât să citești Ghepardul lui Lampedusa (în caz că mai interesează pe cineva un film vechi de peste o jumătate de secol).
La suprafață, poate nu stăm așa rău cu cititul și cred sincer că încă ne mai dăm osteneala să o facem. Dar, în forul interior, nu prea-i mai vedem rostul. În bună parte, cititul s-a demodat și a devenit un act de vanitate personală. Iar pentru nici nu vă gândiți câți dintre noi, simplu snobism.
Succesul literaturii motivaționale, în dauna capodoperelor universale, arată cât de alienați am ajuns în lumea în care trăim.
Și, cu cât vom citi mai multe cărți motivaționale, cu atât mai puțin vom înțelege viața. Mă rog, așa cum au înțeles-o Tolstoi, Bellow, Celine și alții...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Celalalt, cititul utilitar ( scolar, profesional..functional, etc ) e de musai si de obicei da greata.
Cititul de placere e chiar periculos; da idei, indoieli, razvratire, neliniste, idealuri, inadaptare la realitatile dure si la toti incultii de care te bati zilnic.
Cititul ala pur in care iei viata altcuiva si aproape ca o traiesti ca pe a ta - sau chiar mai mult decat a ta, e egoismul suprem, evadarea din materialismul stiintific inconjurator in care suntem doar niste organisme cu tub digestiv care cere hrana si traiesc iluzia unui sens in material ( casa, masina , bani, ..'realizare' ) si in continuitate prin progenituri ( care progenituri au viata lor, nu a ta )
Deci, cititul ar trebui sa fie ascuns ca ceva rusinos.
Ce, vrei sa traiesti mai multe vieti diferite in aceasta viata ?
Fentezi ?
Aveti dreptate din multe puncte de vedere, si nu le voi reitera. Ma voi referi numai la acele argumente cu care nu sunt de acord, si la cele care cred ca ar putea sa fie nuantate.
In primul rand, este foarte greu sa definim ce merita sa citeasca altii, si ce nu. Un exemplu simplu este faptul ca desi l-am citit pe Tolstoi (ca dadea bine...) nu mi-a placut. Mi se pare intrinsec misogin, de multe ori, si in afara de Sonata Kreutzer nu am citit nici un text al lui care sa rezoneze cu mine. Sue me.
Nu imi place James Joyce, ca stil de a scrie, asa cum altcuiva s-ar putea sa nu ii placa Ayn Rand. Da, asta presupune ca i-am citit, sau macar am incercat sa ii citesc, Foarte putine opere literare clasice romanesti m-au lasat rece; unele m-au infuriat, altele, pur si simplu, nu mi-au placut. Nu imi place Rahmaninov, dar imi place Strauss, care, ca si Mozart, era considerat 'muzica usoara' pe vremea lui. Am dezvoltat o ura imensa fata de concertele de pian ale lui Bach (cant la pian, deci acolo sunt subiectiva, sunt scrise pentru cineva care are 20 de degete...).
Nu va spun asta ca sa imi postez larga cultura pe Instagram :) V-o spun ca sa va reamintesc ca reperele culturale difera de la persoana la persoana, chiar in aceeasi generatie, daramite intre generatii. La fel, difera gusturile. As reciti 'At the Mountains of Madness' de o mie de ori, dar nu m-as mai atinge de 'Anna Karenina' decat sub amenintarea bataii cu volumul respectiv.
Ce imi atrage atentia la articol, si la multe dintre comentariile de mai jos este argumentatia superficiala. Tinerii nu citesc - in comparatie cu cine? E ca si cand ai reveni in anii '90, la spoturi publicitare, si ai spune ca detergentul X e cu 60% mai eficient...decat ce? Generatia parintilor nostri citea? Nu cred. Cred ca, in mare, nu s-a schimbat altceva decat faptul ca pe acele vremuri (sunt nascuta in anii '80) se publica mult mai mult, dat fiind faptul ca editurile erau sustinute financiar de stat.
Asta nu se mai intampla acum. Editurile trebuie sa supravietuiasca, asa cum si scriitorii trebuie sa supravietuiasca, si, in general, lucrul asta nu se intampla. Am un amic bun care e un scriitor bun de generatie noua, a carui singura sansa de promovare si supravietuire e o prezenta constanta si obositoare (pentru el) pe FB. Din carti nu face bani. Trebuie sa aiba zeci de mii de fani pe FB, in speranta ca macar 2% dintre ei il vor sustine pe Patreon. O sustinere de 5 euro in acel mediu face cat zece carti vandute; editurile nu au bani de marketing sustinut. Ergo, romanii nu aud de literatura romana contemporana, ergo, nu o cumpara. Ceea ce face ca bugetul editurilor sa fie si mai mic, si totul devine o spirala in jos.
Nu e ca si cand cultura ar veni peste noi precum parintele cu Boboteaza, si noi i-am tranti usa in nas. Dan Lungu a castigat rusinos de putin din 'Fetita care se juca de-a Dumnezeu'. O carte buna, actuala - sa ridice mana cine a auzit de ea, si sa ridice si a doua mana cine a cumparat-o. Apoi, sa dea din cap pe hip-hop cine a si citit-o.
