Foto: Getty Images
Notă: Acest text este scris după un caz real
Mă numesc Mihai, acesta este un pseudonim.
Am fost și eu pe rând șoim al patriei, pionier, comandant de grupă, de detașament. UTC-ist nu am mai apucat să fiu pentru că a venit un anumit Crăciun în care ne-am primit “rația de libertate”. Mi-am primit-o și eu. Aveam fix 17 ani atunci, abia împliniți. Eram în clasa a XI-a. Înainte de vacanța de iarnă tovarășa dirigintă ne dăduse temă să facem rezumatul discursului de la congresul al XIV-lea și eu taman scriam la el când am văzut la Televizor ca al XV-lea nu va mai avea loc. Când ne-am întors din vacanță tovarășa s-a transformat în doamnă și mai târziu în revoluționar.
Anii au trecut, eu am crescut, am făcut și facultatea și după ce am terminat m-am așezat la rând pentru rația de libertate. Și nu am stat mult acolo pentru că prin 2000 un investitor luminat mi-a deschis ochii și m-a angajat să vând credite. Am vândut atât de bine încât în curând am ajuns director al firmei de brokeraj. Îmi mergea bine. Cu primul salariu mi-am luat mașină și gata, de acum nu mai trebuia să mă înghesui cu toată plebea în tramvai.
Toți mă invidiau, colegii de liceu, cei de facultate, băieții de la bloc, vecinii. Aveam mașină, aveam nevastă frumoasă, vacanțele de la Eforie le-am schimbat cu Grecia și Turcia. Când m-am însurat mi-am făcut luna de miere în Republica Dominicană. Frumos acolo! Superb! Dacă există un Rai, exact ca acolo ar trebui să fie.
Prin 2007 soția m-a anunțat că e însărcinată. Super! Primul meu copil! Și e și băiat! O să-l fac mare, director ca mine. E un copil norocos că mă are pe mine tată! Creditele se vând ca pâinea caldă, banii vin în cont. Orice prost poate lua credit, mai ales acum după ce gradul de îndatorare a crescut la 70%. Nu tre’ să fac nimic și banii curg. Nu ies din casă cu bani de buzunar mai puțin de 500 lei. E clar, sunt un norocos! Cineva acolo sus mă iubește!
A venit 2009, soția e iar însărcinată. La serviciu încă merge treaba, însă totuși nu înțeleg, de ce nu se mai vând credite? Anul trecut, prin octombrie economia bubuia ! De ce acum a început să scadă piața? Dar nu-i nimic, sigur o să-și revină în curând. Ce naiba, lumea vrea să cumpere, noi avem bani de dat. La anul sigur o să fie la fel de bine ca în 2008, dacă nu, mai bine!
2010, soția a născut. Avem o fetiță. Superbă, seamănă perfect cu mine. La serviciu e nasoală treaba. Se discută despre închiderea prăvăliei. Ce dracu’ mă fac dacă se închide? Am 2 credite, am două apartamente ipotecate, iar unul e al mamei!
Dar totuși nu cred că se poate întâmpla asta. De ce naiba să închizi o firmă care ți-a scos atâția bani?! Ehehehe, câte credite am mai vândut! Mi-am luat și eu, în CHF. Păi cum să nu-mi iau dacă era cel mai bun produs de pe piață, dobânda cea mai mică, și îl și vindeam eu? Eu nu sunt ca alții, eu pun pasiune în ceea ce fac și nu pot vinde ceva dacă nu cred în acel produs.
Mai târziu, tot în 2010. Gata, firma s-a închis. Dar nu-i nicio tragedie, știu ce să fac. Intru eu în concediu de întreținere copil, măcar iau cei 3400 lei indemnizație iar soția se duce la job. Păcat că e bugetar și are salariul pe care îl are. Iar pe lângă faptul că e așa cum e, l-au mai și tăiat ăștia! 25%! Cică e criză! O fi, așa o fi, dar de ce să plătim noi pentru asta? Eu am 5000 lei rata. CHF a tot crescut, iar venituri tot atât ! Ce să le dau de mâncare la copii? Dar lasă, că o să-mi găsesc eu ceva, nu-i dracul chiar atât de negru. Am experiență, am fost director la firma de brokeraj, pot să vând ceva.
2011. Încă nu mi-am găsit de lucru. Am fost la tot felul de interviuri. Piața e blocată și în plus mi se spune ca sunt supra-calificat. Cum să fiu supra-calificat? Vreau să muncesc! Pot să fac orice! Și să car marfa în depozit! Le-am zis asta. Îmi zic OK, te înțelegem, însă acum ești disperat, când o să ai veniturile pe care le meriți o să ne zici “la revedere”, iar noi avem nevoie de un om pe termen lung. Degeaba le explic că am nevoie de o pâine să dau la copii. N-am cu cine vorbi. Dar știu ce fac, o să-mi scot experiența, studiile din CV și sigur o să găsesc ceva.
