Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De ce oamenii „subțiri” simt nevoia să fie vulgari în public. Despre exhibiționismul lingvistic

Semn obscen

Foto: Guliver Getty Images

Citeam deunăzi un articol de pe un blog distribuit pe o rețea socială de către o doamnă medic, cu notorietate, conferențiar universitar la o importantă facultate de medicină dintr-un centru universitar cu tradiție de la noi din țară. Ideea scrierii acestui articol mi-a venit de acolo. Cum se numea articolul distribuit de doamna doctor? Cam așa: „Corporatistul și pulimea”. Cum? Chiar așa cum ați auzit sau mai bine spus, cum ați văzut. De ce l-a distribuit doamna doctor? Nu știu să vă spun. De ce l-au mai distribuit și alte sute de utilizatori, deopotrivă femei și bărbați? La fel, n-aș ști să răspund.

Deși nu este relevant, vă voi rezuma conținutul articolului. Era o poveste siropoasă de succes din zona corporatistă a IT-ului, unde un miliardar celebru vine în România și, în loc să stea de vorbă cu staff-ul managerial care se pregătise să-l întâmpine mai ceva ca pe Ceaușescu pe vremuri, el a preferat să stea cu tinerii programatori, aflați la un etaj mai jos, de care de fapt era și interesat în a-i recruta, mâncând mere și pizza împreună cu ei, în timp ce ascultau muzică și spuneau bancuri deocheate. Povestea se termina bineînțeles în arhicunoscuta cheie corporatistă „win-win”.

Cum credeți că i-a numit autorul pe acei tineri programatori, băieți și fete? Eh bine, i-a numit: „pulime”. De ce a făcut el asta? N-aș ști să vă spun, în schimb pot doar să presupun. Pentru că probabil așa i s-a părut lui că este cool și că astfel va avea succes printre cititorii din generațiile Y și Z, dar și la doamnele din generația X ce au trecut evident de prima tinerețe și care folosesc un astfel de limbaj precum virgula într-o frază. Pe lângă faptul că mi se pare cel puțin indecent și de o vulgaritate gratuită, acel termen nici măcar nu există în dicționarul argotic, și nici nu a fost folosit corect în sensul dat de către cei ce l-au creat și nu l-au „omologat” încă.

Într-o altă zi văd înregistrarea unui stand-up comedy cu un individ de vreo 150 de kilograme, în viu, cum ar spune chiar el, fiind un mare mâncător de mici și ceafă de porc, după cum chiar lui îi place să ne arate, care este un fel de actor de comedie de cartier, ținând un  speech despre... „muie”. Și nu era vreo dizertație politică de contestare a ceva sau a cuiva, având la bază, de acum celebrul slogan antigvernanental de dată mai recentă, pe care un distins filozof contemporan român o numea „înjurătura care ne unește”, ci era o descriere cât se poate de explicită a acelui gen de act sexual numit astfel in argou și a împrejurărilor în care se poate produce el. Toate acestea fiind povestite in vorbe șmecherești de cartier și cu un tâlc demn de audiența din niște stabilimente de tip judiciar din Rahova sau Jilava. 

Ce era și mai surprinzător era faptul că audiența din sală, fiind intr-o proporție ușor majoritar feminină, se manifesta apreciativ zgomotos prin aplauze și râsete copioase cu gura până la urechi, foarte aproape de extaz. Deci practic, pentru un observator din exterior, se putea înțelege că acel comediant supraponderal făcea sex oral imaginar cu toată asistența feminină din sală, iar lor le plăcea asta.

De ce făcea el acest lucru vorbind cu atâta pasiune și aplomb despre un act intim ce nu are nevoie de nicio descriere în detaliu, ci numai de acțiunea decisă de parteneri în cadrul intim, aș putea-o bănui și înțelege. Probabil că în viața reală el nu avea parte de așa ceva. Ce nu am putut înțelege însă a fost reacția publicului feminin din sală, de vârste ce se încadrau la generațiile Z și Millenials și care păreau, după aerul afișat, a avea și un grad de educație mediu și peste mediu. De ce le plăcea lor atât de mult acea subproducție artistică rămâne pentru mine o mare nebuloasă. Poate pentru că eu sunt din generația X? Sau poate nu. Însăși definiția din DEX a acestui cuvânt ne arată că folosirea lui este asociată intenției de a jigni, de a înjosi.

Aș vrea să vă precizez că nu sunt vreun pudic și nici nu am crescut în vreun pension patronat de vreo organizație religioasă, dar am avut șansa oferită de viață, prin profesia aleasă, să pot călători cam în toată lumea și să observ obiceiurile și stilul de viață al oamenilor de pretutindeni, dar așa ceva cum este acum la noi nu am întâlnit pe nicăieri. Vorbitorii de limbă engleza au doar două cuvinte din acest registru, iar folosirea lor nu mi s-a părut niciodată atât de indecentă ca la noi. Tot acele cuvinte au fost adoptate de ceva timp și la noi, în social media sau în vorbirea curentă, doar că la noi sună foarte aiurea. Nu am întâlnit în alte părți nici în titluri de articole de presă sau blog, nici in vorbirea curentă in public și nici chiar în stand-up comedy-uri unde se făceau și glume cu tentă sexuală, folosindu-se atât de excesiv și de dizgrațios acest exhibitionism lingvistic ca la noi. De ce vrem noi să fim unici la chestia asta și la altele nu? Nu știu.

Să-și fi descoperit conaționalii noștri apetența pentru teoriile lui Freud mai mult decât alte nații, descătușându-și brusc id-ul freudian cel primitiv și incontrolabil sau mai degrabă este o psihonevroză influențată și generată de producțiile subculturale prezente în tot ceea ce ne înconjoară de câteva decenii și care ne strâng din ce in ce mai mult până la sugrumare? Freud credea că sexul se află in centrul tuturor lucrurilor. Așa o fi, deși foarte mulți nu aderă la această teorie, dar cu siguranța Freud în convingerile sale se referea doar la sexul în sine, nu și la vorbitul despre sex cum că ar face același lucru. Să fie vorba despre un pansexualism la care musai trebuia să aderăm și noi? Sincer, nu cred.