Sincer, cred ca o pitzi care cumpara un brat de carti de la Cartaresti, se pozeaza cu ele dar nu le va citi niciodata face mai mult bine vanzarilor de carti romanesti.
În perioada actuală mă cam mir de cei care se așteaptă să citim mult tocmai pentru că e pandemie și avem mai mult timp. Și dacă e pe dos, fraților? Dacă e normal să citim mai puțin tocmai pentru că am intrat într-o zonă de profundă nesiguranță a vieții? Pe lângă căutarea siguranței și a plăcerilor, ca să te deconectezi, când e vorba de citit, poate fiecare (dintre cei dispuși) citește doar ceea ce îi dă putere pe nisipurile astea mișcătoare. Eu cred că puține creații se ridică la înălțimea acestor așteptări, adică rezistă ca preocupări valide în apropierea morții. E o mare trufie din partea multora care acum scriu, scriu, și se miră că nu ne aruncăm entuziasmați să ingurgităm ce au produs măriile lor.
Ba da, ba da. Se citea mai mult înainte în familiile noastre. Poate și din cauza (adică datorită :)) ) programelor tv slabe, plus că altfel curgea viața.
De acord cu observațiile autorului. Cineva care citește bine lumea.
romanii sunt alfabetizati si cam atat!...
cei educati si culti au plecat pe alte meridiane, toti sunt niste oameni ajunsi, cetateni ai Lumii...
Inca de la inceput introduceti o statistica legata de numarul de carti cumparate si o afirmatie despre profesoare care se culca cu elevi. In mod normal aceste doua elemente ar trebui insotite de ceea ce in mediul stiintific si nu numai se numesc referinte. Era bine daca afirmatia era insotita de un link catre statistica respectiva si mai ales catre niste articole despre afirmatia extrem de ingrijoratoare legata de profesoare (apropos, de ce doar profesoare?).
Articolul continua in aceeasi stil fara referinte dar cu afirmatii marete: "foarte mulți avocaţi, ingineri, profesori, doctori, ofiţeri, arhitecţi, oameni din publicitate, radio şi televiziune, jurnaliști, bugetari de calibru, psihologi, directori, manageri, specialişti în HR, în PR, influenceri, bloggeri, vloggeri, etc. citesc așa cum unii ascultă manele, adică la mișto. Și se pozează cu cărțile la fel de cocălăresc cum alții o fac alături de mașini de fițe." Numere? Statistici? Referinte? Deloc. Este o diferenta intre ceea ce ni se pare ca vedem zi de zi si ceea se intampla defapt. Zi de zi putem fi bombardati de tot felul de mesaje, poze pe facebook, instagram etc care sa ne dea impresia ca ceva ce ne deranjeaza este mult sau majoritar. In realitate, exista pericolul sa cadem in capcana statisticilor numerelor mici (mai multe informatii aici https://en.wikipedia.org/wiki/Faulty_generalization#Hasty_generalization).
Si eu am senzatia uneori ca sunt inconjurat numai de idioti dar a ma apuca sa scriu un articol despre aceasta generalizare e putin cam mult. Pentru o senzatie care apare din frustrare momentana generata de cativa oameni cu care am interactionat, nu are rost sa plictisesc pe nimeni.
Problema pe care o enuntati spre finalul articolului, dar care dupa parerea mea trebuia expusa de la inceput, anume lipsa de cultura si "tampenia poporului" poate fi un subiect interesant de discutie. Felul in care este abordat aici este extrem de defectuos.
Când eram la școală primeam o listă de lecturi de vară, unele din materia la română din anul următor, altele nu. Se face așa și acum, nu știu. Însă (și) așa se dezvoltă gustul pentru lectură. Și bineînțeles, din familie. Dacă în casă nu este nici măcar o bibliotecă mică, înseamnă că în acea casă nu se citește și nici copiii nu vor avea interes. Dacă nici școala nu contribuie, e de rău.
Mă veți critica, la ce bun? Imi dă cartea de mâncare? Răspuns: dar televizorul dă? Cartea măcar deschide orizontul și formează însă televizorul reușește exact contrariul...
Și încă, se întâmplă un fenomen care îmi dă serios de gândit: în urmă cu câțiva ani pe Amazon Kindle era o ofertă limitată spre medie de carte. Comparativ cu literatura în alte limbi, de-a dreptul frustrantă. Ei bine, acum nu se găsesc nici măcar cărțile de acum 3-4 ani! Ma gândesc, fiindcă cererea e redusă ( nu se cumpără, pur și simplu). Astfel lipsa de interes duce la scăderea alegerii și pentru cei interesați! (Poate și pentru că piața a fost invadată de acele fake-books, care pare a fi opera unui grup infracțional care are ca unic scop stoarcerea de bani de la Bezos). Un fenomen periculos. Duce la nivelare prin forța preferințelor majorității.
https://www.youtube.com/watch?v=O61eEJ0xCJ8
Animalele jegoase invocate mai sus nu trebuie blamate din cauza inapetenței lor pentru lectură, ci din cauza comportamentelor lor zilnice care constituie crime împotriva comunității.