2011, mai târziu. Tot nu mi-am găsit. CHF a crescut. M-am băgat într-un grup anul trecut și am dat banca în judecată alături de alți 1000 de oameni. Am deschis și ordonanță președințială, dar am pierdut. Dacă aș fi câștigat mi se suspenda rata asta și puteam să trăiesc și eu mai omenește. Oricum, nu mai plătesc decât un credit din cele 2. Toți cei 3400 pe care îi iau eu ca indemnizație se duc pe creditul mare iar din banii soției abia putem să ne hrănim 4 suflete. Iar fetița e mică, are nevoie de scutece, lapte. Îi pun eu pelinci în loc de pampers dar lapte tot trebuie să îi iau că nu sunt mamă, n-am sân! Offff … Când o mai trece criza asta?
2011, spre final. Oamenii din grup au făcut o chetă și mi-au dat banii. Încă există suflete pe pământul ăsta. Cred că Dumnezeu m-a părăsit! M-am apucat și de vândut asigurări. Le vând oamenilor din grup însă tot nu ne ajung banii. Banca mă amenință că mă execută. Și mai rău, au vorbit cu mama și ea mi-a zis că se sinucide dacă rămâne la bătrânețe fără casă. Ce să fac? Am fost tocmai până la Cluj la un interviu însă tot nu a ieșit! Dacă aș avea o portiță să ies din mizeria asta! Ce fel de om poți fi să dai afară din casă 4 oameni dintre care 2 copii mici? Fata nici 2 ani nu are. Ce o să fac când va face 2 ani și nu o să mai încasez nici indemnizația? Ce viitor vor avea copiii mei? O să fie sclavi pe viață să plătească nenorocita asta de datorie!
2012. Tot așa. Ce o să le zic copiilor când vor crește? Am amanetat viitorul nostru, viitorul copiilor noștri! Nimeni nu vrea să-mi dea o bucată de pâine ca să întrețin familia asta! Dumnezeule unde ești? Ai existat vreodată? Dacă da, de ce nu te uiți la mine? Cu ce ți-am greșit? Dacă mă ajuți o să mă duc duminică de duminică la Biserică, jur! Vreau doar să ies de aici. Mama a înnebunit, e panicată că o dau afară din casă! Nevasta mă ceartă zilnic că sunt iresponsabil că m-am băgat în acest rahat. Și au dreptate amândouă.
2012, mai. Plouă de 10 zile. Zilnic. Plouă mărunt ca în luna lui marte, deși suntem în mai, vorba cântecului. Știu ce să fac. În sfârșit am găsit o soluție.
Nu vă voi descrie deznodământul, însă deciziile îndoielnice ne pot pune în pericol nu doar libertatea financiară, ci și alegerile pe care vom constrânși a le lua în viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iata:
"Într-o publicație din 16 decembrie 2009 intitulată „Monetary determinants of the Swiss franc”[4], autorii, referindu-se la mișcarea ratei de schimb valutar a francului elvețian la acel moment, ajung la concluzia că ea se datorează, în opinia lor, șocurilor de refugiu (safe haven shocks) provocate de criza subprime. Mai arată autorii, că efectele de refugiu au devenit mai puternice după septembrie 2008, când criza subprime a devenit o criză financiară, ca urmare a colapsului Lehman Brothers.[5] Se mai arată, făcându-se trimitere la un alt studiu din 2007, că francul elvețian are proprietăți de refugiu împotriva euro și a altor monede în perioade de turbulențe financiare.[6]
Cu alte cuvinte, autorii erau perfect conștienți de cauzele aprecierii francului elvețian la acel moment. Aprecierea francului nu se datora nicidecum „crizei”, în general, ci trăsăturii de monedă de refugiu (safe haven currency) pe care o posedă francul elvețian.
Distincția este, din punctul meu de vedere, fundamentală. Dacă criza poate fi percepută de un ochi neavizat ca o năpastă venită din neant, trăsătura CHF-ului de apreciere în astfel de perioade este și era un fapt îndeobște cunoscut, după cum vom arăta în continuare. Sau dacă nu era cunoscut, trebuia să fie, mai cu seamă de către profesioniștii din domeniul bancar. Bonus pater familias, nu-i așa?" - ADRIAN MANOLE - JURIDICE.RO. Iata un mic exemplu.
E asa de simplu sa te informezi despre monede, cursuri, evolutii istorice, mai ales daca lucrezi in domeniu. Sunt o gramada de studii, buletine informative, o mie de publicatii financiare de prestigiu din care poti sa te documentezi, sa inveti, sa fii un adevarat profesionist. Pentru tine si mai ales sa-i poti sfatui pe clientii tai.
In alta ordine de idei: nu stiu de ce am impresia ca Mihai nu a cautat orice loc de munca, orice, numai sa aiba un salariu. Cred ca aici au intervenit pretentiile, selectia, strambatul din nas si in final alegerea sa: sa mearga sotia la serviciu si sa stea el acasa. Proasta alegere.