La noi, până nu demult, limbajul de cazarmă sau cel de cartier de sorginte interlop-delincventă, dacă mi se permite o astfel de exprimare, era folosit cu precădere de către partea bărbătească a populației pentru a-și arata disprețul față de reguli și convenții sociale, folosindu-și masculinitatea. Ei au fost cei care au transformat termenul depreciativ, boieresc la origine, „prostime” în golănescul „pulime”, iar „sexul oral" în "muie" și mă opresc aici, pentru că nu e cazul să le mai promovez și eu acum. De ceva vreme acest limbaj a fost adoptat cu foarte mare ușurință și cu o apetență de speriat și de către partea feminină a populației, pe motiv că este cool să vorbești așa. Total greșit! Nu este nimic mai disgrațios ca auzul sau vederea unei femei, mai ales dintre cele ce se pretind educate, folosind un astfel de limbaj în public, fie în vorbire, fie în scris. De ce? Pentru că își pierd feminitatea. Așa cred eu. Ce știam eu, la fel ca mulți alții, este că limbajul vulgar, dar dintr-un anumit registru și cu anumite limite, se poate folosi în cuplu pentru stimularea sau amplificarea plăcerilor sexuale consimțite de parteneri. Mă întreb de ce simt oare nevoia aceste persoane să o facă acum și în public. Își imaginează astfel că pot face sex (imaginar ce-i drept) chiar cu toată lumea? Sau e numai o chestiune de spargere a monotoniei convențiilor?

Dacă ar fi așa, atunci de ce să ne mai formalizăm ca în vorbirea oficială să se folosescă cuvinte și expresii corecte, decent și respectuos exprimate, pentru că ar deveni pierdere de timp și ar fi un efort suplimentar depus, când am putea foarte bine să nu-l mai facem, dacă nouă ne place altfel. Cum ar fi să ne imaginam, de exemplu, un discurs în parlament al unui politician femeie despre temele economice de interes național, folosind un astfel de limbaj? Sau un profesor la facultate explicând fenomene fizice? Sau la televiziune în talk-show-uri? Vă răspund tot eu: groaznic! La fel de groaznic este să auzim copiii folosind acest limbaj auzit și copiat de la adulți.

Mă gândesc că poate ar trebui să ne revizuim limitele acceptate în societate și să ne comportăm, dacă nu mai politicos, măcar mai decent unii cu alții. Sunt sigur că nu ne-ar face rău, ba dimpotrivă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Citind comentariile imi dau seama ca atat s-a inteles din tot articolul: faptul ca ati facut referire la greutatea stand-uperului, ca si femeile au dreptul lor castigat sa injure, ca putem inlocui cu succes " unde dragoste nu e,nimic nu e" cu "unde sex ( sau macar o aluzie, sau o iluzie) nu e, nimic nu e". Pe langa faptul ca exhibitionismul lingvistic este un simptom al unor afectiuni, este rezultatul reducerii pana la disparitie a moralei, eticii, bunului simt in general. Ce sadim, aia culegem, sau mai bine spus. ce promovam, cu aia ne mandrim.
    • Like 2
    • @ Gavrus Mihaela
      Vă mulțumesc pentru comentariu. Ați punctat mai bine decât aș fi făcut-o eu. Mă bucur nespus că există cineva care a prins esența lucrurilor și a și exprimat-o atât de concis. Așa este, despre asta e vorba, despre atitudine.
      • Like 0
  • Nu imi plac cuvintele vulgare, dar nu sunt de acord nici ca injuraturile ar trebui folosite doar de barbati. Si o femeie poate injura (are aceleasi drepturi ca un barbat, inclusiv cel de libera exprimare) fara sa-si piarda feminitatea, pentru ca "feminitatea" este un concept abstract.
    • Like 2
    • @ Andreea Palici
      De acord cu Dvs in privința dreptului de a înjura al femeilor, dar fără “plm” sau “muie”. Sună foarte rău. La fel ca și alte chestii ce sunt specifice fiecărui gen și înjurăturile trebuiesc diferențiate tot așa. Vă asigur că orice bărbat le-ar înțelege. Nu trebuiesc copiate toate înjurăturile lor. Femeile sunt și pot fi mult mai inventive dacă vor.
      • Like 0
  • Aveți dreptate în ceea ce spuneți aici, dar.... limba engleză conține o multitudine de cuvinte și expresii vulgare, care nu se găsesc în dicționare, care sunt folosite de englezii autentici și care sună la fel de grotesc și urât ca în limba română. Americanii nu prea le folosesc (din fericire), cum nu folosesc nici jumatate din cuvintele limbii engleze (din păcate).
    • Like 1
    • @ Diana Sandu
      Așa este cu englezii, dar din câte i-am văzut eu, ei folosesc acele cuvinte numai in cercul de prieteni și cunoscuți. In public nu prea i-am auzit. Bineînțeles cu excepția alcoolicilor :)
      • Like 0
  • Cred ca va pot oferi cateva raspunsuri.
    1. Ati pierdut un fenomen cultural - in lumea corporatista "pulimea" a luat avant de cand a aparut un one-liner care descrie corect - dar politically incorrect - situatia, mai ales cand cel mai amarat membru al echipei are o titulatura din 3-4 cuvinte (e vorba de clasificarea angajatilor in sefi, sefuleti si pulime, daca nu stiati);
    2. N-am idee de ce-a distribuit o persoana sau alta articolul, probabil din cauza ca i s-a parut relevant. Pentru stiinta dvs, doctorii nu-s tocmai persoanele cele mai curate la gura, dimpotriva. Posibil din cauza ca stiu cum suntem facuti pe dinauntru.
    3. Nu stau acum sa caut la care comediant va referiti. Insa va spun exact de ce radea publicul: din cauza dvs. Mai exact, radea impreuna cu comediantul de acea parte a societatii care considera un subiect tabu. Si de umanitatea noastra in general. Chiar daca nu stiau de ce rad. Daca afla comediantul de articolul asta, are material pentru inca 10 scheciuri - va comportati exact ca cenzura vis-a-vis de Toma Caragiu. Sa infieram acest comportament, tovarasi! Lucru care, fireste, face toata treaba si mai amuzanta.
    4. Va aduc aminte ca-n limba engleza exista de exemplu delicata expresie "mother", care nu inseamna ce pare, asa cum nici "muie", "beregata" sau "cioculet" nu inseamna musai in romaneste ce scrie in dictionar la prima explicatie.
    5. In cele din urma, e o tara libera - daca va deranjeaza o asociere de foneme, poate problema e la dvs, nu la public. E un timp si un loc pentru orice, vorba ceea. Din punctul meu de vedere, cel mai urat cuvant pe care l-am auzit in gura unei femei este - si trec pe diacritice - "tută'. De gustibus.
    • Like 2
    • @ Leo Centor