Nu inteleg de ce nu s-au mutat la mama sa, iar apartamentul sa-l inchirieze. Cele 200-300 de euro luate lunar ajutau putin. Stiu, e dificil dar cand nu ai incotro recurgi la solutii extreme, de criza pana trece socul, momentul. Pana te redresezi. Nu stai cu mainile in san si te uiti cum se destrama totul. Vinzi minunea de masina, pleci la munca in strainatate, apartamentul inchiriat, sotia care imparte cheltuielile apartamentului mamei, cu mama, in felul asta reducandu-se si costul facturilor, eventual lasati copiii cu mama si mers si sotia la serviciu etc.
Dar e greu dupa Republica Dominicana sa te inghesui cu mama si cu cei doi copii intr-un apartament si sa te duci in Germania sa speli vase intr-un restaurant.
Imi pare rau ca nu avem un final la aceasta poveste. Cum s-ar spune, daca te-ai apucat sa povestesti, spune pana la capat. Fireste fara amanunte, fara a spune tot, dar se poate schita un final.
Unde sunt banii din cele doua credite?
Se plange ca nu are bani de rate? Solutia ar fi sa dea banii inapoi, nu?
Aproape jumatate de americani nu au nici 1000 deoparte. Si la ei pensia de stat e fix minim pe economie si nu o au toti.... pensia tre sa si-o faca singuri.
Copiem consumerismul american (casa mai mare/masina mai mare / farfruii la restaurant mai mari / tv mai mare / burta mai mare etc), avem si consecintele consumerismului american.
Mai e ceva ce uitam sa copiem de la americani: ca viata profesionala e dinamica si de cateva ori in viata schimbam complet meseria, ca multi au 2 joburi, multi au pensii private la care contribuie de la primul salariu si ala la 16 ani, multi au deschis si inchis cateva mici business in paralel si ca nu e rusine ca angajatii din financial banker sa lucreze si in restaurant etc.
Nu vreau sa par carcotas, dar totusi, daca "Mihai" vindea credite, se presupune ca ar fi trebuit sa aiba un minim de cultura financiara. Asta daca nu le vindea in Obor, pe taraba, la kilogram.
Poate era un exemplu sa fi lucrat intr-o mare agentie de publicitate, unde pana la un punct erau bani "adusi cu basculanta". Isi lua un Jeep (doua), un apartament/casa (doua) cu credit CHF si apoi nu stia cum sa fuga de banca sa nu il lase in strada, pentru ca jobul disparuse fugerator, la fel ca si bunastarea pe credit.
Cine a invatat ceva de atunci, e mai bine astazi.
"câţi din romani care care au avut au probleme financiare au putut anticipa ceea ce s-a întâmplat după 2008, ca leul se duce in cap in fata francului elveţian"
Bineînțeles, niciunul! Cei care am anticipat asta nu ne-am făcut credite masive (mai ales în CHF!). Mai precis, preferăm să nu consumăm "pe datorie" deoarece MEREU anticipăm că mîine ar putea fi mai rău.
"Mihai" pare că a înțeles ceva din cele întâmplate în 2008-2010, dvs însă...
Cel puțin 3 factori au contribuit la faliment:
-un bancher fără educație financiară personală (cum să te ocupi de credite când tu însuți nu știi să-ți administrezi veniturile și cheltuielile cu riscuri minime)
-lăcomia care a eclipsat instinctele sănătoase și care te face să cumperi cu banii pe care încă nu-i ai, depinzi de o sursă de venit dependentă la rândul ei maxim de contextul intern și internațional.
3. a mers cu capul înainte fără să știe ce se întâmplă în lume: în 2008 începuse criza numai Băse o ținea pe-a lui că nu vine nici o criză! O frânare tardivă e mai bună decât niciuna. La sfârșitul lui 2009 s-a aplicat prima tăiere de salarii și era clar tuturor că-i groasă numai Mihai nu aflase încă.
Cu siguranță se putea trăi bine și cu mai puțin. Am luat și eu credit în 2007 însă cu toată reclama nerușinată la creditele în CHF n-am avut încredere. Era cazul tipic de prea frumos să fie adevărat. Habar n-aveam că această monedă a mai avut mari oscilații și anterior, vorbind după niște ani cu persoane mai educate financiar mi s-a dat întru totul dreptate. Cum naiba de bancherii n-au știut? Ori nu știau - greu de crezut - ori au fost de-a dreptul indiferenți, banul să iasă. Am ratat momentul de schimbare la 70% și am avut in minte pragul de 30% pe care îl consider mult mai sigur. Deși mi se oferea aproape triplu de cât am solicitat vine totuși întrebarea firească: oare cum o să-l plătesc? Așa că am optat pentru un produs mai ieftin cu care să-mi fac treaba dar care să nu-mi împovăreze finanțele peste măsură. După 2 ani a fost clar că prudența m-a ferit de o catastrofă. Însă eu n-am suferit de beția banilor. În ziua de azi fără o minimă educație financiară și prudență ești aidoma ucenicului vrăjitor, exact cazul de față.
L-or fi ajuns blestemele celor care, îndemnați de bancheri fără scrupule în goană după comisioane, au luat credite masive în CHF și apoi au ajuns la faliment.