      Vă mulțumesc pentru comentariul foarte bine structurat ce poate fi ușor înțeles de către oricine, inclusiv de către subsemnatul:)
      Aș comenta și eu la fiecare dintre paragrafe pentru a avea și Dvs un feed-back de la cineva dintr-o altă generație ce vede lucrurile diferit.
      Înainte de asta vreau să mai spun că aveam mult mai multe exemple de genul celor descrise in text, dar nu le-am folosit din teama de a nu plictisi, cu un text prea lung, audiența obișnuită doar cu citirea titlurilor. Cele două exemple nu sunt neapărat cele mai relevante pentru a evidenția ceva ce pare a fi un fenomen, ci ele au fost alese doar in baza observării lor recente.

      Deci, să revin:

      1. Cunosc mediul corporatist lucrând in el vreme de mai mulți ani, dar recunosc că nu il cunosc pe cel din România. “Afară” nu am auzit niciodată un termen echivalent celui de “pulime” pentru angajații de nivel inferior. Constat cu surprindere, din comentariile utilizatorilor, că inclusiv cei vizați și descriși de acest termen sunt și foarte încântați și mândri de existența lui, folosindu-l cu voluptate.

      2. Am ales exemplul cu doamna doctor doar din considerentele că este femeie și că are un nivel ridicat de educație. Putea fi foarte bine un (sau mai degrabă -o-) : “Field manager”, “Chief executive accountant” sau “Șef de lucrări la catedra de Tranzacții internaționale și Banking extracomunitar”.

      3. Ați punctat foarte bine, nu știau de ce râd. Despre asta e vorba. Dacă stau să mă gândesc bine, as putea să consider și faptul că acele femei puteau să râdă chiar de comediant, nu și de ce spunea el. Asta pentru modul cum arăta și că se dădea expert in ceva ce era greu de crezut că il și practică. Cine poate ști ce este in mintea femeilor:)
      Eu nu am spus nicicum că acest gen de divertisment să fie interzis sau că subiectul sex este tabu. Nici vorbă. Am spus doar că este prea mult și prea deplasat. Cam 99% din aceste producții aparent improvizate sunt numai cu si despre sex. Chiar nu mai avem și alte subiecte de care să ne amuzăm. Ar fi chiar trist să fie așa.

      4. Eu nu am spus că trebuiesc folosite numai cuvinte din Dicționar, ci, ca acele cuvinte vulgare, fie că sunt cuprinse sau nu in vreun Dicționar online de argouri, să fie folosite in sensul general comun acceptat de către majoritatea celor ce le folosesc, nu altfel. Asta nu denotă numai lipsa de cunoaștere, ci și o ignoranță totală, vorbind cum se nimerește.

      5. Vă rog să mă credeți că am ajuns la vârsta pe care o am, bătrân cum am văzut că m-au numit unii in comentariile de pe FB, deși eu nu mă simt, și nimic din ceea ce este omenește nu-mi este străin sau că ceva anume mi-as dori să fie interzis cu desăvârșire. Nici vorbă. Ce imi doresc eu și cred că mai sunt și alții, nu neapărat din generația mea, este ca să existe puțină măsură in toate. Este la fel ca la mâncare, dacă este să ne referim într-un mod intenționat ironic la amicul nostru comediant, mâncător de mici și ceafă de porc, dar expert închipuit in sex oral sau mai exact “muie”.

      Termenul de “tută” cred că a fost inventat tot de către femei pentru că cel de “proastă” devenise un alint :)
      • Like 1
    • @ Daniel Panduru
      Delia MC Delia MC check icon
      Ehei, cum vorbesc medicii câteodată nu vreți să știți. Probabil nu sunt chiar pe locul 2 după camionagii dar nici departe.
      Afară nu se vorbește prost de angajații de rang inferior pentru că nu există nici un dispreț față de aceștia. Primează conceptul de echipă și mai nou de ierarhie mai laxă, în care fiecare este important, mai curând un puzzle decât o ierarhie pe verticală. Tratarea de sus a celor din populime, cum i se mai spune, e specialitate autohtonă și semnul unui viciu grav de atitudine.
      Sexul vinde cel mai bine, nimic nou sub soare. Numai că riscăm să-l bagatelizăm și să-l vulgarizăm prin uzul prea frecvent a termenilor "tehnici". Sexul nu-i vulgar, noi îl facem să pară așa.
      • Like 2
    • @ Daniel Panduru
      Domnule,
      Multumesc pentru raspuns. Totusi, nu suntem in aceeasi tonalitate. Doua disonante majore:
      a. Daca aveati curiozitati referitor la motivul partajarii sau la frecventa sexului oral, puteati intreba direct persoanele implicate;
      b. Nu dumneavoastra sau eu decidem ce e comedie. Daca lumea rade, as indrazni sa spun ca nu e tragedie sau saga. Ati spune ca Fountain, L. H. O. O. Q., Ceci n'est pas une pipe, Campbell soup, etc, nu e arta? Jackson Pollock atunci? Klimt? Ursula Martinez si Hanky Panky, daca tot vorbim de stage comedy?
      Si, alfa si omega, gresiti cand spuneti ca nu suntem aceeasi generatie.
      • Like 1
    • @ Leo Centor
      Chiar dacă aparent nu suntem in aceeași tonalitate, faptul că putem purta o discuție civilizată, eu cred că s-ar putea spune fără a greși că putem fi intr-o oarecare rezonanță măcar. Recunosc că m-am grăbit cu evaluarea apartenenței Dvs la o generație sau alta :) Trebuia să-mi dau seama când mi-ați vorbit de Caragiu.

      Acum, despre curiozitățile mele privind frecvența sexului oral practicat de cineva, oricine ar fi el, vă mărturisesc că nu am niciuna, nici măcar in cazul amicului comediant. In cazul lui aș putea spune că am chiar certitudini, asta ca să enervez in mod voit o parte dintre cititori:) Bineînțeles că glumesc, să fie sănătos și să practice cum isi dorește el acea activitate sau oricare alta, dacă este in stare. Singura mea dorință este să nu fie nesimțit. Atâta tot. Din comentariile Dvs realizez că nu ați văzut schetch-ul cu pricina. Credeți-mă că este mai mult decât deplasat ce a făcut el acolo cu publicul. Efectiv și-a bătut joc de el, in special de femeile din public și nu numai de acolo. Eu v-as trimite înregistrarea, dar nu vreau să-l promovez tocmai eu. Il găsiți sigur pe net. După ce-l veți vedea, dacă mai doriți, putem continua discuția.

      Și ca să nu credeți că am ceva cu stand-up-ul, vă confirm că și eu cred că acesta face parte din genul divertisment sau, dacă vreți, comedie.
      Ce a făcut el acolo nu mi se pare deloc că s-ar încadra la niciun fel la stand-up, in sensul consacrat al termenului. Cred că as putea să-l încadrez la ceva pur românesc, de genul : “Cum să ne batem joc de public pe banii lor, fără ca ei să-și dea seama”. As fi aproape in stare să pariez, dacă ar fi posibilă verificarea, că in cercul lui de prieteni intimi, el s-a laudat ulterior cu acea ispravă, cum și-a bătut el joc de tot publicul, iar ei (publicul) se amuza ca prostu’, neînțelegând ce i se întâmplă. Imi cer scuze față de cei care au fost in sală atunci și îi rog să nu se simtă ofensați, pentru că acestea nu sunt cuvintele mele adresate lor, ci este cum cred eu că ar gândi el. Singura calitate pe care i-o găsesc acestui comediant obraznic, este charisma. Folosindu-și această calitate, de care este foarte conștient, a reusit să aducă publicul in transă, făcând după aceea ce a vrut cu el. Eu cred că așa s-ar putea explica hohotele de râs ale celor din public. Acum ca să fiu din nou malițios cu el, as spune cum că am mari îndoieli că îi iese aceeași figură cu transa și atunci când ar fi să vrea să practice pe bune acel gen de activitate.
      • Like 0
  • Articolul dvs. mi-a adus aminte de scandalul pornit de premiile Gopo, unde s-a cântat o manea. Vă spun și dumneavoastră ce am gândit și atunci. A crede că maneaua nu fac parte din cultura română e de o naivitate crasă. Tot așa și folosirea limbajului "colorat". Prefer să fiu înjurată, decât deconsiderată pe baza unor judecăți de valoare cum bine le spuneți "subțiri". Ar fi mai nimerit să vă lansați întâi în înțelegerea unui fenomen înainte să emiteți judecăți. Până atunci un deloc prietenos "hai sictir!", fiindcă nimeni nu e interesat de pedanteriile și pre-judecățile dumneavoastră. A gândi simplist și a simplifica, două lucruri pentru care cultura noastră e una mică și nesemnificativă. Data viitoare încercați o analiză serioasă!
    • Like 2
    • @ Dana Cazacu
      Să înțeleg din reacția Dvs că ați fost in sala speech-ului cu pricina?
      Dacă recitiți textul veți constata că nu am emis nicio judecată, ci am încercat să analizez fenomenul și să-l înțeleg dacă era cu putința, in plus să pun niște întrebări care puteau să ajute la asta.
      Oricum vă mulțumesc pentru ajutorul involuntar acordat și am reținut și recomandarea Dvs.
      • Like 2
    • @ Dana Cazacu
      Delia MC Delia MC check icon
      Cum să nu facă parte? Maneaua face categoric parte din (in)cultura română. Dar dacă ne gândim la geneză și funcții remarcăm ușor deosebirile. Limbajul colorat există de când exista un o limbă iar maneaua e o un gen muzical generat recent in scopul de a face bani (țiganii aveau muzica lor bine-mersi). Vorba colorată are rol de refulare pentru cei ce în mod obișnuit vorbesc decent (pentru cei ce nu stiu limita sau mai rău, nu știu altfel, mecanismul nu funcționează). Maneaua nu are acest rol. Maneaua e o făcătură (grevată pe) incultură cap-coadă. Mai clar, fără pedanterie, un om cultivat poate vorbi porcos câteodată, uneori și în situații nepotrivite. Dar un astfel de om nu va asculta manele, nici la beție.



      • Like 2
    • @ Daniel Panduru
      "Dacă recitiți textul veți constata că nu am emis nicio judecată" - Daniel, poate este o problema semantica aici, dar "a emite o judecata (de valoare)" inseamna sa faci o apreciere; de exemplu - si citez din text - "mi se pare cel puțin indecent și de o vulgaritate gratuită".

      Dana se referea anume la aprecierile derizorii, dintre care cea mai importanta este "Probabil că în viața reală el nu avea parte de așa ceva." Aceasta afirmatie nu se bazeaza pe niciuna din informatiile disponibile, ci suna a prejudecata.

      Chiar mai rau, in raspunsul tau la comentariu, Daniel, raspunzi cu un atac personal ("Să înțeleg [...] că ați fost in sala speech-ului cu pricina?") care e, in acelasi timp, o judecata de valoare si o premisa pentru o dezbatere viciata.

      Mai sunt si altele, dar cred ca e mai important intai sa ne asiguram ca vorbim despre acelasi lucru.
      • Like 0
    • @ Probatio diabolica
      Mai sunt si altele, dar cred ca e mai important intai sa ne asiguram ca vorbim despre acelasi lucru.

      M-as adresa și eu Dvs folosind prenumele, dar din păcate nu am cum să-l aflu dacă nu mi-l spuneti Dvs. Nu spun asta pentru că m-ar deranja modul direct de adresare, ba dimpotrivă , însă mi-as dori să pot face și eu asta pentru a avea o balansare firească a dialogului.
      Sunt de acord cu Dvs că poate fi o chestiune de semantică, dar in înțelesul meu, a emite judecați ( fie de valoare sau nu) înseamnă să exprimi certitudini, ceea ce nu este cazul nici in text, nici in comentariul meu. Cred că puteți observa faptul că foarte multe din așa-zisele aprecieri ale mele sunt precedate de expresiile “probabil că...” sau “Să înțeleg că...” sau “așa cred eu”, deci este vorba despre ceva probabil sau valabil numai pentru mine, nu despre ceva cert cu valoare de adevăr absolut.
      Vă reamintesc că doamna respectivă mi s-a adresat cu expresia :”Hai sictir” și oricât a încercat dânsa să o mascheze, acea expresie este o insultă directă. Cu certitudine! Ce părere aveți despre asta?
      • Like 1
    • @ Daniel Panduru
      Despre "hai sictir"-ul de mai sus, am urmatoarea parere: daca as scrie un text pe internet si cineva mi-ar raspunde "hai sictir", ma gandesc la doua reactii:
      1. escaladez conflictul raspunzand cu aceeasi moneda (sau asemanatoare); in acest caz, schimbul de idei se termina si incepe concursul de cine scuipa mai departe
      2. ma opresc si incerc sa inteleg perspectiva din care vine reactia, mai ales ca este o reactie asa puternica; este o sansa sa-mi reconsider opiniile si, daca nu sa le schimb, macar sa le adaug nuanta.

      Despre judecati/aprecieri/credinte, poate ca DEX-ul nu ne ajuta suficient. Dar as spune ca toate opiniile sunt subiective, iar certitudinea nu inseamna cat de adevarate sunt opiniile, ci de cata incredere e investinta in ele. Iar opiniile certe pot fi complet gresite, daca se schimba perspectiva!
      Oricum, revenind la opiniile exprimate in text, exista o tendinta de a pune etichete categorice pe situatii care nu par asa de categorice. De exemplu, in sceneta lui Micutzu (despre el e vorba, nu?) utilizarea intensa de cuvinte licentioase poate fi un mecanism de defulare pentru audienta (adica, nu rad din cauza proiectiei sexuale, rad din cauza ca vehementa verbala este oarecum neasteptata). Sigur, gusturile pot diferi, dar un monolog de comedie nu poate fi luat doar literal.

      Si prenumele meu e Probatio, nu te jena sa-l folosesti! :)
      • Like 1
    • @ Probatio diabolica



      Dragă Probatio ;)

      Să știi că și eu am gândit la fel ca tine in privința reacțiilor pe care le-aș putea avea față de o insultă directă cum este cea a doamnei iubitoare de manele (spun asta doar pentru indentificarea ușoară a sa), cu deosebirea că eu nu-mi reconsider opiniile dacă cineva mă abordează in acest mod. Aș face-o dacă acel cineva vine cu argumente pe care le exprimă decent sau măcar respectuos. Cum spuneai și tu, in momentul in care mă insultă, schimbul de idei s-a terminat, dacă a existat vreunul până atunci.

      In plus, am observat că doamna stă cam prost și la gramatică, ceea ce se explică tot prin iubirea de manele. Asta este perspectiva din care se vede reacția dumneaei. M-a surprins totuși că a folosit cuvântul “pedanterie”, pe care nu-l consider a mă caracteriza nici pe mine, nici textul meu, dar aceea este o opinie pe care o respect, in condițiile in care îi cunoaște sensul. Dânsa, care imi combatea emiterea de judecați și verdicte bazate pe prejudecăți, emite chiar dumneaei una despre mine, spunând că nu este nimeni interesat de ceea ce spun eu pe acest subiect. N-as fi prea sigur că lucrurile stau așa.

      Intenția dumneaei, in opinia mea, a fost doar să mă insulte și atât, si pentru că știa că nu o poate face la fel ca pe FB, datorită existenței moderatorilor paginii, a încercat să o îmbrace in ceva care să pară că e altceva.

      Si nu, nu este vorba despre Micutzu, deși și el are multe schetch-uri din acel registru. La el nu am văzut, cel puțin deocamdată și sper să nu o facă niciodată, dorința diabolică (sorry for that ;) ) de a-și bate joc de public. Asta este de fapt problema mea, nu neapărat folosirea de cuvinte și expresii vulgare.
      • Like 1
  • ....................Cam asta ar fi.
    • Like 1
  • Raul check icon
    Ce importanta avea faptul ca respectivul comediant era "supraponderal", de tot o trageti cu asta?!
    • Like 2
    • @ Raul
      Niciuna. Era doar singurul element de descriere ce putea fi remarcat de către oricine, în lipsa altora mai evidente.

      Nu mai spun că de fapt el era obez nu supraponderal, ceea ce mă face să am mari îndoieli in privința eligibilității sale față de vreo persoană dispusă să practice cu cineva genul acela de activitate descris de el in speech.
      • Like 1
    • @ Raul
      Este o modalitate (neîndemînatică, e drept) de a desemna o persoana anume, care chiar este poreclită aşa (s-au şi-a dat singur acest "supranume" "de scenă"). Deci mai uşor de identificat, în caz ca doriţi să cumpăraţi bilete la spectacolele lui, sau, mai inspirat, să le evitaţi. Vă asigur că nu pierdeţi nimic ; căutati pe Internet şi veti decide dacă am, sau nu, dreptate.
      Umorul poporului auto-declarat plin de har, nu se dovedeşte a fi decît sărac, plin de stîngăcii, obscen, fără subtilitatea mostenirilor "subtiri", gîngav, violent, plin de ranchiună, modelat pe falii narcisice sîngerînde ce ne îndreaptă PE TOŢI către mediocritate ( că vrem sau nu să o recunoaştem)
      Romînia trece printr-o perioadă de decadenţă, ascunsă, duplicitar, de indolenţa noastră "patriotică".
      Lipsa culturii, lipsa educaţiei (precară mai ales în familie dar şi coroborată şi cu "modelele" unei cinematografii contestabile, de serie B turcească sau de pe unde le-or mai culege televiziunile romîneşti, tabloidizate de aceaşi incultură endemică), haosul general, lipsa implicării societale la bunul mers al traiului în comun (adică exact opusul " modernismului" întelepciunii populare , ştiţi dvs., "merge si aşa", "Fiecare cu ale lui", s.a.m.d.), mentalitatea cleptocratică şi obsesiv preocupată de căpătuire cu orice preţ, toate acestea contribuie la o stare de lucruri deplorabilă.
      Trăim într-o Romînie disfuncţională, literal bolnavă, stressată de neputinţă şi cu reacţii defensive pline de violenţa reparatorie, fizică sau verbală.
      Ne credem buricul pămîntului, dar dovedim "decât" imaturitate istorică si, la un nivel imediat, o lipsa crasă de stimă de sine. Aceasta vine din necunoaştere (incultură), dispreţ, lipsă de empatie, lipsă de demnitate, laşitate, duplicitate, etc., deci, altfel spus, de lipsa reperelor sănatoase care să ne acorde, poate, şansa de a descoperi, cu puţin efort într-ale omeniei, medicamentul miraculos al mîntuirii noastre (LAICE, că religia se pare că este la fel de dezinteresată de suflet, ca si noi toti).
      • Like 3
    • @ Daniel Panduru
      Stimate domnule Pândaru, "subtilitatea" contextuală a descrierii personajului şi a explicaţiei procesului redacţional, ar fi fost suficientă. Cei inteligenţi (subtili ?) sau doritori de a şti mai multe s-ar fi descurcat fără detalii suplimentare.
      Faptul însă că, brusc, aţi cotit pe drumuri de denigrare verbală pline de superficialitate retorică (ca să folosesc si eu un eufemism) este nu numai inutil dar, prezintă, revelator, anumite carenţe etice pe care nu pare că le sesizaţi dumneavoastră înşivă.
      Decretarea arbitrară a "Eligibilităţii" unei persoane (sau alta) ca fiind îndoielnică (în domenii ce n-ar trebui să ne preocupe în mod deosebit), vă plasează, prin derapajul logicii dvs. exact la hotarul indecis al aceluiaşi comportament deplasat, pe care-l incriminaţi.
      Acesta este efectul mimetismului social (despre care vorbesc de o manieră foarte succintă în comentariul meu următor), ce ne infiltrează, subtil şi în profunzime, spiritul nostru critic, ce-ar trebui să ne fie pavăză împotriva mizantropiei noastre generalizante, dar nu ne este decît un apendice, pare-se inutil.
      Nu pare că ati înţeles noţiunea de "compasiune" si aceasta nu în sens religios ci în sensul unei sensibilităţi la mizeria CELUILALT, fie el si un actor "de cartier" cum bine îl etichetati.
      Compasiunea presupune înţelegerea profunzimii de suflet. Fără judecată. Fără intercalarea propriilor judecăţi de valoare, mult prea subiective, ba chiar jugulatoare de adevăr.

      Critica dvs. ar fi fost justă dacă ea ar fi fost "clinică" (aseptică), "chirurgicală" (precisă), aşa cum aţi fi vrut, fără artefactele societale contagioase, ce vă plasează exact în lumea din care ati vrea să ne faceţi să ieşim, sau măcar să o sesizăm aşa cum este, fără fumigenele consumatorismului actual.

      Corect ar fi să vrem să ştim DE CE (CUM ?) se ajunge la o situaţie critică, ca cea pe care o descrieţi. Am putea-o astfel să o îndreptăm. Sau macar să încercăm (începînd cu noi însine !!!)
      A constata doar faptele pe care orişicine le poate constata, nu face decât sa ne plaseze în lumea călîe a "filozofiei de viaţă" a mahalalei aceluiaşi "cartier" de care vorbim.


      • Like 1
    • @ contributor

      Stimate domnule/doamnă “Contributor”, că nu știu cum să mă adresez altfel dumneavoastră, sensul descrierii sumare a comendiantului vine din surprinderea mea instantă provocată de o neconcordanță evidentă între probabilitatea ca o astfel de persoană cu o astfel de înfățișare să fie expert pe subiectul prezentat în speech și existența posiblității practice reale. La asta m-am referit atunci când am vorbit de eligibilitate și nu era nicio urmă de denigrare. Evident că totul poate fi relativ și aparent, de aceea mi-am exprimat îndoiala. Nu cred că ați remarcat pe undeva ca eu să fi spus lucuri cu valoare de adevăr absolut.

      Despre compasiune, imi pare foarte rău, dar nu pot exprima o astfel de stare față de cineva care mă agresează fie pe mine, fie pe altcineva, chiar și numai vizual sau auditiv și pentru care fapte să mai pretindă și o plată. Nu știu dacă Dvs ați manifesta compasiune față de un țaran care vă vinde la piață un pepene stricat, el știind foarte bine că ținuse pepenii in soare vreme de doua luni și mai și proveneau din Turcia.

      Despre cauzalitatea faptelor, cred că ați remarcat in text repetiția întrebării mele “de ce?”, așa că nu puteți concide că m-am limitat doar la o descriere simplistă.

      Iar despre superficialitate, să știți că și eu as putea să vă acuz de ea, văzând că Dvs nu ați remarcat un lucru simplu și anume care este numele meu de fapt, dar nu o voi face pentru că acesta este un lucru neimportant.
      • Like 3
    • @ Daniel Panduru
      Stimate domnule Panduru,
      Aş fi vrut să fi putut să va răspund încă de ieri, dar un bug informatic (ce hălăduieşte voios prin aceasta Republica numerică) mă împiedica din cînd în cînd să mă "loghez" (eu aş fi zis : să mă conectez, dar tot un drac ar fi – romgleza a cîştigat această bătălie). Cum nu am cont "feisbuc" (şi nici nici nu-mi doresc), aceasta mă exclude de o manieră rizibila de la "socializarea-feisbuc", obligatorie în zilele noastre, inclusiv, şi mai ales, pe această platformă ce s-ar vrea goarnă a adevărului răspîndit în patru zări (un nonsens, după mine, atîta timp cît impui o apartenenţă obligatorie la o platformă atît de problematică ca Facebook).

      Doresc, pentru a începe, să vă rog să mă scuzaţi pentru eroarea scrierii numelui dumneavoastră. Eroarea ar putea fi explicată, dar nu cred că mai asteptaţi aceasta de la mine.
      Nu a fost o încercare de atac la persoană, ci pur si simplu o scăpare regretabilă.

      Doresc, deasemenea, să vă felicit si pentru efortul de a răspunde unora din comentatori. Nu este o obişnuinţă în lumea jurnaliştilor, prea grabiţi, prea ocupati, sau prea urcati pe pedestale exclusiviste pentru a se pleca pînă la "firul ierbii" (eufemismul ecologic jurnalistic al "pu*imii" "actoraşului de cartier"). Aceasta deosebeşte, pare-se, un profesionist de un "contributor comentator", deşi nu toti cei din categoria dumneavoastră aplica acest principiu sănătos – "confruntarea" cu cititorii comentatori. Dacă mai ţinem cont si de "cerberii – moderatori" care…moderează de o manieră obscură, avem un tablou aproape complet al societăţii jurnalistice româneşti tributara trecutului.

      Trecînd peste mondenităţi, doresc să vă spun că am citit cu atenţie articolul dumneavoastră, dar un răspuns complet, presupunînd ca aceasta v-ar fi interesat, nu-l l-aş fi putut face public pe o astfel de platformă si aceasta din aceleaşi considerente care mă împiedică să ma înscriu pe o platformă ca Facebook, prea scormonitoare de intimitate.

      La obiect, aflati totusi că mizantropia nu-mi este străină (asta ca aluzie la exemplul dumneavoastră cu pepenele moralei româneşti). Dar continui să susţin că, pentru sănătatea noastră psihică si intelectuală, înţelegerea mecanismelor subtile a inter-relaţionalului uman şi clemenţa faţă de derapajele de orice fel, ale noastre ca si ale celorlalti, sînt o cale de vindecare a unei societati încercate de privatiuni de tot felul.
      Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim permisivi cu vulgaritatea unora (ca să luăm doar acest exemplu). Dar nici să ne coborîm pînă la abjectul incriminat, nu cred că este o soluţie. Trebuie sa-i aratam adevarata fata fara sa cadem în pacatul imitatiei raului pe care-l combatem.
      Nu înseamnă deci că trebuie să fim un fel de budişti luminaţi ai toleranţei (neînţelese de prea mulţi compatrioţi) dar nici să le negăm posibilitătile reale de acces la "occupatii" pe care ati părut că i le negaţi. S-ar putea să aveţi surprize privind preferinţele a unei părţi a populaţiei.

      Oricum, continui să cred că, în absolut, atitudinea dumneavoastră totalitară neagă, pe undeva, efortul educativ dorit în restul articolului. Cel puţin pentru mine. În rest efortul dumneavoastra pare rasplatit de comentatorii articolului. Îndraznesc sa spun : inclusiv de criticile mele.
      Sînt, poate, "subtilităţi" ignorate, voit sau nu, de majoritatea cititorilor, prea preocupati de un cotidian grăbit şi superficial, dar consider că în procesul dorinţei eradicării răului social, modelul personal trebuie să fie exemplar. Mai ales pentru…sine.
      Am fi mai indemni la aroganţa agresivă ce ne intoxică zilnic simţul critic.

      Romînia trăieşte într-o sferă etanşă la repere exterioare care ar putea să-i sugereze şi alte modele comportamentale. Dumneavostra, marinar fiind, poate că sesizaţi, la sosirile în porturile naţionale, aberanţele cromaticii sociale a unei Romînii ce se amăgeste privind într-o oglindă deformantă.
      Mimetismul societăţii bolnave, un fel de contagiune colectivă endemică, impune un comportament aproape standardizat ce include, de exemplu, scena manifestărilor posibile ale unor astfel de "actori" ai vulgarului ignorant si sfidător, ce-şi cîştigă, cu cinism, titlul de nobleţe în rîndul unui public lipsit de o educaţie culturală solida care să-l ajute să sesizeze primejdiile decadenţei moravurilor şchioape.

      În fine, sper să aveti o "carieră" demnă de aspiraţiile dumneavostră.
      Buna continuare si poate că, într-o bună zi, veţi putea şi vota.

      NB : "î"-ul din "i" nu este o greseala.
      • Like 1
    • @ contributor
      Corina check icon
      Problema conectării pe Republica se rezolvă simplu. Dacă după completarea rubricilor emailului, a parolei și clic pe login sau enter nu v-ați conectat, mai e nevoie de un refresh al paginii.
      • Like 1
    • @ Corina
      Va multumesc pentru speranta unei bune functionari a platformei.
      Din pacate sugestia dvs. nu reprezinta si rezolvarea situatiei. "Refresh"-ul nu serveste la nimic (cel putin in cazul meu). Continui sa cred ca este un bug informatic sau o cearta prieteneasca între servor si computerul meu.
      Oricum, astazi legatura functioneaza !
      Buna continuare.
      • Like 1
    • @ contributor
      Delia MC Delia MC check icon
      Încercați și alt browser.
      • Like 0
  • Nume check icon
    Cineva din mass media ar spune ca acest limbaj este prezent pentru ca exista cerere...de cate ori nu auzim: ascultatorii ne-au cerut, telespectatorii ne-au sunat, opinia publica ne-a sugerat, etc. Prin umare daca noi, publicul, dorim acest lucru, mass media este extrem de amabila sa promoveze astfel de limbaj si cauta neincetat sa gaseasca reprezentati care sa ofere asa ceva. Nu stiu cat de adevarat este sau pur simplu mass-media cauta o scuza pentru gradul inalt de educatie pe care il ofera, inclusiv asa zisele publicatii/posturi radio/TV "quality"...
    Daca in schimb acest lucru este adevarat, insemna ca aici ajuns societatea din punct de vedere educatie si valori si avem doua variante: ori incercam sa schimbam acest lucru ori selectam ce dorim sa auzim.
    P.S. Daca mai tineti minte acest lucru s-a intamplat dupa Revolutie in multe filme romanesti in care limbajul a devenit foarte vulgar, totul in numele artei si a libertatii de exprimare pe care nu trebuie sa o cenzuram. Sa nu uitam isteria cu acel numar de inmatriculare in Suedia, pe care toate publicatiile de mass-media l-au promovat neincetat zile bune ca un slogan national impotriva coruptiei si un stindard de schimbare a societatii. Chiar atat de rau sa fi ajuns?!
    • Like 2
    • @ Nume
      Corect. Din păcate aceasta este motivația preferată a posturilor tv pentru a-și justifica subcultura transmisă sau promovată de ele.

      Într-adevăr, filmele românești de imediat după ‘90 au fost foarte slabe. Nu știu cine le-a spus lor (regizorilor și scenariștilor) că rețeta de succes ar fi limbajul vulgar in detrimentul conținutului.
      • Like 2
  • OK, spectacole de stand-up in care se vorbeste in detaliu despre subiecte cu tenta sexuala exista si in State de ani buni. Acum vreo 2 saptamani am vazut un spectacol de stand-up in care o tanti facea glume pe scena fix despre sex oral. Nu totdeauna astfel de spectacole au si succes, e adevarat. Unele sunt bune, altele sunt de cea mai proasta calitate, si asta se vede de multe ori si in reactia publicului.
    Cred ca tine de un fel de refulare. Da, absolut, limbajul corect e util, problema e ca din cand in cand e prea mult, mai ales daca se exagereaza cu jargon corporatist 8-10 ore pe zi. Si atunci unii isi varsa frustrarea adunata in acele ore in diferite moduri: poate se urca pe scena si vorbesc despre muie, poate se duc la spectacole la care se vorbeste despre asa ceva si se amuza copios, altii joaca jocuri violente pe PC sau console sau scriu tampenii pe social media etc. Si asta nu e o chestie care sa tina de gen.

    "Sau e numai o chestiune de spargere a monotoniei convențiilor?" - eu zic ca fix asta e.
    • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Sunt total de acord cu dumneavoastră pentru dezvoltarea și detalierea fenomenului.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Delia MC Delia MC check icon
      Cred că asta este. Refulare. Plus că mai vorbește și oboseala, spectacole ca acesta sunt seara, când toate de peste zi se adună și garda e jos. Măsura însă contează. Dacă ar fi fost doar pigmentat cu aluzii, era altceva. Ce-i prea mult strică. Nu mă deranjează un pic de "culoare" dar o astfel de prelegere e prea mult.
      Ca regulă, de care mă țin, depinde de situație. Una e în context familial sau între prieteni, când mai scapă omul o prostie și asta face conversația mai picantă, alta e în public.
      M..e psd a fost totuși expresia frustrării naționale. O supapă de siguranță, prea mult năduf adunat. Degetul mare în jos in formă scrisă și vorbită, o formă concentrată de dispreț.
      Am început să refulăm peste tot si oricând, asta e problema.
      • Like 2
    • @ Delia MC
      De acord cu dumneavoastră! Ce e prea mult, e prea mult.
      • Like 1
  • Roxana B check icon
    Ma gindesc ca limbajul folosit in titlul articolului despre care vorbiti a fost special ales pentru a stirni interesul cititorului.
    Dar in rest aveti perfecta dreptate.
    Cuvintele folosite in limba engleza , probabil ca noua, ca vorbitori nenativi nu ni se par atit de vulgare.
    Dar poate ca vorbitorilor nativi , da.
    • Like 2
    • @ Roxana B
      Sigur că așa este! Întrebarea care se pune este dacă chiar nu se găsea o altă exprimare pentru a face articolul cel puțin la fel de interesant. Eu sunt convins că erau destule, dar cred că autorul a avut drept public țintă tocmai pe acela menționat de mine, pentru că știa că acela are apetență pentru așa ceva.
      • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult